Olt: Activitatea spitalelor ar putea fi blocată, după ce medicii au refuzat să semneze pentru gărzi

Activitatea spitalelor din Olt ar putea fi blocată, de săptămâna viitoare, existând riscul ca în nicio unitate sanitară să nu mai existe medic de gardă, în condiţiile în care doctorii au refuzat să semneze contractele pentru gărzi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

902 afișări
Imaginea articolului Olt: Activitatea spitalelor ar putea fi blocată, după ce medicii au refuzat să semneze pentru gărzi

Olt: Activitatea spitalelor ar putea fi blocată, după ce medicii au refuzat să semneze pentru gărzi (Imagine Shutterstock / Mediafax Foto)

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Elena Vişan, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că se vor mai face gărzi doar în această săptămână, după ce majoritatea largă a doctorilor a refuzat semnarea contractelor pentru gărzi.

"Marea majoritate a medicilor din Spitalul Slatina nu a semnat aceste contracte. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să informăm Direcţia de Sănătate Publică, care, mai departe, va înştiinţa Ministerul Sănătăţii. În această săptămână suntem acoperiţi cu gărzile, medicii având obligativitatea realizării a 20 de ore de gardă pe lună, conform contractului de muncă. De săptămâna viitoare ar fi o mare problemă. Dar eu cred şi sper că Ministerul Sănătăţii va face ceva în acest sens. Problema poate fi rezolvată numai la nivel de minister”, a declarat Elena Vişan.

Aceeaşi situaţie este întâlnită şi în celelalte unităţi sanitare din judeţ.

Managerul Spitalului Orăşenesc Balş, Ştefan Stănculescu, şi-a exprimat speranţa că, în cele din urmă, medicii vor semna aceste contracte pentru a nu crea haos în spital.

"Nu se poate să nu facem gărzi, ce ar însemna, să facem patru-cinci zile gărzi şi apoi să închidem spitalul?! De acord, toţi vrem salarii cât mai mari, dar la noi gărzile au fost plătite cu cât au cerut ei, gărzile de sâmbătă şi duminică sunt plătite 100% de şase ani, cele din timpul săptămânii, unde puteam da un spor de la 25 la 75%, noi am dat 50%, deci nu maxim, dar nici 25. Nici în gărzi nu este uşor să stai 24 de ore, este stresant sa nici nu fii plătit bine. Trebuie să facem cumva astfel încât să nu punem în pericol viaţa oamenilor care ne trec pragul”, a declarat Stănculescu, pentru MEDIAFAX.

Reprezentantul Camerei Federative a Medicilor Olt, chirurgul Cătălin Dudu, anunţa încă de la începutul săptămânii că majoritatea medicilor afiliaţi sindicatului nu vor semna contractul. Nemulţumirea este legată de nivelul salarial la care se va raporta acest nou contract.

"Nu voi semna acest contract, decât dacă voi fi plătit la nivelul anului 2016, nu 2009. La salariul din 2009, înseamnă că pe mine mă va plăti raportat la un salariu de 19 milioane lei vechi, iar cel din 2016 înseamnă 36 de milioane. Luni, am avut o şedinţă cu medici afiliaţi Camerei Federative a Medicilor Olt şi, din 41 cât au fost prezenţi, 35 au spus că nu vor semna. În aceste condiţii, în afara orelor de gardă obligatorii din contractul de muncă, adică 20, nu vom mai face gărzi”, a declarat Cătălin Dudu.

Joia trecută, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, anunţa că un nou ordin de ministru privind plata gărzilor şi orelor suplimentare va fi pus în dezbatere publică până la sfârşitul săptămânii, iar garda obligatorie va avea spor de noapte.

Potrivit unui sondaj realizat de Federaţia "Solidaritatea Sanitară", 87% dintre medicii refuză să facă gărzile suplimentare dacă nu le sunt acordate toate drepturile. Sondajul, realizat pe un eşantion de 1.000 de medici, a avut ca principal obiectiv estimarea numărului de medici care refuză semnarea contractelor individuale de muncă (CIM) cu timp parţial pentru gărzile suplimentare dacă nu le sunt acordate toate drepturile, aşa cum au fost solicitate în mod public.

Federaţia "Solidaritatea Sanitară" a cerut ca în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial pentru efectuarea gărzilor suplimentare să fie menţionate dreptul la un spor cuprins între 25% şi 75% (25% este minim obligatoriu); dreptul la toate sporurile pentru condiţiile de muncă aplicabile la locul de desfăşurare a gărzilor şi la sporul de noapte; dreptul la concediul de odihnă pentru CIM - urile aferente gărzilor suplimentare; dreptul de a nu lucra continuu mai mult de 24 de ore; dreptul de a avea liber după gardă cel puţin 24 de ore.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici