Referat DNA în dosarul retrocedãrilor - Sturdza îşi nota în agendă: "Meeting Hrebe la Hilton. Promisiunile par serioase"

Paltin Sturdza a avut mai multe întâlniri cu Viorel Hrebenciuc, în aprilie - iunie 2013, în urma primei el notându-şi în agendă: "Meeting Hrebe la Hilton. Promisiunile par serioase", pentru ca ulterior să consemneze că a ajuns la o înţelegere cu deputatul şi alte persoane.

1224 afișări
Imaginea articolului Referat DNA în dosarul retrocedãrilor - Sturdza îşi nota în agendă: "Meeting Hrebe la Hilton. Promisiunile par serioase"

Viorel Hrebenciuc (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Informaţiile se regăsesc în referatul cu propunerea de arestare a lui Paltin Sturdza şi Andrei Hrebenciuc, obţinut de MEDIAFAX.

Potrivit procurorilor, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza a obţinut de la Tribunalul Covasna o hotărâre judecătorească în favorarea sa, prin care s-a dispus punerea în posesie a unei suprafeţe de 43.227 de hectare de pădure în Bacău.

Cunoscând modul ilicit în care a obţinut hotărârea judecătorească şi greutăţile ce urmau a fi avute pentru punerea în aplicare a hotărârii, Adam Ioan l-a convins pe inculpatul Sturdza că trebuie să apeleze la Daniel-Constantin Călugăr şi Ioan-Gheorghe Varga, suspecţi în cauză, pentru a reuşi, cu sprijinul acestora, o urgentare a punerii în posesie şi a eliberării titlului de proprietate şi o vânzare cât mai rapidă a întregii suprafeţe de teren forestier, chiar şi la un preţ de aproximativ cinci ori mai mic decât preţul real.

Având în vedere că mandatarii şi promitenţii cumpărători ai lui Sturdza, Călugăr şi Varga, nu au reuşit să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin promisiunea de vânzare cumpărare şi prin contractul de mandat, în luna aprilie 2013, tot la iniţiativa lui Ioan Adam Ioan, Sturdza a acceptat să încheie un nou antecontract de vânzare-cumpărare a aceleiaşi suprafeţe de teren forestier cu inculpatul Dan Bengescu.

În data de 22 aprilie 2013, Sturdza şi Bengescu au încheiat la notar o promisiune de vânzare cumpărare pentru suprafaţa de 43.277 ha dobândită prin decizia Tribunalului Covasna la preţul de 2500 euro/ha. Odată cu antecontractul s-a încheiat şi un contract de mandat, prin care Bengescu se angaja să facă demersuri pentru întocmirea documentaţiilor aferente terenurilor şi efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea punerii în posesie, obţinerii titlului de proprietate, intabulării dreptului de proprietate în Cartea Funciară şi reprezentării lui Sturdza în faţa autorităţilor locale, precum si a oricăror persoane fizice sau juridice, în acest scop.

Din examinarea agendei pe anul 2013, ridicată de la domiciliul lui Paltin Sturdza, rezultă că în data de 18 aprilie 2013, Paltin Gheorghe Sturdza a purtat o discuţie cu Dan Bengescu, iar acesta din urmă s-a obligat să pună în posesie un lot în 35 de zile, dar a spus că vrea contract pe toată suprafaţa.

A doua zi, în data de 19 aprilie 2013, Paltin Gheorghe Sturdza s-a întâlnit cu Ioan Adam şi Viorel Hrebenciuc la un hotel, în agenda fiind făcute următoarele notări: "Meeting Hrebe la Hilton. Promisiunile par serioase".

Despre întâlnirea din ziua următoare, 20 aprilie 2013, de la un restaurant din Braşov, Sturdza a notat: "La Romantic cu Adamii şi Mirela. Discutat strategii. Vom face contractul cu Bengescu".

În data de 21 aprilie 2013, la un hotel din Bucureşti, Sturdza s-a întâlnit din nou cu Viorel Hrebenciuc, notând "Vorbit cu Hrebe la hotel....OK, iar seara, la masă acasă cu Adamii cu Mirela discutat şi redactat contract Bengescu".

Înainte de expirarea termenului din 15 iunie 2013, în data de 13 iunie 2013, Paltin Sturdza a avut o întâlnire cu Viorel Hrebenciuc, Victor Prodan şi Dan Bengescu, notându-şi în agendă că s-a căzut la o înţelegere, făcându-se astfel referire la actul adiţional cu urma să fie încheiat în data de 1 iulie 2013.

În data de 24 iunie 2013, pentru a stabili modalitatea concretă în care urma să fie răsplătit Viorel Hrebenciuc pentru intervenţiile sale, Paltin Sturdza a avut o întâlnire în Braşov cu Viorel şi Andrei Hrebenciuc. La respectiva întâlnire s-a stabilit încheierea unui contract cu o societate comercială care aparent nu are vreo legătură cu familia Hrebenciuc, notează procurorii.

La data de 1 iulie 2013, prin actul adiţional autentificat, a dobândit calitatea de promitent cumpărător, alături de Bengescu, societatea Reşedinţa Vârstnicilor, cu sediul în Bucureşti.

Anchetatorii susţin că Andrei Hrebenciuc, în baza unei înţelegeri cu Dan Costin Bengescu, Viorel Hrebenciuc şi cu avocaţii Victor Adrian Prodan şi Nicolae Mergeani, ar fi determinat-o pe Carmen Elisabeta Drăgoi, administrator al SC Reşedinţa Vârstnicilor SRL, să încheie un contract cu Paltin Gheorghe Sturdza, prin care societatea a dobândit calitatea de promitent cumpărător, alături de Bengescu, pentru suprafaţa de 43.277 de hectare de teren forestier, dobândită prin decizia din 2012 a Tribunalului Covasna.

Preţul tranzacţiei a fost stabilit la 2.500 de euro pe hectar, acesta fiind de aproximativ trei ori mai mic decât valoarea de piaţă, "întrucât contractul masca, în cuprinsul său, şi cumpărarea de influenţă de la autorităţile din judeţul Bacău", a arătat DNA.

Procurorii au stabilit că SC Reşedinţa Vârstnicilor SRL are ca asociat unic Majura Limited (cu sediu social în Cipru), persoană juridică cipriotă al cărei asociat real este Andrei Hrebenciuc.

Potrivit anchetatorilor, toate persoanele implicate, respectiv Andrei Hrebenciuc, Viorel Hrebenciuc, Paltin Gheorghe Sturdza, Dan Costin Bengescu şi Ioan Adam, cunoşteau faptul că s-a stabilit un preţ mult mai mic decât cel real, deoarece diferenţa de preţ ce urma să fie obţinută din vânzarea pădurii reprezenta folosul lui Viorel Hrebenciuc şi al lui Dan Bengescu în schimbul exercitării de influenţe faţă de funcţionarii cu atribuţii privind punerea în executare a deciziei din 2012 a Tribunalului Covasna.

Andrei Hrebenciuc şi Paltin Sturdza au fost reţinuţi joi de procurorii DNA Braşov şi aduşi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care va judeca propunerea de arestare pe numele celor doi.

Procurorii DNA Braşov au început urmărirea penală şi faţă de Carmen Elisabeta Drăgoi şi avocaţii Nicolae Mergeani şi Victor Adrian Prodan, toţi fiind acuzaţi de spălare de bani.

Dan Bengescu a fost deja arestat preventiv în acest dosar.

Pe de altă parte, în cazul deputaţilor Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea lor.

Viorel Hrebenciuc a demisionat marţi din Parlament.

Într-un alt dosar, care are legătură cu cel al retrocedărilor, Viorel Hrebenciuc este urmărit penal pentru instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi cumpărare de influenţă. În acest al doilea dosar este urmărit penal şi senatorul PSD Dan Şova, pentru trafic de influenţă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici