Video REPORTAJ. Marşul Normalităţii: Manifestanţii, pro-valori familie tradiţională şi anti-propagandă gay - GALERIE FOTO, VIDEO

Ediţia din acest an a Marşului pentru Normalitate,organizată de Asociaţia Noua Dreaptă, a avut loc, sâmbătă,la ora 12:00, în Bucureşti, pe traseul Piaţa Victoriei-Dealul Patriarhiei, participanţii promovând valorile familiei tradiţionale şi insistând pe ideea căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie.

2627 afișări

Participanţii la marşul pentru normalitate, organizat de organizat de Asociaţia Nouă Dreapta, s-au strâns în Piaţă Victoriei între orele 11:30 –12:00, ulterior mergând pe traseul : Piaţă Victoriei – parcare TNT – Calea Victoriei – Piaţă Naţiunilor Unite, stânga Splaiul Independenţei – capătul tramvaielor 32 – Aleea Dealul Mitropoliei.

Militanţii de la Nouă Dreapta l-au cerut bucureştenilor să li se alăture marşului pentru a apară valorile familiei tradiţionale, dar şi pentru a fi solidari cu o familie de români din Marea Britanie, ai cărei copii au fost încredinţaţi spre adopţie unui cuplu de homosexuali. „Participând la acest marş vă implicaţi activ în afirmarea valorilor tradiţionale şi creştine ale poporului nostru”,a fost deviza marşului, în afişul evenimentului postat pe pagina de internet Nouă Dreapta.

Marşul are caracter protestatar, fiind organizat chiar înaintea Marşului Diversităţii, care încheie „Bucharest Pride“, festivalul drepturilor şi culturii persoanelor lesbiene, gay, bisexuale şi trans (LGBT) din România.

Sloganul marşului organizat sâmbătă a fost: „Familia este intemiata pe căsătoria dintre uun bărbat şi o femeie”, dar participanţii au mărşăluit şi pentru susţinerea cazului familiei Barbu, familia de români din Marea Britanie ai căror copii au fost daţi spre adopţie unui cuplu britanic gay. Majoritatea participanţilor purtau tricouri cu însemnele Partidului Nouă Dreapta. Dintre cele maxim 100 de persoane, au venit şi persoane particulare care nu purtau însemne.

Manifestanţii au venit însoţiţi de pancarte pe care scria „3 milioane susţin normalitatea”, făcând referire la semnatarii petiţiei de pe Internet, pentru modificarea art. 48 alineatul 1 din Constituţia României care defineşte căsătoria, dorindu-se definirea căsătoriei că „uniunea dintre un bărbat şi o femeie”. De asemenea, aceştia au avut şi pancarte cu mesaje precum: „Familia tradiţională e în pericol. Veniţi să o apărăm!”, sau „Spune nu căsătoriilor şi adopţiilor homosexuale!”.

Participanţii au fost majoritar membri ai Partidului Nouă Dreapta, care au arborat steagul partidului şi steagul României.

Preşedintele Partidului Nouă Dreapta, Tudor Ionescu, a declarat pentru MEDIAFAX că participarea sa la marş este menită să susţină cauzele tuturor familiilor normale, că societatea românească este creştină şi trebuie întemeiată pe valori creştine: „Nouă Dreapta organizează şi în acest an marşul normalităţii pentru familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Marşul nostru este cu atât mai important cu cât în acest an, organizaţiile homosexualilor au cerut în mod explicit căsătorii homosexuale, căsătorii între persoane de acelaşi sex, or acesta este clar o provocare în contextul în care 3 milioane de români au semnat de puţin timp pentru definirea în Constituţie a familiei ca fiind întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. De asemenea, această definiţie a familiei se regăseşte şi în programul Partidului Noua Dreaptă, la punctul 13, acolo unde spune că PND susţine familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. În acest an suntem în stradă şi pentru a ne manifesta solidaritatea şi cu familia lui Florin Barbu ai cărui copii au fost daţi spre adopţie unui aşa-zis cuplu de homosexuali britanici de către o instanţa de judecată din Marea Britanie. Suntem aici pentru a-l asigura că nu e singur, că românii sunt alături de el şi că lupta continuă şi că, cu ajutorul lui Dumnezeu, îşi va strânge copiii în braţe în curând.”, a declarat Tudor Ionescu.

În plus, întrebat dacă mai sunt şi alte cazuri similare cu cel al familiei Barbu, Tudor Ionescu a declarat pentru MEDIAFAX: „Din păcate, ieri am avut cazul familiei Bodnariu, astăzi avem cazul familiei Barbu, iar mâine putem avea mii de alte cazuri similare pentru că în afară graniţelor trăiesc peste 5 milioane de români şi toţi copiii lor sunt în pericol. Oricare dintre copiii români din exil, din diaspora, poate împărtăşi soarta copiilor familiei Barbu pentru că discutăm de nişte state vest-europene unde valorile etice au slăbit foarte mult în ultimii zeci de ani, unde creştinismul a slăbit foarte mult în ultimii zeci de ani. Consecinţa este tocmai această existenţa a unor sisteme de norme juridice, a unor sisteme legislative de-a dreptul anticrestenie, iar efectele le putem vedea cu ochiul liber. Avem cazul Bodnariu, avem cazul familiei Barbu şi ferească Dumnezeu, mai putem avea sute şi mii de astfel de cazuri. Lansăm românilor din exil chemarea de a veni în ţară pentru că indiferent dacă aici ar câştigă mult mai puţini bani, totuşi aici şi-ar putea creşte copii în siguranţă, ar putea fi ţara lor, acasă. Dacă vor ramene în exil, mă tem că ei nu sunt în siguranţă, familiile lor nu sunt în siguranţă şi copiii lor nu sunt în siguranţă.”

Mai mult, liderul PND, Tudor Ionescu a mai spus pentru MEDIAFAX la câţi participanţi se aşteaptă la acest protest: „Vor participa atâţia oameni câţi cred în valorile familiei tradiţionale. Mai imp decât numărul participanţilor este motivaţia şi sistemul de valori a celor care se alătură Marşului Nomalităţii în fiecare an.”

Întrebat ce măsuri ar trebui lua statul român pentru a soluţiona aceste chestiuni, Tudor Ionescu a precizat: „Statul român a avut o victorie în cazul familiei Bodnariu. Statul român poate să facă acelaşi lucru pentru că vorbim de nişte funcţionari care sunt plătiţi din bugetul de stat. Toţi contribum la acest buget. Sunt oameni pe care noi îi plătim şi nu trebuie să facă nimic mai mult decât au făcut în cazul familiei Bodnariu. Însă, cu siguranţă, angajaţii, personalul, ambasadele României în străinătate, angajaţii consulatelor României trebuie să fie mult mai activi şi mai proactivi. Aceste cazuri se vor multiplic. Nu ne dorim că copiii noştri să ajungă pe mâna homosexualilor. Copiii românilor trebuie să rămână în familiile lor, să primească o educaţie atât din partea unui tată şi a unei mame, să primească o educaţie creştină. Chiar dacă statul român e laic, majoritatea poporului român este creştină. Este normal ca şi sistemul de norme juridice să fie tot de inspiraţie creştină ca să răspundă valorilor şi nevoilor acestei majorităţi creştine din România.”, a conchis liderul PND.

Pe de altă parte, de la protest nu au lipsit nici familiile. O familie din Hunedoara a venit special în Bucureşti pentru a participa la acest marş, fiind însoţită de fiica acesteia, în vârstă de 4 ani. Tatăl familiei a explicat că distanţă de 400 de km nu a contat, punctând că participarea vine din dorinţa readucerii normalităţii: „La ora actuală s-a deviat de la tradiţia creştină, de la familia normală şi de la căsătoria dintre un bărbat şi o femeie”, a precizat acesta.

De asemenea, au fost prezente şi familii nucleare din Bucureşti, dar şi tineri costumaţi în haine tip army, de camuflaj cu cămăşi kaki.

„Din păcate este necesar ca reacţie la propagandă homosexuală. Nu cred că trebuie lăsaţi să facă propagandă nestingheriţi. trebuie să existe măcar anticorpi ai societăţii care să reatcioneze la aceste elemente”, a declarat un protestatar, tată a două adolescente, venit cu familia sa la protest pentru a susţine ideile acestui marş.

Un participant care purta tricoul cu logo-ul Nouă Dreapta a recitat în timpul protestului, la microfon, rugăciunea „Tatăl Nostru” scandând: „România, ţară ortodoxă!” Protestatarii au mai scandat: „Salvaţi familia tradiţională!”. „Homosexualii sunt bolnavi!”, a declarat un participant radical la protest.

Protestul a fost vegheat de jandarmi, dar şi de agenţi de securitate ai Partidului Nouă Dreapta. Marşul a pornit la ora 12:30 de la Piaţa Victoriei şi se încheie pe Dealul Mitropoliei, unde participanţii vor susţine discursuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici