Sindicatele din educaţie cer Guvernului aplicarea OUG din august anul acesta, şi nu din 2017

Sindicatele din Educaţie au cerut aplicarea OUG privind salariile de la 1 august 2016 sau, cel târziu, 1 ianuarie 2017, fiind nemulţumite şi de grila pentru învăţământul superior şi avertizând că dacă Guvernul nu găseşte soluţii, marşul de protest anunţat pe 1 iunie va avea loc.

498 afișări
Imaginea articolului Sindicatele din educaţie cer Guvernului aplicarea OUG din august anul acesta, şi nu din 2017

Sindicatele din educaţie cer Guvernului aplicarea OUG din august anul acesta, şi nu din 2017

”Astăzi am discutat pe marginea proiectului de ordonanţă de urgenţă, în prima parte anumite lacune care există în text, dar problema de fond este cea legată de termenul de aplicare. Aşa cum am cerut şi rândul trecut, am cerut şi astăzi: nu putem accepta ca această ordonanţă să se aplice începând cu 1 august 2017, aşa cum Guvernul propune. I-am cerut vicepremierului şi ministrului Muncii, prezenţi la discuţii, să găsească soluţii astfel încât această ordonanţă să se aplice nediscriminatoriu, să se aplice ori de la 1 august 2016 sau 1 ianuarie 2017 cel mai târziu, chiar dacă procentul de creştere la învăţământ este ceva mai mic, în medie undeva spre 10% faţă se sănătate, dar aplicarea să se facă concomitent, deci nu putem accepta cu diferenţe de un an de zile aplicarea acestei ordonanţe", a spus preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, marţi, la finalul negocierilor care au avut loc la Guvern cu vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, şi ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru.

Hăncescu a adăugat că joi va avea loc o altă negociere şi urmează ca "Guvernul să facă calcule".

În cazul în care Executivul nu va satisface revendicările, Hăncescu a avertizat că pe 1 iunie va avea loc un marş în Bucureşti, pe traseul Piaţa Victoriei – Palatul Cotroceni, la care vor participa, consideră liderii sindicali, 15.000 de persoane.

"Dacă Guvernul găseşte până joi o souluţie acceptabilă, evident că acet lucru se poate suspenda, dar deocamdată rămâne graficul aşa cum l-am stabilit", a spus liderul FSLI.

Referitor la conţinutul actului normativ, Simion Hăncescu a explicat că e vorba de o majorare medie de aproape 10%.

"Per total sistem este undeva la 9.8% creştere medie pentru învăţământ. Un profesor debutant are 1.580 de lei acum şi va lua 1.760 de lei, deci e o creştere de 10%", a mai spus Hăncescu.

Preşedintele sindicatului Alma Mater, Anton Hadăr, s-a arătat profund nemulţumit din cauza faptului că dacă în zona învăţământului primar şi gimnazial corecţiile sunt evidente, nu acelaşi lucru se constată în cazul învăţământului universitar.

"Deşi s-a vorbit despre corecţii, la noi, în învăţământul superior, acestea au fost inexistente, ba chiar am constatat că avem de a face şi cu reduceri salariale faţă de ceea ce avem acum. Dintre cele 34 de poziţii pe care le are grila de salarizare de la noi din învăţământul superior, doar patru au primit maxim 214 lei, în zona asistentului universitar şi la un şef de lucrări, 90 de lei.(...)Unde sunt cele 10 procente în medie creşteri salariale sau reaşezări sau corecţii? Noi de ani de zile ne chinuim, spre exemplu, să reducem decalajul dintre conferenţiar şi profesor. Acest lucru l-am spus astăzi la discuţii, care ne-a susţinut, domnul Dîncu profesor de meserie, la fel şi domnul Curaj, şi-au spus că această zonă trebuie rezolvată. Mergem chiar acum, chiar în următoarele momente plec către Ministerul Educaţiei să vedem cu putem să dăm şi învăţământului superior o altă faţă în ceea ce priveşte salarizarea, pentru că la noi nici măcar 1% nu reprezintă creştere salarială, ba dimpotrivă avem, cum se spune, creşterea <<0>> sau negativă", a spus Hadăr.

În opinia lui, grila trebuie să se regândească pentru că "a fost făcută foarte rapid, fără calcule, fără discernământ, fără dorinţa de a îmbunătăţi ceva".

"Probabil că au încercat să scape mai repede de discuţiile cu noi, numai că iată că se prelungesc. Noi n-avem nicio intenţie să facem proteste dacă suntem şi noi trataţi în mod similar celorlalte sectoare prioritare ale României. Aşteptăm ca discuţiile pe care le avem astăzi şi mâine să rezolvăm proble,ele legate de sporul de doctorat care ba este, ba nu este. Îmi spunea domnul ministru Pâslaru că se poate aplica acolo că e un articol, nu scrie nimic despre el. Dacă nu se scrie concret în legislaţie că acest spor se dă, nimeni nu-l va avea. Lucrurile acestea sunt lăsate mereu aşa, la voia întâmplării sau sunt scrise prin colţurile legii. Să fie scrise la loc clar în care să ştim clar că se aplică legea", a spus Hadăr.

Întrebat de jurnalişti care ar fi efortul bugetar pe care statul trebuie să-l facă dacă va da curs revendicărilor lor, Hadăr a precizat că ar putea să fie nevoie, anul acesta, de jumătate de miliard de lei şi de încă un miliard de lei în anul următor.

"Nu ştim până nu avem forma finală a grilelor pe care le vom concepe împreună, pentru că acestea sunt grile făcute unilateral de Ministerul Muncii, fără Ministerul Educaţiei, în fond Ministerul Educaţiei ştie mult mai bine ce are în ograda sa decât Ministerul Muncii.(...)Nu cred că reprezintă o problemă fundamentală să găseşti în ţara asta 500 de milioane ca să poţi...Este adevărat, sunt probleme, dar şi noi trebuie să ne rezolvăm problemele în educaţie. Nimeni nu mă va crede dacă spun că nu are ţara bani şi mă duc acolo şi le spun că mi-a arătat prim-ministrul buzunarele goale", a spus Anton Hadăr.

Liderul Tot împreună cu colegii noştri şi bineînţeles în discuţiile pe care le-am purtat cu elevii şi părinţii, sub deviza “Împreună pentru educaţie”, în data de 25 şi 27, deci mâine şi răspoimâine, în pauza mare, elevii şi cadrele didactice vor ieşi în curtea şcolii, iar clopoţelul va suna pe toată perioada respectivă. Este un semnal pe care noi dorim să îl atragem în momentul de faţă Guvernului României, preşedintelui României şi bineînţeles celor care reprezintă o majoritate parlamentară sau fac parte din opoziţie, că problemele educaţiei trebuiesc tratate cu prioritate şi trebuiesc rezolvate rapid. Copiii noştri nu mai au răbdare să mai aştepte acele perioade când cineva va putea să investească în educaţie. Există o solidaritate deplină între elevi, profesori şi bineînţeles părinţi. Învăţământul va trebui tratat ca un tot.

Preşedintele FSE Spiru Haret, Marius Nistor, a anunţat că profesorii, elevii şi părinţii au decis să organizeze o acţiune de conştientizare a factorilor decidenţi în stat cu privire la situaţia din educaţie.

"Împreună cu colegii noştri şi bineînţeles în discuţiile pe care le-am purtat cu elevii şi părinţii, sub deviza <<Împreună pentru educaţie>>, în data de 25 şi 27, deci mâine şi răspoimâine, în pauza mare, elevii şi cadrele didactice vor ieşi în curtea şcolii, iar clopoţelul va suna pe toată perioada respectivă. Este un semnal pe care noi dorim să îl atragem în momentul de faţă Guvernului României, preşedintelui României şi bineînţeles celor care reprezintă o majoritate parlamentară sau fac parte din opoziţie, că problemele educaţiei trebuie tratate cu prioritate şi trebuiesc rezolvate rapid. Copiii noştri nu mai au răbdare să mai aştepte acele perioade când cineva va putea să investească în educaţie. Există o solidaritate deplină între elevi, profesori şi bineînţeles părinţi. Învăţământul va trebui tratat ca un tot", a spus Nistor.

Sindicaliştii s-au arătat deranjaţi de faptul că ministrul Finanţelor, Anca Dragu, nu a participat la discuţii.

"Doamna ministru al Finanţelor n-a venit. Este un element important, în mod natural ar fi trebuit să participe şi doamna ministru, nu ştiu de ce n-a fost inclusă în delegaţia de la Palatul Victoria pentru că este cea care posedă date suplimentare legate de buget", au mai spus liderii sindicali.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici