Zegrean: Plenul Curţii Constituţionale va lua luni o decizie în privinţa judecătorului Toni Greblă

Plenul Curţii Constituţionale va lua luni o decizie în privinţa situaţiei judecătorului Toni Greblă, a anunţat preşedintele CC Augustin Zegrean.

387 afișări
Imaginea articolului Zegrean: Plenul Curţii Constituţionale va lua luni o decizie în privinţa judecătorului Toni Greblă

Toni Greblă (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Zegrean a precizat că va verifica declaraţia pe care Toni Greblă o va face în privinţa situaţiei sale, iar apoi plenul Curţii va lua o decizie.

"Evident că o să verific declaraţia (lui Toni Greblă n.r.). Asta voi face. Nu ştiu dacă domnul Greblă a venit să aducă declaraţia, o să vedem ce scrie în ea, procedural, dacă declară că a fost într-o situaţie care îl face incompatibil va trebui să plece, dacă nu este într-o astfel de situaţie nu avem nimic ce să facem. Plenul Curţii va hotărî în funcţie de declaraţia pe care o dă", a precizat Zegrean, întrebat în legătură cu situaţia lui Toni Greblă.

El a adăugat că după ce va sta de vorbă cu Toni Greblă se va reuni Curtea în plen, pentru a lua o decizie.

"Decizia va fi astăzi, o să vă anunţăm într-un comunicat", a mai spus Zegrean.

El a precizat că Toni Greblă are în lucru 20 de dosare, la fel ca şi ceilalţi judecători ai Curţii, numărul de dosare fiind egal repartizate.

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă a fost dus, săptămâna trecută, cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde procurorii i-au adus la cunoştinţă că este urmărit penal pentru trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de bani sau bunuri necuvenite.

Tot săptămâna trecută, Curtea Constituţională a transmis un comunicat de presă în care a arătat, referitor la urmărirea penală a lui Toni Greblă, că judecătorii CC sunt suspendaţi din funcţie atunci când sunt trimişi în judecat, precizând că orice persoană beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei decizii definitive.

Potrivit sursei citate, judecătorii Curţii Constituţionale pot fi urmăriţi penal fără încuviinţare, dar nu pot fi arestaţi sau trimişi în judecată decât în condiţiile legii. De asemenea, judecătorii CurţiiConstituţionale sunt suspendaţi de drept din funcţie de la data trimiterii în judecată penală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici