- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Avocatul Chiuariu: Sepsi este liber de contract, TAS a admis plângerea fotbalistului
Avocatul Tudor Chiuariu a declarat joi, agenţiei MEDIAFAX, că Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), de la Lausanne, a admis plângerea fotbalistului Laszlo Sepsi, astfel că acesta este liber de contract, iar clubul FC Timişoara este obligat să-i achite drepturile salariale restante.
"Laszlo Sepsi este liber de contract. TAS a decis obligarea clubului FC Timişoara la plata restanţelor salariale, contravaloarea asigurării locuinţei, plata indemnizaţiei de hrană şi o parte din cheltuielile de judecată", a precizat avocatul Tudor Chiuariu.
Sesizarea către TAS a fost făcută după ce Liga Profesionistă de Fotbal nu a reziliat contractul (aşa cum se şi prevedea) după ce a constatat faptul că FC Timişoara nu a plătit 75 la sută din valoarea contractului, ci doar 45 la sută.
Clubul FC Timişoara a fost obligat de către Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor (CSL) din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal la achitarea sumei de 37.000 de euro fundaşului Laszlo Sepsi, însă nu a reziliat contractul cu firma bănăţeană.
Laszlo Sepsi depusese la sfârşitul lunii mai 2011 o plângere la CSL din cadrul LPF pentru a îşi recupera drepturile financiare neachitate de către club.
Până în prezent, clubul de fotbal îi datorează lui Sepsi mai mult de jumătate din obligaţiile financiare pentru anul competiţional 2010-2011, după ce a plătit cu întârzieri foarte mari sumele restante din trecut.
Vicecampioana FC Timişoara nu a primit licenţa pentru sezonul 2011/2012 al Ligii I, informa, în 30 mai 2011, preşedintele Comisiei de Apel a Sistemului Naţional de Licenţiere a Cluburilor, Mihai Alexandru Micu.
FC Timişoara nu a primit licenţa pentru datorii la bugetul statului şi faţă de clubul Benfica Lisabona din transferul fundaşului Laszlo Sepsi. Într-o declaraţie televizată, preşedintele FC Timişoara, Marian Iancu, susţinea că gruparea sa nu are nicio datorie faţă de Benfica Lisabona.
-
Marga face dezvăluiri despre cancelarul Germaniei: Merkel a venit în România cu rucsacul în spate când era tânără. A fost în Munţii Făgăraş şi la Mamaia
Politic ieri, 23:01
Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat că speră ca relaţia sa personală cu cancelarul german Angela Merkel să poată fi şi folosită în politica externă, el dezvăluind că Merkel cunoaşte bine România, pentru că în tinereţe a venit cu rucsacul în spate la Făgăraş şi Mamaia. citeşte tot
-
Marga: Merg cu Băsescu în acelaşi avion la Summitul NATO de la Chicago
Politic ieri, 22:47
Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat că are prevăzut în program să călătorească în aceeaşi aeronavă cu preşedintele Traian Băsescu la Summitul NATO de la Chicago, el adăugând şi că relaţia sa cu şeful statului nu a fost "disfuncţională" până acum. citeşte tot





Nu exista comentarii