"La mulţi ani, Cristina Neagu!". VIDEO aniversar dedicat de Federaţia Europeană de Handbal celei mai bune handbaliste ale lumii

Cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu, împlineşte astăzi 28 de ani, prilej cu care Federaţia Europeană de Handbal i-a dedicat un clip spectaculos cu o serie de faze memorabile reuşite de interul stânga al naţionalei României.

535 afișări
Imaginea articolului "La mulţi ani, Cristina Neagu!". VIDEO aniversar dedicat de Federaţia Europeană de Handbal celei mai bune handbaliste ale lumii

"La mulţi ani, Cristina Neagu!". VIDEO aniversar realizat de Federaţia Europeană de Handbal pentru cea mai bună handbalistă a lumii (Imagine: Bogdan Maran/ Mediafax Foto)

Bucureşteanca lansată în handbal de antrenoarea Maria Covaci a câştigat titlul de cea mai bună jucătoare a lumii în 2010 şi 2015. La JO de la Rio, România, condusă din teren de Cristina, nu a reuşit să treacă de faza grupelor: "Asta e situaţia, nu putem să ne ascundem după deget, ne-am trezit târziu, la mijlocul competiţiei, dacă o băteam pe Angola eram calificate în sferturi. Asta e viaţa de sportiv, dacă nu ştii să pierzi nu ştii să câştigi. E a doua dezamăgire pe care o trăiesc în trei luni, după Final Four-ul de la Budapesta", a explicat Neagu.

De asemenea, interul stânga de la Buducnost a susţinut foarte clar că nu-i place atunci când i se spune "Messi al handbalului".

"Aud acest lucru de 6 ani, de când am luat prima dată această distincţie. Sincer nu-mi place, mi se pare că-mi ştirbeşte identitatea. Eu mă numesc Cristina Neagu, nu se poate compara handbalul cu fotbalul. Eu vreau ca lumea să mă ştie aşa cum sunt eu. Messi e Messi, eu sunt Cristina Neagu!", s-a destăinuit, într-un interviu, interul stânga.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici