După zeci de ani de căutări, a fost identificată originea virusului HIV

O echipă de cercetători din cadrul Universităţii Oxford a realizat un studiu complex, publicat în revista Science Magazine, în care susţine că virusul HIV a apărut pentru prima dată în zona oraşului Kinshasa, capitala Republicii Democrate Congo, în jurul anilor '20.

8987 afișări
Imaginea articolului După zeci de ani de căutări, a fost identificată originea virusului HIV

După zeci de ani de căutări, a fost identificată originea virusului HIV

Se presupune că virusul HIV a apărut pentru prima dată în zona oraşului Kinshasa, capitala Republicii Democrate Congo, în jurul anilor '20. Până recent, nu s-a ştiut care este originea exactă a agentului patogen şi nici cum acesta s-a răspândit în rândul populaţiei locale, însă o echipă de cercetători din cadrul Universităţii Oxford a descifrat misterul, realizând un studiu complex, pe care l-a publicat de curând în revista Science Magazine, scrie Descoperă.

În urmă cu 80 de ani, Kinshasa era colonie belgiană şi purta numele ,,Leopoldville". Cei aflaţi în căutarea unui trai mai bun veneau aici să facă bani sub orice formă, inclusiv prin practicarea comerţului cu sclavi sexuali. În timp, datorită dezvoltării industriei feroviare, această îndeletnicire a luat proporţii, iar, odată cu ea, un nou virus se răspândea rapid în rândul celor care călătoreau în ţările africane.

În momentul de faţă, se cunosc două ramuri ale virusului HIV (,,Human Immunodeficiency Virus" = ,,Virusul Imunodeficienţei Umane"). Prima dintre acestea este cea a grupei M a viruslui HIV-1, este originară din zona Kinshashei şi este responsabilă pentru 90% din totalul infecţiilor răspândite la nivel global. Cea de-a doua este cea a grupei O a virusului HIV-1 şi îşi are originile în regiunile apropiate ale capitalei congoleze.

O echipă de specialişti, condusă de cercetătoarea Nuno Faria (Universitatea Oxford), susţine că răspândirea inegală, la nivel global, a celor două ramuri ale virusului se datorează influenţei factorilor ecologici şi nu a celor evoluţionari. Oamenii de ştiinţă au ajuns la această concluzie după ce au analizat genomii-gazdă ai virsului HIV, colectaţi de la 800 de bolnavi originari din Africa Centrală şi au realizat un arbore genealogic al germenului inframicrobian.

Comparând două secvenţe genomice şi numărând diferenţele dintre ele, cercetătorii au putut afla momentul în care grupurile de cromozomi au avut, pentru ultima dată, o origine comună. Rezultatele investigaţiei au confirmat ipoteza cunoscută deja în rândul oamenilor de ştiinţă: virusul HIV a apărut în zona oraşului Kinshasa, în jurul anului 1920.

Specialiştii britanici spun că rezultatele la care au ajuns îi vor ajuta ulterior pe savanţi să localizeze focarele unde trebuie să se intervină, pentru a întrerupe, pe cât posibil, răspândirea infecţiilor. Mai mult decât atât, cercetătorii speră că, identificând originea virusului, vor putea, în cele din urmă, să afle care va fi locul în care acesta va fi complet eradicat.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici