ULTIMUL ZBOR pentru naveta spaţială Endeavour: Care este ultima sa destinaţie şi unde va fi expusă după zbor

Naveta spaţială americană Endeavour a pornit miercuri dimineaţă în ultimul ei zbor, ataşată pe spatele unui avion Boeing 747 modificat, care a decolat din Florida, a anunţat Agenţia spaţială americană (NASA).

631 afișări
Imaginea articolului ULTIMUL ZBOR pentru naveta spaţială Endeavour: Care este ultima sa destinaţie şi unde va fi expusă după zbor

Naveta spaţială americană Endeavour efectuează ultimul ei zbor, ataşată pe un avion Boeing 747 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Destinaţia navei este statul California, după ultimul zbor aceasta urmând să fie expusă într-un muzeu. Avionul a decolat fără probleme în zori , la câteva minute după ora locală prevăzută 07.15 (11.15 GMT), după două amânări cauzate de vremea nefavorabilă.

Endeavour, cea mai nouă dintre cele trei navete rămase în funcţiune după ce au zburat în spaţiu, va ajunge la aeroportul din Los Angeles vineri, după ce va efectua mai multe escale.

Naveta americană, care a efectuat ultima ei misiune în spaţiu în perioada mai-iunie 2011, a părăsit Centrul spaţial Kennedy din apropiere de Cape Canaveral din Florida, pentru a fi expusă în muzeul California Science Center din Los Angeles.

Înainte de a zbura pe coasta de est, avionul Boeing 747 modificat pe spatele căruia a fost ataşată Endeavour a survolat la altitudine joasă Centrul Kennedy, baza aeriană Cape Canaveral şi Patrick Air Force Base, aflată în apropiere.

Transportorul va trece, de asemenea, în semn de ultim salut adus navetei Endeavour, pe deasupra Centrului spaţial Stennis pe care NASA îl deţine în Mississippi şi pe deasupra uzinelor Michoud din Louisiana, unde au fost produse rezervoarele exterioare ale navetei. Avionul va ateriza apoi la Ellington Field din apropiere de Centrul spaţial Johnson din Houston (Texas).

Transportorul va relua calea aerului, joi, şi va ateriza apoi la Centrul de cercetări ştiinţifice pe care NASA în deţine în Dryden, situat în baza aeriană Edwards din deşertul Mojave din California.

Vineri, transportorul va survola la altitudine joasă nordul statului California şi va trece pe deasupra mai multor oraşe, precum Sacramento, San Francisco şi Los Angeles, înainte de a ateriza pe aeoroportul din Los Angeles.

Flota de navete a NASA a fost retrasă din circulaţie anul trecut, după trei decenii de activitate.

Naveta Enterprise, care a servit ca prototip, din 1976, pentru alte navete, este expusă la Intrepid Sea, Air and Space Museum din New York, naveta Atlantis este expusă la Kennedy Space Center din Florida, iar Discovery se află în apropiere de Washington, la Centrul Steven F. Udvar-Hazy, o anexă a National Air and Space Museum.

Alte două navete ale programului au pierit în urma unor accidente teribile: Challenger, în 1986, la puţin timp după lansarea sa, iar Columbia, în 2003, la reintrarea în atmosferă. În total, 13 astronauţi au murit în cele două accidente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici