Istoria pe ani
  • Primul an în Uniunea Europeană, preşedinte suspendat, referendum şi scandal politic

    Începutul anului îi găseşte pe premierul Tăriceanu şi pe comisarul european pentru extindere Olli Rehn în stradă salutând aderarea României la Uniunea Europeană, la spectacolul de Revelion din Piaţa Revoluţiei. Preşedintele Traian Băsescu salută aderarea la UE tot în stradă, deschizând o sticlă de şampanie de Anul Nou în Piaţa Universităţii. Sunt cele mari mari spectacole în stradă din România, românii bucurându-se pentru intrarea în UE.
    Leonard Orban este primul comisar european al României, pentru multilingvism, iar România are pentru prima oară reprezentanţi în Parlamentul European.
    Preşedintele Traian Băsescu este suspendat din funcţie de 322 de parlamentari, dar revine după rezultatele unui referendum care îi sunt favorabile.
    Ministrul Agriculturii, Decebal Remeş, demisionează în urma unui scandal de mită, cunoscut drept "afacerea Caltaboşul".
    În urma unui conflict îndelungat între Traian Băsescu şi PD, pe de o parte, şi Călin Popescu Tăriceanu şi PNL, pe de altă parte, Guvernul este restructurat, Partidul Democrat fiind trimis în opoziţie. Liberalii formează Guvernul cu UDMR susţinuţi în Parlament de PSD, executiv care va funcţiona până la alegerile din anul următor.
    Pugilistul Lucian Bute devine noul campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF.
    Oraşul Sibiu este timp de un an "capitală culturală europeană".

Te salut, călătorule.

Îţi spun călătorule pentru că, de 20 de ani, ai călătorit împreună cu noi pe tărâmul informaţiei.

Pentru a aniversa aceşti 20 de ani, te vom duce într-o călătorie în timp.Fă-te confortabil, te vei revedea, te vei emoţiona şi îţi vei aminti poveşti de istorie trăită împreună.

Tu ai făcut istoria, iar noi ţi-am fost purtătorul de cuvânt.

Mergi mai departe

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.