- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Patru elevi de la două şcoli din Focşani, diagnosticaţi cu gripă porcină
Primele patru cazuri de gripă AH1N1 au fost confirmate, miercuri, în judeţul Vrancea, la patru elevi de la două unităţi de învăţământ din municipiul Focşani, iar clasele din care fac parte aceştia vor fi închise pentru o săptămână.
Patru elevi de la două şcoli din Focşani, diagnosticaţi cu gripă porcină (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, trei elevi de la Colegiul Tehnic "Valeriu D. Cotea" din Focşani şi unul de la Şcoala Generală nr. 9 din municipiu au fost diagnosticaţi cu acest virus, fiind izolaţi la domiciliu sub tratament.
Într-un comunicat de presă transmis miercuri, DSP precizează că cei trei elevi bolnavi de la Colegiul Tehnic "Valeriu D. Cotea" fac parte din aceeaşi clasă şi că toţi cei patru pacienţi au forme uşoare de gripă.
Conform sursei citate, începând de miercuri în cele două unităţi de învăţământ din care provin elevii bolnavi va fi făcut triajul epidemiologic şi vor fi recoltate probe de la persoanele cu care pacienţii au intrat în contact şi care au semne de infecţie respiratorie.
De asemenea, cele două clase din care fac parte elevii bolnavi vor fi închise pentru şapte zile, timp în care vor fi igienizate şi dezinfectate.
Directorul Colegiului Tehnic "Valeriu D. Cotea" din Focşani, Florin Iamandei, a declarat că primele simptome ale bolii au apărut la copii încă de săptămâna trecută.
"Săptămâna trecută am început să avem cazuri de copii care manifestau simptomele gripei AH1N1. La trei din 11 elevi s-a confirmat că sunt infectaţi cu acest virus şi s-au luat măsurile care se impun în astfel de cazuri, respectiv copiii de la clasa respectivă au fost trimişi acasă, iar sala respectivă a fost dezinfectată şi sigilată", a precizat directorul Iamandei.
-
Băsescu: Am solicitat controlarea transferului de tehnologie militară NATO către terţi
Politic astăzi, 04:13
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că a solicitat, în reuniunea Consiliului Nord-Atlantic de la Chicago, ca transferul de tehnologie militară din ţări membre NATO către ţări din afara Alianţei să se facă numai "controlat". citeşte tot
-
Băsescu: Scutul antirachetă a fost operaţionalizat. Cel puţin sudul României este protejat
Politic astăzi, 03:56
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică că, în urma deciziei luată de NATO, de operaţionalizare a primei faze a scutului antirachetă, cel puţin sudul României este protejat antibalistic, din 2015 protecţia fiind extinsă pe întreg teritoriul, în urma intrării în funcţiune a bazei Deveselu. citeşte tot





Nu exista comentarii