15 ianuarie 2010

România-Ucraina 1-1

Publicat în General, Media, Politic de Cristi Dimitriu

Să luăm o ştire despre Ucraina:

AFP: Viaţa politică din Ucraina se transformă într-un serial televizat

KIEV (MEDIAFAX) – Pluralismul a înflorit în Ucraina, la cinci ani de la “revoluţia portocalie”, care a eliminat cenzura în această fostă republică sovietică, în aşa fel încât viaţa politică s-a transformat într-un serial de televiziune, relatează AFP.

Fenomentul s-a extins cu ocazia alegerilor prezidenţiale, primul tur desfăşurându-se duminică.

Situaţia contrastează cu precedentul scrutin din 2004, înainte ca o mişcare populară, “revoluţia portocalie”, să propulseze la putere opoziţia prooccidentală.

Înaintea votului din 2004, numeroşi jurnalişti ucraineni s-au revoltat împotriva cenzurii impuse de preşedinţia cu tendinţe autoritare a lui Leonid Kucima, oferind forţelor prooccidentale o expunere televizată ce le va favoriza ascensiunea.

Cenzura centralizată a dispărut de atunci. Transmisiunile în direct au devenit la modă, impunându-se în toate mediile, de la concursurile de dans la conferinţele de presă ale politicienilor.

“Emisiunile televizate au început să înlocuiască realitatea politică”, apreciează editorialistul ucrainean, Serghei Grabovski în publicaţia electronică Telekritika.

Acestora li se adaugă talk-show-urile politice în direct, difuzate de numeroase posturi de televiziune şi foarte frecventate de politiceni care profită de orice ocazie pentru a se critica.

În urmă cu câteva săptămâni, telespectatorii puteau opta între două emisiuni, dintre care una îl prezenta pe preşedintele Viktor Iuşcenko, pe cale de a-şi critica dur adversarii, iar cealaltă pe posibilul său succesor, Viktor Ianukovici, opozantul prorus, care făcea acelaşi lucru pe un alt post.

Dacă acest tip de emisiuni cresc audienţele, o dezbatere despre problemele ţării, dominată de o criză economică şi politică, este mai puţin interesantă.

Nu este vorba despre o competiţie “între personalităţi sau concepte, ci o bătălie de aruncat cu noroi”, până în punctul în care aceasta “a devenit regula emisiunilor politice”, remarcă Grabovski.

O altă problemă este că, în pofida diversităţii de opinii, lipseşte obiectivitatea. “Fiecarea post (de televiziune) este deţinut de un oligarh” care încearcă să-şi impună preferinţele electorale, declarară directoarea Institutului de strategii anticriză, Katerina Kiricenko.

Presa scrisă, afectată mai dur de criză decât posturile de televiziune, nu este scutită, ziarele profitând de pe urma campaniei electorale pentru a-şi ameliora situaţia financiară prin toate mijloacele.

Potrivit directoarei organizaţiei neguvernamentale Institutul de mass-media, Viktoria Siumar, “numărul articolelor «comandate» de către echipele de campanie ale candidaţilor s-a dublat”.

Libertatea de exprimare nu a creat responsabilitate. În cazul alimentării de acuzaţii, lipsesc adesea dovezile incriminatorii.

Chiar şi în situaţia în care acestea există, nici o instituţie a statului nu le acordă atenţie. Puterea “pare să rămână surdă la vocea” presei, subliniază săptămânalul Dzerkalo Tijnia.

Acum să ne jucăm puţin, înlocuind unele nume proprii, iar altele sa le tăiem şi să scoatem sursa, care desigur nu a transmis o astfel de ştire, deşi…

Viaţa politică din România se transformă într-un serial televizat

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Pluralismul a înflorit în România, la cinci ani de la “revoluţia portocalie”, care a eliminat cenzura în această fostă ţară comunistă, în aşa fel încât viaţa politică s-a transformat într-un serial de televiziune.

Fenomentul s-a extins cu ocazia alegerilor prezidenţiale, primul tur desfăşurându-se duminică.

Situaţia contrastează cu precedentul scrutin din 2004, înainte ca o mişcare populară, “revoluţia portocalie”, să propulseze la putere opoziţia prooccidentală.

Înaintea votului din 2004, numeroşi jurnalişti români s-au revoltat împotriva cenzurii impuse de guvernarea cu tendinţe autoritare a lui Adrian Năstase, oferind forţelor prooccidentale o expunere televizată ce le va favoriza ascensiunea.

Cenzura centralizată a dispărut de atunci. Transmisiunile în direct au devenit la modă, impunându-se în toate mediile, de la concursurile de dans la conferinţele de presă ale politicienilor.

“Emisiunile televizate au început să înlocuiască realitatea politică”, apreciează un editorialist în publicaţia electronică ….

Acestora li se adaugă talk-show-urile politice în direct, difuzate de numeroase posturi de televiziune şi foarte frecventate de politiceni care profită de orice ocazie pentru a se critica.

În urmă cu câteva săptămâni, telespectatorii puteau opta între două emisiuni, dintre care una îl prezenta pe preşedintele Traian Băsescu, pe cale de a-şi critica dur adversarii, iar cealaltă pe posibilul său succesor, Mircea Geoană, care făcea acelaşi lucru pe un alt post.

Dacă acest tip de emisiuni cresc audienţele, o dezbatere despre problemele ţării, dominată de o criză economică şi politică, este mai puţin interesantă.

Nu este vorba despre o competiţie “între personalităţi sau concepte, ci o bătălie de aruncat cu noroi”, până în punctul în care aceasta “a devenit regula emisiunilor politice”, remarcă editorialistul.

O altă problemă este că, în pofida diversităţii de opinii, lipseşte obiectivitatea. “Fiecarea post (de televiziune) este deţinut de un oligarh” care încearcă să-şi impună preferinţele electorale, declarară directoarea Institutului de strategii anticriză.

Presa scrisă, afectată mai dur de criză decât posturile de televiziune, nu este scutită, ziarele profitând de pe urma campaniei electorale pentru a-şi ameliora situaţia financiară prin toate mijloacele.

Potrivit unei directoare de organizaţie neguvernamentală, “numărul articolelor «comandate» de către echipele de campanie ale candidaţilor s-a dublat”.

Libertatea de exprimare nu a creat responsabilitate. În cazul alimentării de acuzaţii, lipsesc adesea dovezile incriminatorii.

Chiar şi în situaţia în care acestea există, nici o instituţie a statului nu le acordă atenţie. Puterea “pare să rămână surdă la vocea” presei.

Interesant, dar si trist, nu?

16 decembrie 2009

Cum am cucerit Casa Poporului la Revolutie

Publicat în General, Social de Cristi Dimitriu

In 1989 aveam 20 de ani. Eram in anul intai la facultate. Pe 16 decembrie a izbucnit revolta de la Timisoara. In urmatoarele zile pe aleile Politehnicii patrulau militieni cu caini. Puteai sa mergi cu un coleg, nu in grupuri. Studentii umblau numai in gasca pe alei si faceau misto. In pauze vorbeam intre noi despre Timisoara. Un student scrisese pe o tabla “Jos Ceausescu!” Stateam in banci si ne uitam prostiti. Ne-au dat vacanta mai devreme. Pana in 20 decembrie ascultam acasa Europa Libera. In fiecare seara. “Actualitatea romaneasca”. Am auzit la radio rafalele de gloante de la Timisoara. Le-am spus prietenilor mei. Pe 20 seara doi colegi vin la mine acasa si ascultam impreuna tot Europa Libera. Ceausescu la tv condamna huliganii de la Timisoara.

Pe 21 dupa-amiaza o cunostinta vine de la mitingul lui Ceausescu unde fusese fortata sa se duca de la intreprindere. Imi povesteste despre “pocnitorile” de la miting, de huiduielile multimii, de deruta lui Ceausescu si de fuga multimii din piata. Unii au ramas totusi acolo. Partial vasusem si la tv, atat cat s-a dat. Plec si eu in piata si dau de protestatari si de cordoanele de scutieri. Vad TAB-urile care vin in viteza dinspre Piata Unirii si intra in multime. Ma uit la tinerii in uniforma din cordon cu un an mai mici ca mine. Unii tremura de frica. Daca se intampla cu un an inainte poate eram printre ei. Nu la Bucuresti, ci la Bacau, unde am facut armata. Seara incepe sa se traga. Armata cu trasoare in sus, securistii in civil cu pistolul in multime. O parte din cei care protestau nici nu constientizau ca se trage. Eu stiam ca tocmai facusem armata. Nu am stat peste noapte. Dupa aceea mi-a parut rau.

Pe 22 dimineata am auzit ca se facuse “curatenie” la Universitate. Vorbesc la telefon cu niste prieteni din Drumul Taberei sa mergem la CC. Unul dintre ei imi spune ca inainte se duce la o scoala sa ia un steag si sa il gaureasca. Ne dam intalnire la Razoare, dar nu mai reusim sa ne vedem. Pe drum merg cu alt prieten (acum si el e ziarist), dar nu ne intalnim cu cei din Drumul Taberei. La 10.00 se anunta ca Milea s-a sinucis. O mare de oameni merge spre CC si striga “Jos Ceausescu!”, “Armata e cu noi!”.

Ajung in piata tocmai cand elicopterul decola de pe CC. Scandam. Ne imbratisam. Nu intram. Ce sa cautam inauntru?! Ceausescu plecase din CC. Unii au intrat si mai tarziu au facut FSN-ul. Ma intalnesc cu alt prieten care ne spune sa mergem la Televiziune. Pe drum vad la un televizor scos la o fereastra ca vorbea Caramitru din Studioul 4. Ajungem la Televiziune. Strigam. Ne imbratisam. Nu intru nici aici ca doar erau deja Caramitru cu Dinescu. Trebuie sa mergem sa cucerim altceva. Intram in curtea unui diplomat de vis-a-vis de Televiziune. Doar ca sa bem apa. Diplomatul strain ne priveste bucuros si rade. Ni se adreseaza, dar nu inteleg ce zice. Cineva ne spune ca securistii au otravit apa. Ma doare stomacul, dar de foame. Imi trece cand prietenul meu imi spune sa mergem sa cucerim Casa Poporului. Ne suim intr-o basculanta alaturi de altii pe care nu ii cunoastem, dar care si ei ne zambesc. Toata lumea din basculanta rade si urla lozinci anti-Ceausescu. A fost poate cea mai frumoasa calatorie din viata mea pe Dorobanti si pe Magheru. Cu basculanta.

Ajungem in fata Casei Poporului. Vreo cativa sarim gardul de beton. Ma gandesc ca militarii care o pazesc pot sa ne impuste. Ii spun prietenului meu. Nu aude. Cred ca nici eu nu m-am auzit. Alergam pe dealul din fata cladirii ca dorobantii la Plevna. Vreo doi-trei militari vin din partea opusa. Nu au arme si ne zambesc si ei. Toata lumea pe care am vazut-o in ziua aceea mi-a zambit. Unul dintre militari ne intreaba unde vrem sa mergem. Fara sa ne gandim spunem: Sus. Intru in cladirea unde peste ani aveam sa intru de atatea ori legal, in fiecare dimineata, ca reporter parlamentar. Mai tarziu n-am mai ajuns niciodata pe terasa. Atunci Casa Poporului nu era gata. Fara militarul nostru nu am fi ajuns sus, deoarece etajele superioare erau neterminate. Sar peste moloz, ciment si schele. Ne-a luat ceva timp sa ne suim pe cladire. Acolo un steag. Cineva de langa mine il gaureste. Se vede de sus tot Bucurestiul. E la picioarele noastre. Pe strazi zeci de mii de oameni. Cerul e senin si soarele apune. Trag aer in piept. Aer de libertate, imi spun.

Nu o sa uit niciodata aerul acela…

7 decembrie 2009

Isteria TV

Publicat în General, Media, Politic de Cristi Dimitriu

De azi dimineaţă urmăresc Isteria TV. Am văzut perplexitatea celor aflaţi în studiouri imediat după ora 8.00 dimineaţă, după ce BEC a anunţat pentru prima oară că Băsescu câştigă alegerile. Erau consternaţi, iar cineva a spus chiar: “Ce rost mai au alegerile?!”.

I-am văzut pe şefii institutelor care au făcut exit-poll-uri luaţi la rost pentru rezultatele pe care le-au dat cu o seară înainte.

I-am văzut pe comentatori/analişti încercând să (se) explice sau să lovească în toate direcţiile, fără noimă.

Am văzut reporteri tv pe teren, fără busolă, făcând ce ştiau de dinainte de alegeri sau sau alţii încercând să facă altceva, dar fără să ştie exact ce.

Dar am văzut şi ziarişti făcându-şi meseria cât mai bine şi comentatori reţinuţi în aprecieri.

De fapt, am văzut o parte a presei care nu îşi ştie viitorul, bulversată de întorsătura care au luat-o lucrurile. Chiar şi mogulul Vântu şi-a amânat dezvăluirile.

Am văzut un întreg eşafodaj politic căzând şi figuri de politicieni arătând de la disperare până la satisfacţie răutăcioasă. Un Băsescu spunând “i-am ciuruit”, după ce cu o seară înainte susţinătorii săi cântaseră “Să i-o dăm în bot lui Geoană”. L-am văzut pe “ţopăilă” Geoană livid, acuzându-l pe Băsescu că i-a “furat” victoria şi anunţând constestarea alegerilor. Pe Hrebenciuc vorbind de furt. Pe Crin ezitant în a urma PSD-ul, pe Orban anti PD-L şi liberali cu opinii diverse şi neclare, după ce Tăriceanu, sunat de Băsescu, le spusese să îşi fructifice poziţia.

Şi totul a culminat cu Vadim Tudor făcându-şi numărul timp îndelungat la tv-uri. Nici nu pot reproduce ce am auzit de la el. Tema tot “furtul” era, dar a vorbit despre toţi într-o manieră pe care nu o mai credeam posibilă. Şi pe el l-a vizitat Geoană înainte de alegeri! Oare CNA l-a văzut pe Vadim?

Mi-am amintit de un film pe care l-am văzut recent la HBO “Alegeri americane/Recount”, cu Kevin Spacey şi pe care îl recomand tuturor. Este vorba despre o luptă acerbă între republicani şi democraţi pentru renumărarea voturilor din Florida de la alegerile din 2000 dintre Bush şi Gore. O luptă purtată fără menajamente, cu unele forţări ale limitelor justiţiei americane, dar până la urmă în limitele democraţiei.

Ceva asemănător nu cred că poate fi posibil la noi, unde e la modă Isteria TV, fără substanţă politică şi juridică, care pare că nu se mai termină…

UDTATE 10.12.2009: Ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei zile a confirmat Isteria TV fără probe concrete. Toţi liderii politici au vorbit de fraude, însă dovezi au prezentat doar pe vorbe. Fraude într-adevăr au fost, dar mecanismul de sancţionare a lor nu funcţionează. Din când în când mai vine şi Vadim, ca tămbălăul să fie cât mai mare, el cerând chiar anularea turului întâi. Cred că furtul a fost cam egal în cele două tabere, dar problema PSD e că nu este obişnuit să fie furat, ci ca ei să fie la butoane. De fapt, ambele tabere se ocupă cu furtul şi când simt că pierd urlă că sunt fraude electorale. Dar “verba volant, scripta manent”. De aceea, vă recomand materialul colegului Liviu despre camioanele cu probe ale PSD care au fost de fapt două cutii, invocat şi de Răzvan Dumitrescu la Realitatea TV deşi nu avea dreptul (alţii care fură şi vorbesc despre furt )

6 decembrie 2009

România cu doi preşedinţi/preşedintele a trei Românii

Publicat în General, Politic de Cristi Dimitriu

Mircea Geoană spune că a câştigat alegerile, după exit-poll-uri. Sare ca pe arcuri, îşi sărută soţia, pe Crin, e fericit. Mulţimea PSD-istă la fel.

Traian Băsescu declară că a câştigat alegerile, la fel ca în 2004, spunând că rezultatele exit-poll-urilor sunt altele. Îşi îndeamnă susţinătorii să stea liniştiţi, se duce într-un birou din Modrogan şi intră în direct la OTV. Pană de curent la PD-L, după care Băse anunţă la OTV că nu va respinge rezultatele oficiale anunţate de BEC.

La Realitatea TV şi Antena 3, comentatorii spun şi ei că a câştigat Geoană. Iese în evidenţă CT Popescu care spune că “Partidul” a învins “Securitatea” şi frica zilei de mâine a invins ura faţa de moguli. Alţii spun că Geoană a obţinut un scor câştigător, dar mai prost faţă de spijinul pe care l-a avut atât politic, cât şi media.

Declaraţiile celor doi candidaţi, comentariile de după şi toată atmosfera te fac să crezi că avem, de fapt, doi preşedinţi a două Românii. Dar mai e o ţară: a celor care nu au votat din diferite motive şi care sunt mai mulţi. Unii mai nefericiţi sau chiar mult mai nefericiţi.

Preşedintele validat de BEC, oricare ar fi el, va rămâne cu trei Românii. În criză. Fără un guvern. Şi cu un an 2010 în faţă foarte dificil.

Va fi greu pentru preşedinte şi, mai ales, pentru toţi românii, indiferent dacă şi ce au votat.

6 decembrie 2009

UPDATE, ora 17.00: Geoană se menţine cu circa 3% în faţa lui Băsescu

Publicat în General, Politic de Cristi Dimitriu

Ultimele informaţii vehiculate pe la staff-urile de campanie îl dau pe Mircea Geoană pe primul loc, în tabăra roşie scorul fiind Geoană 52%-Băsescu 48%, iar în cea portocalie Geoană 51%-Băsescu 49%.

De fapt, exit-poll-urile sunt cam între aceste cifre, respectiv: Geoană 52%-Băsescu 48% (cea mai mare diferenţă) şi Geoană 51,1%-Băsescu 48,9% (cea mai mică diferenţă). Alte rezultate între aceste extreme ar fi: Geoană 51,7% – Băsescu 48,3% şi Geoană 51,5% – Băsescu – 48,5%. Concluzia cea mai apropiată de realitate ar fi că Geoană ar avea cam 3% în faţa lui Băsescu.

Cam acestea erau rezultatele la orele 15.00-16.00, ultimele contabilizate.

Ca şi la celelalte alegeri electoratul PSD a venit mai dimineaţă la urne, iar cel al PD-L mai târziu, deci trendul voturilor este spre Băsescu.

De remarcat prezenţa la vot la ora 16.00 cu circa 4% mai mult decât la primur tur, diferenţa rural-urban fiind la fel ca în 22 noiembrie, de aproximativ 6%.

UPDATE: Rezultatele de la ora 17.00 sunt cam aceleaşi: Geoană 52% – Băsescu 48% (cea mai mare diferenţă), Geoană 51% – Băsescu 49% (cea mai mică diferenţă). Urmează ca rezultatele de la 19.00 să fie anunţate la ora 21.00 pe tv-uri. Cele finale de la ora 21.00 le vom afla pe la ora 23.00. Dar mai sunt şi cele din străinătate, iar ceea ce am dat pe aici poate fi luat cu rezervă, deoarece reflectă ce au spus cei ce au ieşit de la urne (nu neapărat ce au votat) şi mai sunt şi marjele de eroare.

Câştigătorul îl va anunţa BEC-ul, iar aici am încercat doar să ţin la curent comunitatea de pe Internet cu ceea ce se ştie/vorbeşte/anunţă neoficial şi nu să dau ştiri mass-media.

27 noiembrie 2009

Coincidenţe?!

Publicat în General, Media, Politic de Cristi Dimitriu

Miercuri dimineaţă, Dinu Patriciu se întâlneşte cu Sorin Ovidiu Vântu. Discută despre “un patronat al presei”, după mult timp în care nu s-au văzut.

Miercuri seara, Patriciu spune la Realitatea TV că Băsescu a dat cu pumnul într-un copil.

Joi, Realitatea TV anunţă emisiunea lui Răzvan Dumitrescu cu Traian Băsescu. Cu tupeu, Băse a vrut să joace pe terenul “mogulului” în încercarea de a contracara un avantaj pe care il avea Geoană. De fapt, îi trebuie cât mai multe apariţii televizate ca să ajungă direct la electorat în timpul scurt până la turul doi.

În timpul emisiunii, “Gardianul” publică filmul cu copilul, dat întâi de Antena 3, apoi imediat de Realitatea TV cu Băsescu live.

Băse e luat prin surprindere (e făcut, cum se spune!) şi nu neagă, ci caută alte explicaţii: “Poate m-a înjurat”, “Poate a vorbit urât femeii”. Prima reacţie e jalnică. De om în încurcătură, de vinovat.

Patriciu spune apoi (coincidenţă desigur) tot la Realitatea TV că Băsescu l-a mai lovit înainte pe copil în plex. Oare de ce se expune Patriciu chiar aşa? Poate că nu mai contează. Ştiu că el a fost umilit de Băsescu când a stat o zi si o noapte în arest şi poate asta contează la fel ca “şocul” de a vedea un copil lovit. La Patriciu pare mai mult o chestiune de orgoliu rănit decât de bani ca la alţii dintre adversarii pe faţă, dar mai ales din umbră ai lui Băsescu.

Băse neagă, dar mult mai târziu şi spune şi că nici pe soţie nu a lovit-o vreodată. Despre asta nici n-a fost vorba?!

Apoi începe nebunia: e sau nu e trucaj; se analizează de tot felul de “experţi”; unii dintre cei prezenţi la incident infirmă, alţii confirmă. Coincidenţe din nou: cei care confirmă incidentul sunt foştii aliaţi, acum adversari ai lui Băsescu, iar cei care infirmă sunt desigur susţinătorii lui. Pe cale de consecinţă, probabil că electoratul fidel lui Băsescu crede că filmuleţul e o făcătură, iar cel al lui Geoană că e real. Targetul filmuleţului e însă electoratul liberal, cel al celorlalţi candidaţi ieşiţi din cursă şi cel indecis. Contracandidatul Geoană nu comentează. El vorbeşte despre “problemele reale” ale ţării, pensionari, criză, şomaj, la braţ cu Crin prin ţară, în timp ce Băsescu e ţinut “ocupat”.

Nebunia cu filmuleţul ar putea continua până la alegeri dacă nu va apărea şi altceva. Se zvoneşte că da.

Băsescu are antecedente de comportament, iar faptul că nu a negat din prima e în defavoarea sa. Un act violent la Băsescu pare că se înscrie în imaginea publică despre el, reală sau nu. Chiar Băse s-a străduit în utimele zile să spună în toate intervenţiile sale că nu e un scandalagiu şi că mogulii i-au construit această imagine. Coincidenţa face ca filmuleţul tocmai pe această imagine defavorabilă să se plieze. Şi să atace probleme de moralitate personale, fără legătură cu temele de campanie de până acum.

Tot ca o coincidenţă, în plină dezbatere apare în acelaşi “Curentul” o nouă “chestie” atribuită SRI, despre liderii PSD şi moguli, dar este eclipsată de dezbaterile pe filmuleţ. Slabă replică! Doar ceva de aceeaşi factură despre Geoană sau despre un susţinător apropiat al său mai poate schimba ceva. Dar acum Băsescu pare stors, plat şi în defensivă faţă de numeroşii săi adversari. Ce e drept, pe unii, foşti aliaţi, i-a făcut singur adversari de-a lungul timpului. Singura lui şansă ar mai fi dezbaterile faţă în faţă cu Mircea Geoană.

Cum spuneam şi într-un post anterior, murdăria din campanie întrece orice limite. Se pune la bătaie “artileria grea”. Adevărul nu mai contează şi oricum după alegeri nu mai interesează.

Totul e cine iese preşedinte şi, mai ales, cine va ajunge apoi la guvernare. Miza e uriaşă: Cine câştigă şi cine pierde nu numai la alegeri, ci şi financiar. Şi aici nu e vorba doar de candidaţi, ci şi de cei din spatele lor. Cred că de aceea nimeni nu se mai ascunde.

Nimic nu mai contează – gripa, criza. O stire care trece neobservată: Dubaiul e în pericol de intrare în incapacitate de plată. Nu e o coincidenţă, e “realitatea” care ne pândeşte şi pe noi. Îmi pun o întrebare: Oare nu şi România e în pericol la începutul anului viitor? Poate exagerez, că nu va permite UE, dar la chestia asta coincidenţele nu mai contează.

22 noiembrie 2009

“Bunul-simţ” a ieşit, urmează lupta crâncenă şi apoi CRIZA…

Publicat în General, Politic de Cristi Dimitriu

Crin a ieşit din cursă, rămân Băse şi Geoană. Deşi Băse e pe primul loc, Geoană pare favorit deoarece tradiţional din votanţii care rămân ar trebui să fie mai mulţi “contra” actualului regim decât cei “pentru”.

Mă aştept la o luptă crâncenă în care vaporul Băse nu are altă şansă decât să atace o flotă cu mult mai numeroasă de susţinători direcţi şi indirecţi ai lui Geoană.

Băse are avantajul unor susţinători mult mai înfocaţi, deşi sunt mai puţini, în timp ce Geoană are o armată organizată şi disciplinată, cu mulţi interesaţi să beneficieze de avantajele unui nou şef de stat. Cei care îl susţin pe Geoană au mai multe metode şi mijloace de diseminare a informaţiilor. De manipulare, desigur. Ai lui Băse ştiu însă că pot pierde totul şi definitiv. Au de partea lor statul şi instituţiile lui. Ei vor ataca, alături de Băse, tot ce ţine de PSD, Parlament, Vântu, Voiculescu, etc. Tot cu subiecte care vor încerca să manipuleze electoratul neconvins până acum. Adevărul şi minciuna vor fi livrate la pachet şi depinde de votanţi să le discearnă.

Trecând peste susţinători, cred că acela care va pierde va fi terminat politic. Pe Băsescu îl pândesc mulţi dintre cei pe care i-a ţinut pe coji de nucă, iar pe Geoană îl aşteaptă judecata de apoi a partidului.

Aşa că lupta celor doi este decisivă. Băsescu a şi spus că se păstrează pentru turul doi, deşi nu pare acelaşi ca adversarul lui Năstase din 2004. Geoană nu va ataca direct, ci prin cei care îl susţin. El va încerca să pareze şi să răspundă cu aceeaşi monedă dacă vrea să menţină imaginea unui altfel de preşedinte.

În plus, în cele două săptămâni pănă la turul doi se pot negocia voturile în schimbul formării unui nou guvern. Dar nu cred că electoratul lui Crin va vota strict după asta. Este “liberal” şi mult mai eterogen. Probabil, cei care l-au ales acum pe Crin se vor raporta strict la Traian Băsescu şi atât. Am impresia că voturile lui Vadim, Becali, Hunor, Oprescu, etc., atâtea câte vor rãmâne, se vor împărţi cam egal, mai exact cine va atrage dintr-o parte va avea probleme în cealaltă parte. Ai lui Vadim vor merge, cel mai probabil, majoritar spre PSD (după ce în 2004 s-au contabilizat la Băse), iar ceilalţi către Băsescu şi aşa mai departe. De fapt, Vadim şi Becali au şi spus că nu îl susţin pe Băsescu. Becali chiar vrea să intre în stafful lui Geoană să lupte cu “tiranul”.

Vom mai avea două săptămâni de campanie electorală mai acerbă, mai murdară, după care nu ştiu ce vor mai crede românii despre politicieni în general. Şi, din păcate, despre presă

Apoi, chiar că va veni criza economică şi socială profundă…

UPDATE: Dacă există cineva care a înţeles că “bunul-simţ” l-am asociat cu Crin nu e chiar aşa, deşi a folosit sloganul în campanie. “Bunul-simţ a ieşit” era doar o figură de stil pentru ce urmează pentru că Antonescu a rămas în campanie să lupte el cu Băsescu. Exact cum spuneam mai sus, Geoană are nevoie de cineva cu gura mare care să se certe cu Băse şi asta e Crin, care a reactivat înţelegerea cu PSD pentru un nou guvern condus de Iohannis.

16 noiembrie 2009

Semaca, Lăscărică şi Şarpele Roşu

Publicat în General, Life, Media de Cristi Dimitriu

Despre Gheorghe Dinică s-a scris şi vorbit atât de mult săptămâna trecută încât nu văd ce s-ar putea spune în plus. A fost un actor deosebit în tot ce a făcut.

Ca să scriu totuşi ceva (mai degrabă altceva) despre felul unic în care juca, vă spun că “Semaca” era poreclit directorul liceului în care am învăţat – MF4, iar “Lăscărică” era profu’ de tehnologie. “Nu trageţi domnule Semaca, sunt eu Lăscărică!”, am auzit încă de pe culoarele liceului. Apoi am văzut filmul. Semaca al meu e un profesor de fizică renumit, Sandu Marin, aflat acum în SUA, pe care l-am văzut anul trecut la o reuniune a colegilor de liceu şi care era un “dur” ca Dinică, dar un adevărat director.

Să vă mai spun despre Şarpele Roşu, o cârciumă sordidă de cartier din zona Pieţei Galaţi. Mese vechi de lemn, scaune tot vechi şi tot de lemn, roşu mult pe pereţi, printre care un steag al PCR, iar undeva un portret al lui Nicolae Ceauşescu. Printre mese, lăutari. Probabil, unul dintre ei era Nelu Ploieşteanu, dar eu nu îl ştiam pe vremea aia. Puteai vedea la un loc ziarişti, artişti şi printre ei câteodată şi pe Gheorghe Dinică. Era acum vreo 15-16 ani şi, dacă mergeai în câteva cârciumi din Bucureşti, încă puteai afla istoria unor personaje sau chiar le vedeai pe acolo. Deşi ziariştii se duceau mai degrabă la Mărul de Aur, ajungeau şi la Şarpele Roşu. Acolo, ziariştii nu stăteau la mesele artiştilor decât invitaţi, ceea ce se întâmpla rar, dar respirau acelaşi fum gros de ţigări odată cu poveştile zburând între mese care parcă semănau, deşi nu erau la fel. Unii nu scoteau niciun cuvânt, că nu aveau chef de vorbă şi veniseră cu “treabă”, iar alţii stăteau ore în şir în faţa aceluiaşi pahar. Cât l-am văzut eu, maestrul mai mult nu a vorbit, dar mi s-a povestit ca au fost şi alte seri în care era vorbăreţ şi cu chef.

Nu sunt atât de ipocrit să spun că nu am băut nimic acolo cu colegii mei, dar vă spun că nu pentru şpriţ am mers. Păcat că în Bucureştiul de azi nu mai găseşti un “Şarpele Roşu” şi poate că toţi cei care au fost pe acolo (eu prea puţin, din păcate) ar trebui să spună câte ceva despre acele vremuri boeme.

12 noiembrie 2009

Mocirla politica si “putoarea” presei

Publicat în General, Media, Politic de Cristi Dimitriu

HR Patapievici scrie azi in Evz despre “putoarea” din presa si societate pe care a vazut-o in urma scandalului Macovei-SRS-Chirieac. Si evident ii condamna pe “toti” oamenii de presa (ce o fi intelegand prin oamenii astia?) si mai spune ca ii numara pe degetele de la doua maini pe “jurnalistii care sufera pentru ca breasla lor e batjocorita”.

Pentru ca ma consider printre astia din urma, dar sunt sigur ca nu m-a numarat Patapievici as spune putin cum sta treaba si ce e “Dincolo de stirea” cu Macovei-SRS-Chirieac.

E intr-adevar o mare “putoare” dar la fel de mare ca si in cazul scandalului Hayssam. Acest subiect, cat si celalalt, NU ar fi iesit public daca nu era campanie electorala. Sunt exemple clare de manipulare – vezi cum a fost prezentat in “Curentul”, cine a scris despre el imediat, in ce registru, cine il promoveaza si, mai ales, explicatiile de doi lei ale lui Macovei. Este un subiect promovat de sustinatorii lui Basescu, la fel cum si cel cu Hayssam era promovat de adversarii lui. Sustinatorii lui Base se mira cum de adversarii lui din media nu il discuta si cer insistent asta. Dar nu pentru a-i condamna pe SRS si Chirieac pentru ce au facut, ci pentru a-l servi pe presedinte. De aia vor ca subiectul asta sa fie discutat “cel putin doua saptamani” la fel cu cel despre Hayssam. Intr-adevar unii care au teme anti-Base au incercat sa il ignore. Dupa o zi, Robert Turcescu incerca chiar sa justifice prin “a murit Dinica” faptul ca Realitatea TV nu a dat nimic cu o zi in urma. Penibil, dar e problema lor, precum si “relatiile” cu SRS si Chirieac. Miza se pare ca e sa il dezbata tv-urile ca sa afle tot poporul inainte de alegeri cine este SRS-ul cu care se lupta Base, nu “putoarea” din presa.

Despre Chirieac si SRS nu trebuia sa imi spuna nimeni cu ce se ocupa ca stiam de mult timp (cine vrea ii dau personal detalii ca le stiu dupa 15 ani de presa, iar despre ei s-a mai scris, vorbit de-a lungul timpului). Nu ma consider colegul lor ca ziarist si am votat cu doua maini comunicatul de ieri al CRP – asta e si pentru Patapievici, dar si pentru Traian Ungureanu care cerea insistent ca CRP sa ia pozitie. Dar, din pacate, pentru ei, ca sustinatori ai lui Base legati la ochi, nu au de unde sa stie ca nu toti ziaristii sunt partasi la discreditarea meseriei si nu sunt adversarii lor.

Asa cum spuneam intr-un alt post ca Mediafax nu da sondaje de opinie si explicam de ce, acum pot sa spun ca subiecte ca implicarea lui Mircea Basescu in traficul de arme (lansat de SRS – de fapt scandalul de acum e replica celorlalti la asta), inregistrarile cu Hayssam si inregistrarile Macovei-SRS-Chirieac sunt tot manipulari si intra la “servite”, cum se spune printre ziaristii cu experienta. Dar pe astea nu le ignoram ca pe sondaje, ci le dam de indata ce avem ceva consistent, pentru ca pun multe probleme despre societatea in care traim, care trebuie tratate (la fel cum face si Patapievici, dar nu cum se raporteaza la ele). Probleme sunt multe: cine a inregistrat? cine a furnizat inregistrarea si cui? de ce s-a intalnit Macovei cu SRS si Chirieac? de ce vorbea dintr-o pozitie inferioara Macovei cu Chirieac? cum l-a santajat SRS pe Macovei si ce a obtinut de fapt? etc si ca sa si radem: a cui e amanta?

Regula numarul unu este: nu pui botul la manipulare cu ochii inchisi, ci incerci sa o devoalezi prin declaratiile celor implicati si prin noi informatii. Noi asta am facut, fara sa preluam manipularea din “Curentul”, la fel cum am facut si la subiectul “Babeni” cu “traficul” de arme al fratelui presedintelui. Acolo chiar SRS a furnizat un subiect care schiopata si s-a vazut asta, desi era dat de un fost director de ziar cunoscut pentru “investigatiile” sale.

Ca noi au facut si altii, asa ca dle. Patapievici mai sunt si alti ziaristi care isi respecta meseria si care se bucura ca nu sunt printre aia numarati de dvs. pe degete. Pentru ca, de fapt, numarati nu ziaristi onesti, ci unii care sunt de aceeasi parere. Si in razboiul cu mogulii Vantu si Voiculescu se pare ca pentru unii nu mai exista nuante si limite.

Sunt ziaristi care lucreaza din greu in mocirla politica care dvs. va repugna. Nu e usor sa fii acolo si eu stiu bine asta pentru ca am facut-o. Sunt multi ziaristi care chiar isi respecta meseria si sunt ingrijorati de “putoarea” presei si a “oamenilor de presa” care apar prin inregistrari. Sunt ziaristi care sunt dati afara de pe unde lucreaza tocmai pentru ca isi fac meseria bine. Dar, din pacate, pe toti acestia nu o sa ii cunoasteti niciodata pentru ca nu se ridica la nivelul “oamenilor de presa”/intelectualilor purtatori de vorbe pe la tv, sustinatori ai unui politician sau ajunsi sefi de institutii ca recompensa politica.

UPDATE: Au aparut noi inregistrari cu discutii Chirieac-Macovei, care duc la ideea ca seful ANI n-ar fi strain de ele. “Putoarea” atinge cote maxime in astea atat in fondul discutiilor, cat si in limbaj. Imi e sila si sper, asa cum scriam mai sus, ca se va intelege ca majoritatea jurnalistilor nu actioneaza/vorbesc asa pentru ca pentru ei 50.000 de euro nu sunt un fleac, nu si-au folosit pozitia pentru a se ocupa de alte afaceri/santaje. Asa cum chiar unul dintre protagonisti spunea dispretuitor, majoritatea jurnalistilor sunt in alta liga. Eu unul sunt fericit ca sunt in liga aia a ziaristilor OK.

6 noiembrie 2009

Guverne fără număr (continuare): Negoiţă – parcuri si parcări

Publicat în General, Politic, Social de Cristi Dimitriu

Stiţi de ce a câştigat Liviu Negoiţă (despre el nu mai scriu pentru avem aici şi aici) cu un procent aşa mare la Primăria sectorului 3? A făcut parcuri şi parcări. Parcările sunt OK, mai ales că nu prea ai unde să îţi laşi maşina. Singura chestie a fost că unele parcări s-au amenajat în viteză înainte de alegeri şi după alegeri s-a spart iar asfaltul să se schimbe conductele de apă şi s-a asfaltat din nou. S-au cheltuit nişte bani în plus (ai noştri, nu?), dar acum e OK.

Cu parcurile problema e mai complicată, chiar dacă sunt printre cele mai mişto din Bucureşti. Negoiţă a cheltuit (tot banii nostri din taxe, nu?) pentru amenajarea unora dintre ele, deşi terenurile nu erau ale Primăriei, erau retrocedate sau erau încă în litigiu. După alegeri, unele parcuri au fost distruse sau urmează să fie.

Ce te faci cu bucureştenii si copiii care chiar s-au îndrăgostit de aceste parcuri şi care acum protestează? Or mai vota la următoarele alegeri?

Iată ce scria EvZ si chiar si Mediafax si s-a ajuns sa se faca si o asociaţie.

In ceea ce priveşte parcul de pe Moruzzi constructorul este şi proprietarul cladirii în care Traian Băsescu îşi are sediul de campanie (detalii aici).

În rest, Negoiţă e un primar bun faţă de alţii care se înscrie şi el în ciclul “Guverne fără număr” pentru cauza partidului. Dar poate aşa revine în atenţie şi problema parcurilor din sectorul 3 şi poate mai salvăm unul! Dacă mai aveţi probleme în sectorul 3 acum e momentul să le spuneţi, timp de câteva zile cât e premier desemnat