16 iulie 2010

Vuvuzeaua de presă

Publicat în Blogroll, General, Life, Media, Politic de Florin Ciolac

Vuvuzele de presă constituie o specie aflată în plină expansiune. Locul preferat de acţiune este televiziunea, însă există şi vuvuzele care s-au aciuat pe la radiouri, al doilea areal în opţiunile lor. Statisticele arată că ziarele, locul în care au apărut iniţial vuvuzelele, sunt preferate din ce în ce mai puţin ca spaţiu de manifestare, ele nedispărând însă din această zonă.

Exemplarele din specia vuvuzelei de presă se caracterizează prin faptul că, fără a se pricepe la ceva anume, pot vorbi, de obicei mult şi fără coerenţă, despre orice. Evoluţia ultimilor ani din climatul presei a transformat această caracteristică într-o condiţie a succesului vuvuzelelor.

Vuvuzeaua de presă se manifestă, preponderent, în acţiuni precum talk-show-uri, magazine de ştiri, dezbateri televizate, dughene de ştiri, sinteze informative şi altele.

Vuvuzeaua de presă, în cele mai multe cazuri, nu are o pregătire specifică şi nici abilităţi sau talente pentru a se afirma în alte activităţi productive.

Vuvuzeaua de presă are capacitatea de a ascunde aceste deficienţe printr-o efervescenţă verbală şi prin îndrăzneala de a aborda orice subiect pretabil unei şuete, convinse fiind că nu contează ce spun, ci cât de mare este densitatea de cuvinte pe secundă.

În ultimii ani, vuvuzeaua de presă s-a specializat în a vorbi despre orice subiect, fără a aborda informaţii de consistenţă, rezumându-se doar la opinii, interpretări, păreri marginale, speculaţii, comentarii, zvonuri, pe care le colportează într-o avalanşă verbală susţinută, menită să acopere, ca un zgomot de fond, adevărata problemă.

Vuvuzeaua de presă poate vorbi ore întregi despre finanţe, despre politică, despre dogma bisericească, despre cursul de schimb, despre patologia suicidului, despre combaterea inundaţiilor, despre combaterea evaziunii fiscale, despre măsuri economice, despre suferinţa umană, despre tactici militare, despre licitaţii.

Fără a oferi informaţii sau lămuriri şi în lipsa unei pregătiri profesionale adecvate, vuvuzelele de presă au proliferat în ultimii ani speculând frenezia superficialităţii, specifică societăţii contemporane, şi înclinaţia naturală spre facil şi inconsistenţă a publicului amator de şuete televizate.

Neavând credinţe, principii sau opinii proprii şi nici capacitatea de a furniza informaţii specializate, vuvuzeaua de presă este deosebit de adaptabilă, astfel că, de cele mai multe ori, ea combate astăzi ce a susţinut ieri şi împrumută cu uşurinţă păreri exprimate de alţii.

Nefiind interesate de informaţii corecte, vuvuzelele de presă se folosesc de informaţiile produse de alţii, pe care însă, de cele mai multe ori, le utilizează eronat, considerându-le inferioare unei perorări libere pe lângă subiect.

Caracterizate fiind de dispreţul faţă de informaţii corecte şi brute, vuvuzelele de presă devin adeseori violente atunci când se confruntă cu preopinenţi care recurg la informaţii reale, fiind întâlnite din ce în ce mai dese cazuri în care vuvuzelele de presă îşi jignesc invitaţii şi recurg la invective.

Vuvuzelele de presă pot fi identififcate după preferinţa pentru cuvinte precum „efectiv”, „deci”, „mai trebuie spus”, „haideţi să vedem”, „trebuie să vă mai spun”, „cum vă spuneam”.

Pentru a-şi asigura succesul, vuvuzeaua de presă colaborează îndeaproape cu vuvuzeaua politică, precum şi cu alte specii de vuvuzele: vuvuzeaua de sindicat, vuvuzeaua de scenă, vuvuzeaua de bară.

Vuvuzeaua politică s-a dezvoltat în strânsă legătură cu vuvuzeaua de presă. Vuvuzeaua politică se distinge prin faptul că în domeniul în care au apărut sunt ineficiente, preferând să joace bridge, să doarmă, să călătorească în străinătate, să participe la raliuri decât să îşi facă meseria.

Vuvuzeaua politică, fie din lene, fie dintr-un deficit intelectual, nu se poate afirma în mediul ei original, politica, şi nu are capacitatea de a propune legi sau de a iniţia dezbateri serioase.

Întrucât nu este în stare să facă ceva concret, vuvuzeaua politică nu participă la şedinţe de Parlament, preferând să discute cu vuvuzeaua de presă, la televizor. Ca şi aceasta din urmă, vuvuzeaua politică poate să vorbească despre orice, fără să aibă habar despre domeniul respectiv. Astfel, pot fi des întâlnite vuvuzele politice care au absolvit medicina perorând despre macroeconomie, sau vuvuzele politice care au absolvit politehnica dându-şi cu părerea despre teorii ale dreptului constituţional.

Vuvuzeaua de presă este descendentul unor alte specii din presă, precum „fătuci”, „păsărici” şi este înrudită cu vuvuzeaua-şpagă şi cu vuvuzeaua-şantaj.

5 decembrie 2009

Geoană-candidatul, între ambalajul electoral şi produsul adevărat

Publicat în Blogroll, General, Politic de Florin Ciolac

Campania s-a încheiat, cartuşurile s-au tras, fardul a căzut

 Ca ziarist, mă ocup de PSD de mulţi ani. Pe Mircea Geoană am început să îl cunosc mai bine din dimineaţa congresului PSD dedicat de Năstase întoarcerii lui Ion Iliescu la matcă, în aprilie 2005.

 Îl întrebam atunci pe Geoană, oarecum cu maliţiozitate, ce va face dacă se va trezi că va câştiga în faţa lui Iliescu. Pe culoarele de la Sala Palatului republica de la Cluj încă nu era convinsă că deal-ul cu Hrebenciuc era suficient pentru ca Geoană să câştige.

 ”Nimic,ce să fac,o să conduc partidul”, mi-a răspuns cel care, cu nici un an în urmă, era brutal aruncat în penibil de primarul Traian Băsescu. Cel care, cu numai câteva luni în urmă, era făcut de Iliescu „prostănac” pentru că l-a luat gura pe dinainte lăudându-se că UDMR îl susţine pe Năstase.

 Şi Mircea Geoană a condus partidul. Cinci ani. Cinci ani în care, reporter acreditat pe lângă PSD, am asistat la multe din stângăciile lui, la multe din declaraţiile sale contradictorii, la multe din ezitările lui, la trădările lui, la prea multe din discursurile lui.

 Evident, am asistat şi la multe lucruri bune. Dar pe acestea cred că Mircea Geoană le-a popularizat singur cu multă elocinţă.

 Ca reporter, mai ales la o agenţie de presă, eşti forţat să lucrezi cu concretul, cu faptele, cu probele. Zvonuri sunt multe. Pe unele le poţi intui că ar fi adevărate. Pe unele nu le crezi, multe îţi sunt insuficient confirmate, altele sunt veridice, pentru altele e de ajuns o tăcere sau o privire ca să ştii că sunt întemeiate, dar de neprobat în scris.

 Dar vorbele rămân. Înregistrate, şi nu de poliţia politică sau de structurile parastatale, ci de reportofon, de arhivele agenţiei, ale ziarelor, de memoria internetului.

 Rămân vorbele grele ale lui Geoană despre eşecul cotei unice şi necesitatea impozitului regresiv, la care a renunţat subit, principial sau oportunist, în schimbul sprjinului PNL.

Rămân vorbele lui Geoană despre necesitatea impozitului forfetar, demonizat tenace acum, principial sau oportunist.

Rămân, de asemenea, negările vehemente, ani de-a rândul, ale relaţiei cu Vântu, ascunsă publicului, oportunist, şi recunoscute tardiv, două zile înaintea confruntării finale, cu jumătate de măsură, cu justificări stângace, tot oportunist.

 Rămân, de asemenea, atacurile permanente la adresa unor decizii ale Curţii Constituţionale, din partea unui om care solicită naţiunii voturile şi încrederea şi vorbeşte neîncetat de respectarea instituţiilor statului.

 Rămân, de asemenea, acuzele permanente, înainte şi după toate alegerile, de orice fel, de fraudare, din partea unui om care se prezintă în faţa naţiunii ca un om demn, cu principii morale.

 Rămân, pe de altă parte, şi faptele lui Mircea Geoană. Pe cele bune sunt sigur că le-aţi auzit la realitatea tv şi pe antene.

 Cinci ani am văzut relaţia lui  Geoană cu Adrian Năstase, de la sacrificarea acestuia, în celebra şedinţă de la Hotel Confort, pentru că dăuna imaginii partidului, la ameninţarea cu excluderea, via PSD Sector 1, până la reconciliere.

 Pe Ion liescu aproape că era gata să îl excludă, folosindu-se de republica de la Cluj, care se săturase de sabotajul intern al fondatorului la moţiunea de cenzură a PSD şi la ideea unui guvern cu democraţii, pentru ca apoi, să preia de la acesta, într-o regie grandioasă, ştafeta luminoasă pe care fondatorul i-o rezervase, pe făţiş, unui Sorin Oprescu căruia Geoană i-a refuzat dreptul elementar al unui membru PSD, cel de a candida, doar pentru a nu intra în conflict cu vehementul Vanghelie.

 În schimb, pe liderii republicii de la Cluj nu i-a mai putut salva. Ioan Rus şi Vasile Dâncu au căzut pe altarul răzbunării din partea lui Radu Mazăre, Marian Vanghelie, Marian Oprişan, sătui ca sacoşele lor pline de voturi nu sunt apreciate de public ca şi lecţiile de principialitate ale celor doi.

 Mai amintesc de episodul Mitrea, pe care l-a folosit în campania electorală şi apoi l-a lăsat cu dinţii în beregată, dându-i partenerului de coaliţie, Dan Voiculescu, funcţia de vicepreşedinte al Senatului ochită de fostul lider sindical.

 După cinci ani de reformă a PSD, şeful de campanie prezidenţială este Viorel Hrebenciuc, consilierul cel mai vizibil al lui Mircea Geoană este Cozmin Guşă, plecat dintr-un PSD în care se sufoca de metodele lui Hrebenciuc, Mitrea şi Cozmâncă, dar care colaboreaza foarte bine cu S.Vantu.

 După cinci ani de reformă a PSD, a venit campania prezidenţială.

 Cinci ani am văzut cum, literalmente, Geoană s-a mişcat în partid cum a bătut vântul. Unii au interpretat această atitudine ca lipsă de curaj şi de bărbăţie, alţii drept mare talent de a naviga între grupările divergente din partid şi a-l ţine unit, alţii au apreciat-o ca fiind un oportunism al unui om dispus să dea celui mai puternic ceea ce doreşte pentru a-şi putea menţine funcţia.

 Adevărul depinde de ce parte te afli?

 Paradoxal, campania electorală a reuşit să lase adevărul să iasă prea mult la iveală.

 Prea mult ţinând cont tocmai de necesitatea de a fabrica o imagine pe care s-o cosmetizezi şi vinzi electoral, prea mult ţinând cont de arsenalul mediatic aruncat în joc şi, mai ales, prea mult ţinând cont de faptul că stafful PSD a mizat decisiv pe limitarea confruntărilor directe.

 Premisele electorale ale produsului electoral Mircea Geoană au fost bune. Două televiziuni de ştiri la dispozitie, două televiziuni de stiri care sa intoarca pe toate fetele si ultimul fir de par J al lui Traian Basescu.

 De asemenea, o premisă bună (sau poate nu) a fost strategia staffului de campanie de a refuza orice interviu adevărat. Mediatic, au fost preferate apariţiile în emisiuni care, jurnalistic vorbind, se numesc „prietenoase”.

 Produsul electoral Mircea Geoană a fost promovat în mitinguri, de asemenea prietenoase, preluateşi redifuzate la televiziunile partenere. A fost promovat prin declaraţii de presă, scurte, concise, în care mesajul era răspândit în popor prin practica transmisiilor în direct ale aceloraşi televiziuni, prin intervenţii la dezbateri, reuniuni, seminarii

 În toate acestea candidatul Mircea Geoană nu s-a confruntat, cu adevărat, cu provocări. Întrebările incomode ale ziariştilor erau tratate cu tăcere superioară.

 Fişa produsului electoral a fost următoarea: Mircea Geoană este un om sincer, onest, modest, educat în valorile familiei şi creştinismului, diplomat impecabil, chiar întâiul din ţară, doctor în economie, omul care propune soluţii pentru relansarea economică, revitalizarea mediului privat, locuinţe pentru tineri, pensii mai mari, alocaţii, salarii oneste pentru bugetari, credite, politici, investiţii, spitale, ambulanţe, parteneriate, alimente, chiar şi pentru 80 de milioane de români, renaşterea industriei, 25.000 de euro, modernizarea agriculturii, a sectorului energetic, a infrastructurii.

 Teoretic, Mircea Geoană avea soluţii la orice. Tactic, a fost o greşeală din partea staffului, care s-a lăcomit să dea mesaje pentru a acoperi toate segmentele electorale posibile şi imposibile, dar care a uitat că, deja, românii privesc cu scepticism pe cel ce promite prea multe.

 Confruntarea din turul doi a spart acest balon. Geoană s-a lansat, cu vervă, în promisiuni. Le-a luat pe rând, cum erau în notiţe, deşi cred că le-a învăţat pe de rost după cât de multe ori le-a recitat. Doar că intervenţiile erau limitate. Cinci minute, nu treizeci ca la mitinguri, nu 60, ca la televiziuni. A trebuit să le comprime. Rezultatul a fost o avalanşă de „voi face” „vom face”, „avem soluţia” şi „Klaus Iohannis”, arătat obsesiv cu degetul ca soluţie miraculoasă, strategie cu două tăişuri, pentru că mesajul de unitate nu a cântărit la fel de greu ca lipsa unui exemplu simplu, concret, de care memoria alegătorului să se agaţe. Pentru că, bulversată de o avalanşă de generalităţi goale, atenţia telespectatorului a fost bruscată, ca un fulger ce îţi rămâne impregnat pe retină, programul Rabla pentru tractoare pe care tu îl promiţi, dar el este deja legiferat, programul de rezidenţiatpe care tu îl promiţi dar el este deja legiferat.

 Tot fişa produsului electoral implica un Mircea Geoană care nu permite nimănui lecţii de diplomaţie. Putea cineva să îl contrazică?

 Nimeni, în afară de el insusi. Un diplomat care face vizite secrete la Moscova, le trece sub tăcere şi cu nonşalanţă, când sunt dezvăluite, în loc să şi le asume, să le clarifice, se lansează în explicaţii nebuloase şi acuză că este urmărit. Un diplomat care în loc să clarifice o situţie delicată, o face şi mai tenebroasă.

 Un diplomat care cade într-o capcană şcolărească întinsă de Băsescu, cu citatul din Titulescu şi vizita la Moscova.

 Un diplomat care vorbeşte de exploatarea în comun a resurselor din platoul continental şi este corectat că platoul a fost câştigat de România la Haga, culmea, tocmai de cel pe care îl acuză că este un diletant în materie de politică externă.

 Lipsa de reacţie, impreciziile şi şovăielile fostului ministru de externe l-au trădat tocmai pe terenul pe care îl credea mai sigur.

 Tot din fişa produsului electoral făcea parte şi atributul de profesionist, însă două intervenţii neluate în calcul la repetiţiile regizorale au făcut ca impresia lăsată să fie nu de profesionalism, ci de superficialitate. Geoană a spus de zeci de ori în campanie despre studiul care da România pe ultimul loc în Europa ca program anticriză.  De zeci de ori! Ce imagine lasă un astfel de om care nici măcar nu ştie cine a făcut analiza respectivă? „Un prestigios institut economic?” Şi care nu realizează că problema lui nu este cine este institutul, pentru că, la reluare, vine cu numele scris pe hârtiuţă, ci faptul că dă impresia că citeşte peste rânduri.

 Parcă pentru a întări şi mai mult impresia de superficialitate, Geoană s-a mai lansat, aventuros, într-o serie de acuzaţii pe care nu le-a putut susţine cu nişte banale analize pe care ar fi trebuit să le consulte, direct sau prin staff.

 Este posibil că unele pieţe la export au căzut, dar să nu poţi spune decât „cele occidentale”, fără să dai un singur exemplu, iar pe deasupra să te şi trezeşti că de fapt în trei din ţările principale ale UE exporturile româneşti au crescut ridică, iarăşi, un semn de întrebare asupra seriozităţii cu care faci afirmaţii. Exemplele nefericite ulterioare, cu programul Rabla pentru tractoare, de care eşti atât de interesat dar nu ştii că a fost deja legiferat, precum şi problema medicilor rezidenţi, care şi ea fusese rezolvată, au ajutat ca impresia superficialităţii să fie destul de puternică.

 Tot din fişa produsului electoral, chiar mai presus de toate, făceau parte cuvintele onestitate, sinceritate, integritate, un nou mod de a face politică.

 Punerea în scenă, de-a lungul campaniei, a fost impecabilă, iar redecorarea din turul doi, cu Crin Antonescu, Klaus Iohannis, garanţiile date alegătorului că tustrei sunt modelele noii politici au creat o promiţătoare promisiune.

 Defectul a fost unul singur: a fost o simplă punere în scenă, căreia i-a căzut în plasă, paradoxal, şi Crin Antonescu, siderat la mărturisirea întâlnirii nocturne cu un malefic Vântu, cu atât mai şocantă cu cât fusese scoasă cu forcepsul, surprinzător, la două zile după ce Geoană crezuse că dezamorsase această bombă.

Episodul Vântu, comentat la reluările de vineri de televiziunile de ştiri pentru a face dintr-un defect o greşeală electorală, a ridicat cele mai multe semne de întrebare asupra lui Mircea Geoană.

 Din toată povestea, eu am reţinut negările vehemente ale lui Mircea Geoană, de-a lungul anilor, la întrebările uneori iritante ale unui jurnalist sau altul cu privire la o relaţie cu „maleficul” . Mai reţin că, până când să nu dea cazanul în clocot, Mircea Geoană a continuat să nege. Mai reţin că, pentru a dezamorsa posibilul atac al lui Băsescu, Mircea Geoană dă un interviu, două zile înaintea confruntării, admiţând două-trei întâlniri cu Vântu, malefic, dar competent în sectorul financiar bancar.

 O primă afirmaţie, care, dată fiind conjunctura, nu o pot pune sub semnul regăsirii unei onestităţi care, în această privinţă, nu a existat ani de-a rândul. A fost mai degrabă, cum a spus-o justificator şi neinspirat Mircea Geoană vineri, „un risc electoral”. E drept că, rostind aceste cuvinte, el a răspuns la o întrebare comandată, dar răspunsul se aplică mai degrabă interviului din GSP.

 Apoi fapta de a vizita, într-un moment delicat, într-un context tensionat, pe cineva despre care vrei să laşi impresia că il crezi a fi „malefic”, dar care apoi a pus în lumină prietenia de patru ani, ridică o altă întrebare cu privire la sinceritatea calificativului „malefic”. Cine vrea să aibă de a face cu un om malefic?

 Apoi explicaţia oferită la bomba dezvăluită de jurnalişti, că te-ai dus pentru a-l consola că l-ai făcut malefic.

 Apoi faptul de a nu le spune despre asta celor pe care îi prezinţi parteneri şi garanţi ai noului viitor al politicii.

 Atât de multe semne de întrebare, negări, recunoaşteri impuse şi nu asumări, ascunzişuri, jumătăţi de măsură, tăceri, omisiuni, justificări atât de contradictorii încât adâncesc şi mai  mult semnele de întrebare sunt incompatibile cu anumite principii, anumite valori.

 Însă unele principii şi valori, deşi figurează pe ambalajul produsului, nu se regăsesc, obligatoriu, şi după ce dai la o parte învelişul sclipitor.

 Este însă un produs, oferit cadou electoratului. Care decide singur ce îşi doreşte, ambalajul sau produsul. Produsul cu părţile bune, care sunt cunoscute, deşi nu prezentate aici, şi cu părţile rele, sau pe care eu le văd rele.

 Şi pentru că, indiferent cum se vor pronunţa duminică alegătorii, eu voi continua să scriu despre Mircea Geoană, fie de la Cotroceni, fie de la Kiseleff, nu pot să nu îmi aduc aminte, cinic, de o proprie afirmaţie a lui Mircea Geoană despre Traian Băsescu :

 „Foarte bun la diagnostic, slab la soluţii”.

28 august 2009

Joc cu poze furate – azi episodul Realitatea TV

Publicat în Blogroll, General, Media de Cristi Dimitriu

Din ciclul “Cine ne mai fura”, pe care il duc mai departe, azi va propun un joc foarte simplu.
Stiti cu totii ca Severin Tcaciuc a fost extradat in Romania si incarcerat. Desigur toata lumea avea nevoie de poze cu el.
Faza 1 a jocului – Mediafax:
A. o poza de arhiva de la Mediafax Foto:

B. si inca o poza, tot de la Mediafax Foto:

Faza 2 a jocului – Realitatea TV (care nu mai primesc stiri si poze pe motiv de neplata a abonamentului):
a. Site-ul Realitatea.net, primul in trafic la site-uri quality si alte bla-bla-bla-uri de PR (desigur salvat de noi cand am vazut):

b. Captura de la tv la stiri:

c. Si in o captura de la tv, tot de la stiri:

Concursul presupune sa recunoasteti pozele cu drepturi de proprietate intelectuala de la Mediafax de la Faza 1 a jocului in capturile de la Realitatea (site si stiri) de la Faza 2. Adica sa faceti legaturi de genul A-a sau A-b.

Premii:
1. Un loc in sala la procesul Mediafax-Realitatea TV care va incepe daca nu se rezolva situatia – acordat de Mediafax.
2. Un training in insula Cipru – aici daca finanteaza SOV.

Succes!

(Joc cu stiri nu fac, desi aseara News allert-ul, tot de la Realitatea TV, cu ministrul Andronescu chemata de urgenta la Boc era de la noi pentru ca numai Alex Moise de la Guvern stia, dintr-o sursa care sigur nu a dat la Realitatea TV. Aici doar ii multumesc lui Alex pt. stire).

UPDATE: Sa nu credeti ca noi nu am sunat si nu le-am notificat situatia la Realitatea TV. Tocmai am primit raspuns de la redactorul-sef si il reproduc:

“Urmare a notificarii trimise Realitatea TV, precizez ca postul de televiziune nu intentioneaza sa incalce in niciun fel drepturile Mediafax asupra imaginilor si informatiilor. Fotografiile la care faceti referire au fost capturi de pe Internet, asadar fara nicio intentie de a prejudicia agentia Mediafax. Solicitarea unui angajat Mediafax facuta producatorului general al Realitatea TV dupa 2 difuzari (adica in ziua in care Tcaciuc a fost inchis la Botosani) a dus imediat la oprirea difuzarii fotografiei care apartine, conform notificarii, agentiei Mediafax”.

Nu ar fi mai simplu sa le platiti si sa le folositi? Sau, daca nu platiti, sa nu mai folositi si sa luati numai poze de la NewsIn. In presa, editorii foto si de imagine stiu cum se folosesc imaginile. Chestia cu captura de pe Internet nu tine, mai ales cand o folosesti la tv. Agentiile internationale te pun sa platesti chiar daca ai folosit public cateva secunde si daca nu o faci te dau in judecata. Asa ar trebui sa se intample si in Romania. Ce ati spune daca Mediafax ar lua toata productia Realitatea, inclusiv video, de pe Internet?
Situatia e valabila si la stiri si sper sa nu mai fim furati, indiferent despre cine e vorba, pentru ca altfel voi continua sa scriu pe blog, sa trimit notificari si sa deschid procese. Sper ca toata lumea sa inteleaga ca munca trebuie platita si nu furata. Asta in general, nu numai in presa.

10 iulie 2009

Si i-am prins cu rata in gura: Mon(k)ey.ro la furat!

Publicat în Blogroll, General, Media de Cristi Dimitriu

Ii promiteam lui Dragos Stanca ca o sa ma uit pe continutul de pe nou-lansatul www.money.ro (in valoare de 600.000 de euro). Nu zic nimic de layout, considerat de unii ca “urat” si ii las pe oamenii de marketing sa se pronunte. M-am uitat pe continut si am vazut mai multe stiri ale noastre luate cu voiosie pe acolo fie direct, fie prin intermediari, gen Monkey Channel (la astia nici n-am chef sa le fac link dupa ce unul de acolo mi-a explicat ca au ordin sa nu ne citeze si ca el il respecta).

Am ales doar un exemplu in care se vede ca redactarea e aceeasi, la o stire data de noi dupa niste date trimise de Registrul Comertului:

Ora 15.28 – Apare pe site-ul nostru parolat stirea cu titlul – Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea la 6 luni a crescut de peste 10 ori. Iata dovada:

Money.ro nu e abonat, Monkey Channel nici atat.

Ora 15.55 – Apare pe www.money.ro stirea cu titlul: Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea la 6 luni a crescut de 10 ori. Salvata aici:

Redactarea este aproape identica si se poate compara fara probleme. Si nici nu aveau de unde sa o ia pentru ca pe www.mediafax.ro a aparut stirea la 16.11.

Mai mult, background-ul contine si o explicatie a Gratielei Iordache dintr-o stire a noastra data cu o zi in urma si preluata cu totul!

Verdict: furt. Si nu cred ca are legatura cu reducerea costurilor, ci cu metehne mai vechi despre care am mai scris. Iar la noi cineva a mers si a vorbit cu Gratiela Iordache si azi a muncit la stirea cu datele, in timp ce altii sunt ziaristi copy-paste.

Sugestie: Daca tot se fac evaluari ale angajatilor parca ar fi bine sa se uite si la cine munceste si cine fura pt. ca testele scrise cateodata nu sunt relevante. Acum depinde si cine face evaluarea.

Ii urez, in continuare, lui Dragos succes cu continutul propriu cu care se lauda si promit sa revin

8 aprilie 2009

Jurnalism 3.0: Furtul de pe Tuităr (Twitter)

Publicat în Blogroll, General, Media, Politic de Cristi Dimitriu

Un indemn zbura ieri din redactie in redactie: intrati pe Twitter ca sa vedeti ce e la Chisinau. Pentru cunoscatori spun doar ca s-a mai intamplat asta si in alte cazuri de lipsa de informatii, un exemplu fiind atentatele din Mumbai, iar altul revolta tinerilor greci.

La noi, unde despre Twitter se discuta doar de cateva luni, in timp ce in SUA e nebunie mare de catva timp, unii jurnalisti intrebau debusolati ce e aia, iar altii care stiau zambeau cu subinteles. Cateva redactii on-line s-au organizat rapid si au inceput sa livreze informatii de la un flux cu initialele pietii centrale din Chisinau si nu numai. Totul justificat partial de blocada informationala. Mai pe seara se vorbea de “Revolutia de pe Twitter”, iar culmea azi si titlurile din print (!?) erau cam asa.

Tot azi, pe unele bloguri, jurnalistii se contreaza cu bloggerii daca s-a procedat corect preluand de pe Twitter.

Eu zic ca NU, dar s-ar fi putut. NU, pentru ca s-a citat “Twitter” de parca era Reuters, pt. ca macar nu s-a dat un nume sau un nick de acolo (unele sunt chiar nume reale!), desi puteai ajunge sa dai stiri de la cineva “din fotoliu”. Faza cea mai tare e ca la un moment dat o televiziune de stiri a dat “de pe Twitter” ca Voronin a fugit cu elicopterul ca Ceausescu Acum trebuie sa remarc ca televiziunea “aia” de stiri a batut ieri de departe televiziunea “ailalta” de stiri cu mai multi bani si ziaristi cu bani. Si a mai fost tot pe Twitter o informatie ca un jurnalist al Pro TV Chisinau a fost batut, dezmintita din fericire, ca era preluata si ea.

In on-line s-au facut chiar fluxuri de stiri de pe Twitter, preluandu-se tot, fara macar sa se puna problema veridicitatii unor informatii. Sa zicem ca cititorul site-urilor de presa nu trebuie informat corect?

Eu nu zic ca nu trebuia urmarit “Tuitarul” – apropo ca unii jurnalisti nici nu stiau cum se scrie – ci spun ca trebuia privit exact cum este. Ca o posibilitate de informare pt. noi ziaristii de la Bucuresti, in lipsa de altceva (dar atentie, folosibila numai pentru on-line) si ca retea de socializare intre cei de la Chisinau si toti cei interesati oriunde s-ar fi aflat ei in lume. Celor de la Chisinau chiar le-a folosit foarte mult si a demonstrat incapacitatea autoritatilor comuniste de a intelege si controla tinerii.

In media din Romania informatiile trebuiau filtrate jurnalistic si date cele care erau cat de cat OK. In plus, se putea urmari live streaming-ul de la Pro TV Chisinau, atunci cand acesta a fost disponibil. Si citat. In rest, noi am folosit toate sursele posibile cat de cat credibile, citand de fiecare data. Inclusiv, cu rezerve, cele din Rusia, ignorate de unii jurnalistii romani pe motiv ca “sunt rusesti”. Sunt curios daca nu cumva telespectatorii sau cititorii de ziare nu cred cumva dupa ziua de ieri ca exista vreo agentie de presa “Twitter”! Acum, bloggerii fac misto de ziaristi ca dau stiri de pe Twitter, iar jurnalistii on-line incearca sa le (se) explice, in timp ce unii ca CTP-ul spun ca asta a demonstrat ca informatia nu poate fi sugrumata. Corect, dar ca jurnalist trebuie sa o filtrezi pt. ca te consideri o sursa credibila. Sau nu? Asta subiect pentru deontologi!

Dar ce e mai grav: “Tuitarul” cel (ne)cunoscut a relevat inca o data furturile din on-line si tv pt. ca nepriceperea si incompetenta ca jurnalist arata multe. Nu dau exemple, dar gasiti destule pe bloguri. Lupta pentru audienta nu este nici acum o justificare.

Asta spun ca jurnalist cu 16 ani de experienta, dar si ca unul care este foarte apropiat de on-line.

Apropo, Mediafax a fost printre primii pe Twitter si propun sa luati stirile cele mai importante de acolo si sa citati “Tuitarul”, nu?

10 februarie 2009

Tag-uri inexistente, spam-uri si cine-i mai tare in on-line

Publicat în Blogroll, General de Cristi Dimitriu

Ma uit de vreo doua zile la cearta de pe bloguri pe tema cine joaca corect si cine nu in on-line. Intai am vazut aici apoi aici si aici.  Mai sunt si altele si, daca vreti, puteti sa mergeti din blog in blog, cu conditia sa stiti unde presteaza fiecare.

Cred ca e interesant si pentru cititorii acestui blog si pentru toti ziaristii sa stie ce e “Dincolo de stirile” care sunt publicate pe site-uri. Cum se ajunge in top, cum e cu traficul, publicitatea si altele asemenea din “veselul” on-line romanesc. 

Stiu ca, de fapt, nu se cearta nimeni, ci este vorba doar despre o discutie in contradictoriu, cu argumente, cum s-a mai intamplat.  Nu ma indoiesc

Va las placerea sa va delectati, citind mai ales comentariile.  Chiar trebuie citite! Concluziile le puteti trage singuri, deoarece dupa acest maraton va puteti face o idee despre performantele unora. Si cu cat inteleg mai multi, cu atat mai bine!

UPDATE: Si finalul aici. Sau mai degraba nu e finalul

13 noiembrie 2007

“Tataie” a explodat in blogosfera

Publicat în Blogroll, Politic de Indira Crasnea

Ion Iliescu si-a facut blog.

Ion Iliescu a fost, este, va fi presedinte. Presedinte ramine si pe blog.

Dintr-un inceput blogger-ul Ion Iliescu a reusit o performanta: textele sunt mai insipide decat ale blogger-ului Mircea Geoana.

Ion Iliescu este presedinte.

6 noiembrie 2007

“Blogarul” Diaconescu a dat faliment

Publicat în Blogroll, General, Politic de Indira Crasnea

De multe, foarte multe zile blogul lui Cristian Diaconescu, vicepresedinte al PSD, potential urmas al lui Geoana, potential urmas al lui Basescu, s.a.m.d. e nud de-a binelea.

Gol-golut. A mai ramas o lista stinghera de prieteni virtuali si o insemnare “unde sunt? Constanta 30.09-1.10″. Si poza.

O incepuse bine. S-a terminat prematur. De ce?