20 ianuarie 2012

Liniuţa din piaţă

Publicat în General de Adrian Ţone

 

 

 

 

 

O liniuţă extrem de dubioasă a apărut joi seara în Piaţa Universităţii, fix acolo unde îi era locul, între PD şi L.

Dacă ştiai că aşa se scrie corect PDL ai câştigat un loc în piaţă. Ai grijă însă cine e lângă tine! Cine ştie câţi anonimi sunt?

23 iunie 2011

“slugă la ruşi” e pro-nazi?

Publicat în General, Politic de Adrian Ţone

“Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm, de toate păcatele?” s-a exprimat preşedintele Traian Băsescu referindu-se la Regele Mihai I.

E clar, Regele Mihai I, “sluga ruşilor”, are păcate, pe care naţia i le iartă prea uşor. Probabil de aia DNA s-a pus pe muncă să investigheze retrocedarea Castelului Peleş. Nu trebuie iertat. Sigur, sigur Mihai s-a dus el cu un plic gros pe la ghişee să primească palatul înapoi. Măcar un pachet cu caltaboşi făcuţi de Principesa Margareta după propria Carte regală de bucate să fi dat Regele şpagă. Se găseşte ceva, nu se poate…

Revenind la “păcatele” regelui, printre ele se află şi momentul “23 august”? A fost păcat că am întors armele? Că atunci expresia “slugă la ruşi” ar cam deveni una pro-nazistă.

A, şi sigur hoţomanul şi coruptul ăla bătrân, care nu vrea să-i recunoască meritele Prinţului Paul, însuşi finul fostului lucrător de la Anvers, a fugit din ţară cu vagoanele de aur şi tablouri scumpe.

8 iunie 2011

crastavetele

Publicat în General de Adrian Ţone

Castravetele este un fruct dicotiledonat de culoare galben verzuie, el face parte din familia cucurbitaceelor, are tulpină în formă de vrej se înmulţeşte prin seminţe şi are 98 la sută apă. Restul E.coli?
crastavete

16 noiembrie 2010

Prizonierul logicii prezidenţiabiloide

Publicat în General, Politic de Florin Ciolac

Pentru domnul Crin Antonescu, perioada de maximă glorie a fost atinsă în lunile dinaintea şi din timpul campaniei electorale prezidenţiale din 2009.

A urcat chiar şi pe treptele sublimului, în seara de 6 decembrie, îmbrăţişându-se frăţeşte cu cel care până acum câteva luni a condus un partid pe care deunăzi domnul Crin Antonescu l-a catalogat ca fiind de comunişti.

Au fost, în vara şi toamna lui 2009, vremuri de aur pentru domnul Crin Antonescu. Nenumăratele prilejuri în care, eliberat de orice obligaţie şi despovărat de orice responsabilitate, domnul Crin Antonescu a putut vorbi în toate colţurile ţării, pe scene, în studiouri, cămine şi amfiteatre.

A fost perioada în care profesorul de filosofie şi-a putut demonstra elocinţa şi verva, reuşind să ducă verbul definitoriu al unei campanii electorale, „a vorbi”, pe treapta în care grecescul „logos”, se transformă din „cuvânt divin” în atât de mult „cuvânt” încât devine „logoree”.

Domnul Crin Antonescu a atins, în acea perioadă, apogeul evoluţiei sale politice, întrucât esenţa unei campanii electorale este principiul „a fi înseamnă a vorbi”. Sau, în aceeaşi notă filosofică familiară domnului Crin Antonescu, cartezianismul electoral „vorbesc, deci exist” a fost ridicat la rangul de metodă.

Metodă dusă la absolut sau, ca să păstrăm aceeaşi notă elevată, transformată în principiu. Şi cum în filosofia clasică principiul este prin definiţie doar unul, filosoful Crin Antonescu nu a acceptat dualismul lui „a vorbi” cu „a face”.

„A face” este un alt principiu în politică, adepţii acestei şcoli preferând cartezianismul „fac, deci exist”. Evident, pentru politicieni, care nu sunt atât de familiari cu filosofia şi nici nu sunt obligaţi să creadă într-un absolut unic, există perioade în care se definesc prin „a face” şi perioade în care se definesc prin „a vorbi”.

Ar fi putut fi, de altfel, şi cazul domnului Crin Antonescu. Însă de acea parte a existenţei sale care ar fi trebuit definită prin „a face”, adică ministeriatul din timpul Guvernului Ciorbea, nimeni nu îşi mai aminteşte nimic. Nici măcar venerabilul şi vigilentul Google, aşa că putem spune, cu încrederea că nu vorm greşi, că domnul Crin Antonescu nici măcar în tinereţe nu l-a trădat pe „a vorbi” cu „a face”. Cu atât mai mult nu putea să îşi trădeze principiul mai târziu, când partidul din care făcea parte, PNL, a trecut, graţie guvernării, prin perioada de aur a cartezianismului definit prin „a face”.

Domnul Crin Antonescu nu este, însă, doar filosof şi istoric, ci şi un sportiv, el mărturisindu-şi, în urmă cu câţiva ani, pasiunea pentru jocul de bridge. Astfel că este familiarizat, de bună seamă, şi cu dictonul care spune că e uşor să atingi gloria, dar mai greu este s-o menţii.

Prin urmare, domnul Crin Antonescu face şi acum tot ceea ce poate pentru a se menţine la gloria atinsă în toamna lui 2009. Încercând să perpetueze acea stare de graţie, ceea ce „face” domnul Crin Antonescu este să dea noi valenţe credinţei sale carteziene „vorbesc, deci exist”.

De aproape nouă luni de zile, domnul Crin Antonescu vorbeşte. Vorbeşte despre duşmanii poporului, despre Constituţie, despre democraţie, despre „frustrările” unora, despre „comunismul” altora, despre hoţie, ba chiar şi despre un guvern alternativ.

E drept că, fiind consecvent vervei şi verbului care l-au consacrat, mai abuzează uneori de adjective, ceea ce, pentru unii mai riguroşi, ar putea fi semn de flecăreală.

Consecvenţa domnului Crin Antonescu la propria credinţă că a vorbi este măsura existenţei omului este, la rândul ei, în concordanţă cu statornicia acestuia în logica prezidenţială care i-a adus gloria.

Din nostalgie pentru zilele de aur, domnul Crin Antonescu nu a depăşit campania electorală din 2009 şi, dintr-o speranţă în gloria care va să vină, se raportează deja la campania electorală din 2014.

Este, psihologic vorbind, raportarea la copilăria fericită la care îţi vine greu să renunţi şi visul la un viitor măreţ pentru care prezentul este doar un coşmar. Domnul Crin Antonescu a rămas prezidenţiabilul, cel trecut sau cel viitor, refuzând prezentul, cu condiţia sa ignobilă, cea de senator.

Tratatele medicale insinuează că acest amestec între conscvenţă dusă la extrem, nostalgia trecutului fericit şi refuzul prezentului este semnul unui prizonierat.

S-ar putea spune că prizonieratul domnului Crin Antonescu este prezidenţiabiloid, dacă luăm în seamă şi faptul că el încă se raportează combativ atât la adversarii de ieri, la partenerii de astăzi, cât şi la închipuiţii adversari de mâine.

Pe de altă parte, înţelepciunea populară pare a fi mult mai indulgentă la astfel de caractere. Şi trebuie, vrând-nevrând, să facem apel la popor, întrucât el este, de fapt, şi cel pentru care vorbeşte domnul Crin Antonescu.

Astfel, într-o logică suprahegeliană a „logosului” care devine „logoree”, asociată cu patologicul „trăncănelii” şi transformată în fixaţie prezidenţiabiloidă, înţelepciunea populară sublimează, ambivalent, pe omul cu idei fixe cu omul principial, pe cel ce „vorbeşte mult şi nevrute” cu cel care „spune lucrurilor pe nume”, pe cel care „îndrugă verzi şi uscate” cu cel care „îşi ţine vorba”.

Nu este uşor să refuzi a abdica de la propriile convingeri. Nici domnului Crin Antonescu nu i-a fost uşor să trădeze principiul „vorbesc, deci exist” pentru principiul „fac, deci exist”.

Pentru că, trebuie să recunoaştem, domnul Crin Antonescu a încercat şi să facă. A încercat să facă un guvern de criză cu PSD, despre care însă a vorbit atât de mult, încât nu s-a mai făcut. A încercat să facă şi unele consultări politice – trecând peste faptul că au fost iniţiate ca simptom al aceluaşi prizonierat prezidenţiabiloid, fiind o replică la un moratoriu al unui preşedinte – consultări la care s-a trezit, încă o dată, vorbind, e drept nu singur, ci cu unicul partener care încă îl mai ascultă, PSD şi anexa televizată a acestuia, PC.

Cu siguranţă că domnul Crin Antonescu ştie de învăţăturile lui Wittgenstein, că ceea ce poate fi spus se poate spune pe scurt, iar despre ceea nu poate fi spus mai bine taci.

Dar domnul Crin Antonescu mai ştie, cu siguranţă, că marile drame aparţin marilor spirite.

Iar drama domnului Crin Antonescu este imposibilitatea acceptării prezentului, cu imperfecţiunile caracteristice, şi, mai ales, cu ignobilul „a face înseamnă a exista”, chiar şi în în ipostaza cea mai facilă de „a face un efort” pentru a-şi accepta condiţia lipsită de glorie de simplu senator.

17 septembrie 2010

Afaceri băncoase

Publicat în Economic, General de Adrian Ţone

Tot e la modă subiectul cu băncile: Un prieten chibzuit pune în urmă cu vreo doi ani 1000 de Euro într-o bancă, cu gândul să-i lase să facă nişte puişori. Rahitici, dar decat deloc… Se duce omul după vreun an la bancă şi cere o situaţie a banilor săi. Nu avea 1.010 Euro cât calculase el, avea 1.009. Asta e. Peste câteva luni se hotărăşte să-i scoată. Se duce la bancă, suma ajunsese la 1.008. Banca îşi mai trăsese o mică sumă pentru că administrase banii. A vrut să-i retragă. Comision de retragere – 10 euro. După aproximativ un an şi jumătate de ţinut banii în bancă a câştigat -2 Euro.
Acelaşi prieten are nişte proprietăţi pe care o bancă românească (sau poate nu, cine mai ştie cine o mai fi proprietar) vrea să le execute în baza unui credit acordat cu o semnătură falsă. Oameni din bancă au recunoscut asta, dar merg înainte cu dosarul de recuperare. Evident că omul a făcut plângeri peste plângeri, inclusiv penală, dar până când „justiţia îşi va spune cuvântul” e posbil să-şi piardă casa.

2 septembrie 2010

EXCLUSIV: Noul program de guvernare si masurile anticriza

Publicat în General, Politic, Social de Cristi Dimitriu

BREAKING NEWS, NEWS ALLERT si tot “tacamul”: Am vazut ca toti ziaristii publica azi numai exclusivitati, care mai de care. Asa ca ma bag si eu. Cica Guvernul remaniat va avea un nou program de guvernare si un nou set de masuri anticriza. Unele s-au mai propus, asa ca le-ati mai citit, dar au fost revizuite si completate. Le public, in exclusivitate, asa cum le-am primit de la “surse”:

“PROGRAM SCURT DE GUVERNARE PE TERMEN F.F. SCURT

Avand in vedere ca pensionarii au ramas cu pensiile netaiate, iar bugetarii mai iau inca salarii,

GUVERNUL ROMÂNIEI hotăreşte:

Art.1 Începand cu data de 01.10.2010, pensionarii pot traversa pe culoarea roşie a semaforului.

Art.2 Dacă în maximun 30 zile nu se vor obţine rezultate mulţumitoare, începînd cu data de 01.11.2010 traversarea pe culoarea rosie a semaforului devine OBLIGATORIE.

Art.3 Pentru că tot nu se întrevede o relansare economică, de la 01.01.2011 măsura se poate extinde şi asupra bugetarilor.

Art.4 Începînd cu data de 01.01.2011, Guvernul României oferă slujbe gratuite tuturor şomerilor. Slujbele vor fi oficiate de preoţi, episcopi, arhiepiscopi si de Preafericitul Patriarh.

MASURI ANTICRIZA

1. Reangajarea obligatorie a pensionarilor pentru a putea finaliza marile realizari incepute in Epoca de Aur: Canalul Dunare–Marea Neagra, Dunare–Bucuresti, constructia unei noi Case a Poporului, etc.

2. Impozitarea consumului de hartie igienica in functie de straturi deoarece in asa vremuri cacacioase nu se poate trece cu vederea un asemenea potential. Cei care nu maninca nimic si in consecinta nu “produc” vor plati un impozit forfetar.

3. Taxa pe aer la un nivel de 0,04 euro/mc consumat. Numarul de mc consumati va fi stabilit de catre specialistii Guvernului impreuna cu Medicii de familie, in functie de capacitatea pulmonara a fiecarei persoane. Astmaticii au reducere de la 25% pina la 100% in cazul cind se opresc din respirat mai mult de 15 minute.

4. Impozitarea pe kilogram – Orice roman peste 35 de kg este un “gras nesimtit‘’ pe principiul lui Basescu “slabutul il duce in spate pe cel gras“

5. Taxa pe vanturi trase, ca prea s-au obisnuit romanii sa-si dea aere. Se vor monta detectoare la fundul fiecarui contribuabil care vor inregistra numarul vanturilor trase, intensitatea sunetului, intensitatea mirosului. Taxa va adauga 24% la factura de gaz si va fi obligatorie ca taxa “radio – Tv” de pe factura de curent.

6. Taxa pe a doua limba vorbita. Daca au bani si timp sa invete o alta limba in afara de romana sa le fie rusine si sa plateasca pentru asta pentru ca sigur o fac intentionat ca sa poata pleca din tara. Taxa va fi de 50% din valoarea totala a alocatiei care a primit-o persoana respectiva pina la virsta de 18 ani de la stat. Sunt scutiti de taxa maghiarii din Harghita, Covasna si Mures, deoarece ei oricum nu stiu decat ungureste, deci nu se pune problema ca ar sti mai mult de o limba (n.r. aceasta completare a fost adusa de UDMR, partener etern de guvernare).

7. Orice barbat care are mai mult de 124899 de fire de par va plati o taxa pe fir de par echivalent a 10 euro/1000 fire de par. Peste 20000 de fire in plus se va considera ca ai un alt cap si se va impozita dublu. Cei cu chelie proeminenta si/sau cu suvita peste chelie sint scutiti

8. Persoanele care isi rod unghiile vor achita TVA care va fi calculat la 100 de grame de unghii la un pret care va fi stabilit de catre guvern deoarece consuma un aliment si e normal sa plateasca.

9. Persoanele cu dizabilitati care umbla in carucioare pe strazi (scaune electrice conform d-soarei Elena Basescu) vor achita taxa de drum ca orice autovehicul. Cei care nu au carucioare electrice, ci din acelea impinse de o persoana (insotitor cu retributia micsorata cu 15%) vor plati “taxa de atelaj impins/tras de animal de povara” (bou/vaca in cazul nostru). Daca vor fi prinsi cu taxa neplatita, li se va confisca caruciorul si vor fi trimisi acasa pe jos.

10. Taxa de caldura pentru vara, deoarece orice cetatean care tine geamul deschis primeste gratuit incalzire prin bunavointa Guvernului si nu este normal. Astfel, pentru fiecare geam deschis vara, la caldura peste 18 grade se va plati o “taxa de geam deschis” in valoare de 12 euro/geam. La mai mult de trei geamuri deschise se va considera a doua casa si se va impozita dublu. Pentru geamurile inchise se va acorda o reducere de 50% dar numai pina la 24 de grade.

11. Sugarii si bebelusii care folosesc pampers vor plati o taxa de poluare in functie de gradul de periculozitate care il prezinta fiecare din reziduurile acumulate in scutec. Pentru stabilirea gradului de periculozitate in care se incadreaza fiecare bebelus se vor trimite obligatoriu pina la 01.01.2011 pentru fiecare copil intre 0 si 2 ani mostre din “produsul” rezultat si acumulat in pampersi la sediul Guvernului pentru a fi analizate. Ulterior, fiecare parinte va primi acasa o declaratie de impozitare pe care o va achita in 24 de ore la cea mai apropiata agentie CEC.”

16 iulie 2010

Vuvuzeaua de presă

Publicat în Blogroll, General, Life, Media, Politic de Florin Ciolac

Vuvuzele de presă constituie o specie aflată în plină expansiune. Locul preferat de acţiune este televiziunea, însă există şi vuvuzele care s-au aciuat pe la radiouri, al doilea areal în opţiunile lor. Statisticele arată că ziarele, locul în care au apărut iniţial vuvuzelele, sunt preferate din ce în ce mai puţin ca spaţiu de manifestare, ele nedispărând însă din această zonă.

Exemplarele din specia vuvuzelei de presă se caracterizează prin faptul că, fără a se pricepe la ceva anume, pot vorbi, de obicei mult şi fără coerenţă, despre orice. Evoluţia ultimilor ani din climatul presei a transformat această caracteristică într-o condiţie a succesului vuvuzelelor.

Vuvuzeaua de presă se manifestă, preponderent, în acţiuni precum talk-show-uri, magazine de ştiri, dezbateri televizate, dughene de ştiri, sinteze informative şi altele.

Vuvuzeaua de presă, în cele mai multe cazuri, nu are o pregătire specifică şi nici abilităţi sau talente pentru a se afirma în alte activităţi productive.

Vuvuzeaua de presă are capacitatea de a ascunde aceste deficienţe printr-o efervescenţă verbală şi prin îndrăzneala de a aborda orice subiect pretabil unei şuete, convinse fiind că nu contează ce spun, ci cât de mare este densitatea de cuvinte pe secundă.

În ultimii ani, vuvuzeaua de presă s-a specializat în a vorbi despre orice subiect, fără a aborda informaţii de consistenţă, rezumându-se doar la opinii, interpretări, păreri marginale, speculaţii, comentarii, zvonuri, pe care le colportează într-o avalanşă verbală susţinută, menită să acopere, ca un zgomot de fond, adevărata problemă.

Vuvuzeaua de presă poate vorbi ore întregi despre finanţe, despre politică, despre dogma bisericească, despre cursul de schimb, despre patologia suicidului, despre combaterea inundaţiilor, despre combaterea evaziunii fiscale, despre măsuri economice, despre suferinţa umană, despre tactici militare, despre licitaţii.

Fără a oferi informaţii sau lămuriri şi în lipsa unei pregătiri profesionale adecvate, vuvuzelele de presă au proliferat în ultimii ani speculând frenezia superficialităţii, specifică societăţii contemporane, şi înclinaţia naturală spre facil şi inconsistenţă a publicului amator de şuete televizate.

Neavând credinţe, principii sau opinii proprii şi nici capacitatea de a furniza informaţii specializate, vuvuzeaua de presă este deosebit de adaptabilă, astfel că, de cele mai multe ori, ea combate astăzi ce a susţinut ieri şi împrumută cu uşurinţă păreri exprimate de alţii.

Nefiind interesate de informaţii corecte, vuvuzelele de presă se folosesc de informaţiile produse de alţii, pe care însă, de cele mai multe ori, le utilizează eronat, considerându-le inferioare unei perorări libere pe lângă subiect.

Caracterizate fiind de dispreţul faţă de informaţii corecte şi brute, vuvuzelele de presă devin adeseori violente atunci când se confruntă cu preopinenţi care recurg la informaţii reale, fiind întâlnite din ce în ce mai dese cazuri în care vuvuzelele de presă îşi jignesc invitaţii şi recurg la invective.

Vuvuzelele de presă pot fi identififcate după preferinţa pentru cuvinte precum „efectiv”, „deci”, „mai trebuie spus”, „haideţi să vedem”, „trebuie să vă mai spun”, „cum vă spuneam”.

Pentru a-şi asigura succesul, vuvuzeaua de presă colaborează îndeaproape cu vuvuzeaua politică, precum şi cu alte specii de vuvuzele: vuvuzeaua de sindicat, vuvuzeaua de scenă, vuvuzeaua de bară.

Vuvuzeaua politică s-a dezvoltat în strânsă legătură cu vuvuzeaua de presă. Vuvuzeaua politică se distinge prin faptul că în domeniul în care au apărut sunt ineficiente, preferând să joace bridge, să doarmă, să călătorească în străinătate, să participe la raliuri decât să îşi facă meseria.

Vuvuzeaua politică, fie din lene, fie dintr-un deficit intelectual, nu se poate afirma în mediul ei original, politica, şi nu are capacitatea de a propune legi sau de a iniţia dezbateri serioase.

Întrucât nu este în stare să facă ceva concret, vuvuzeaua politică nu participă la şedinţe de Parlament, preferând să discute cu vuvuzeaua de presă, la televizor. Ca şi aceasta din urmă, vuvuzeaua politică poate să vorbească despre orice, fără să aibă habar despre domeniul respectiv. Astfel, pot fi des întâlnite vuvuzele politice care au absolvit medicina perorând despre macroeconomie, sau vuvuzele politice care au absolvit politehnica dându-şi cu părerea despre teorii ale dreptului constituţional.

Vuvuzeaua de presă este descendentul unor alte specii din presă, precum „fătuci”, „păsărici” şi este înrudită cu vuvuzeaua-şpagă şi cu vuvuzeaua-şantaj.

16 iunie 2010

Culmea jurnalismului premiat de Rador

Publicat în General de Irina Dârlea

Aurelia Alexa, Adrian Tone si, nu in ultimul rand, Oanaaaaaaa Ghita, au fost premiati la Ziua Agentiilor de Presa.

Cu aceasta ocazie, uimitoarea noastra colega Oana Ghita a reusit sa ne uimeasca din nou. De data asta nu pentru ca l-a intalnit in carne si oase pe Salman Rushdie si nu a ramas muta dupa – a si vorbit cu dansul si a iesit un interviu – si nici prin volanele de la fusta. Colega noastra a luat premiu si apoi a scris stire despre cum a luat premiu.
Sper sa nu ajung si eu vreodata sa dau stiri cu mine, ca eu scriu despre procese.

Aurelia a luat premiu cel mare, pentru Depesa de agentie. Ea a urcat radioasa si bronzata pe scena de numai aveam loc in scaune de mandrie. Asa proaspata cum parea, ea nu venea de la solar sau vrea plaja insorita. Aurelia noastra s-a prezentat la premiere cu bronz de la miting, unde a stat intre urlete, vuvuzele (apropos, cine le-a inventat are o vorba cu mine), fluiere, oua, peturi zburatoare si protestatari transpirati, sapte ore.
Sapte ore, mai zic o data ca sa inteleaga toata lumea, sapte ore de canicula.

Despre colegul Tone, nu stiu ce sa va zic, pentru ca l-am intrebat ce a facut ieri si nu vrea sa zica.
“dar ma simt aiurea, nu, nu, ma simt aiurea”. Dar nu ma las eu asa usor, va spun eu ce a facut si nu se mai satura: stiri. Zece bucati, pe flux.

31 mai 2010

România, nu ştiu de ce, de sex feminin

Publicat în General, Life de Adrian Ţone

“Diana Irina Boancă, o româncă de 22 de ani a câştigat concursul Miss Bikini din China după ce a învins concurente din 63 de ţări”. Ete, na! Şi dacă are virgulă între subiect şi predicat, ce? Ştirea e importantă, harfa cum s-ar zice. Am găsit-o pe un site de ştiri. E autentică. În sfârşit România e “nambăr oan”. Parcă îl aud pe Adi Minune în duet cu Daniela Gyorfi: Cine e pe primul loc? Ro-mânia, Ro-mânia.

În sfârşit, România a terminat-o cu micii la margine de pădure, a închis casetofonu’ cu Adi şi Daniela, şi-a strâns peturile de bere şi caserolele de cărnuri de la supermarket, i-a dat într-o parte, ca să nu zic Dracu’, şi pe Boc şi pe Băsescu, că tot la fel o să ne fie, a terminat şi cu grevele, şi nu numai că s-a prezentat onorabil la un concurs internaţional, dar l-a şi câştigat. S-a dus în China, frumuşel (nu, de data asta n-a adus nici jucării, nici usturoi, în plus nu mai are voie să aducă usturoi, că intră la evaziune, am auzit eu la televizor) şi-a dat jos textila, şi-a unduit formele muncite pe lângă grătare, şi a câştigat. Acum o să vină mulţi să zică, hai mă iar din nou încă o dată ne repetă unu’ că România e curvă. Nu, greşit! Niciodată nu voi îndrăzni să spun despre ţara mea că ar putea fi “curvă”.

Am perceput întotdeauna România ca fiind o femeie. Nu ştiu de ce. În capul meu (bine, gol, cum spui tu) România a fost şi este o femeie frumoasă. Mai multe nu spun. Le păstrez în capul meu gol.

Tot România, tot de sex feminin (să nu îndrăzneşti să mă contrazici, tu l-ai văzut pe Ovi?) era cât pe ce să câştige Eurovizionu’. Da’ nu l-a câştigat pentru că s-au dat premiile pe căi politice, aşa am auzit. Am luat premiu’ trei pentru că l-a luat Germania pe primu’. Deci lucrurile au stat cam aşa la Eurovizionu’ de anu’ ăsta: s-au strâns toţi ăştia de prin Europa, cu foamea în gât, Grecia, Portugalia, Bulgaria, România, tot, ce să mai zic, tot. S-au strâns la ceas de seară şi gândiră aşa: Fată, io zic anu’ ăsta să ia Jermania primu’ loc. Nu de alta, dar fi atentă, îi lăsăm pe fraieri să câştige Eurovizionu’ şi poate ne acordă şi nouă împrumuturile alea nerambursabile. Şi au început să cânte în cor: Cine e pe primul loc? Jer-mania, Jer-mania. Aşa?

Întrebare: În folclorul german o exista povestea aia cu greierele şi furnica? Şi dacă o exista, cine e greierele şi cine furnica?

20 mai 2010

O săptămână din viaţa tumultuoasă a Ministerului de Externe

Publicat în General de Miruna Badea

O săptămână din viaţa Ministerului de Externe cuprinde evenimente diplomatice inerente, dar şi evenimente şi invitaţii de culoare sau intempestive, în ultimele şapte zile MAE remarcându-se prin activităţi din sport, invitaţii la concursuri foto şi de publicitate, dar şi cu o expoziţie filatelică.

În timp ce şeful diplomaţiei române se pregătea să plece la Madrid pentru a participa, în perioada 17-18 mai, la reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe şi la cel de-al VI-lea Summit UE-America Latina si Caraibi (ALC), angajaţii din Centrala MAE – o parte dintre ei !- ignorau codul galben de ploi şi, sub deviza “Important e să participi, nu să câştigi”, luau parte, la Clubul Diplomatic, la concursuri de ping-pong, badminton, tenis, fotbal şi baschet. Printre participanţii cu nume sonore – secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Mazuru, care a jucat în echipa feminină de baschet a Ministerului.

Citeşte mai departe