14 aprilie 2011

Cum să vinzi zeama de la murături?

Publicat în Media, Sport de Adrian Ţone

E pe bune, Poliţia Vrancea a scos la licitaţie 600 de kilograme de murături după ce popota a fost închisă, pe motiv de bucătăreasă bolnavă. Fosta Miliţie, prin reprezentantul său în fotbalul românesc, Mitică Dragomir, nici cu purceaua moartă-n coteţ nu lasă la preţ.

“Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Vrancea, inspector Bogdan Toader, aproximativ 600 de kilograme de murături au fost scoase la licitaţie, preţul de pornire fiind de 2,8 lei pentru un kilogram”, spune ştirea MEDIAFAX. Mitică voia să dea nouă borcane de murături cu mai bine de 110 milioane de euro, la care păcăliţii ar fi trebuit să contribuie cu alte 27 de milioane la bugetul statului, pentru TVA.

Licitaţia din Vrancea n-a adus niciun cumpărător, chit că preţul caietului de sarcini era de doar un leu. Dar nici la taraba lui nea Mitică nu s-a înghesuit lumea. N-a reuşit să dea decât trei borcane pe etapă, cu fabuloasa sumă de 36.600.000 de euro plus TVA. Muşteriii s-au gândit atunci că au luat cele mai alese murături, numai pepenaşi şi gogoşari din ăia scumpi. Numai că nea Mitică a aranjat în aşa fel borcanele că fiecare avea doar una bucată “trufanda”, restul varză puturoasă.

Poliţia Vrancea s-a decis să organizeze o nouă licitaţie, păstrând preţul de 2,8 lei pe kilogram şi dacă nu se vând nici acum, murăturile ajung la gunoi. Nea Mitică ţine însă coada sus, zice că nu mai face licitaţie, că dă TVR-ului borcanul 9, dar cu acelaşi preţ de 10 milioane şi jumătate şi că restul le dă la pachet cu 70. Dar la ce nivel a ajuns fotbalul din Liga I, unde şi fruntaşele gâfâie la jumătatea returului, tare mi-e că rămâne cu murăturile în cămară. Şi se-mput.

Adevărata licitaţie va fi însă când Nea Mitică, om gospodar, aşa cum făcea pe vremuri când vindea şi pungile în care aducea aparatele video, va încerca să “mărite”, pe lângă drepturile de televizare a meciurilor, şi pe cele de imagine pentru talk-show-uri. Cum ar veni, imaginea lui Gigi, Iancu, Borcea ori Meme. Hai bre nea Mitică, vinzi murături, înţelegem, dar şi zeama? În plus, aia e bună numai după mahmureală, nu şi după abureală.

16 iulie 2010

Vuvuzeaua de presă

Publicat în Blogroll, General, Life, Media, Politic de Florin Ciolac

Vuvuzele de presă constituie o specie aflată în plină expansiune. Locul preferat de acţiune este televiziunea, însă există şi vuvuzele care s-au aciuat pe la radiouri, al doilea areal în opţiunile lor. Statisticele arată că ziarele, locul în care au apărut iniţial vuvuzelele, sunt preferate din ce în ce mai puţin ca spaţiu de manifestare, ele nedispărând însă din această zonă.

Exemplarele din specia vuvuzelei de presă se caracterizează prin faptul că, fără a se pricepe la ceva anume, pot vorbi, de obicei mult şi fără coerenţă, despre orice. Evoluţia ultimilor ani din climatul presei a transformat această caracteristică într-o condiţie a succesului vuvuzelelor.

Vuvuzeaua de presă se manifestă, preponderent, în acţiuni precum talk-show-uri, magazine de ştiri, dezbateri televizate, dughene de ştiri, sinteze informative şi altele.

Vuvuzeaua de presă, în cele mai multe cazuri, nu are o pregătire specifică şi nici abilităţi sau talente pentru a se afirma în alte activităţi productive.

Vuvuzeaua de presă are capacitatea de a ascunde aceste deficienţe printr-o efervescenţă verbală şi prin îndrăzneala de a aborda orice subiect pretabil unei şuete, convinse fiind că nu contează ce spun, ci cât de mare este densitatea de cuvinte pe secundă.

În ultimii ani, vuvuzeaua de presă s-a specializat în a vorbi despre orice subiect, fără a aborda informaţii de consistenţă, rezumându-se doar la opinii, interpretări, păreri marginale, speculaţii, comentarii, zvonuri, pe care le colportează într-o avalanşă verbală susţinută, menită să acopere, ca un zgomot de fond, adevărata problemă.

Vuvuzeaua de presă poate vorbi ore întregi despre finanţe, despre politică, despre dogma bisericească, despre cursul de schimb, despre patologia suicidului, despre combaterea inundaţiilor, despre combaterea evaziunii fiscale, despre măsuri economice, despre suferinţa umană, despre tactici militare, despre licitaţii.

Fără a oferi informaţii sau lămuriri şi în lipsa unei pregătiri profesionale adecvate, vuvuzelele de presă au proliferat în ultimii ani speculând frenezia superficialităţii, specifică societăţii contemporane, şi înclinaţia naturală spre facil şi inconsistenţă a publicului amator de şuete televizate.

Neavând credinţe, principii sau opinii proprii şi nici capacitatea de a furniza informaţii specializate, vuvuzeaua de presă este deosebit de adaptabilă, astfel că, de cele mai multe ori, ea combate astăzi ce a susţinut ieri şi împrumută cu uşurinţă păreri exprimate de alţii.

Nefiind interesate de informaţii corecte, vuvuzelele de presă se folosesc de informaţiile produse de alţii, pe care însă, de cele mai multe ori, le utilizează eronat, considerându-le inferioare unei perorări libere pe lângă subiect.

Caracterizate fiind de dispreţul faţă de informaţii corecte şi brute, vuvuzelele de presă devin adeseori violente atunci când se confruntă cu preopinenţi care recurg la informaţii reale, fiind întâlnite din ce în ce mai dese cazuri în care vuvuzelele de presă îşi jignesc invitaţii şi recurg la invective.

Vuvuzelele de presă pot fi identififcate după preferinţa pentru cuvinte precum „efectiv”, „deci”, „mai trebuie spus”, „haideţi să vedem”, „trebuie să vă mai spun”, „cum vă spuneam”.

Pentru a-şi asigura succesul, vuvuzeaua de presă colaborează îndeaproape cu vuvuzeaua politică, precum şi cu alte specii de vuvuzele: vuvuzeaua de sindicat, vuvuzeaua de scenă, vuvuzeaua de bară.

Vuvuzeaua politică s-a dezvoltat în strânsă legătură cu vuvuzeaua de presă. Vuvuzeaua politică se distinge prin faptul că în domeniul în care au apărut sunt ineficiente, preferând să joace bridge, să doarmă, să călătorească în străinătate, să participe la raliuri decât să îşi facă meseria.

Vuvuzeaua politică, fie din lene, fie dintr-un deficit intelectual, nu se poate afirma în mediul ei original, politica, şi nu are capacitatea de a propune legi sau de a iniţia dezbateri serioase.

Întrucât nu este în stare să facă ceva concret, vuvuzeaua politică nu participă la şedinţe de Parlament, preferând să discute cu vuvuzeaua de presă, la televizor. Ca şi aceasta din urmă, vuvuzeaua politică poate să vorbească despre orice, fără să aibă habar despre domeniul respectiv. Astfel, pot fi des întâlnite vuvuzele politice care au absolvit medicina perorând despre macroeconomie, sau vuvuzele politice care au absolvit politehnica dându-şi cu părerea despre teorii ale dreptului constituţional.

Vuvuzeaua de presă este descendentul unor alte specii din presă, precum „fătuci”, „păsărici” şi este înrudită cu vuvuzeaua-şpagă şi cu vuvuzeaua-şantaj.

16 februarie 2010

Felicitări Sven!

Publicat în General, Media, Sport de Cristi Dimitriu

Am citit aici cum Sven Kramer, campion olimpic la Vancouver la patinaj viteză (5.000 de metri), recordman mondial, multiplu campion european şi mondial, ar fi “jignit” o ziaristă americană – care l-a întrebat cine este, din ce ţară şi ce a câştigat – întrebând-o: “Eşti proastă?”.

În cazul în care la noi în România nu o fi ajuns ceva trunchiat, îl felicit pe Sven Kramer, care, de fapt, nu a jignit, ci a pus o întrebare cât se poate de legitimă!

De când s-a dat ştirea, mulţi, printre care şi colegi jurnalişti, îmi spun: “Bine i-a făcut!”. Cum să fii acreditat acolo, să ai material informativ la dispoziţie, să vezi steagul şi să auzi imnul Olandei şi să pui asemenea întrebări? Cum a ajuns ziarista asta la proba de patinaj viteză? Cum de nu s-a documentat cât de puţin dacă tot era pe dinafară? – se întrebau colegii mei. Unul chiar a spus: “Era din SUA şi pe aştia nu îi interesează decât despre ai lor”.

Acum, eu însumi m-am surprins spunând în gând acelaşi lucru şi fără semnul întrebării despre unele “colege” şi “colegi” văzuţi pe viu în acţiune sau pe la televiziuni. În gând, pentru că nu sunt mitocan

Despre toţi ziariştii care sprijină un reportofon sau microfon în timp ce ochii şi gândurile le zboară aiurea pe pereţi, despre prestatorii de live-uri pe la tv care nici măcar nu ştiu prea bine unde sunt şi de ce, despre reporterii care nici nu ascultă răspunsul celui intervievat şi pun imediat o întrebare pe aceeaşi temă, despre moderatorii de talk-show-uri care nu se documentează şi contrazic evidenţa. Şi despre mulţi alţii cu care îmi e ruşine că sunt coleg.

Cum s-a ajuns la asemenea “specimene” e o treabă complicată, iar explicaţiile sunt multe. Nu e timpul şi locul să detaliez, dar vă spun sigur că multe din explicaţii nu se susţin. Aviz redactorilor-şefi.

Să nu se înţeleagă de aici că îmi denigrez meseria sau că mă alătur politicienilor români care şi-au făcut un obicei în a denigra toată breasla pentru a-şi proteja afacerile ilegale. Sau cititorilor care înjură ziariştii pe bloguri după ce politicienii le-au inoculat ura faţă de jurnalişti în general. Şi nici să nu se înţeleagă că sunt de partea ziariştiilor aşa-zişi specialişti/analişti, care se ocupă şi cu altceva decât presa, în cârdăşie cu politicieni şi/sau oameni de afaceri.

Aici e vorba doar de profesionalism şi de aceea mă alătur lui Sven Kramer, întrebându-i simplu şi direct: “Eşti proastă/prost?”.

Dar întrebarea asta nu e tot ce se poate face, ar trebui să fie doar începutul…

3 februarie 2010

Interesele reporterului frenetic Bula

Publicat în General, Media de Irina Dârlea

Ma macina de cateva zile ce as putea scrie eu in declaratia de interese? Nu m-a mai sacait o chestiune in asa hal de pe vremea cand dadeam teza la matematica.

Si acum cinci minute, in timp ce spalam vasele, mi-am dat seama! Interesului celor care au propus treaba asta este ca eu sa plec din presa.

Cand stai in gerul Bobotezei sa pazesti o usa, ca dupa trei ore sa suni in redactie si sa zici “N-a vrut sa declare nimic in ….”, ce interes ai?

Sau mai fain, cand stai pe langa carciumile unde se fac cartile pentru conducerea PSD-ului si toti iti spun, numai ca fiecare altceva si pe surse?

Sau cand cauti pe licitatii punct com cand n-ai nici o stire in lucru, cum cauta corporatistii prin retele de socializare colegii de liceu?

Cand te “certi” cu vreun director platit din bani publici care iti promite ca te racoreste in Dambovita daca mai scrii ceva de el?

Sau cand mori de plictiseala ascultand despre noile haine si povesti ale vreunei dive, iubita si apreciata de public?

Cei de pe la televiziuni dau live-uri si iarna si vara despre cat de nasoala e vremea, dar astia sigur au ei vreun interes pe undeva, probabil ca vor sa ajunga sa prezinte, la un moment dat, chiar vremea.

Vecina mea (fosta ca m-am mutat) de fiecare data cand ma prindea pe scari zicea sa nu-i mai mananc degeaba pensia ca nu am scris niciodata ca administratorul o incarca la factura de intretinere.

Din cauza oamenilor ca ea, ma cam dau student in locuri publice, secretara sau ponei, depinde de situatie.

Nici macar nu poti sa te mai lauzi la rude ca l-ai vazut de aproape pe presedinte, jurnalist fiind, ca l-au vazut toate matusile si chiar au si dansat cu el, la Neptun.

Eu cred ca propunerea acesta nu va ajunge niciodata lege, pentru ca nu poti sa amesteci intr-o lege integritatea demnitarilor cu jurnalisti si penopolezi.

Cum ar suna Legea nr. 10/2010 privind sistemul unitar de salarizare, fertilizarea in vitro si cultivarea ciurpecilor de cultura???!!!

Eu vad in treaba asta doar un picut de pr: ataca presa si vei ajunge pe prima pagina.

15 ianuarie 2010

România-Ucraina 1-1

Publicat în General, Media, Politic de Cristi Dimitriu

Să luăm o ştire despre Ucraina:

AFP: Viaţa politică din Ucraina se transformă într-un serial televizat

KIEV (MEDIAFAX) – Pluralismul a înflorit în Ucraina, la cinci ani de la “revoluţia portocalie”, care a eliminat cenzura în această fostă republică sovietică, în aşa fel încât viaţa politică s-a transformat într-un serial de televiziune, relatează AFP.

Fenomentul s-a extins cu ocazia alegerilor prezidenţiale, primul tur desfăşurându-se duminică.

Situaţia contrastează cu precedentul scrutin din 2004, înainte ca o mişcare populară, “revoluţia portocalie”, să propulseze la putere opoziţia prooccidentală.

Înaintea votului din 2004, numeroşi jurnalişti ucraineni s-au revoltat împotriva cenzurii impuse de preşedinţia cu tendinţe autoritare a lui Leonid Kucima, oferind forţelor prooccidentale o expunere televizată ce le va favoriza ascensiunea.

Cenzura centralizată a dispărut de atunci. Transmisiunile în direct au devenit la modă, impunându-se în toate mediile, de la concursurile de dans la conferinţele de presă ale politicienilor.

“Emisiunile televizate au început să înlocuiască realitatea politică”, apreciează editorialistul ucrainean, Serghei Grabovski în publicaţia electronică Telekritika.

Acestora li se adaugă talk-show-urile politice în direct, difuzate de numeroase posturi de televiziune şi foarte frecventate de politiceni care profită de orice ocazie pentru a se critica.

În urmă cu câteva săptămâni, telespectatorii puteau opta între două emisiuni, dintre care una îl prezenta pe preşedintele Viktor Iuşcenko, pe cale de a-şi critica dur adversarii, iar cealaltă pe posibilul său succesor, Viktor Ianukovici, opozantul prorus, care făcea acelaşi lucru pe un alt post.

Dacă acest tip de emisiuni cresc audienţele, o dezbatere despre problemele ţării, dominată de o criză economică şi politică, este mai puţin interesantă.

Nu este vorba despre o competiţie “între personalităţi sau concepte, ci o bătălie de aruncat cu noroi”, până în punctul în care aceasta “a devenit regula emisiunilor politice”, remarcă Grabovski.

O altă problemă este că, în pofida diversităţii de opinii, lipseşte obiectivitatea. “Fiecarea post (de televiziune) este deţinut de un oligarh” care încearcă să-şi impună preferinţele electorale, declarară directoarea Institutului de strategii anticriză, Katerina Kiricenko.

Presa scrisă, afectată mai dur de criză decât posturile de televiziune, nu este scutită, ziarele profitând de pe urma campaniei electorale pentru a-şi ameliora situaţia financiară prin toate mijloacele.

Potrivit directoarei organizaţiei neguvernamentale Institutul de mass-media, Viktoria Siumar, “numărul articolelor «comandate» de către echipele de campanie ale candidaţilor s-a dublat”.

Libertatea de exprimare nu a creat responsabilitate. În cazul alimentării de acuzaţii, lipsesc adesea dovezile incriminatorii.

Chiar şi în situaţia în care acestea există, nici o instituţie a statului nu le acordă atenţie. Puterea “pare să rămână surdă la vocea” presei, subliniază săptămânalul Dzerkalo Tijnia.

Acum să ne jucăm puţin, înlocuind unele nume proprii, iar altele sa le tăiem şi să scoatem sursa, care desigur nu a transmis o astfel de ştire, deşi…

Viaţa politică din România se transformă într-un serial televizat

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Pluralismul a înflorit în România, la cinci ani de la “revoluţia portocalie”, care a eliminat cenzura în această fostă ţară comunistă, în aşa fel încât viaţa politică s-a transformat într-un serial de televiziune.

Fenomentul s-a extins cu ocazia alegerilor prezidenţiale, primul tur desfăşurându-se duminică.

Situaţia contrastează cu precedentul scrutin din 2004, înainte ca o mişcare populară, “revoluţia portocalie”, să propulseze la putere opoziţia prooccidentală.

Înaintea votului din 2004, numeroşi jurnalişti români s-au revoltat împotriva cenzurii impuse de guvernarea cu tendinţe autoritare a lui Adrian Năstase, oferind forţelor prooccidentale o expunere televizată ce le va favoriza ascensiunea.

Cenzura centralizată a dispărut de atunci. Transmisiunile în direct au devenit la modă, impunându-se în toate mediile, de la concursurile de dans la conferinţele de presă ale politicienilor.

“Emisiunile televizate au început să înlocuiască realitatea politică”, apreciează un editorialist în publicaţia electronică ….

Acestora li se adaugă talk-show-urile politice în direct, difuzate de numeroase posturi de televiziune şi foarte frecventate de politiceni care profită de orice ocazie pentru a se critica.

În urmă cu câteva săptămâni, telespectatorii puteau opta între două emisiuni, dintre care una îl prezenta pe preşedintele Traian Băsescu, pe cale de a-şi critica dur adversarii, iar cealaltă pe posibilul său succesor, Mircea Geoană, care făcea acelaşi lucru pe un alt post.

Dacă acest tip de emisiuni cresc audienţele, o dezbatere despre problemele ţării, dominată de o criză economică şi politică, este mai puţin interesantă.

Nu este vorba despre o competiţie “între personalităţi sau concepte, ci o bătălie de aruncat cu noroi”, până în punctul în care aceasta “a devenit regula emisiunilor politice”, remarcă editorialistul.

O altă problemă este că, în pofida diversităţii de opinii, lipseşte obiectivitatea. “Fiecarea post (de televiziune) este deţinut de un oligarh” care încearcă să-şi impună preferinţele electorale, declarară directoarea Institutului de strategii anticriză.

Presa scrisă, afectată mai dur de criză decât posturile de televiziune, nu este scutită, ziarele profitând de pe urma campaniei electorale pentru a-şi ameliora situaţia financiară prin toate mijloacele.

Potrivit unei directoare de organizaţie neguvernamentală, “numărul articolelor «comandate» de către echipele de campanie ale candidaţilor s-a dublat”.

Libertatea de exprimare nu a creat responsabilitate. În cazul alimentării de acuzaţii, lipsesc adesea dovezile incriminatorii.

Chiar şi în situaţia în care acestea există, nici o instituţie a statului nu le acordă atenţie. Puterea “pare să rămână surdă la vocea” presei.

Interesant, dar si trist, nu?

7 decembrie 2009

Isteria TV

Publicat în General, Media, Politic de Cristi Dimitriu

De azi dimineaţă urmăresc Isteria TV. Am văzut perplexitatea celor aflaţi în studiouri imediat după ora 8.00 dimineaţă, după ce BEC a anunţat pentru prima oară că Băsescu câştigă alegerile. Erau consternaţi, iar cineva a spus chiar: “Ce rost mai au alegerile?!”.

I-am văzut pe şefii institutelor care au făcut exit-poll-uri luaţi la rost pentru rezultatele pe care le-au dat cu o seară înainte.

I-am văzut pe comentatori/analişti încercând să (se) explice sau să lovească în toate direcţiile, fără noimă.

Am văzut reporteri tv pe teren, fără busolă, făcând ce ştiau de dinainte de alegeri sau sau alţii încercând să facă altceva, dar fără să ştie exact ce.

Dar am văzut şi ziarişti făcându-şi meseria cât mai bine şi comentatori reţinuţi în aprecieri.

De fapt, am văzut o parte a presei care nu îşi ştie viitorul, bulversată de întorsătura care au luat-o lucrurile. Chiar şi mogulul Vântu şi-a amânat dezvăluirile.

Am văzut un întreg eşafodaj politic căzând şi figuri de politicieni arătând de la disperare până la satisfacţie răutăcioasă. Un Băsescu spunând “i-am ciuruit”, după ce cu o seară înainte susţinătorii săi cântaseră “Să i-o dăm în bot lui Geoană”. L-am văzut pe “ţopăilă” Geoană livid, acuzându-l pe Băsescu că i-a “furat” victoria şi anunţând constestarea alegerilor. Pe Hrebenciuc vorbind de furt. Pe Crin ezitant în a urma PSD-ul, pe Orban anti PD-L şi liberali cu opinii diverse şi neclare, după ce Tăriceanu, sunat de Băsescu, le spusese să îşi fructifice poziţia.

Şi totul a culminat cu Vadim Tudor făcându-şi numărul timp îndelungat la tv-uri. Nici nu pot reproduce ce am auzit de la el. Tema tot “furtul” era, dar a vorbit despre toţi într-o manieră pe care nu o mai credeam posibilă. Şi pe el l-a vizitat Geoană înainte de alegeri! Oare CNA l-a văzut pe Vadim?

Mi-am amintit de un film pe care l-am văzut recent la HBO “Alegeri americane/Recount”, cu Kevin Spacey şi pe care îl recomand tuturor. Este vorba despre o luptă acerbă între republicani şi democraţi pentru renumărarea voturilor din Florida de la alegerile din 2000 dintre Bush şi Gore. O luptă purtată fără menajamente, cu unele forţări ale limitelor justiţiei americane, dar până la urmă în limitele democraţiei.

Ceva asemănător nu cred că poate fi posibil la noi, unde e la modă Isteria TV, fără substanţă politică şi juridică, care pare că nu se mai termină…

UDTATE 10.12.2009: Ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei zile a confirmat Isteria TV fără probe concrete. Toţi liderii politici au vorbit de fraude, însă dovezi au prezentat doar pe vorbe. Fraude într-adevăr au fost, dar mecanismul de sancţionare a lor nu funcţionează. Din când în când mai vine şi Vadim, ca tămbălăul să fie cât mai mare, el cerând chiar anularea turului întâi. Cred că furtul a fost cam egal în cele două tabere, dar problema PSD e că nu este obişnuit să fie furat, ci ca ei să fie la butoane. De fapt, ambele tabere se ocupă cu furtul şi când simt că pierd urlă că sunt fraude electorale. Dar “verba volant, scripta manent”. De aceea, vă recomand materialul colegului Liviu despre camioanele cu probe ale PSD care au fost de fapt două cutii, invocat şi de Răzvan Dumitrescu la Realitatea TV deşi nu avea dreptul (alţii care fură şi vorbesc despre furt )

27 noiembrie 2009

Coincidenţe?!

Publicat în General, Media, Politic de Cristi Dimitriu

Miercuri dimineaţă, Dinu Patriciu se întâlneşte cu Sorin Ovidiu Vântu. Discută despre “un patronat al presei”, după mult timp în care nu s-au văzut.

Miercuri seara, Patriciu spune la Realitatea TV că Băsescu a dat cu pumnul într-un copil.

Joi, Realitatea TV anunţă emisiunea lui Răzvan Dumitrescu cu Traian Băsescu. Cu tupeu, Băse a vrut să joace pe terenul “mogulului” în încercarea de a contracara un avantaj pe care il avea Geoană. De fapt, îi trebuie cât mai multe apariţii televizate ca să ajungă direct la electorat în timpul scurt până la turul doi.

În timpul emisiunii, “Gardianul” publică filmul cu copilul, dat întâi de Antena 3, apoi imediat de Realitatea TV cu Băsescu live.

Băse e luat prin surprindere (e făcut, cum se spune!) şi nu neagă, ci caută alte explicaţii: “Poate m-a înjurat”, “Poate a vorbit urât femeii”. Prima reacţie e jalnică. De om în încurcătură, de vinovat.

Patriciu spune apoi (coincidenţă desigur) tot la Realitatea TV că Băsescu l-a mai lovit înainte pe copil în plex. Oare de ce se expune Patriciu chiar aşa? Poate că nu mai contează. Ştiu că el a fost umilit de Băsescu când a stat o zi si o noapte în arest şi poate asta contează la fel ca “şocul” de a vedea un copil lovit. La Patriciu pare mai mult o chestiune de orgoliu rănit decât de bani ca la alţii dintre adversarii pe faţă, dar mai ales din umbră ai lui Băsescu.

Băse neagă, dar mult mai târziu şi spune şi că nici pe soţie nu a lovit-o vreodată. Despre asta nici n-a fost vorba?!

Apoi începe nebunia: e sau nu e trucaj; se analizează de tot felul de “experţi”; unii dintre cei prezenţi la incident infirmă, alţii confirmă. Coincidenţe din nou: cei care confirmă incidentul sunt foştii aliaţi, acum adversari ai lui Băsescu, iar cei care infirmă sunt desigur susţinătorii lui. Pe cale de consecinţă, probabil că electoratul fidel lui Băsescu crede că filmuleţul e o făcătură, iar cel al lui Geoană că e real. Targetul filmuleţului e însă electoratul liberal, cel al celorlalţi candidaţi ieşiţi din cursă şi cel indecis. Contracandidatul Geoană nu comentează. El vorbeşte despre “problemele reale” ale ţării, pensionari, criză, şomaj, la braţ cu Crin prin ţară, în timp ce Băsescu e ţinut “ocupat”.

Nebunia cu filmuleţul ar putea continua până la alegeri dacă nu va apărea şi altceva. Se zvoneşte că da.

Băsescu are antecedente de comportament, iar faptul că nu a negat din prima e în defavoarea sa. Un act violent la Băsescu pare că se înscrie în imaginea publică despre el, reală sau nu. Chiar Băse s-a străduit în utimele zile să spună în toate intervenţiile sale că nu e un scandalagiu şi că mogulii i-au construit această imagine. Coincidenţa face ca filmuleţul tocmai pe această imagine defavorabilă să se plieze. Şi să atace probleme de moralitate personale, fără legătură cu temele de campanie de până acum.

Tot ca o coincidenţă, în plină dezbatere apare în acelaşi “Curentul” o nouă “chestie” atribuită SRI, despre liderii PSD şi moguli, dar este eclipsată de dezbaterile pe filmuleţ. Slabă replică! Doar ceva de aceeaşi factură despre Geoană sau despre un susţinător apropiat al său mai poate schimba ceva. Dar acum Băsescu pare stors, plat şi în defensivă faţă de numeroşii săi adversari. Ce e drept, pe unii, foşti aliaţi, i-a făcut singur adversari de-a lungul timpului. Singura lui şansă ar mai fi dezbaterile faţă în faţă cu Mircea Geoană.

Cum spuneam şi într-un post anterior, murdăria din campanie întrece orice limite. Se pune la bătaie “artileria grea”. Adevărul nu mai contează şi oricum după alegeri nu mai interesează.

Totul e cine iese preşedinte şi, mai ales, cine va ajunge apoi la guvernare. Miza e uriaşă: Cine câştigă şi cine pierde nu numai la alegeri, ci şi financiar. Şi aici nu e vorba doar de candidaţi, ci şi de cei din spatele lor. Cred că de aceea nimeni nu se mai ascunde.

Nimic nu mai contează – gripa, criza. O stire care trece neobservată: Dubaiul e în pericol de intrare în incapacitate de plată. Nu e o coincidenţă, e “realitatea” care ne pândeşte şi pe noi. Îmi pun o întrebare: Oare nu şi România e în pericol la începutul anului viitor? Poate exagerez, că nu va permite UE, dar la chestia asta coincidenţele nu mai contează.

16 noiembrie 2009

Semaca, Lăscărică şi Şarpele Roşu

Publicat în General, Life, Media de Cristi Dimitriu

Despre Gheorghe Dinică s-a scris şi vorbit atât de mult săptămâna trecută încât nu văd ce s-ar putea spune în plus. A fost un actor deosebit în tot ce a făcut.

Ca să scriu totuşi ceva (mai degrabă altceva) despre felul unic în care juca, vă spun că “Semaca” era poreclit directorul liceului în care am învăţat – MF4, iar “Lăscărică” era profu’ de tehnologie. “Nu trageţi domnule Semaca, sunt eu Lăscărică!”, am auzit încă de pe culoarele liceului. Apoi am văzut filmul. Semaca al meu e un profesor de fizică renumit, Sandu Marin, aflat acum în SUA, pe care l-am văzut anul trecut la o reuniune a colegilor de liceu şi care era un “dur” ca Dinică, dar un adevărat director.

Să vă mai spun despre Şarpele Roşu, o cârciumă sordidă de cartier din zona Pieţei Galaţi. Mese vechi de lemn, scaune tot vechi şi tot de lemn, roşu mult pe pereţi, printre care un steag al PCR, iar undeva un portret al lui Nicolae Ceauşescu. Printre mese, lăutari. Probabil, unul dintre ei era Nelu Ploieşteanu, dar eu nu îl ştiam pe vremea aia. Puteai vedea la un loc ziarişti, artişti şi printre ei câteodată şi pe Gheorghe Dinică. Era acum vreo 15-16 ani şi, dacă mergeai în câteva cârciumi din Bucureşti, încă puteai afla istoria unor personaje sau chiar le vedeai pe acolo. Deşi ziariştii se duceau mai degrabă la Mărul de Aur, ajungeau şi la Şarpele Roşu. Acolo, ziariştii nu stăteau la mesele artiştilor decât invitaţi, ceea ce se întâmpla rar, dar respirau acelaşi fum gros de ţigări odată cu poveştile zburând între mese care parcă semănau, deşi nu erau la fel. Unii nu scoteau niciun cuvânt, că nu aveau chef de vorbă şi veniseră cu “treabă”, iar alţii stăteau ore în şir în faţa aceluiaşi pahar. Cât l-am văzut eu, maestrul mai mult nu a vorbit, dar mi s-a povestit ca au fost şi alte seri în care era vorbăreţ şi cu chef.

Nu sunt atât de ipocrit să spun că nu am băut nimic acolo cu colegii mei, dar vă spun că nu pentru şpriţ am mers. Păcat că în Bucureştiul de azi nu mai găseşti un “Şarpele Roşu” şi poate că toţi cei care au fost pe acolo (eu prea puţin, din păcate) ar trebui să spună câte ceva despre acele vremuri boeme.

12 noiembrie 2009

Mocirla politica si “putoarea” presei

Publicat în General, Media, Politic de Cristi Dimitriu

HR Patapievici scrie azi in Evz despre “putoarea” din presa si societate pe care a vazut-o in urma scandalului Macovei-SRS-Chirieac. Si evident ii condamna pe “toti” oamenii de presa (ce o fi intelegand prin oamenii astia?) si mai spune ca ii numara pe degetele de la doua maini pe “jurnalistii care sufera pentru ca breasla lor e batjocorita”.

Pentru ca ma consider printre astia din urma, dar sunt sigur ca nu m-a numarat Patapievici as spune putin cum sta treaba si ce e “Dincolo de stirea” cu Macovei-SRS-Chirieac.

E intr-adevar o mare “putoare” dar la fel de mare ca si in cazul scandalului Hayssam. Acest subiect, cat si celalalt, NU ar fi iesit public daca nu era campanie electorala. Sunt exemple clare de manipulare – vezi cum a fost prezentat in “Curentul”, cine a scris despre el imediat, in ce registru, cine il promoveaza si, mai ales, explicatiile de doi lei ale lui Macovei. Este un subiect promovat de sustinatorii lui Basescu, la fel cum si cel cu Hayssam era promovat de adversarii lui. Sustinatorii lui Base se mira cum de adversarii lui din media nu il discuta si cer insistent asta. Dar nu pentru a-i condamna pe SRS si Chirieac pentru ce au facut, ci pentru a-l servi pe presedinte. De aia vor ca subiectul asta sa fie discutat “cel putin doua saptamani” la fel cu cel despre Hayssam. Intr-adevar unii care au teme anti-Base au incercat sa il ignore. Dupa o zi, Robert Turcescu incerca chiar sa justifice prin “a murit Dinica” faptul ca Realitatea TV nu a dat nimic cu o zi in urma. Penibil, dar e problema lor, precum si “relatiile” cu SRS si Chirieac. Miza se pare ca e sa il dezbata tv-urile ca sa afle tot poporul inainte de alegeri cine este SRS-ul cu care se lupta Base, nu “putoarea” din presa.

Despre Chirieac si SRS nu trebuia sa imi spuna nimeni cu ce se ocupa ca stiam de mult timp (cine vrea ii dau personal detalii ca le stiu dupa 15 ani de presa, iar despre ei s-a mai scris, vorbit de-a lungul timpului). Nu ma consider colegul lor ca ziarist si am votat cu doua maini comunicatul de ieri al CRP – asta e si pentru Patapievici, dar si pentru Traian Ungureanu care cerea insistent ca CRP sa ia pozitie. Dar, din pacate, pentru ei, ca sustinatori ai lui Base legati la ochi, nu au de unde sa stie ca nu toti ziaristii sunt partasi la discreditarea meseriei si nu sunt adversarii lor.

Asa cum spuneam intr-un alt post ca Mediafax nu da sondaje de opinie si explicam de ce, acum pot sa spun ca subiecte ca implicarea lui Mircea Basescu in traficul de arme (lansat de SRS – de fapt scandalul de acum e replica celorlalti la asta), inregistrarile cu Hayssam si inregistrarile Macovei-SRS-Chirieac sunt tot manipulari si intra la “servite”, cum se spune printre ziaristii cu experienta. Dar pe astea nu le ignoram ca pe sondaje, ci le dam de indata ce avem ceva consistent, pentru ca pun multe probleme despre societatea in care traim, care trebuie tratate (la fel cum face si Patapievici, dar nu cum se raporteaza la ele). Probleme sunt multe: cine a inregistrat? cine a furnizat inregistrarea si cui? de ce s-a intalnit Macovei cu SRS si Chirieac? de ce vorbea dintr-o pozitie inferioara Macovei cu Chirieac? cum l-a santajat SRS pe Macovei si ce a obtinut de fapt? etc si ca sa si radem: a cui e amanta?

Regula numarul unu este: nu pui botul la manipulare cu ochii inchisi, ci incerci sa o devoalezi prin declaratiile celor implicati si prin noi informatii. Noi asta am facut, fara sa preluam manipularea din “Curentul”, la fel cum am facut si la subiectul “Babeni” cu “traficul” de arme al fratelui presedintelui. Acolo chiar SRS a furnizat un subiect care schiopata si s-a vazut asta, desi era dat de un fost director de ziar cunoscut pentru “investigatiile” sale.

Ca noi au facut si altii, asa ca dle. Patapievici mai sunt si alti ziaristi care isi respecta meseria si care se bucura ca nu sunt printre aia numarati de dvs. pe degete. Pentru ca, de fapt, numarati nu ziaristi onesti, ci unii care sunt de aceeasi parere. Si in razboiul cu mogulii Vantu si Voiculescu se pare ca pentru unii nu mai exista nuante si limite.

Sunt ziaristi care lucreaza din greu in mocirla politica care dvs. va repugna. Nu e usor sa fii acolo si eu stiu bine asta pentru ca am facut-o. Sunt multi ziaristi care chiar isi respecta meseria si sunt ingrijorati de “putoarea” presei si a “oamenilor de presa” care apar prin inregistrari. Sunt ziaristi care sunt dati afara de pe unde lucreaza tocmai pentru ca isi fac meseria bine. Dar, din pacate, pe toti acestia nu o sa ii cunoasteti niciodata pentru ca nu se ridica la nivelul “oamenilor de presa”/intelectualilor purtatori de vorbe pe la tv, sustinatori ai unui politician sau ajunsi sefi de institutii ca recompensa politica.

UPDATE: Au aparut noi inregistrari cu discutii Chirieac-Macovei, care duc la ideea ca seful ANI n-ar fi strain de ele. “Putoarea” atinge cote maxime in astea atat in fondul discutiilor, cat si in limbaj. Imi e sila si sper, asa cum scriam mai sus, ca se va intelege ca majoritatea jurnalistilor nu actioneaza/vorbesc asa pentru ca pentru ei 50.000 de euro nu sunt un fleac, nu si-au folosit pozitia pentru a se ocupa de alte afaceri/santaje. Asa cum chiar unul dintre protagonisti spunea dispretuitor, majoritatea jurnalistilor sunt in alta liga. Eu unul sunt fericit ca sunt in liga aia a ziaristilor OK.

24 septembrie 2009

Basescu – sex si droguri! (soc si groaza!)

Publicat în General, Media, Politic, Social de Cristi Dimitriu

Am avut tentatia sa scriu doar titlul “Basescu – soc si groaza”, dupa titulatura operatiunii Armatei SUA in Irak, ca asta a produs sau a vrut sa produca propunerea cu prostitutia si drogurile, facuta de Comisia prezidentiala, intr-o societate cu o mentalitate conservatoare, in pofida liberalismului tinerilor si cel din zona marilor orase.

De doua zile urmaresc cum gugustiucii analisti si ziaristi palavragesc pe la tv despre asta de parca nu s-au prins ca Base a spus clar ca isi asuma integral raportul. Daca nu spunea era de comentat, dar asa e clar ca a vrut sa transmita asta. Ba mai mult, ziaristilor care inghit orice (dupa cum s-a referit atunci cand a tras-o de urechi pe Kovesi la Cotroceni) le-a si deschis ochii ca sa nu mai aiba dubii. Pentru ca, in opinia sa si nu numai, majoritatea sunt cam prosti si manipulabili si trebuie sa le dai mura in gura.

Si eu am o parere proasta despre unii ziaristi, dar sunt si unii f. buni, iar cei slabi de inger au si ei sefi despre care se presupune ca sunt mai destepti si cu background in ceea ce il priveste pe presedinte. Dar si acestia au pus botul, fie din ratiuni de politica de trust anti-Base, fie din ratiuni de rating care tin de criza si foame (de publicitate). Pe asta a mizat si Base si i-a iesit, mai ales ca formularile din raport sunt foarte OK si stia ca ele vor fi tratate tabloid. Acum poate spune inclusiv ca presa a deturnat sensul raportului si chiar are dreptate cand o spune. Raportul e atacabil la datele statistice mai mult decat la chestia asta, dar cine sa se ocupe intr-o tara tabloida si manelista. In linii mari, raportul e corect construit, insa in detalii e contestabil, ceea ce il face contestabil in intregul lui, desi observa niste fenomene sociale negative pentru care ar trebui gasite solutii. Din pacate pentru noi, mediatic e discutat un singur detaliu, cel cu drogurile si prostitutia si nici ala cu formularile din raport.

Asa ca Base a stiut exact ce face si mai ales cu cine are de-a face. Cred ca a mizat inclusiv pe analogia cu declaratia fiicei sale din campania anterioara si pe reactia Bisericii, la cererea ziaristilor. La fel si la politicieni, care n-au avut decat ori sa se declare revoltati ori sa planga pe umarul electoratului “cool” caruia i se adreseaza mesajul. Ce puteau spune ei si, chiar daca au spus, au fost eclipsati de taria subiectului. El eclipseaza un timp si Legea salarizarii si Legea educatiei si motiunea de cenzura si, cel mai important, masurile convenite cu FMI, care trebuie puse in practica pana la sfarsitul anului.

Ce e interesant este ca, desi e simplu, subiectul are multe fatete, interpretari si manipulari. De fapt, a fost ales ceva de impact la electorat si dupa aia ii lasi pe toti sa isi sparga capetele si sa se imparta in tabere. Nu mai e ca in campania trecuta, cand chiar Base spunea ca 10% din romani sunt homo.

Acum eu nu o sa cad in capcana sa zic ca sunt de acord sau nu, desi ca sa bag pe toata lumea in ceata as putea spune ca nu sunt de acord cu drogurile si prostitutia, dar agreez partial formularile din raportul comisiei prezidentiale. Va place, nu?

Sigur, ca ziarist trebuie sa tratezi subiectul, dar le-as spune colegilor sa nu se implice cu opinii personale. Risca sa cada in capcana politico-morala si sa fie si mai clar categorisiti ca anti-Base sau pro-Base, ceea ce se si doreste. Din pacate, unii ziaristi inconstienti o fac singuri, discreditand profesia. Dupa campanie, cu cea mai mare placere te pronunti, dar atunci nu o sa mai fie subiect, ca in general e strict electoral.

As raspunde insa la misto, dar mai eficient, ca e un subiect “de familie”, ba chiar de “familie crestin-democrata”, pe care Base il poate propune la urmatorul Congres al crestin-democratilor europeni

Chiar, de ce ziaristii nu s-au gandit sa intrebe si acolo?

UPDATE: Vad ca deja se calculeaza si cati bani se vor incasa la buget din taxarea legala a prostitutiei! Ura! S-a gasit solutia la criza

UPDATE 2: Din nou Base da o lovitura cu o schimbare cu alt subiect tare: Referendum pentru Parlament unicameral cu maxim 300 de parlamentari exact in ziua alegerilor prezidentiale. Unul din motive: 300 de parlamentari inseamna mai putina coruptie decat 471. Din nou ziaristii au luat-o la mestecat si se impart in tabere, iar politicienii nu se simt confortabil orice ar zice si nu apar in prim-plan. Tintele lui Base: sa vina 50%+1 la vot ca sa fie aprobat referendumul si sa il voteze si pe el. Chiar si daca referendumul nu e validat mai multa lume la vor e tot in favoarea lui. Soc si groaza! Lovitura de gratie ar fi o noua Constitutie dupa alegerile prezidentiale si alegeri parlamentare la anul! Parlamentarii nu se vor da la o parte si atunci sa vezi lupta. Iar criza se “rezolva” cu inca o economie de la parlamentari (ma astept de asemenea la noi calcule) si cu muuuult circ!

Revin la titlul initial: Basescu – soc si groaza