23 iunie 2011

“slugă la ruşi” e pro-nazi?

Publicat în General, Politic de Adrian Ţone

“Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm, de toate păcatele?” s-a exprimat preşedintele Traian Băsescu referindu-se la Regele Mihai I.

E clar, Regele Mihai I, “sluga ruşilor”, are păcate, pe care naţia i le iartă prea uşor. Probabil de aia DNA s-a pus pe muncă să investigheze retrocedarea Castelului Peleş. Nu trebuie iertat. Sigur, sigur Mihai s-a dus el cu un plic gros pe la ghişee să primească palatul înapoi. Măcar un pachet cu caltaboşi făcuţi de Principesa Margareta după propria Carte regală de bucate să fi dat Regele şpagă. Se găseşte ceva, nu se poate…

Revenind la “păcatele” regelui, printre ele se află şi momentul “23 august”? A fost păcat că am întors armele? Că atunci expresia “slugă la ruşi” ar cam deveni una pro-nazistă.

A, şi sigur hoţomanul şi coruptul ăla bătrân, care nu vrea să-i recunoască meritele Prinţului Paul, însuşi finul fostului lucrător de la Anvers, a fugit din ţară cu vagoanele de aur şi tablouri scumpe.

18 noiembrie 2010

controlcecontrolve

Publicat în Politic, Sport de Adrian Ţone

Miercuri, 17 noiembrie 2010 / 16:41:44
COM: Brandul lui Bute pentru brandul Elena

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Românii nu-l pot vedea pe Bute boxând. Pentru că nu pot, meciurile lui nu se televizează. E ştiută şi acceptată.

Îl văd la ştiri, în Parlament, când se duce să se milogească pentru organizarea unui meci în ţară, îl văd în emisiuni de divertisment, îl văd plimbat prin toată ţara ca pe moaştele sfinte cu şoriciu’ în gură (N-am înţeles niciodată alăturarea imaginii boxerului român de tradiţia tăierii porcului), dar nu îl văd ce poate în ring. Pentru că poate. Românii află că adversarul lui ar fi zis că Bute mai că i-a scos ochiul din orbită şi trebuie să-l creadă pe cuvânt, aşa cum trebuie să-l creadă şi pe politician că Bute e o valoare naţională. N-are de unde să ştie. Bute mai apare vizitându-şi foştii colegi de liceu şi profesorii, dar niciodată boxând.

Tot ce reprezintă Bute în mintea românului e construit cu alte instrumente decât alea cu care lucrează el. Bute pentru români e un kitsch. E o floare de plastic, o poţi vedea, dar nu o poţi mirosi. E vată de zahăr, ai doar impresia că gura ţi-e plină. Într-o ţară care pretinde că există până şi campionii au devenit iluzii.

De acum, de imaginea lui Bute se va folosi şi Elena Udrea. Nu, nu, nu România. Bute ajută România existând pur şi simplu. Faptul că el trăieşte contribuie la crearea brandului de ţară mult discutat. Aşa s-a întâmplat şi cu Năstase. Hoardele de turişti francezi nu ne-au invadat ţara după ce Ilie a făcut schimbi de mingi cu ministresa în faţa primăriei din Paris, dar românii au rămas în minte cu imaginea unui ministru muncind. Începând de ieri, brandul lui Bute munceşte pentru brandul Elena Udrea, un ministru competent, gata oricând să se sacrifice pentru imaginea României. O idee – dacă a jucat tenis cu Nasti, nu boxează cu Bute?

Adrian Ţone, adrian.tone@mediafax.ro
Keywords: BOX,BUTE,IMAGINE
Domenii / servicii: Sport
Subiecte de cod: Sport
Box profesionist

16 noiembrie 2010

Prizonierul logicii prezidenţiabiloide

Publicat în General, Politic de Florin Ciolac

Pentru domnul Crin Antonescu, perioada de maximă glorie a fost atinsă în lunile dinaintea şi din timpul campaniei electorale prezidenţiale din 2009.

A urcat chiar şi pe treptele sublimului, în seara de 6 decembrie, îmbrăţişându-se frăţeşte cu cel care până acum câteva luni a condus un partid pe care deunăzi domnul Crin Antonescu l-a catalogat ca fiind de comunişti.

Au fost, în vara şi toamna lui 2009, vremuri de aur pentru domnul Crin Antonescu. Nenumăratele prilejuri în care, eliberat de orice obligaţie şi despovărat de orice responsabilitate, domnul Crin Antonescu a putut vorbi în toate colţurile ţării, pe scene, în studiouri, cămine şi amfiteatre.

A fost perioada în care profesorul de filosofie şi-a putut demonstra elocinţa şi verva, reuşind să ducă verbul definitoriu al unei campanii electorale, „a vorbi”, pe treapta în care grecescul „logos”, se transformă din „cuvânt divin” în atât de mult „cuvânt” încât devine „logoree”.

Domnul Crin Antonescu a atins, în acea perioadă, apogeul evoluţiei sale politice, întrucât esenţa unei campanii electorale este principiul „a fi înseamnă a vorbi”. Sau, în aceeaşi notă filosofică familiară domnului Crin Antonescu, cartezianismul electoral „vorbesc, deci exist” a fost ridicat la rangul de metodă.

Metodă dusă la absolut sau, ca să păstrăm aceeaşi notă elevată, transformată în principiu. Şi cum în filosofia clasică principiul este prin definiţie doar unul, filosoful Crin Antonescu nu a acceptat dualismul lui „a vorbi” cu „a face”.

„A face” este un alt principiu în politică, adepţii acestei şcoli preferând cartezianismul „fac, deci exist”. Evident, pentru politicieni, care nu sunt atât de familiari cu filosofia şi nici nu sunt obligaţi să creadă într-un absolut unic, există perioade în care se definesc prin „a face” şi perioade în care se definesc prin „a vorbi”.

Ar fi putut fi, de altfel, şi cazul domnului Crin Antonescu. Însă de acea parte a existenţei sale care ar fi trebuit definită prin „a face”, adică ministeriatul din timpul Guvernului Ciorbea, nimeni nu îşi mai aminteşte nimic. Nici măcar venerabilul şi vigilentul Google, aşa că putem spune, cu încrederea că nu vorm greşi, că domnul Crin Antonescu nici măcar în tinereţe nu l-a trădat pe „a vorbi” cu „a face”. Cu atât mai mult nu putea să îşi trădeze principiul mai târziu, când partidul din care făcea parte, PNL, a trecut, graţie guvernării, prin perioada de aur a cartezianismului definit prin „a face”.

Domnul Crin Antonescu nu este, însă, doar filosof şi istoric, ci şi un sportiv, el mărturisindu-şi, în urmă cu câţiva ani, pasiunea pentru jocul de bridge. Astfel că este familiarizat, de bună seamă, şi cu dictonul care spune că e uşor să atingi gloria, dar mai greu este s-o menţii.

Prin urmare, domnul Crin Antonescu face şi acum tot ceea ce poate pentru a se menţine la gloria atinsă în toamna lui 2009. Încercând să perpetueze acea stare de graţie, ceea ce „face” domnul Crin Antonescu este să dea noi valenţe credinţei sale carteziene „vorbesc, deci exist”.

De aproape nouă luni de zile, domnul Crin Antonescu vorbeşte. Vorbeşte despre duşmanii poporului, despre Constituţie, despre democraţie, despre „frustrările” unora, despre „comunismul” altora, despre hoţie, ba chiar şi despre un guvern alternativ.

E drept că, fiind consecvent vervei şi verbului care l-au consacrat, mai abuzează uneori de adjective, ceea ce, pentru unii mai riguroşi, ar putea fi semn de flecăreală.

Consecvenţa domnului Crin Antonescu la propria credinţă că a vorbi este măsura existenţei omului este, la rândul ei, în concordanţă cu statornicia acestuia în logica prezidenţială care i-a adus gloria.

Din nostalgie pentru zilele de aur, domnul Crin Antonescu nu a depăşit campania electorală din 2009 şi, dintr-o speranţă în gloria care va să vină, se raportează deja la campania electorală din 2014.

Este, psihologic vorbind, raportarea la copilăria fericită la care îţi vine greu să renunţi şi visul la un viitor măreţ pentru care prezentul este doar un coşmar. Domnul Crin Antonescu a rămas prezidenţiabilul, cel trecut sau cel viitor, refuzând prezentul, cu condiţia sa ignobilă, cea de senator.

Tratatele medicale insinuează că acest amestec între conscvenţă dusă la extrem, nostalgia trecutului fericit şi refuzul prezentului este semnul unui prizonierat.

S-ar putea spune că prizonieratul domnului Crin Antonescu este prezidenţiabiloid, dacă luăm în seamă şi faptul că el încă se raportează combativ atât la adversarii de ieri, la partenerii de astăzi, cât şi la închipuiţii adversari de mâine.

Pe de altă parte, înţelepciunea populară pare a fi mult mai indulgentă la astfel de caractere. Şi trebuie, vrând-nevrând, să facem apel la popor, întrucât el este, de fapt, şi cel pentru care vorbeşte domnul Crin Antonescu.

Astfel, într-o logică suprahegeliană a „logosului” care devine „logoree”, asociată cu patologicul „trăncănelii” şi transformată în fixaţie prezidenţiabiloidă, înţelepciunea populară sublimează, ambivalent, pe omul cu idei fixe cu omul principial, pe cel ce „vorbeşte mult şi nevrute” cu cel care „spune lucrurilor pe nume”, pe cel care „îndrugă verzi şi uscate” cu cel care „îşi ţine vorba”.

Nu este uşor să refuzi a abdica de la propriile convingeri. Nici domnului Crin Antonescu nu i-a fost uşor să trădeze principiul „vorbesc, deci exist” pentru principiul „fac, deci exist”.

Pentru că, trebuie să recunoaştem, domnul Crin Antonescu a încercat şi să facă. A încercat să facă un guvern de criză cu PSD, despre care însă a vorbit atât de mult, încât nu s-a mai făcut. A încercat să facă şi unele consultări politice – trecând peste faptul că au fost iniţiate ca simptom al aceluaşi prizonierat prezidenţiabiloid, fiind o replică la un moratoriu al unui preşedinte – consultări la care s-a trezit, încă o dată, vorbind, e drept nu singur, ci cu unicul partener care încă îl mai ascultă, PSD şi anexa televizată a acestuia, PC.

Cu siguranţă că domnul Crin Antonescu ştie de învăţăturile lui Wittgenstein, că ceea ce poate fi spus se poate spune pe scurt, iar despre ceea nu poate fi spus mai bine taci.

Dar domnul Crin Antonescu mai ştie, cu siguranţă, că marile drame aparţin marilor spirite.

Iar drama domnului Crin Antonescu este imposibilitatea acceptării prezentului, cu imperfecţiunile caracteristice, şi, mai ales, cu ignobilul „a face înseamnă a exista”, chiar şi în în ipostaza cea mai facilă de „a face un efort” pentru a-şi accepta condiţia lipsită de glorie de simplu senator.

2 septembrie 2010

EXCLUSIV: Noul program de guvernare si masurile anticriza

Publicat în General, Politic, Social de Cristi Dimitriu

BREAKING NEWS, NEWS ALLERT si tot “tacamul”: Am vazut ca toti ziaristii publica azi numai exclusivitati, care mai de care. Asa ca ma bag si eu. Cica Guvernul remaniat va avea un nou program de guvernare si un nou set de masuri anticriza. Unele s-au mai propus, asa ca le-ati mai citit, dar au fost revizuite si completate. Le public, in exclusivitate, asa cum le-am primit de la “surse”:

“PROGRAM SCURT DE GUVERNARE PE TERMEN F.F. SCURT

Avand in vedere ca pensionarii au ramas cu pensiile netaiate, iar bugetarii mai iau inca salarii,

GUVERNUL ROMÂNIEI hotăreşte:

Art.1 Începand cu data de 01.10.2010, pensionarii pot traversa pe culoarea roşie a semaforului.

Art.2 Dacă în maximun 30 zile nu se vor obţine rezultate mulţumitoare, începînd cu data de 01.11.2010 traversarea pe culoarea rosie a semaforului devine OBLIGATORIE.

Art.3 Pentru că tot nu se întrevede o relansare economică, de la 01.01.2011 măsura se poate extinde şi asupra bugetarilor.

Art.4 Începînd cu data de 01.01.2011, Guvernul României oferă slujbe gratuite tuturor şomerilor. Slujbele vor fi oficiate de preoţi, episcopi, arhiepiscopi si de Preafericitul Patriarh.

MASURI ANTICRIZA

1. Reangajarea obligatorie a pensionarilor pentru a putea finaliza marile realizari incepute in Epoca de Aur: Canalul Dunare–Marea Neagra, Dunare–Bucuresti, constructia unei noi Case a Poporului, etc.

2. Impozitarea consumului de hartie igienica in functie de straturi deoarece in asa vremuri cacacioase nu se poate trece cu vederea un asemenea potential. Cei care nu maninca nimic si in consecinta nu “produc” vor plati un impozit forfetar.

3. Taxa pe aer la un nivel de 0,04 euro/mc consumat. Numarul de mc consumati va fi stabilit de catre specialistii Guvernului impreuna cu Medicii de familie, in functie de capacitatea pulmonara a fiecarei persoane. Astmaticii au reducere de la 25% pina la 100% in cazul cind se opresc din respirat mai mult de 15 minute.

4. Impozitarea pe kilogram – Orice roman peste 35 de kg este un “gras nesimtit‘’ pe principiul lui Basescu “slabutul il duce in spate pe cel gras“

5. Taxa pe vanturi trase, ca prea s-au obisnuit romanii sa-si dea aere. Se vor monta detectoare la fundul fiecarui contribuabil care vor inregistra numarul vanturilor trase, intensitatea sunetului, intensitatea mirosului. Taxa va adauga 24% la factura de gaz si va fi obligatorie ca taxa “radio – Tv” de pe factura de curent.

6. Taxa pe a doua limba vorbita. Daca au bani si timp sa invete o alta limba in afara de romana sa le fie rusine si sa plateasca pentru asta pentru ca sigur o fac intentionat ca sa poata pleca din tara. Taxa va fi de 50% din valoarea totala a alocatiei care a primit-o persoana respectiva pina la virsta de 18 ani de la stat. Sunt scutiti de taxa maghiarii din Harghita, Covasna si Mures, deoarece ei oricum nu stiu decat ungureste, deci nu se pune problema ca ar sti mai mult de o limba (n.r. aceasta completare a fost adusa de UDMR, partener etern de guvernare).

7. Orice barbat care are mai mult de 124899 de fire de par va plati o taxa pe fir de par echivalent a 10 euro/1000 fire de par. Peste 20000 de fire in plus se va considera ca ai un alt cap si se va impozita dublu. Cei cu chelie proeminenta si/sau cu suvita peste chelie sint scutiti

8. Persoanele care isi rod unghiile vor achita TVA care va fi calculat la 100 de grame de unghii la un pret care va fi stabilit de catre guvern deoarece consuma un aliment si e normal sa plateasca.

9. Persoanele cu dizabilitati care umbla in carucioare pe strazi (scaune electrice conform d-soarei Elena Basescu) vor achita taxa de drum ca orice autovehicul. Cei care nu au carucioare electrice, ci din acelea impinse de o persoana (insotitor cu retributia micsorata cu 15%) vor plati “taxa de atelaj impins/tras de animal de povara” (bou/vaca in cazul nostru). Daca vor fi prinsi cu taxa neplatita, li se va confisca caruciorul si vor fi trimisi acasa pe jos.

10. Taxa de caldura pentru vara, deoarece orice cetatean care tine geamul deschis primeste gratuit incalzire prin bunavointa Guvernului si nu este normal. Astfel, pentru fiecare geam deschis vara, la caldura peste 18 grade se va plati o “taxa de geam deschis” in valoare de 12 euro/geam. La mai mult de trei geamuri deschise se va considera a doua casa si se va impozita dublu. Pentru geamurile inchise se va acorda o reducere de 50% dar numai pina la 24 de grade.

11. Sugarii si bebelusii care folosesc pampers vor plati o taxa de poluare in functie de gradul de periculozitate care il prezinta fiecare din reziduurile acumulate in scutec. Pentru stabilirea gradului de periculozitate in care se incadreaza fiecare bebelus se vor trimite obligatoriu pina la 01.01.2011 pentru fiecare copil intre 0 si 2 ani mostre din “produsul” rezultat si acumulat in pampersi la sediul Guvernului pentru a fi analizate. Ulterior, fiecare parinte va primi acasa o declaratie de impozitare pe care o va achita in 24 de ore la cea mai apropiata agentie CEC.”

16 iulie 2010

Vuvuzeaua de presă

Publicat în Blogroll, General, Life, Media, Politic de Florin Ciolac

Vuvuzele de presă constituie o specie aflată în plină expansiune. Locul preferat de acţiune este televiziunea, însă există şi vuvuzele care s-au aciuat pe la radiouri, al doilea areal în opţiunile lor. Statisticele arată că ziarele, locul în care au apărut iniţial vuvuzelele, sunt preferate din ce în ce mai puţin ca spaţiu de manifestare, ele nedispărând însă din această zonă.

Exemplarele din specia vuvuzelei de presă se caracterizează prin faptul că, fără a se pricepe la ceva anume, pot vorbi, de obicei mult şi fără coerenţă, despre orice. Evoluţia ultimilor ani din climatul presei a transformat această caracteristică într-o condiţie a succesului vuvuzelelor.

Vuvuzeaua de presă se manifestă, preponderent, în acţiuni precum talk-show-uri, magazine de ştiri, dezbateri televizate, dughene de ştiri, sinteze informative şi altele.

Vuvuzeaua de presă, în cele mai multe cazuri, nu are o pregătire specifică şi nici abilităţi sau talente pentru a se afirma în alte activităţi productive.

Vuvuzeaua de presă are capacitatea de a ascunde aceste deficienţe printr-o efervescenţă verbală şi prin îndrăzneala de a aborda orice subiect pretabil unei şuete, convinse fiind că nu contează ce spun, ci cât de mare este densitatea de cuvinte pe secundă.

În ultimii ani, vuvuzeaua de presă s-a specializat în a vorbi despre orice subiect, fără a aborda informaţii de consistenţă, rezumându-se doar la opinii, interpretări, păreri marginale, speculaţii, comentarii, zvonuri, pe care le colportează într-o avalanşă verbală susţinută, menită să acopere, ca un zgomot de fond, adevărata problemă.

Vuvuzeaua de presă poate vorbi ore întregi despre finanţe, despre politică, despre dogma bisericească, despre cursul de schimb, despre patologia suicidului, despre combaterea inundaţiilor, despre combaterea evaziunii fiscale, despre măsuri economice, despre suferinţa umană, despre tactici militare, despre licitaţii.

Fără a oferi informaţii sau lămuriri şi în lipsa unei pregătiri profesionale adecvate, vuvuzelele de presă au proliferat în ultimii ani speculând frenezia superficialităţii, specifică societăţii contemporane, şi înclinaţia naturală spre facil şi inconsistenţă a publicului amator de şuete televizate.

Neavând credinţe, principii sau opinii proprii şi nici capacitatea de a furniza informaţii specializate, vuvuzeaua de presă este deosebit de adaptabilă, astfel că, de cele mai multe ori, ea combate astăzi ce a susţinut ieri şi împrumută cu uşurinţă păreri exprimate de alţii.

Nefiind interesate de informaţii corecte, vuvuzelele de presă se folosesc de informaţiile produse de alţii, pe care însă, de cele mai multe ori, le utilizează eronat, considerându-le inferioare unei perorări libere pe lângă subiect.

Caracterizate fiind de dispreţul faţă de informaţii corecte şi brute, vuvuzelele de presă devin adeseori violente atunci când se confruntă cu preopinenţi care recurg la informaţii reale, fiind întâlnite din ce în ce mai dese cazuri în care vuvuzelele de presă îşi jignesc invitaţii şi recurg la invective.

Vuvuzelele de presă pot fi identififcate după preferinţa pentru cuvinte precum „efectiv”, „deci”, „mai trebuie spus”, „haideţi să vedem”, „trebuie să vă mai spun”, „cum vă spuneam”.

Pentru a-şi asigura succesul, vuvuzeaua de presă colaborează îndeaproape cu vuvuzeaua politică, precum şi cu alte specii de vuvuzele: vuvuzeaua de sindicat, vuvuzeaua de scenă, vuvuzeaua de bară.

Vuvuzeaua politică s-a dezvoltat în strânsă legătură cu vuvuzeaua de presă. Vuvuzeaua politică se distinge prin faptul că în domeniul în care au apărut sunt ineficiente, preferând să joace bridge, să doarmă, să călătorească în străinătate, să participe la raliuri decât să îşi facă meseria.

Vuvuzeaua politică, fie din lene, fie dintr-un deficit intelectual, nu se poate afirma în mediul ei original, politica, şi nu are capacitatea de a propune legi sau de a iniţia dezbateri serioase.

Întrucât nu este în stare să facă ceva concret, vuvuzeaua politică nu participă la şedinţe de Parlament, preferând să discute cu vuvuzeaua de presă, la televizor. Ca şi aceasta din urmă, vuvuzeaua politică poate să vorbească despre orice, fără să aibă habar despre domeniul respectiv. Astfel, pot fi des întâlnite vuvuzele politice care au absolvit medicina perorând despre macroeconomie, sau vuvuzele politice care au absolvit politehnica dându-şi cu părerea despre teorii ale dreptului constituţional.

Vuvuzeaua de presă este descendentul unor alte specii din presă, precum „fătuci”, „păsărici” şi este înrudită cu vuvuzeaua-şpagă şi cu vuvuzeaua-şantaj.

15 ianuarie 2010

România-Ucraina 1-1

Publicat în General, Media, Politic de Cristi Dimitriu

Să luăm o ştire despre Ucraina:

AFP: Viaţa politică din Ucraina se transformă într-un serial televizat

KIEV (MEDIAFAX) – Pluralismul a înflorit în Ucraina, la cinci ani de la “revoluţia portocalie”, care a eliminat cenzura în această fostă republică sovietică, în aşa fel încât viaţa politică s-a transformat într-un serial de televiziune, relatează AFP.

Fenomentul s-a extins cu ocazia alegerilor prezidenţiale, primul tur desfăşurându-se duminică.

Situaţia contrastează cu precedentul scrutin din 2004, înainte ca o mişcare populară, “revoluţia portocalie”, să propulseze la putere opoziţia prooccidentală.

Înaintea votului din 2004, numeroşi jurnalişti ucraineni s-au revoltat împotriva cenzurii impuse de preşedinţia cu tendinţe autoritare a lui Leonid Kucima, oferind forţelor prooccidentale o expunere televizată ce le va favoriza ascensiunea.

Cenzura centralizată a dispărut de atunci. Transmisiunile în direct au devenit la modă, impunându-se în toate mediile, de la concursurile de dans la conferinţele de presă ale politicienilor.

“Emisiunile televizate au început să înlocuiască realitatea politică”, apreciează editorialistul ucrainean, Serghei Grabovski în publicaţia electronică Telekritika.

Acestora li se adaugă talk-show-urile politice în direct, difuzate de numeroase posturi de televiziune şi foarte frecventate de politiceni care profită de orice ocazie pentru a se critica.

În urmă cu câteva săptămâni, telespectatorii puteau opta între două emisiuni, dintre care una îl prezenta pe preşedintele Viktor Iuşcenko, pe cale de a-şi critica dur adversarii, iar cealaltă pe posibilul său succesor, Viktor Ianukovici, opozantul prorus, care făcea acelaşi lucru pe un alt post.

Dacă acest tip de emisiuni cresc audienţele, o dezbatere despre problemele ţării, dominată de o criză economică şi politică, este mai puţin interesantă.

Nu este vorba despre o competiţie “între personalităţi sau concepte, ci o bătălie de aruncat cu noroi”, până în punctul în care aceasta “a devenit regula emisiunilor politice”, remarcă Grabovski.

O altă problemă este că, în pofida diversităţii de opinii, lipseşte obiectivitatea. “Fiecarea post (de televiziune) este deţinut de un oligarh” care încearcă să-şi impună preferinţele electorale, declarară directoarea Institutului de strategii anticriză, Katerina Kiricenko.

Presa scrisă, afectată mai dur de criză decât posturile de televiziune, nu este scutită, ziarele profitând de pe urma campaniei electorale pentru a-şi ameliora situaţia financiară prin toate mijloacele.

Potrivit directoarei organizaţiei neguvernamentale Institutul de mass-media, Viktoria Siumar, “numărul articolelor «comandate» de către echipele de campanie ale candidaţilor s-a dublat”.

Libertatea de exprimare nu a creat responsabilitate. În cazul alimentării de acuzaţii, lipsesc adesea dovezile incriminatorii.

Chiar şi în situaţia în care acestea există, nici o instituţie a statului nu le acordă atenţie. Puterea “pare să rămână surdă la vocea” presei, subliniază săptămânalul Dzerkalo Tijnia.

Acum să ne jucăm puţin, înlocuind unele nume proprii, iar altele sa le tăiem şi să scoatem sursa, care desigur nu a transmis o astfel de ştire, deşi…

Viaţa politică din România se transformă într-un serial televizat

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Pluralismul a înflorit în România, la cinci ani de la “revoluţia portocalie”, care a eliminat cenzura în această fostă ţară comunistă, în aşa fel încât viaţa politică s-a transformat într-un serial de televiziune.

Fenomentul s-a extins cu ocazia alegerilor prezidenţiale, primul tur desfăşurându-se duminică.

Situaţia contrastează cu precedentul scrutin din 2004, înainte ca o mişcare populară, “revoluţia portocalie”, să propulseze la putere opoziţia prooccidentală.

Înaintea votului din 2004, numeroşi jurnalişti români s-au revoltat împotriva cenzurii impuse de guvernarea cu tendinţe autoritare a lui Adrian Năstase, oferind forţelor prooccidentale o expunere televizată ce le va favoriza ascensiunea.

Cenzura centralizată a dispărut de atunci. Transmisiunile în direct au devenit la modă, impunându-se în toate mediile, de la concursurile de dans la conferinţele de presă ale politicienilor.

“Emisiunile televizate au început să înlocuiască realitatea politică”, apreciează un editorialist în publicaţia electronică ….

Acestora li se adaugă talk-show-urile politice în direct, difuzate de numeroase posturi de televiziune şi foarte frecventate de politiceni care profită de orice ocazie pentru a se critica.

În urmă cu câteva săptămâni, telespectatorii puteau opta între două emisiuni, dintre care una îl prezenta pe preşedintele Traian Băsescu, pe cale de a-şi critica dur adversarii, iar cealaltă pe posibilul său succesor, Mircea Geoană, care făcea acelaşi lucru pe un alt post.

Dacă acest tip de emisiuni cresc audienţele, o dezbatere despre problemele ţării, dominată de o criză economică şi politică, este mai puţin interesantă.

Nu este vorba despre o competiţie “între personalităţi sau concepte, ci o bătălie de aruncat cu noroi”, până în punctul în care aceasta “a devenit regula emisiunilor politice”, remarcă editorialistul.

O altă problemă este că, în pofida diversităţii de opinii, lipseşte obiectivitatea. “Fiecarea post (de televiziune) este deţinut de un oligarh” care încearcă să-şi impună preferinţele electorale, declarară directoarea Institutului de strategii anticriză.

Presa scrisă, afectată mai dur de criză decât posturile de televiziune, nu este scutită, ziarele profitând de pe urma campaniei electorale pentru a-şi ameliora situaţia financiară prin toate mijloacele.

Potrivit unei directoare de organizaţie neguvernamentală, “numărul articolelor «comandate» de către echipele de campanie ale candidaţilor s-a dublat”.

Libertatea de exprimare nu a creat responsabilitate. În cazul alimentării de acuzaţii, lipsesc adesea dovezile incriminatorii.

Chiar şi în situaţia în care acestea există, nici o instituţie a statului nu le acordă atenţie. Puterea “pare să rămână surdă la vocea” presei.

Interesant, dar si trist, nu?

10 decembrie 2009

Gogomănia fraudei prin turism electoral

Publicat în General, Politic de Florin Ciolac

De luni dimineaţa, când numărătoarea paralelă a PSD a confirmat-o pe cea a PDL şi, ca urmare, nu a mai fost prezentată presei, social-democraţii au început să acuze frauda electorală.

 „Valuri-valuri”, vorba distinsului Liviu Dragnea, până să umple „camionele” cu probe.

 Am asistat la o avalanşă de “probe” încât, dacă ai fi stat să asculţi ce spune PSD, ai fi putut ajunge la concluzia că s-au furat mai mult de zece milioane de voturi.

 Una din principalele „probe” ale PSD era turismul electoral.

 Pentru partizanii PSD, această „probă” este indubitabilă.

 Turismul electoral, de fapt, ca şi darea de „stimulente”, este încălcare a legii, dar nu o fraudă.

 Turismul electoral nu încalcă libertatea votului, pentru că votantul intră în cabina de vot singur şi votează cum crede el de cuviinţă.

 Cunosc un şofer care, în duminica votului, a transportat un microbuz de votanţi din Bucureşti undeva în Ilfov, pentru a cumpăra nişte roşii, iar pe drum pasagerii s-au vorbit între ei şi conştiinţa i-a îndemnat să cumpere ce le pofteşte inima, apreciind că în prag de sărbători că ar fi mai potrivite portocalele

Mai mult, turismul electoral poate fi privit şi ca o încurajare a spiritului civic, exact în sensul apelurilor repetate făcute de domnii Ion Iliescu şi Mircea Geoană, în secţia de vot de la Liceul Jean Monnet, pentru o prezenţă cât mai mare la vot.

 Turismul electoral, pe de altă parte, implică, dar nu în totalitate, fenomenul votului multiplu. Care e uşor de depistat prin compararea datelor de identitate.

 Votul multiplu poate fi demonstrat, dar nu poate fi probat „indubitabil” ca aparţinând contracandidatului, posibilitatea ca tu, reclamantul, să fii beneficiarul acestui vot multiplu nefiind exclusă.

 E ca şi cum ai acuza că nu ai „furat” destul şi ai cere rejucarea meciului, ca s-o poţi face mai bine data viitoare.

 Este şi sensul textului din lege care arată în ce condiţii pot fi contestate alegerile la Curtea Constituţională : dacă ai vrut să furi alegerile, nu te poţi plânge că le-ai pierdut.

7 decembrie 2009

Isteria TV

Publicat în General, Media, Politic de Cristi Dimitriu

De azi dimineaţă urmăresc Isteria TV. Am văzut perplexitatea celor aflaţi în studiouri imediat după ora 8.00 dimineaţă, după ce BEC a anunţat pentru prima oară că Băsescu câştigă alegerile. Erau consternaţi, iar cineva a spus chiar: “Ce rost mai au alegerile?!”.

I-am văzut pe şefii institutelor care au făcut exit-poll-uri luaţi la rost pentru rezultatele pe care le-au dat cu o seară înainte.

I-am văzut pe comentatori/analişti încercând să (se) explice sau să lovească în toate direcţiile, fără noimă.

Am văzut reporteri tv pe teren, fără busolă, făcând ce ştiau de dinainte de alegeri sau sau alţii încercând să facă altceva, dar fără să ştie exact ce.

Dar am văzut şi ziarişti făcându-şi meseria cât mai bine şi comentatori reţinuţi în aprecieri.

De fapt, am văzut o parte a presei care nu îşi ştie viitorul, bulversată de întorsătura care au luat-o lucrurile. Chiar şi mogulul Vântu şi-a amânat dezvăluirile.

Am văzut un întreg eşafodaj politic căzând şi figuri de politicieni arătând de la disperare până la satisfacţie răutăcioasă. Un Băsescu spunând “i-am ciuruit”, după ce cu o seară înainte susţinătorii săi cântaseră “Să i-o dăm în bot lui Geoană”. L-am văzut pe “ţopăilă” Geoană livid, acuzându-l pe Băsescu că i-a “furat” victoria şi anunţând constestarea alegerilor. Pe Hrebenciuc vorbind de furt. Pe Crin ezitant în a urma PSD-ul, pe Orban anti PD-L şi liberali cu opinii diverse şi neclare, după ce Tăriceanu, sunat de Băsescu, le spusese să îşi fructifice poziţia.

Şi totul a culminat cu Vadim Tudor făcându-şi numărul timp îndelungat la tv-uri. Nici nu pot reproduce ce am auzit de la el. Tema tot “furtul” era, dar a vorbit despre toţi într-o manieră pe care nu o mai credeam posibilă. Şi pe el l-a vizitat Geoană înainte de alegeri! Oare CNA l-a văzut pe Vadim?

Mi-am amintit de un film pe care l-am văzut recent la HBO “Alegeri americane/Recount”, cu Kevin Spacey şi pe care îl recomand tuturor. Este vorba despre o luptă acerbă între republicani şi democraţi pentru renumărarea voturilor din Florida de la alegerile din 2000 dintre Bush şi Gore. O luptă purtată fără menajamente, cu unele forţări ale limitelor justiţiei americane, dar până la urmă în limitele democraţiei.

Ceva asemănător nu cred că poate fi posibil la noi, unde e la modă Isteria TV, fără substanţă politică şi juridică, care pare că nu se mai termină…

UDTATE 10.12.2009: Ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei zile a confirmat Isteria TV fără probe concrete. Toţi liderii politici au vorbit de fraude, însă dovezi au prezentat doar pe vorbe. Fraude într-adevăr au fost, dar mecanismul de sancţionare a lor nu funcţionează. Din când în când mai vine şi Vadim, ca tămbălăul să fie cât mai mare, el cerând chiar anularea turului întâi. Cred că furtul a fost cam egal în cele două tabere, dar problema PSD e că nu este obişnuit să fie furat, ci ca ei să fie la butoane. De fapt, ambele tabere se ocupă cu furtul şi când simt că pierd urlă că sunt fraude electorale. Dar “verba volant, scripta manent”. De aceea, vă recomand materialul colegului Liviu despre camioanele cu probe ale PSD care au fost de fapt două cutii, invocat şi de Răzvan Dumitrescu la Realitatea TV deşi nu avea dreptul (alţii care fură şi vorbesc despre furt )

6 decembrie 2009

România cu doi preşedinţi/preşedintele a trei Românii

Publicat în General, Politic de Cristi Dimitriu

Mircea Geoană spune că a câştigat alegerile, după exit-poll-uri. Sare ca pe arcuri, îşi sărută soţia, pe Crin, e fericit. Mulţimea PSD-istă la fel.

Traian Băsescu declară că a câştigat alegerile, la fel ca în 2004, spunând că rezultatele exit-poll-urilor sunt altele. Îşi îndeamnă susţinătorii să stea liniştiţi, se duce într-un birou din Modrogan şi intră în direct la OTV. Pană de curent la PD-L, după care Băse anunţă la OTV că nu va respinge rezultatele oficiale anunţate de BEC.

La Realitatea TV şi Antena 3, comentatorii spun şi ei că a câştigat Geoană. Iese în evidenţă CT Popescu care spune că “Partidul” a învins “Securitatea” şi frica zilei de mâine a invins ura faţa de moguli. Alţii spun că Geoană a obţinut un scor câştigător, dar mai prost faţă de spijinul pe care l-a avut atât politic, cât şi media.

Declaraţiile celor doi candidaţi, comentariile de după şi toată atmosfera te fac să crezi că avem, de fapt, doi preşedinţi a două Românii. Dar mai e o ţară: a celor care nu au votat din diferite motive şi care sunt mai mulţi. Unii mai nefericiţi sau chiar mult mai nefericiţi.

Preşedintele validat de BEC, oricare ar fi el, va rămâne cu trei Românii. În criză. Fără un guvern. Şi cu un an 2010 în faţă foarte dificil.

Va fi greu pentru preşedinte şi, mai ales, pentru toţi românii, indiferent dacă şi ce au votat.

6 decembrie 2009

UPDATE, ora 17.00: Geoană se menţine cu circa 3% în faţa lui Băsescu

Publicat în General, Politic de Cristi Dimitriu

Ultimele informaţii vehiculate pe la staff-urile de campanie îl dau pe Mircea Geoană pe primul loc, în tabăra roşie scorul fiind Geoană 52%-Băsescu 48%, iar în cea portocalie Geoană 51%-Băsescu 49%.

De fapt, exit-poll-urile sunt cam între aceste cifre, respectiv: Geoană 52%-Băsescu 48% (cea mai mare diferenţă) şi Geoană 51,1%-Băsescu 48,9% (cea mai mică diferenţă). Alte rezultate între aceste extreme ar fi: Geoană 51,7% – Băsescu 48,3% şi Geoană 51,5% – Băsescu – 48,5%. Concluzia cea mai apropiată de realitate ar fi că Geoană ar avea cam 3% în faţa lui Băsescu.

Cam acestea erau rezultatele la orele 15.00-16.00, ultimele contabilizate.

Ca şi la celelalte alegeri electoratul PSD a venit mai dimineaţă la urne, iar cel al PD-L mai târziu, deci trendul voturilor este spre Băsescu.

De remarcat prezenţa la vot la ora 16.00 cu circa 4% mai mult decât la primur tur, diferenţa rural-urban fiind la fel ca în 22 noiembrie, de aproximativ 6%.

UPDATE: Rezultatele de la ora 17.00 sunt cam aceleaşi: Geoană 52% – Băsescu 48% (cea mai mare diferenţă), Geoană 51% – Băsescu 49% (cea mai mică diferenţă). Urmează ca rezultatele de la 19.00 să fie anunţate la ora 21.00 pe tv-uri. Cele finale de la ora 21.00 le vom afla pe la ora 23.00. Dar mai sunt şi cele din străinătate, iar ceea ce am dat pe aici poate fi luat cu rezervă, deoarece reflectă ce au spus cei ce au ieşit de la urne (nu neapărat ce au votat) şi mai sunt şi marjele de eroare.

Câştigătorul îl va anunţa BEC-ul, iar aici am încercat doar să ţin la curent comunitatea de pe Internet cu ceea ce se ştie/vorbeşte/anunţă neoficial şi nu să dau ştiri mass-media.