15 ianuarie 2010

România-Ucraina 1-1

Publicat în General, Media, Politic de Cristi Dimitriu

Să luăm o ştire despre Ucraina:

AFP: Viaţa politică din Ucraina se transformă într-un serial televizat

KIEV (MEDIAFAX) – Pluralismul a înflorit în Ucraina, la cinci ani de la “revoluţia portocalie”, care a eliminat cenzura în această fostă republică sovietică, în aşa fel încât viaţa politică s-a transformat într-un serial de televiziune, relatează AFP.

Fenomentul s-a extins cu ocazia alegerilor prezidenţiale, primul tur desfăşurându-se duminică.

Situaţia contrastează cu precedentul scrutin din 2004, înainte ca o mişcare populară, “revoluţia portocalie”, să propulseze la putere opoziţia prooccidentală.

Înaintea votului din 2004, numeroşi jurnalişti ucraineni s-au revoltat împotriva cenzurii impuse de preşedinţia cu tendinţe autoritare a lui Leonid Kucima, oferind forţelor prooccidentale o expunere televizată ce le va favoriza ascensiunea.

Cenzura centralizată a dispărut de atunci. Transmisiunile în direct au devenit la modă, impunându-se în toate mediile, de la concursurile de dans la conferinţele de presă ale politicienilor.

“Emisiunile televizate au început să înlocuiască realitatea politică”, apreciează editorialistul ucrainean, Serghei Grabovski în publicaţia electronică Telekritika.

Acestora li se adaugă talk-show-urile politice în direct, difuzate de numeroase posturi de televiziune şi foarte frecventate de politiceni care profită de orice ocazie pentru a se critica.

În urmă cu câteva săptămâni, telespectatorii puteau opta între două emisiuni, dintre care una îl prezenta pe preşedintele Viktor Iuşcenko, pe cale de a-şi critica dur adversarii, iar cealaltă pe posibilul său succesor, Viktor Ianukovici, opozantul prorus, care făcea acelaşi lucru pe un alt post.

Dacă acest tip de emisiuni cresc audienţele, o dezbatere despre problemele ţării, dominată de o criză economică şi politică, este mai puţin interesantă.

Nu este vorba despre o competiţie “între personalităţi sau concepte, ci o bătălie de aruncat cu noroi”, până în punctul în care aceasta “a devenit regula emisiunilor politice”, remarcă Grabovski.

O altă problemă este că, în pofida diversităţii de opinii, lipseşte obiectivitatea. “Fiecarea post (de televiziune) este deţinut de un oligarh” care încearcă să-şi impună preferinţele electorale, declarară directoarea Institutului de strategii anticriză, Katerina Kiricenko.

Presa scrisă, afectată mai dur de criză decât posturile de televiziune, nu este scutită, ziarele profitând de pe urma campaniei electorale pentru a-şi ameliora situaţia financiară prin toate mijloacele.

Potrivit directoarei organizaţiei neguvernamentale Institutul de mass-media, Viktoria Siumar, “numărul articolelor «comandate» de către echipele de campanie ale candidaţilor s-a dublat”.

Libertatea de exprimare nu a creat responsabilitate. În cazul alimentării de acuzaţii, lipsesc adesea dovezile incriminatorii.

Chiar şi în situaţia în care acestea există, nici o instituţie a statului nu le acordă atenţie. Puterea “pare să rămână surdă la vocea” presei, subliniază săptămânalul Dzerkalo Tijnia.

Acum să ne jucăm puţin, înlocuind unele nume proprii, iar altele sa le tăiem şi să scoatem sursa, care desigur nu a transmis o astfel de ştire, deşi…

Viaţa politică din România se transformă într-un serial televizat

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Pluralismul a înflorit în România, la cinci ani de la “revoluţia portocalie”, care a eliminat cenzura în această fostă ţară comunistă, în aşa fel încât viaţa politică s-a transformat într-un serial de televiziune.

Fenomentul s-a extins cu ocazia alegerilor prezidenţiale, primul tur desfăşurându-se duminică.

Situaţia contrastează cu precedentul scrutin din 2004, înainte ca o mişcare populară, “revoluţia portocalie”, să propulseze la putere opoziţia prooccidentală.

Înaintea votului din 2004, numeroşi jurnalişti români s-au revoltat împotriva cenzurii impuse de guvernarea cu tendinţe autoritare a lui Adrian Năstase, oferind forţelor prooccidentale o expunere televizată ce le va favoriza ascensiunea.

Cenzura centralizată a dispărut de atunci. Transmisiunile în direct au devenit la modă, impunându-se în toate mediile, de la concursurile de dans la conferinţele de presă ale politicienilor.

“Emisiunile televizate au început să înlocuiască realitatea politică”, apreciează un editorialist în publicaţia electronică ….

Acestora li se adaugă talk-show-urile politice în direct, difuzate de numeroase posturi de televiziune şi foarte frecventate de politiceni care profită de orice ocazie pentru a se critica.

În urmă cu câteva săptămâni, telespectatorii puteau opta între două emisiuni, dintre care una îl prezenta pe preşedintele Traian Băsescu, pe cale de a-şi critica dur adversarii, iar cealaltă pe posibilul său succesor, Mircea Geoană, care făcea acelaşi lucru pe un alt post.

Dacă acest tip de emisiuni cresc audienţele, o dezbatere despre problemele ţării, dominată de o criză economică şi politică, este mai puţin interesantă.

Nu este vorba despre o competiţie “între personalităţi sau concepte, ci o bătălie de aruncat cu noroi”, până în punctul în care aceasta “a devenit regula emisiunilor politice”, remarcă editorialistul.

O altă problemă este că, în pofida diversităţii de opinii, lipseşte obiectivitatea. “Fiecarea post (de televiziune) este deţinut de un oligarh” care încearcă să-şi impună preferinţele electorale, declarară directoarea Institutului de strategii anticriză.

Presa scrisă, afectată mai dur de criză decât posturile de televiziune, nu este scutită, ziarele profitând de pe urma campaniei electorale pentru a-şi ameliora situaţia financiară prin toate mijloacele.

Potrivit unei directoare de organizaţie neguvernamentală, “numărul articolelor «comandate» de către echipele de campanie ale candidaţilor s-a dublat”.

Libertatea de exprimare nu a creat responsabilitate. În cazul alimentării de acuzaţii, lipsesc adesea dovezile incriminatorii.

Chiar şi în situaţia în care acestea există, nici o instituţie a statului nu le acordă atenţie. Puterea “pare să rămână surdă la vocea” presei.

Interesant, dar si trist, nu?

10 decembrie 2009

Gogomănia fraudei prin turism electoral

Publicat în General, Politic de Florin Ciolac

De luni dimineaţa, când numărătoarea paralelă a PSD a confirmat-o pe cea a PDL şi, ca urmare, nu a mai fost prezentată presei, social-democraţii au început să acuze frauda electorală.

 „Valuri-valuri”, vorba distinsului Liviu Dragnea, până să umple „camionele” cu probe.

 Am asistat la o avalanşă de “probe” încât, dacă ai fi stat să asculţi ce spune PSD, ai fi putut ajunge la concluzia că s-au furat mai mult de zece milioane de voturi.

 Una din principalele „probe” ale PSD era turismul electoral.

 Pentru partizanii PSD, această „probă” este indubitabilă.

 Turismul electoral, de fapt, ca şi darea de „stimulente”, este încălcare a legii, dar nu o fraudă.

 Turismul electoral nu încalcă libertatea votului, pentru că votantul intră în cabina de vot singur şi votează cum crede el de cuviinţă.

 Cunosc un şofer care, în duminica votului, a transportat un microbuz de votanţi din Bucureşti undeva în Ilfov, pentru a cumpăra nişte roşii, iar pe drum pasagerii s-au vorbit între ei şi conştiinţa i-a îndemnat să cumpere ce le pofteşte inima, apreciind că în prag de sărbători că ar fi mai potrivite portocalele

Mai mult, turismul electoral poate fi privit şi ca o încurajare a spiritului civic, exact în sensul apelurilor repetate făcute de domnii Ion Iliescu şi Mircea Geoană, în secţia de vot de la Liceul Jean Monnet, pentru o prezenţă cât mai mare la vot.

 Turismul electoral, pe de altă parte, implică, dar nu în totalitate, fenomenul votului multiplu. Care e uşor de depistat prin compararea datelor de identitate.

 Votul multiplu poate fi demonstrat, dar nu poate fi probat „indubitabil” ca aparţinând contracandidatului, posibilitatea ca tu, reclamantul, să fii beneficiarul acestui vot multiplu nefiind exclusă.

 E ca şi cum ai acuza că nu ai „furat” destul şi ai cere rejucarea meciului, ca s-o poţi face mai bine data viitoare.

 Este şi sensul textului din lege care arată în ce condiţii pot fi contestate alegerile la Curtea Constituţională : dacă ai vrut să furi alegerile, nu te poţi plânge că le-ai pierdut.

7 decembrie 2009

Isteria TV

Publicat în General, Media, Politic de Cristi Dimitriu

De azi dimineaţă urmăresc Isteria TV. Am văzut perplexitatea celor aflaţi în studiouri imediat după ora 8.00 dimineaţă, după ce BEC a anunţat pentru prima oară că Băsescu câştigă alegerile. Erau consternaţi, iar cineva a spus chiar: “Ce rost mai au alegerile?!”.

I-am văzut pe şefii institutelor care au făcut exit-poll-uri luaţi la rost pentru rezultatele pe care le-au dat cu o seară înainte.

I-am văzut pe comentatori/analişti încercând să (se) explice sau să lovească în toate direcţiile, fără noimă.

Am văzut reporteri tv pe teren, fără busolă, făcând ce ştiau de dinainte de alegeri sau sau alţii încercând să facă altceva, dar fără să ştie exact ce.

Dar am văzut şi ziarişti făcându-şi meseria cât mai bine şi comentatori reţinuţi în aprecieri.

De fapt, am văzut o parte a presei care nu îşi ştie viitorul, bulversată de întorsătura care au luat-o lucrurile. Chiar şi mogulul Vântu şi-a amânat dezvăluirile.

Am văzut un întreg eşafodaj politic căzând şi figuri de politicieni arătând de la disperare până la satisfacţie răutăcioasă. Un Băsescu spunând “i-am ciuruit”, după ce cu o seară înainte susţinătorii săi cântaseră “Să i-o dăm în bot lui Geoană”. L-am văzut pe “ţopăilă” Geoană livid, acuzându-l pe Băsescu că i-a “furat” victoria şi anunţând constestarea alegerilor. Pe Hrebenciuc vorbind de furt. Pe Crin ezitant în a urma PSD-ul, pe Orban anti PD-L şi liberali cu opinii diverse şi neclare, după ce Tăriceanu, sunat de Băsescu, le spusese să îşi fructifice poziţia.

Şi totul a culminat cu Vadim Tudor făcându-şi numărul timp îndelungat la tv-uri. Nici nu pot reproduce ce am auzit de la el. Tema tot “furtul” era, dar a vorbit despre toţi într-o manieră pe care nu o mai credeam posibilă. Şi pe el l-a vizitat Geoană înainte de alegeri! Oare CNA l-a văzut pe Vadim?

Mi-am amintit de un film pe care l-am văzut recent la HBO “Alegeri americane/Recount”, cu Kevin Spacey şi pe care îl recomand tuturor. Este vorba despre o luptă acerbă între republicani şi democraţi pentru renumărarea voturilor din Florida de la alegerile din 2000 dintre Bush şi Gore. O luptă purtată fără menajamente, cu unele forţări ale limitelor justiţiei americane, dar până la urmă în limitele democraţiei.

Ceva asemănător nu cred că poate fi posibil la noi, unde e la modă Isteria TV, fără substanţă politică şi juridică, care pare că nu se mai termină…

UDTATE 10.12.2009: Ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei zile a confirmat Isteria TV fără probe concrete. Toţi liderii politici au vorbit de fraude, însă dovezi au prezentat doar pe vorbe. Fraude într-adevăr au fost, dar mecanismul de sancţionare a lor nu funcţionează. Din când în când mai vine şi Vadim, ca tămbălăul să fie cât mai mare, el cerând chiar anularea turului întâi. Cred că furtul a fost cam egal în cele două tabere, dar problema PSD e că nu este obişnuit să fie furat, ci ca ei să fie la butoane. De fapt, ambele tabere se ocupă cu furtul şi când simt că pierd urlă că sunt fraude electorale. Dar “verba volant, scripta manent”. De aceea, vă recomand materialul colegului Liviu despre camioanele cu probe ale PSD care au fost de fapt două cutii, invocat şi de Răzvan Dumitrescu la Realitatea TV deşi nu avea dreptul (alţii care fură şi vorbesc despre furt )

6 decembrie 2009

România cu doi preşedinţi/preşedintele a trei Românii

Publicat în General, Politic de Cristi Dimitriu

Mircea Geoană spune că a câştigat alegerile, după exit-poll-uri. Sare ca pe arcuri, îşi sărută soţia, pe Crin, e fericit. Mulţimea PSD-istă la fel.

Traian Băsescu declară că a câştigat alegerile, la fel ca în 2004, spunând că rezultatele exit-poll-urilor sunt altele. Îşi îndeamnă susţinătorii să stea liniştiţi, se duce într-un birou din Modrogan şi intră în direct la OTV. Pană de curent la PD-L, după care Băse anunţă la OTV că nu va respinge rezultatele oficiale anunţate de BEC.

La Realitatea TV şi Antena 3, comentatorii spun şi ei că a câştigat Geoană. Iese în evidenţă CT Popescu care spune că “Partidul” a învins “Securitatea” şi frica zilei de mâine a invins ura faţa de moguli. Alţii spun că Geoană a obţinut un scor câştigător, dar mai prost faţă de spijinul pe care l-a avut atât politic, cât şi media.

Declaraţiile celor doi candidaţi, comentariile de după şi toată atmosfera te fac să crezi că avem, de fapt, doi preşedinţi a două Românii. Dar mai e o ţară: a celor care nu au votat din diferite motive şi care sunt mai mulţi. Unii mai nefericiţi sau chiar mult mai nefericiţi.

Preşedintele validat de BEC, oricare ar fi el, va rămâne cu trei Românii. În criză. Fără un guvern. Şi cu un an 2010 în faţă foarte dificil.

Va fi greu pentru preşedinte şi, mai ales, pentru toţi românii, indiferent dacă şi ce au votat.

6 decembrie 2009

UPDATE, ora 17.00: Geoană se menţine cu circa 3% în faţa lui Băsescu

Publicat în General, Politic de Cristi Dimitriu

Ultimele informaţii vehiculate pe la staff-urile de campanie îl dau pe Mircea Geoană pe primul loc, în tabăra roşie scorul fiind Geoană 52%-Băsescu 48%, iar în cea portocalie Geoană 51%-Băsescu 49%.

De fapt, exit-poll-urile sunt cam între aceste cifre, respectiv: Geoană 52%-Băsescu 48% (cea mai mare diferenţă) şi Geoană 51,1%-Băsescu 48,9% (cea mai mică diferenţă). Alte rezultate între aceste extreme ar fi: Geoană 51,7% – Băsescu 48,3% şi Geoană 51,5% – Băsescu – 48,5%. Concluzia cea mai apropiată de realitate ar fi că Geoană ar avea cam 3% în faţa lui Băsescu.

Cam acestea erau rezultatele la orele 15.00-16.00, ultimele contabilizate.

Ca şi la celelalte alegeri electoratul PSD a venit mai dimineaţă la urne, iar cel al PD-L mai târziu, deci trendul voturilor este spre Băsescu.

De remarcat prezenţa la vot la ora 16.00 cu circa 4% mai mult decât la primur tur, diferenţa rural-urban fiind la fel ca în 22 noiembrie, de aproximativ 6%.

UPDATE: Rezultatele de la ora 17.00 sunt cam aceleaşi: Geoană 52% – Băsescu 48% (cea mai mare diferenţă), Geoană 51% – Băsescu 49% (cea mai mică diferenţă). Urmează ca rezultatele de la 19.00 să fie anunţate la ora 21.00 pe tv-uri. Cele finale de la ora 21.00 le vom afla pe la ora 23.00. Dar mai sunt şi cele din străinătate, iar ceea ce am dat pe aici poate fi luat cu rezervă, deoarece reflectă ce au spus cei ce au ieşit de la urne (nu neapărat ce au votat) şi mai sunt şi marjele de eroare.

Câştigătorul îl va anunţa BEC-ul, iar aici am încercat doar să ţin la curent comunitatea de pe Internet cu ceea ce se ştie/vorbeşte/anunţă neoficial şi nu să dau ştiri mass-media.

6 decembrie 2009

Geoană, cu puţin în faţa lui Băsescu la ora 12.00

Publicat în General, Politic de Irina Dârlea

Zvonuri de la staff-urile de campanie la ora 12.00: Geoană – 52,5%; Băsescu – 47,5% sau Geoană – 51%; Băsescu – 49%. „Optimismul” cifrelor depinde de sursă.

Şi la turul 1, la aceeaşi oră, Geoană era in faţă, la 2-3 procente de Băsescu.

Prezenţa la ora 10.00 – 7,52%. La turul 1 era 6,17%.

În urmă cu cinci ani, la încheierea votului, institutele de sondare îi dădeau pe Băsescu şi Năstase la egalitate – CURS, iar INSOMAR indica o diferenţă de 1% în favoarea lui Traian Băsescu, după ce în timpul zilei Năstase fusese mult timp lider. La BEC, însă, scorul a fost 52,23% la 48,77% pentru Băsescu.

5 decembrie 2009

Geoană-candidatul, între ambalajul electoral şi produsul adevărat

Publicat în Blogroll, General, Politic de Florin Ciolac

Campania s-a încheiat, cartuşurile s-au tras, fardul a căzut

 Ca ziarist, mă ocup de PSD de mulţi ani. Pe Mircea Geoană am început să îl cunosc mai bine din dimineaţa congresului PSD dedicat de Năstase întoarcerii lui Ion Iliescu la matcă, în aprilie 2005.

 Îl întrebam atunci pe Geoană, oarecum cu maliţiozitate, ce va face dacă se va trezi că va câştiga în faţa lui Iliescu. Pe culoarele de la Sala Palatului republica de la Cluj încă nu era convinsă că deal-ul cu Hrebenciuc era suficient pentru ca Geoană să câştige.

 ”Nimic,ce să fac,o să conduc partidul”, mi-a răspuns cel care, cu nici un an în urmă, era brutal aruncat în penibil de primarul Traian Băsescu. Cel care, cu numai câteva luni în urmă, era făcut de Iliescu „prostănac” pentru că l-a luat gura pe dinainte lăudându-se că UDMR îl susţine pe Năstase.

 Şi Mircea Geoană a condus partidul. Cinci ani. Cinci ani în care, reporter acreditat pe lângă PSD, am asistat la multe din stângăciile lui, la multe din declaraţiile sale contradictorii, la multe din ezitările lui, la trădările lui, la prea multe din discursurile lui.

 Evident, am asistat şi la multe lucruri bune. Dar pe acestea cred că Mircea Geoană le-a popularizat singur cu multă elocinţă.

 Ca reporter, mai ales la o agenţie de presă, eşti forţat să lucrezi cu concretul, cu faptele, cu probele. Zvonuri sunt multe. Pe unele le poţi intui că ar fi adevărate. Pe unele nu le crezi, multe îţi sunt insuficient confirmate, altele sunt veridice, pentru altele e de ajuns o tăcere sau o privire ca să ştii că sunt întemeiate, dar de neprobat în scris.

 Dar vorbele rămân. Înregistrate, şi nu de poliţia politică sau de structurile parastatale, ci de reportofon, de arhivele agenţiei, ale ziarelor, de memoria internetului.

 Rămân vorbele grele ale lui Geoană despre eşecul cotei unice şi necesitatea impozitului regresiv, la care a renunţat subit, principial sau oportunist, în schimbul sprjinului PNL.

Rămân vorbele lui Geoană despre necesitatea impozitului forfetar, demonizat tenace acum, principial sau oportunist.

Rămân, de asemenea, negările vehemente, ani de-a rândul, ale relaţiei cu Vântu, ascunsă publicului, oportunist, şi recunoscute tardiv, două zile înaintea confruntării finale, cu jumătate de măsură, cu justificări stângace, tot oportunist.

 Rămân, de asemenea, atacurile permanente la adresa unor decizii ale Curţii Constituţionale, din partea unui om care solicită naţiunii voturile şi încrederea şi vorbeşte neîncetat de respectarea instituţiilor statului.

 Rămân, de asemenea, acuzele permanente, înainte şi după toate alegerile, de orice fel, de fraudare, din partea unui om care se prezintă în faţa naţiunii ca un om demn, cu principii morale.

 Rămân, pe de altă parte, şi faptele lui Mircea Geoană. Pe cele bune sunt sigur că le-aţi auzit la realitatea tv şi pe antene.

 Cinci ani am văzut relaţia lui  Geoană cu Adrian Năstase, de la sacrificarea acestuia, în celebra şedinţă de la Hotel Confort, pentru că dăuna imaginii partidului, la ameninţarea cu excluderea, via PSD Sector 1, până la reconciliere.

 Pe Ion liescu aproape că era gata să îl excludă, folosindu-se de republica de la Cluj, care se săturase de sabotajul intern al fondatorului la moţiunea de cenzură a PSD şi la ideea unui guvern cu democraţii, pentru ca apoi, să preia de la acesta, într-o regie grandioasă, ştafeta luminoasă pe care fondatorul i-o rezervase, pe făţiş, unui Sorin Oprescu căruia Geoană i-a refuzat dreptul elementar al unui membru PSD, cel de a candida, doar pentru a nu intra în conflict cu vehementul Vanghelie.

 În schimb, pe liderii republicii de la Cluj nu i-a mai putut salva. Ioan Rus şi Vasile Dâncu au căzut pe altarul răzbunării din partea lui Radu Mazăre, Marian Vanghelie, Marian Oprişan, sătui ca sacoşele lor pline de voturi nu sunt apreciate de public ca şi lecţiile de principialitate ale celor doi.

 Mai amintesc de episodul Mitrea, pe care l-a folosit în campania electorală şi apoi l-a lăsat cu dinţii în beregată, dându-i partenerului de coaliţie, Dan Voiculescu, funcţia de vicepreşedinte al Senatului ochită de fostul lider sindical.

 După cinci ani de reformă a PSD, şeful de campanie prezidenţială este Viorel Hrebenciuc, consilierul cel mai vizibil al lui Mircea Geoană este Cozmin Guşă, plecat dintr-un PSD în care se sufoca de metodele lui Hrebenciuc, Mitrea şi Cozmâncă, dar care colaboreaza foarte bine cu S.Vantu.

 După cinci ani de reformă a PSD, a venit campania prezidenţială.

 Cinci ani am văzut cum, literalmente, Geoană s-a mişcat în partid cum a bătut vântul. Unii au interpretat această atitudine ca lipsă de curaj şi de bărbăţie, alţii drept mare talent de a naviga între grupările divergente din partid şi a-l ţine unit, alţii au apreciat-o ca fiind un oportunism al unui om dispus să dea celui mai puternic ceea ce doreşte pentru a-şi putea menţine funcţia.

 Adevărul depinde de ce parte te afli?

 Paradoxal, campania electorală a reuşit să lase adevărul să iasă prea mult la iveală.

 Prea mult ţinând cont tocmai de necesitatea de a fabrica o imagine pe care s-o cosmetizezi şi vinzi electoral, prea mult ţinând cont de arsenalul mediatic aruncat în joc şi, mai ales, prea mult ţinând cont de faptul că stafful PSD a mizat decisiv pe limitarea confruntărilor directe.

 Premisele electorale ale produsului electoral Mircea Geoană au fost bune. Două televiziuni de ştiri la dispozitie, două televiziuni de stiri care sa intoarca pe toate fetele si ultimul fir de par J al lui Traian Basescu.

 De asemenea, o premisă bună (sau poate nu) a fost strategia staffului de campanie de a refuza orice interviu adevărat. Mediatic, au fost preferate apariţiile în emisiuni care, jurnalistic vorbind, se numesc „prietenoase”.

 Produsul electoral Mircea Geoană a fost promovat în mitinguri, de asemenea prietenoase, preluateşi redifuzate la televiziunile partenere. A fost promovat prin declaraţii de presă, scurte, concise, în care mesajul era răspândit în popor prin practica transmisiilor în direct ale aceloraşi televiziuni, prin intervenţii la dezbateri, reuniuni, seminarii

 În toate acestea candidatul Mircea Geoană nu s-a confruntat, cu adevărat, cu provocări. Întrebările incomode ale ziariştilor erau tratate cu tăcere superioară.

 Fişa produsului electoral a fost următoarea: Mircea Geoană este un om sincer, onest, modest, educat în valorile familiei şi creştinismului, diplomat impecabil, chiar întâiul din ţară, doctor în economie, omul care propune soluţii pentru relansarea economică, revitalizarea mediului privat, locuinţe pentru tineri, pensii mai mari, alocaţii, salarii oneste pentru bugetari, credite, politici, investiţii, spitale, ambulanţe, parteneriate, alimente, chiar şi pentru 80 de milioane de români, renaşterea industriei, 25.000 de euro, modernizarea agriculturii, a sectorului energetic, a infrastructurii.

 Teoretic, Mircea Geoană avea soluţii la orice. Tactic, a fost o greşeală din partea staffului, care s-a lăcomit să dea mesaje pentru a acoperi toate segmentele electorale posibile şi imposibile, dar care a uitat că, deja, românii privesc cu scepticism pe cel ce promite prea multe.

 Confruntarea din turul doi a spart acest balon. Geoană s-a lansat, cu vervă, în promisiuni. Le-a luat pe rând, cum erau în notiţe, deşi cred că le-a învăţat pe de rost după cât de multe ori le-a recitat. Doar că intervenţiile erau limitate. Cinci minute, nu treizeci ca la mitinguri, nu 60, ca la televiziuni. A trebuit să le comprime. Rezultatul a fost o avalanşă de „voi face” „vom face”, „avem soluţia” şi „Klaus Iohannis”, arătat obsesiv cu degetul ca soluţie miraculoasă, strategie cu două tăişuri, pentru că mesajul de unitate nu a cântărit la fel de greu ca lipsa unui exemplu simplu, concret, de care memoria alegătorului să se agaţe. Pentru că, bulversată de o avalanşă de generalităţi goale, atenţia telespectatorului a fost bruscată, ca un fulger ce îţi rămâne impregnat pe retină, programul Rabla pentru tractoare pe care tu îl promiţi, dar el este deja legiferat, programul de rezidenţiatpe care tu îl promiţi dar el este deja legiferat.

 Tot fişa produsului electoral implica un Mircea Geoană care nu permite nimănui lecţii de diplomaţie. Putea cineva să îl contrazică?

 Nimeni, în afară de el insusi. Un diplomat care face vizite secrete la Moscova, le trece sub tăcere şi cu nonşalanţă, când sunt dezvăluite, în loc să şi le asume, să le clarifice, se lansează în explicaţii nebuloase şi acuză că este urmărit. Un diplomat care în loc să clarifice o situţie delicată, o face şi mai tenebroasă.

 Un diplomat care cade într-o capcană şcolărească întinsă de Băsescu, cu citatul din Titulescu şi vizita la Moscova.

 Un diplomat care vorbeşte de exploatarea în comun a resurselor din platoul continental şi este corectat că platoul a fost câştigat de România la Haga, culmea, tocmai de cel pe care îl acuză că este un diletant în materie de politică externă.

 Lipsa de reacţie, impreciziile şi şovăielile fostului ministru de externe l-au trădat tocmai pe terenul pe care îl credea mai sigur.

 Tot din fişa produsului electoral făcea parte şi atributul de profesionist, însă două intervenţii neluate în calcul la repetiţiile regizorale au făcut ca impresia lăsată să fie nu de profesionalism, ci de superficialitate. Geoană a spus de zeci de ori în campanie despre studiul care da România pe ultimul loc în Europa ca program anticriză.  De zeci de ori! Ce imagine lasă un astfel de om care nici măcar nu ştie cine a făcut analiza respectivă? „Un prestigios institut economic?” Şi care nu realizează că problema lui nu este cine este institutul, pentru că, la reluare, vine cu numele scris pe hârtiuţă, ci faptul că dă impresia că citeşte peste rânduri.

 Parcă pentru a întări şi mai mult impresia de superficialitate, Geoană s-a mai lansat, aventuros, într-o serie de acuzaţii pe care nu le-a putut susţine cu nişte banale analize pe care ar fi trebuit să le consulte, direct sau prin staff.

 Este posibil că unele pieţe la export au căzut, dar să nu poţi spune decât „cele occidentale”, fără să dai un singur exemplu, iar pe deasupra să te şi trezeşti că de fapt în trei din ţările principale ale UE exporturile româneşti au crescut ridică, iarăşi, un semn de întrebare asupra seriozităţii cu care faci afirmaţii. Exemplele nefericite ulterioare, cu programul Rabla pentru tractoare, de care eşti atât de interesat dar nu ştii că a fost deja legiferat, precum şi problema medicilor rezidenţi, care şi ea fusese rezolvată, au ajutat ca impresia superficialităţii să fie destul de puternică.

 Tot din fişa produsului electoral, chiar mai presus de toate, făceau parte cuvintele onestitate, sinceritate, integritate, un nou mod de a face politică.

 Punerea în scenă, de-a lungul campaniei, a fost impecabilă, iar redecorarea din turul doi, cu Crin Antonescu, Klaus Iohannis, garanţiile date alegătorului că tustrei sunt modelele noii politici au creat o promiţătoare promisiune.

 Defectul a fost unul singur: a fost o simplă punere în scenă, căreia i-a căzut în plasă, paradoxal, şi Crin Antonescu, siderat la mărturisirea întâlnirii nocturne cu un malefic Vântu, cu atât mai şocantă cu cât fusese scoasă cu forcepsul, surprinzător, la două zile după ce Geoană crezuse că dezamorsase această bombă.

Episodul Vântu, comentat la reluările de vineri de televiziunile de ştiri pentru a face dintr-un defect o greşeală electorală, a ridicat cele mai multe semne de întrebare asupra lui Mircea Geoană.

 Din toată povestea, eu am reţinut negările vehemente ale lui Mircea Geoană, de-a lungul anilor, la întrebările uneori iritante ale unui jurnalist sau altul cu privire la o relaţie cu „maleficul” . Mai reţin că, până când să nu dea cazanul în clocot, Mircea Geoană a continuat să nege. Mai reţin că, pentru a dezamorsa posibilul atac al lui Băsescu, Mircea Geoană dă un interviu, două zile înaintea confruntării, admiţând două-trei întâlniri cu Vântu, malefic, dar competent în sectorul financiar bancar.

 O primă afirmaţie, care, dată fiind conjunctura, nu o pot pune sub semnul regăsirii unei onestităţi care, în această privinţă, nu a existat ani de-a rândul. A fost mai degrabă, cum a spus-o justificator şi neinspirat Mircea Geoană vineri, „un risc electoral”. E drept că, rostind aceste cuvinte, el a răspuns la o întrebare comandată, dar răspunsul se aplică mai degrabă interviului din GSP.

 Apoi fapta de a vizita, într-un moment delicat, într-un context tensionat, pe cineva despre care vrei să laşi impresia că il crezi a fi „malefic”, dar care apoi a pus în lumină prietenia de patru ani, ridică o altă întrebare cu privire la sinceritatea calificativului „malefic”. Cine vrea să aibă de a face cu un om malefic?

 Apoi explicaţia oferită la bomba dezvăluită de jurnalişti, că te-ai dus pentru a-l consola că l-ai făcut malefic.

 Apoi faptul de a nu le spune despre asta celor pe care îi prezinţi parteneri şi garanţi ai noului viitor al politicii.

 Atât de multe semne de întrebare, negări, recunoaşteri impuse şi nu asumări, ascunzişuri, jumătăţi de măsură, tăceri, omisiuni, justificări atât de contradictorii încât adâncesc şi mai  mult semnele de întrebare sunt incompatibile cu anumite principii, anumite valori.

 Însă unele principii şi valori, deşi figurează pe ambalajul produsului, nu se regăsesc, obligatoriu, şi după ce dai la o parte învelişul sclipitor.

 Este însă un produs, oferit cadou electoratului. Care decide singur ce îşi doreşte, ambalajul sau produsul. Produsul cu părţile bune, care sunt cunoscute, deşi nu prezentate aici, şi cu părţile rele, sau pe care eu le văd rele.

 Şi pentru că, indiferent cum se vor pronunţa duminică alegătorii, eu voi continua să scriu despre Mircea Geoană, fie de la Cotroceni, fie de la Kiseleff, nu pot să nu îmi aduc aminte, cinic, de o proprie afirmaţie a lui Mircea Geoană despre Traian Băsescu :

 „Foarte bun la diagnostic, slab la soluţii”.

27 noiembrie 2009

Coincidenţe?!

Publicat în General, Media, Politic de Cristi Dimitriu

Miercuri dimineaţă, Dinu Patriciu se întâlneşte cu Sorin Ovidiu Vântu. Discută despre “un patronat al presei”, după mult timp în care nu s-au văzut.

Miercuri seara, Patriciu spune la Realitatea TV că Băsescu a dat cu pumnul într-un copil.

Joi, Realitatea TV anunţă emisiunea lui Răzvan Dumitrescu cu Traian Băsescu. Cu tupeu, Băse a vrut să joace pe terenul “mogulului” în încercarea de a contracara un avantaj pe care il avea Geoană. De fapt, îi trebuie cât mai multe apariţii televizate ca să ajungă direct la electorat în timpul scurt până la turul doi.

În timpul emisiunii, “Gardianul” publică filmul cu copilul, dat întâi de Antena 3, apoi imediat de Realitatea TV cu Băsescu live.

Băse e luat prin surprindere (e făcut, cum se spune!) şi nu neagă, ci caută alte explicaţii: “Poate m-a înjurat”, “Poate a vorbit urât femeii”. Prima reacţie e jalnică. De om în încurcătură, de vinovat.

Patriciu spune apoi (coincidenţă desigur) tot la Realitatea TV că Băsescu l-a mai lovit înainte pe copil în plex. Oare de ce se expune Patriciu chiar aşa? Poate că nu mai contează. Ştiu că el a fost umilit de Băsescu când a stat o zi si o noapte în arest şi poate asta contează la fel ca “şocul” de a vedea un copil lovit. La Patriciu pare mai mult o chestiune de orgoliu rănit decât de bani ca la alţii dintre adversarii pe faţă, dar mai ales din umbră ai lui Băsescu.

Băse neagă, dar mult mai târziu şi spune şi că nici pe soţie nu a lovit-o vreodată. Despre asta nici n-a fost vorba?!

Apoi începe nebunia: e sau nu e trucaj; se analizează de tot felul de “experţi”; unii dintre cei prezenţi la incident infirmă, alţii confirmă. Coincidenţe din nou: cei care confirmă incidentul sunt foştii aliaţi, acum adversari ai lui Băsescu, iar cei care infirmă sunt desigur susţinătorii lui. Pe cale de consecinţă, probabil că electoratul fidel lui Băsescu crede că filmuleţul e o făcătură, iar cel al lui Geoană că e real. Targetul filmuleţului e însă electoratul liberal, cel al celorlalţi candidaţi ieşiţi din cursă şi cel indecis. Contracandidatul Geoană nu comentează. El vorbeşte despre “problemele reale” ale ţării, pensionari, criză, şomaj, la braţ cu Crin prin ţară, în timp ce Băsescu e ţinut “ocupat”.

Nebunia cu filmuleţul ar putea continua până la alegeri dacă nu va apărea şi altceva. Se zvoneşte că da.

Băsescu are antecedente de comportament, iar faptul că nu a negat din prima e în defavoarea sa. Un act violent la Băsescu pare că se înscrie în imaginea publică despre el, reală sau nu. Chiar Băse s-a străduit în utimele zile să spună în toate intervenţiile sale că nu e un scandalagiu şi că mogulii i-au construit această imagine. Coincidenţa face ca filmuleţul tocmai pe această imagine defavorabilă să se plieze. Şi să atace probleme de moralitate personale, fără legătură cu temele de campanie de până acum.

Tot ca o coincidenţă, în plină dezbatere apare în acelaşi “Curentul” o nouă “chestie” atribuită SRI, despre liderii PSD şi moguli, dar este eclipsată de dezbaterile pe filmuleţ. Slabă replică! Doar ceva de aceeaşi factură despre Geoană sau despre un susţinător apropiat al său mai poate schimba ceva. Dar acum Băsescu pare stors, plat şi în defensivă faţă de numeroşii săi adversari. Ce e drept, pe unii, foşti aliaţi, i-a făcut singur adversari de-a lungul timpului. Singura lui şansă ar mai fi dezbaterile faţă în faţă cu Mircea Geoană.

Cum spuneam şi într-un post anterior, murdăria din campanie întrece orice limite. Se pune la bătaie “artileria grea”. Adevărul nu mai contează şi oricum după alegeri nu mai interesează.

Totul e cine iese preşedinte şi, mai ales, cine va ajunge apoi la guvernare. Miza e uriaşă: Cine câştigă şi cine pierde nu numai la alegeri, ci şi financiar. Şi aici nu e vorba doar de candidaţi, ci şi de cei din spatele lor. Cred că de aceea nimeni nu se mai ascunde.

Nimic nu mai contează – gripa, criza. O stire care trece neobservată: Dubaiul e în pericol de intrare în incapacitate de plată. Nu e o coincidenţă, e “realitatea” care ne pândeşte şi pe noi. Îmi pun o întrebare: Oare nu şi România e în pericol la începutul anului viitor? Poate exagerez, că nu va permite UE, dar la chestia asta coincidenţele nu mai contează.

22 noiembrie 2009

“Bunul-simţ” a ieşit, urmează lupta crâncenă şi apoi CRIZA…

Publicat în General, Politic de Cristi Dimitriu

Crin a ieşit din cursă, rămân Băse şi Geoană. Deşi Băse e pe primul loc, Geoană pare favorit deoarece tradiţional din votanţii care rămân ar trebui să fie mai mulţi “contra” actualului regim decât cei “pentru”.

Mă aştept la o luptă crâncenă în care vaporul Băse nu are altă şansă decât să atace o flotă cu mult mai numeroasă de susţinători direcţi şi indirecţi ai lui Geoană.

Băse are avantajul unor susţinători mult mai înfocaţi, deşi sunt mai puţini, în timp ce Geoană are o armată organizată şi disciplinată, cu mulţi interesaţi să beneficieze de avantajele unui nou şef de stat. Cei care îl susţin pe Geoană au mai multe metode şi mijloace de diseminare a informaţiilor. De manipulare, desigur. Ai lui Băse ştiu însă că pot pierde totul şi definitiv. Au de partea lor statul şi instituţiile lui. Ei vor ataca, alături de Băse, tot ce ţine de PSD, Parlament, Vântu, Voiculescu, etc. Tot cu subiecte care vor încerca să manipuleze electoratul neconvins până acum. Adevărul şi minciuna vor fi livrate la pachet şi depinde de votanţi să le discearnă.

Trecând peste susţinători, cred că acela care va pierde va fi terminat politic. Pe Băsescu îl pândesc mulţi dintre cei pe care i-a ţinut pe coji de nucă, iar pe Geoană îl aşteaptă judecata de apoi a partidului.

Aşa că lupta celor doi este decisivă. Băsescu a şi spus că se păstrează pentru turul doi, deşi nu pare acelaşi ca adversarul lui Năstase din 2004. Geoană nu va ataca direct, ci prin cei care îl susţin. El va încerca să pareze şi să răspundă cu aceeaşi monedă dacă vrea să menţină imaginea unui altfel de preşedinte.

În plus, în cele două săptămâni pănă la turul doi se pot negocia voturile în schimbul formării unui nou guvern. Dar nu cred că electoratul lui Crin va vota strict după asta. Este “liberal” şi mult mai eterogen. Probabil, cei care l-au ales acum pe Crin se vor raporta strict la Traian Băsescu şi atât. Am impresia că voturile lui Vadim, Becali, Hunor, Oprescu, etc., atâtea câte vor rãmâne, se vor împărţi cam egal, mai exact cine va atrage dintr-o parte va avea probleme în cealaltă parte. Ai lui Vadim vor merge, cel mai probabil, majoritar spre PSD (după ce în 2004 s-au contabilizat la Băse), iar ceilalţi către Băsescu şi aşa mai departe. De fapt, Vadim şi Becali au şi spus că nu îl susţin pe Băsescu. Becali chiar vrea să intre în stafful lui Geoană să lupte cu “tiranul”.

Vom mai avea două săptămâni de campanie electorală mai acerbă, mai murdară, după care nu ştiu ce vor mai crede românii despre politicieni în general. Şi, din păcate, despre presă

Apoi, chiar că va veni criza economică şi socială profundă…

UPDATE: Dacă există cineva care a înţeles că “bunul-simţ” l-am asociat cu Crin nu e chiar aşa, deşi a folosit sloganul în campanie. “Bunul-simţ a ieşit” era doar o figură de stil pentru ce urmează pentru că Antonescu a rămas în campanie să lupte el cu Băsescu. Exact cum spuneam mai sus, Geoană are nevoie de cineva cu gura mare care să se certe cu Băse şi asta e Crin, care a reactivat înţelegerea cu PSD pentru un nou guvern condus de Iohannis.

12 noiembrie 2009

Mocirla politica si “putoarea” presei

Publicat în General, Media, Politic de Cristi Dimitriu

HR Patapievici scrie azi in Evz despre “putoarea” din presa si societate pe care a vazut-o in urma scandalului Macovei-SRS-Chirieac. Si evident ii condamna pe “toti” oamenii de presa (ce o fi intelegand prin oamenii astia?) si mai spune ca ii numara pe degetele de la doua maini pe “jurnalistii care sufera pentru ca breasla lor e batjocorita”.

Pentru ca ma consider printre astia din urma, dar sunt sigur ca nu m-a numarat Patapievici as spune putin cum sta treaba si ce e “Dincolo de stirea” cu Macovei-SRS-Chirieac.

E intr-adevar o mare “putoare” dar la fel de mare ca si in cazul scandalului Hayssam. Acest subiect, cat si celalalt, NU ar fi iesit public daca nu era campanie electorala. Sunt exemple clare de manipulare – vezi cum a fost prezentat in “Curentul”, cine a scris despre el imediat, in ce registru, cine il promoveaza si, mai ales, explicatiile de doi lei ale lui Macovei. Este un subiect promovat de sustinatorii lui Basescu, la fel cum si cel cu Hayssam era promovat de adversarii lui. Sustinatorii lui Base se mira cum de adversarii lui din media nu il discuta si cer insistent asta. Dar nu pentru a-i condamna pe SRS si Chirieac pentru ce au facut, ci pentru a-l servi pe presedinte. De aia vor ca subiectul asta sa fie discutat “cel putin doua saptamani” la fel cu cel despre Hayssam. Intr-adevar unii care au teme anti-Base au incercat sa il ignore. Dupa o zi, Robert Turcescu incerca chiar sa justifice prin “a murit Dinica” faptul ca Realitatea TV nu a dat nimic cu o zi in urma. Penibil, dar e problema lor, precum si “relatiile” cu SRS si Chirieac. Miza se pare ca e sa il dezbata tv-urile ca sa afle tot poporul inainte de alegeri cine este SRS-ul cu care se lupta Base, nu “putoarea” din presa.

Despre Chirieac si SRS nu trebuia sa imi spuna nimeni cu ce se ocupa ca stiam de mult timp (cine vrea ii dau personal detalii ca le stiu dupa 15 ani de presa, iar despre ei s-a mai scris, vorbit de-a lungul timpului). Nu ma consider colegul lor ca ziarist si am votat cu doua maini comunicatul de ieri al CRP – asta e si pentru Patapievici, dar si pentru Traian Ungureanu care cerea insistent ca CRP sa ia pozitie. Dar, din pacate, pentru ei, ca sustinatori ai lui Base legati la ochi, nu au de unde sa stie ca nu toti ziaristii sunt partasi la discreditarea meseriei si nu sunt adversarii lor.

Asa cum spuneam intr-un alt post ca Mediafax nu da sondaje de opinie si explicam de ce, acum pot sa spun ca subiecte ca implicarea lui Mircea Basescu in traficul de arme (lansat de SRS – de fapt scandalul de acum e replica celorlalti la asta), inregistrarile cu Hayssam si inregistrarile Macovei-SRS-Chirieac sunt tot manipulari si intra la “servite”, cum se spune printre ziaristii cu experienta. Dar pe astea nu le ignoram ca pe sondaje, ci le dam de indata ce avem ceva consistent, pentru ca pun multe probleme despre societatea in care traim, care trebuie tratate (la fel cum face si Patapievici, dar nu cum se raporteaza la ele). Probleme sunt multe: cine a inregistrat? cine a furnizat inregistrarea si cui? de ce s-a intalnit Macovei cu SRS si Chirieac? de ce vorbea dintr-o pozitie inferioara Macovei cu Chirieac? cum l-a santajat SRS pe Macovei si ce a obtinut de fapt? etc si ca sa si radem: a cui e amanta?

Regula numarul unu este: nu pui botul la manipulare cu ochii inchisi, ci incerci sa o devoalezi prin declaratiile celor implicati si prin noi informatii. Noi asta am facut, fara sa preluam manipularea din “Curentul”, la fel cum am facut si la subiectul “Babeni” cu “traficul” de arme al fratelui presedintelui. Acolo chiar SRS a furnizat un subiect care schiopata si s-a vazut asta, desi era dat de un fost director de ziar cunoscut pentru “investigatiile” sale.

Ca noi au facut si altii, asa ca dle. Patapievici mai sunt si alti ziaristi care isi respecta meseria si care se bucura ca nu sunt printre aia numarati de dvs. pe degete. Pentru ca, de fapt, numarati nu ziaristi onesti, ci unii care sunt de aceeasi parere. Si in razboiul cu mogulii Vantu si Voiculescu se pare ca pentru unii nu mai exista nuante si limite.

Sunt ziaristi care lucreaza din greu in mocirla politica care dvs. va repugna. Nu e usor sa fii acolo si eu stiu bine asta pentru ca am facut-o. Sunt multi ziaristi care chiar isi respecta meseria si sunt ingrijorati de “putoarea” presei si a “oamenilor de presa” care apar prin inregistrari. Sunt ziaristi care sunt dati afara de pe unde lucreaza tocmai pentru ca isi fac meseria bine. Dar, din pacate, pe toti acestia nu o sa ii cunoasteti niciodata pentru ca nu se ridica la nivelul “oamenilor de presa”/intelectualilor purtatori de vorbe pe la tv, sustinatori ai unui politician sau ajunsi sefi de institutii ca recompensa politica.

UPDATE: Au aparut noi inregistrari cu discutii Chirieac-Macovei, care duc la ideea ca seful ANI n-ar fi strain de ele. “Putoarea” atinge cote maxime in astea atat in fondul discutiilor, cat si in limbaj. Imi e sila si sper, asa cum scriam mai sus, ca se va intelege ca majoritatea jurnalistilor nu actioneaza/vorbesc asa pentru ca pentru ei 50.000 de euro nu sunt un fleac, nu si-au folosit pozitia pentru a se ocupa de alte afaceri/santaje. Asa cum chiar unul dintre protagonisti spunea dispretuitor, majoritatea jurnalistilor sunt in alta liga. Eu unul sunt fericit ca sunt in liga aia a ziaristilor OK.