30 martie 2010

Becali, preotul şi delaţiunea

Publicat în Sport de Romeo Chiriac

Dupa Revoluţie, în România au făcut vâlvă ştirile despre unii preoţi care au trădat taina spovedaniei şi au scris note informative către Securitate în care au turnat despre avorturi, care pe vremea aceea erau interzise.

Sărmanele femei, pe lângă că pe vremea lui “ceaşcă” nu aveau metode contraceptive şi erau lipsite de mijloace materiale să crească un copil, mai erau şi turnate la Securitate pentru “păcatul” lor de către preoţii unde se spovediseră. Ori nici după 20 de ani de la Revoluţie dosarele preoţilor turnători n-au fost deschise, iar niciun “sifonar” nu a fost caterisit.

Cum “lupul işi schimba părul, dar năravul ba”, unii preoţi au acţionat în consecinţă şi nu mai toarnă acum la Securitate, ci … la presă. “Cel mai mult m-a impresionat anul trecut, înainte de Paşte, când a fost eliberat din puşcărie. Chiar în dimineaţa zilei respective am primit acceptul să-l vizitez. S-a spovedit şi s-a împărtăşit, smerit şi cu respect, ca de obicei. Noaptea, la ora unu, îmi sună telefonul. Mă uit, era Gigi. M-a întrebat aşa: «Părinte, m-am spovedit şi m-am împărtăşit azi, fără să ştiu că îmi vor da drumul. Spune-mi, îmi poţi da dezlegare să mă ating de Luminiţa, soţia mea?»”, aşa sună “nota informativă” a preotului servită cotidianului Libertatea. Jurnalistul şi-a făcut meseria, chiar foarte bine, însă preotul, poate din vanitate, din inconştienţă!?, poate din cauza unor vechi “metehne” a servit presei o informaţie cu caracter confidenţial, care a avut are acelaşi efect devastator ca o delaţiune.

Iar această întâmplare îmi pare a fi un fel de revers al medaliei în “relaţia” Becali-Biserică. Doar e de notorietate faptul că de-a lungul timpului, autorităţile bisericesti au tot făcut sluj la vederea “verzişorilor” lui Becali. Iar în schimbul donaţiilor financiare, i-au oferit distincţii gen “Crucea Şaguniană”, ca “semn al recunoştintei faţă de ceea ce face pentru biserică si enoriaşii săi”, l-au numit “trimisul lui Dumnezeu”, iar, mai nou, participă la conferinţe explicative la “Palat”.

18 martie 2010

“Acrişoare”

Publicat în Sport de Romeo Chiriac

Replica dintr-o reclamă “şi marmota învelea ciocolată în staniol…” a intrat în folclor într-o anumită perioadă, formula fiind utilizată în limbajul urban când voia să se exprime neîncrederea în spusele interlocutorului.

Ori se folosea varianta scurtă: “Daaaa. Şi marmotaaaa…”. Înaintea acestui clişeu lingvistic au existat formulări cu acelaşi tip de mesaj de genul: “Zău aşa?!”, sau “Las-o jos că măcăne!”. Însă, cel mai expresiv termen cu mesaj similar l-am întâlnit la un amic, care, atunci când cineva se apuca să ne spună aberaţii, ne atenţiona cu formula: “acrişoare”.

Iar acest termen îmi revine în cap după fiecare încercare jalnică de diversiune ale aşa-zişilor oameni din fotbalul românesc. Păi numai înaintea derbiului de săptămâna asta Dinamo – Steaua am rostit cuvântul “acrişoare” de cel puţin 3 ori. Întâi după apelul lui “borcică” către forţele de ordine, cum că deţine informaţii că “steliştii vor da foc la peluză”, apoi “gigi” ripostează cu declaraţia “vor să mă facă cu tuşierii”, replica finală fiind dată de “mister”, cum că a aflat “că a fost o încercare de corupere la jucătorii dinamovişti”. Bun, spusele de genul ăsta pot constitui arsenalul psihologic de dinaintea unei lupte, însă, atenţie, unele declaraţii ale acestor aşa-zişi oameni de fotbal generează de cele mai multe ori violenţă în rândul ultraşilor. Ce să mai vorbesc despre declaraţiile inventate de preşedinţi legate de sumele umflate din transferurile unor fotbalişti la grupări celebre, jucători care sfârşesc, în cel mai fericit caz, printre cămile în deşert.

Ba în “joaca” asta, premeditat sau nu, cică de dragul audienţei, intră, şi unele instituţii media, unde sunt angajaţi unii notorii “mâzgălici” închipuiţi, care ne servesc cu tot felul de “exclusivităţi” sau de proorociri. Oare câte “acrişoare” să mai poţi înghiţi?!

16 februarie 2010

Felicitări Sven!

Publicat în General, Media, Sport de Cristi Dimitriu

Am citit aici cum Sven Kramer, campion olimpic la Vancouver la patinaj viteză (5.000 de metri), recordman mondial, multiplu campion european şi mondial, ar fi “jignit” o ziaristă americană – care l-a întrebat cine este, din ce ţară şi ce a câştigat – întrebând-o: “Eşti proastă?”.

În cazul în care la noi în România nu o fi ajuns ceva trunchiat, îl felicit pe Sven Kramer, care, de fapt, nu a jignit, ci a pus o întrebare cât se poate de legitimă!

De când s-a dat ştirea, mulţi, printre care şi colegi jurnalişti, îmi spun: “Bine i-a făcut!”. Cum să fii acreditat acolo, să ai material informativ la dispoziţie, să vezi steagul şi să auzi imnul Olandei şi să pui asemenea întrebări? Cum a ajuns ziarista asta la proba de patinaj viteză? Cum de nu s-a documentat cât de puţin dacă tot era pe dinafară? – se întrebau colegii mei. Unul chiar a spus: “Era din SUA şi pe aştia nu îi interesează decât despre ai lor”.

Acum, eu însumi m-am surprins spunând în gând acelaşi lucru şi fără semnul întrebării despre unele “colege” şi “colegi” văzuţi pe viu în acţiune sau pe la televiziuni. În gând, pentru că nu sunt mitocan

Despre toţi ziariştii care sprijină un reportofon sau microfon în timp ce ochii şi gândurile le zboară aiurea pe pereţi, despre prestatorii de live-uri pe la tv care nici măcar nu ştiu prea bine unde sunt şi de ce, despre reporterii care nici nu ascultă răspunsul celui intervievat şi pun imediat o întrebare pe aceeaşi temă, despre moderatorii de talk-show-uri care nu se documentează şi contrazic evidenţa. Şi despre mulţi alţii cu care îmi e ruşine că sunt coleg.

Cum s-a ajuns la asemenea “specimene” e o treabă complicată, iar explicaţiile sunt multe. Nu e timpul şi locul să detaliez, dar vă spun sigur că multe din explicaţii nu se susţin. Aviz redactorilor-şefi.

Să nu se înţeleagă de aici că îmi denigrez meseria sau că mă alătur politicienilor români care şi-au făcut un obicei în a denigra toată breasla pentru a-şi proteja afacerile ilegale. Sau cititorilor care înjură ziariştii pe bloguri după ce politicienii le-au inoculat ura faţă de jurnalişti în general. Şi nici să nu se înţeleagă că sunt de partea ziariştiilor aşa-zişi specialişti/analişti, care se ocupă şi cu altceva decât presa, în cârdăşie cu politicieni şi/sau oameni de afaceri.

Aici e vorba doar de profesionalism şi de aceea mă alătur lui Sven Kramer, întrebându-i simplu şi direct: “Eşti proastă/prost?”.

Dar întrebarea asta nu e tot ce se poate face, ar trebui să fie doar începutul…

28 ianuarie 2010

promptitudine

Publicat în Sport de Adrian Ţone

“cum se stinge conflictul dintre Adrian Mutu şi Răzvan Lucescu?

- Adrian Mutu ia pastila de slăbit şi Răzvan Lucescu scapă de greutăţi”

* acest banc a început să circule pe net la aproximativ o oră de la apariţia ştirii că Adrian Mutu a fost depistat pozitiv cu sibutramină, substanţă care se găseşte şi în unele pastile de slăbit

APDEIT MAI TÂRZIU:

“Hagi: Trebuie  să fim pozitivi
Mutu l-a ascultat”

2 octombrie 2009

Cu ciocanul pe mama lor, împotriva bunelor năravuri

Publicat în General, Sport de Adrian Ţone

Ciocan. Chistian Ciocan. Un adevărat Bond al imaginii Poliţiei Române. Dimineaţa, la ora 7 te trezeşti cu el,  spunându-ţi afectat ce octogenară a fost violată în noaptea precedentă, la ştirile de la prânz afli de o reţea de traficanţi de substanţe halucinogene, gaze de eşapament şi aurolac, după amiază îţi spune doct cum nu e bine să conduci fără centura de sigunţă, la postul concurent îţi prezintă noua uniformă sexi a poliţistelor, la ştirile din sport a mai interzis 3 suporteri huligani ai formaţiei Gloria Bistriţa pe stadioane, iar la jurnalele nopţii încheie ziua de lucru cu un flagrant, rezolvând încă un caz grav de corupţie,  mită de 2 milioane de lei vechi.

În timpul liber, Christian Ciocan se ocupă de imaginea Clubului Sportiv Dinamo, că doar ţine de Ministerul de Interne, şi de cea a secţiei de rugby.  Mai are timp să fie un aprig susţinător al echipei sponsorizate de Adrian Mititelu, Universitatea Craiova, dar să fie prezent şi la toate meciurile echipei Dinamo. Chiar dacă Fotbal Club Dinamo nu mai ţine de Ministerul de Interne de mult timp. Deci nu e sarcină de serviciu. Eu am obosit doar cât i-am enumerat competenţele. A, şi era să uit – prezenţa în emisiunile de televiuziune în care se vorbesc vorbe e de la sine înţeleasă. Pentru asta s-a născut.  Camera îl iubeşte, şi el pe ea.

În una din dezbaterile televizate, Ciocan, Christian Ciocan, lumina poporul cu un adevăr tulburător – antrenorul formaţiei Panathinaikos Atena, olandezul Henk ten Cate, ar fi putut fi acuzat de “ultraj contra bunelor  moravuri” pentru că nu i-a permis unui cameraman să-l filmeze.

Acelaşi Ciocan, Christian Ciocan, se afla a doua zi la una dintre slujbele sale, în Tribuna O a stadionului din Şoseaua Ştefan cel Mare, asistând la meciul cu porţile închise dintre Dinamo şi Panathinaikos Atena, din Liga Europa. Cum meciul era lipsit de aportul galeriei, din cauza huliganilor, Ciocan, Christian Ciocan, s-a alăturat “ultraşilor” dinamovişti Cristian Borcea şi Vasile Turcu în mica, dar inimoasa “galerie”.  Metamorfozându-se în Poştaşu’, dar având convingerile lui Nicu Galerie, Ciocan, Christian Ciocan, i-a susţinut pe jucătorii lui Bonetti: “Di-na-mo, Di-na-mo!!! Haide Dinamo!”. Ca în curte şcolii. Mai lipsea “Di-na-mo, nu uita, astăzi vrem victoria”.  Uite domnule că se poate şi fără huliganisme. Ce dacă ne facem de râs în toată Europa, cu  patronii-suporteri? Putem să motivăm  cu vorba aia cu ” porţile Orientului” sau “temperamentul latin”, că doar “de la Râm ne tragem”.  Circul îl avem, ne mai lipseşte pâinea.

Deodată, dorind să-i motiveze într-un fel pe blegii dinamovişti să atace poarta grecilor, micuţa, dar înflăcărata galerie, din care făcea parte şi Ciocan, Christian Ciocan, a început:  ”Pe ei, pe ei pe mama lor, pe ei, pe ei pe mama lor”.

Având datele de mai sus să se stabilească ultrajul şi să se cuantifice bunele năravuri.

21 august 2009

De dragul audientei…

Publicat în Sport de Romeo Chiriac

Dupa incidentele de aseara de la meciul cu Slovan din Groapa, sunt multi care arata cu degetul inspre ultrasi, conducerea dinamovista, organele de ordine sau coruptii fotbalului romanesc.

Intru totul de acord, organele de ordine au partea lor de vina pentru patrunderea pe teren a ultrasilor “alb-rosii”, unii conducatori dinamovisti pacatuiesc prin musamalizarea ilegalitătilor catorva suporteri, prin sforile trase in campionat, la comisii sau CCA, iar de coruptia din fotbal nici nu mai e cazul sa vorbesc.
Ultrasii exista in mai toate campionatele, insa presa de la noi oare nu  poarta nicio vina prin promovarea excesiva a incidentelor, a huliganilor sau a mesajelor uneori incitatoare la violenta venite de la cateva personaje stiute din fotbal?

Am asistat la amicalul Ungaria-Romania la o adevarata lectie de civilizatie predata de autoritati, de suporterii maghiari, iar organele de ordine s-au comportat profesionist, gestionand intelept incercarile disperate de a provoca scandal cu orice pret ale unui grup de aproximativ 50 de ultrasi romani. Apoi, din discutiile cu cativa ziaristi unguri, cu Sorin Botis de la Honved Budapesta si cu Tibor Selymes care a activat cativa ani acolo, mesajul a fost ca presa din Romania a cam sarit calul prin modul cum a reflectat conflictul dintre suporterii celor doua tari dupa meciurile dintre Ujpest si Steaua.

Dar oare acea parte a institutiilor mass-media, prin modul cum abordeaza de dragul audientei stirile despre incidentele din fotbal, nu se inscrie pe lista vinovatilor pentru ceea ce s-a intamplat aseara in Groapa?

6 august 2009

Generaţie de supermeni

Publicat în Social, Sport de Adrian Ţone

De ceva vreme sunt înghesuit de oameni tineri. Sau, mai bine zis, de oameni mai tineri decât mine care mă uimesc uneori prin felul lor de a gândi şi de a acţiona. Şi dau şi exemple. Un ziarist, tânăr, care a terminat facultatea de vreo 3-4 ani, se ia în gură, în tramvaiul 41, cu o haită de hoţi de buzunare, fără nici măcar să se gândească că unul dintre giboni i-ar fi putut face şi lui unul, cadou. Buzunar.

Un doctor, rezident încă, nici nu concepe să ia şpagă de la vreun pacient. Ea, căci este vorba despre o tânără, nu primeşte decât bomboane şi eventual flori. “Pentru că nu m-am făcut doctor să primesc şpagă”. Simplu. Nu mi-a putut însă răspunde dacă s-a făcut doctor ca să cumpere din fabulosul salariu de vreo 10 milioane de lei vechi pe lună medicamente şi scutece pentru bătrânii care ajung la ea pe secţie. De o treime din salariu.

Joia trecută mă duc cu Mazu la meci, pe Ghencea, cu Motherwell. Stăm la masa presei. Lângă noi se aşează un tip de vreo 40 de ani, îmbrăcat în tricoul oaspeţilor, însoţit de un puşti blond pe care jurai fără să-l cunoşti că e britanic, şi un bătrân. Câţiva ultraşi de televizor, care ajunseseră şi ei pe stadion doar pentru că era meci internaţional, s-au găsit să le arate degetul mijlociu în semn de apreciere. Scoţianul se limita la un zâmbet, oarecum nepământean. Vine şi pauza, şi odată cu ea alte degete către suporterii scoţieni, despre care nu ştiu cum ajunseseră la masa presei, atât de aproape de degetarii “roş-albaştri”. Mă întorc să vorbesc cu un coleg când îl observ cu coada ochiului pe Mazu că sare peste masă şi fuge. Iniţial mi-a trecut prin cap că şi-a zărit vreun cunoscut prin zonă pe care voia să-l salute. Vânzoleala din micul grup scoţian m-a contrazis însă. Şi-l întreb pe tatăl puştiului, în limba gimnastică pe care o practic cu succes, ce s-a întâmplat. Din lătratul britanic îmi dau seama vag că tatălui lui, adică bătrânului, i-a furat cineva de pe masă camera foto şi “ior coleg” fugi după hoţ. Bă, Mazu ăsta e nebun. Poate îl pocesc dracu’ ciorditorii pe Ghencea, sau cine ştie… fuse primul gând. Unde să mă duc după el, că erau 25 de mii de oameni. Vine un badigard trimis de un spectator care văzuse scena să-l întrebe pe scoţian dacă-i adevărat. Eu îi spun “stai liniştit că a fugit Mazu după el”. Glumesc, evident. Până să plece badigardu să gasească acul în carul cu suporteri, Mazu al meu vine triumfător cu aparatul moşului în mână. Şi eu şi badigardu am sărit pe el “Bine, prostule, şi infractoru’? I-ai dat drumu’?” Fugi înapoi cu badigardu’. Nu aveau ce să-i facă, era un puşti de vreu 12-13 ani. Eventual să-l bată, dar l-au lăsat în grija sorţii. “Auzi mă, dar ţi-a trecut prin cap că ar putea să apară după colţ şi stolul de neamuri ale micului ciorditor, când fugeai după el?”, îl chestionez pe Mazu. “Nu mă, mă gândeam unde s-ar putea ascunde şi m-am dus la WC.  M-am dus acolo şi l-am prins”.

În 89, la Revoluţie, mă gândeam câte desene animate voi avea ocazia să văd de atunci înainte. N-am apucat prea multe, trecându-le vremea. Sunt unii care au crescut însă cu ochii la Superman şi Zâna cea Bună.

4 august 2009

Nu ar putea fi contaminata si cocaina lui Mutu?

Publicat în Sport de Romeo Chiriac

“Doua din medicamentele luate de Neaga si Buturuga au fost contaminate şi prin diverse combinaţii au făcut minunea care s-a descoperit la controlul antidoping”, a spus Dragomir, alias Corleone, despre cazurile de dopaj din 2001. Auzi ce minune, ditamai minunea de Balcesti, cei doi nu au consumat anabolizante, ci de fapt au ingurgitat medicamente contaminate :)  Si astfel, Comisia de de Disciplina a LPF  a considerat ca Adrian Neaga şi Cristian Buturugă  “nici usturoi n-au mancat, nici gura nu le miroase”, scotandu-i basma curata acum 8 ani, desi cei doi consumasera metonolon, un produs rezultat din testosteron.

Pe la noi, au mai fost depistati Nicolae Grigore (FC Brasov) cu norandrosten, Adrian Senin şi Iulian Apostol (ambii Farul) cu furosemid, iar cazurile celor doi fotbalisti Stefan Vrabioru (Astra) si Catalin Haldan (Dinamo), care au platit cu viata, au fost clasate, existand doar niste suspiciuni de dopaj, adica un fel de “mortu’ e de vina”.

Atata timp cat in Romania au fost date sanctiuni lejere sau deloc, dupa principiul “las’ ca merge” ( unul din exemplele cele mai reprezentative fiind “cazul Andreea Raducan – dr Ioachim Oana – nurofen” la JO Sydney 2000), acest lucru se repercuteaza si in atitudinea sportivilor fata de dopaj.

In cazul Mutu-Chelsea-cocaina, Federaţia Engleză l-a suspendat 7 luni, apoi gruparea engleza l-a concediat, ca, de, Peter Kenyon nu e Mitica Dragomir, cocaina neputand fi “contaminata” ca in Romania, iar acum Mutu trebuie sa plateasca si 17.173.990 de euro pentru greseala sa.

Dupa “educatia” primita prin Romania si greseala din Anglia, Mutu incape pe mainile lui Moggi, care miroase prada, il ia gratis dupa ce fusese concediat de Chelsea, il plateste cu 800.000 pe an si il vinde cu 8 milioane de euro la Fiorentina. Adevarat tun, mai ales ca i se promisese ca Juventus ii va suporta eventuala amenda primita de la Chelsea, fagaduiala uitata intre timp.

Nu vreau sa-l transform pe Mutu intr-o victima a lui Corleone sau Moggi, evident, el avand partea lui mare de vina, nu incurajez nici initiativa “sa dam un leu/euro pentru Ateneu/Mutu”, insa riscam ca istoria sa se repete in cazul in care problema dopajului nu va fi tratata cu toata seriozitatea de catre organele abilitate din Romania.

20 iulie 2009

déjà vu

Publicat în General, Social, Sport de Adrian Ţone

eee, război pe dracu’! de unde să vină atâţia suporteri maghiari la bucureşti ca  să iasă scandal? şi, în plus,  steaua-ujpest e un amărât de meci de calificare într-o cupă care de anul ăsta se vrea mai mult decât este. dacă era vreun meci al echipelor naţionale mai ziceam să se răscolească tărâţa şovină, “antibozgorească” sau “antiţigănească”, dar aşa…

m-am înşelat pentru că ungurii s-au dovedit destul de mulţi şi puşi pe harţă. adică lătrăi, cum le-ar zice pe stadion. ceafa cât mai lată, capul cât mai chel şi cât  mai gol, cu literele “ujpest” lăbărţate pe burdihanul plin de beri, cu  steagul mare cu harta transilvaniei anexată ungariei, cu strigături „tziganii, tziganii”, ce ar fi trebuit în viziunea lor să rezolve în 90 de minute problemele politico-sociale ale celor două neamuri, diferenţiate poate pân’ la urmă doar de câţiva kilometri de autostradă.

cum replica nu putea să lipsească, în timpul meciului, printre scandări înţelepte de genul „afară, afară cu ungurii din ţară” şi-a făcut loc un banner un cearşaf mâzgălit prin care ăi cu ceafa groasă din ghencea, pentru că fiecare echipă posedă cel puţin o duzină de lătrăi, îi loveau pe omologii lor cu aroganţe: „cât ţin femeile maghiare rahatul în ele? 9 luni”. atâtă inteligenţă n-a mai văzut naţia română de la iorga încoace.

apropo de diplomaţie, am avut un déjà vu când am văzut sâmbătă scena cu preşedintele la băi. băile tuşnad, care riscau să se transforme în băile de flegme dacă scena continua.

şi săptămâna trecută parcă promitea să nu se mai ducă pe stadion, scârbit de huliganismul tribunelor.

29 iunie 2009

Gica Popescu, colaborator al Securitatii sau doar o metoda inedita de lansare a candidaturii?

Publicat în Sport de Romeo Chiriac

De-a lungul mandatului de strateg al Stelei, Gigi Becali a comis o mulţime de erori, printre care terfelirea imaginii fostelor legende ale “ros-albastrilor” Hagi, Duckadam, Ienei, Balint, Lacatus şi Iordanescu, sau conflictele cu suporterii. Erori care s-au cuantificat, pana la inceputul acestui an, in voturi pierdute, implicit in capital electoral deteriorat. Asta pana cand a apărut episodul cu “hoţii de masini”, care, intamplator mai mult, l-a reabilitat şi propulsat în funcţia de europarlamentar.

In curand vin alegerile la FRF. Dupa episodul Prunea-DNA, lui Lupescu i-au scăzut considerabil sansele, in timp ce pozitia lui Sandu a fost intarita, in cursa mai ramanand doar Gica Popescu. Intrebarea este dacă scandalul in care a fost tarat Gică Popescu legat de colaborarea cu Securitatea ii va folosi sau nu in cursa pentru presedenţia FRF? Baciul a dezmintit informatia dar, in acelasi timp, si-a anuntat candidatura la presedintia FRF.  

Pana acum, Colegiul CNSAS sustine pe surse ca nu a discutat niciodată cazul fotbalistului Gică Popescu şi, prin urmare, nu a emis vreo decizie în legătură cu acesta. Cine are de castigat din acest scandal vom vedea la alegerile FRF din 2010.