1 octombrie 2007

Am intalnit si romani fericiti

Publicat în General, Social de Adrian Ţone

Paco de Arcos. Un sat la vreo 10 km de centrul Lisabonei. Unii spun ca ar fi chiar parte a orasului. O asezare linistita, fix unde se varsa Tejo in Atlantic.

Pe 24 septembrie, dimineata, 7 romani asteptau in gara, trenul de 10.28 din directia Cascais spre Lisboa, de unde schimbam spre Sintra. Vroiam sa vedem Castelo da Pena. Galagia era mai mare chiar si daca protagonistii ar fi fost italieni.

La un moment dat apare un domn cu origini africane de aproape 60 de ani. “Ge fageţi măi românilor?”. Au, socul a fost atat de mare de era sa cad de pe banca. Am baiguit un bine nedumerit. Apoi am prins ceva curaj si l-am intrebat pe om de unde stie romana. “Pai eu sunt român mei. Sunt din Galaţi”, a raspuns sugubat. Nu prea imi venea a crede si am banuit ca a facut facultatea prin România sau a fost insurat cu vreo românca. “Nu mei, eu zunt român. Unchiul meu a fost Nicolae Ceauşescu iar mătuja mea Elena Ceauşescu”, moment in care toti ceilalti calatori de pe peron si-au indtreptat privirile catre noi necunoscand motivul veseliei noastre mult prea zgomotoase pentru Portugalia.

Omul mergea tot spre Lisabona, si era dornic de vorba romaneasca. “In 1985 am plecat din Romania. Am ajuns acolo la 24 de ani, am facut doi ani de liceu la Oradea, apoi facultatea de mecanica in Galati. Acum de doi ani traiesc in London. Am fost foarte bine primit in Romania, si mi-a ramas asa, cum sa spun, in inima. Mereu cand aud pe cineva sa vorbeasca romaneste ma bucur. Am mai intalnit romani, dar nu vrut sa vorbeasca cu mine. Voi, foarte simpatici”, a povestit vizibil bucuros “romanul” care a vrut neaparat sa ne stie numele, pe care le repeta cu un accent original.

Cum il chema? Feliz (fericit in limba spaniola). Se nascuse in Guineea Bissau, si acum muncea la Londra. “Pe mine ajutat foarte mult Ceausescu. Ceausescu nu a fost tocmai bun pentru popor dar ajutat foarte mult poporul african. (Si face semnul crucii). A ajutat foarte multi negri. Eu sunt bine acum datorita lui. Am plecat din Romania in 1985 m-am intors la noi, dar nu mai e bine.

Ne-am castigat independenta si acum regimul nu bun. Te impusca pe strada. Am muncit inginer mecanic in Portugal si acum in London. Eu sunt foarte bine”, au fost singurele cuvinte pe care Feliz, nascut cu zambetul pe buze parca, le-a rostit serios.

Si-a revenit apoi, cu gura pana la urechi: “Si voi, ati venit sa munciti aici? Cum e in Romania? Mai sunt africani multi acolo? De ce nu veniti acum in London, acum Romania e in Europa, nu?”.

O sumedenie de intrebari la care nu apucam sa raspundem decat in cazul in care am fi mers toata ziua cu trenul. I-am spus ca suntem in vacanta, moment in care a exclamat “aaa, voi bosi acum, o duceti bine”. I-am mai povestit cate ceva despre Romania, aflat inca sub socul luminii de bucurie din ochii lui. I-am cerut voie sa-i fac o fotografie si l-am lasat in tren cu capul spre usa, de unde ne-a mai zis odata “Salut mei romanilor”. Mi-am adus aminte ca era o emisiune odata la Pro TV, “Am intalnit si romani fericiti”. Feliz mi s-a parut unul dintre ei, desi nu am gasit nici acum motivul bucuriei lui.

Am ajuns in Sintra. Castelo da Pena nu semana nici pe departe cu Casa Poporului.

In rest, Lisboa é muito boa.