25 mai 2007

Cocalarii au ajuns si in sediul GDS, gratie legilor romanesti

Publicat în General de Ovidiu Vanghele

Termenul de “cocalar” nu exista in DEX. In argou, pe strada, el este aproape sinonim cu kitsch-ul, cu incultura, cu epatarea, toate combinate. Termenul cel mai apropiat de “cocalar” retinut de DEX este toparlan, explicat ca fiind posibila combinatie intre “top” si “marlan”.

De fapt, cocalarul este definit in folclorul urban drept un toparlan mai spalat si cu mai multe pretentii. Cocalarul se imbraca ostentativ, este incaltat cu pantofi cu ciocuri ascutite, poarta mult aur si conduce masini scumpe, de obicei de teren, intr-o maniera absolut unica.

Sediul Grupului pentru Dialog Social situat in Calea Victoriei din Capitala, la numarul 120, a fost populat timp de 17 ani de carturari, de intelectuali, de fosti detinuti politici sau de artisti de toate felurile.

Grupul pentru Dialog Social (GDS), printre ai carui fondatori se numara intelectuali sau disidenti de marca, precum Andrei Plesu, Doina Cornea, Octavian Paler, a fost, in toti acesti ani, un spatiu liber de asa-numitii cocalari. Pana joi.

Joi, GDS – care inca mai functioneaza pe Calea Victoriei – a organizat o dezbatere in legatura cu soarta valorosului sediu din centrul Bucurestiului, care, printr-o lege data recent de Parlament, ar urma sa treaca in patrimoniul “Fundatiei Nationale pentru Tineret (FNT)”.

O problema in plus o constituie faptul ca, pe langa lupta dintre GDS si FNT, pe aceeasi scena a mai aparut un conflict. Intre FNT si FNT. Da, este scris perfect corect, caci, prin grija institutiilor statului, in Romania exista doua organizatii neguvernamentale care sustin ca sunt legal infiintate si ca poarta acelasi nume – Fundatia Nationala pentru Tineret.

Amanuntele legislative sunt extrem de tehnice si complet ambigue. Cert este ca reprezentantii ambelor organizatii, prezenti la dezbaterea de la GDS de joi, sustin ca sunt Fundatia Nationala pentru Tineret care ar urma sa primeasca sediul GDS si cateva miliarde de lei din niste conturi atribuite fostului UTC.

Dar sa vedem cine sunt cele doua organizatii intitulate “Fundatia Nationala pentru Tineret” care se lupta pentru titlul de “adevaratul urmas al UTC-ului” si, implicit, pentru parte din patrimoniul fostei organizatii de tineret comuniste. Ambele provin din Constanta.

Una dintre ele a fost reprezentata joi de presedintele Nicolae Mavrodin, venit la Bucuresti cu jeep-ul de Constanta insotit de mai multi “asistenti”, majoritatea tineri.

In grupul Fundatiei Nationale pentru Tineret – s-o numim “1″ – nu erau decat doua persoane mai in varsta. Prima, o doamna plina de clisee care sustinea ca este juristul organizatiei si care a comentat pe intreaga durata a evenimentului spre disperarea celor prezenti. In final, a amenintat cel putin zece din persoanele prezente cu “datul in judecata” pentru diverse insulte sau calomnii, inclusiv pentru refuzul de a dialoga cu ea. Cea de-a doua era directorul general, “economist Tudor Marchitescu” dupa cum s-a recomandat, care a impartit celor prezenti carti de vizita potrivit carora sediul “administrativ” al organizatiei se afla deja in Calea Victoriei 120.

In rest, tinerii care-l insoteau pe Mavrodin erau realmente “la moda”. Cu tricouri mulate, imprimate cu litere aurii si lucioase de-o schioapa sau camasa rosie, pantaloni de stofa negri cu dungi fine albe, pantofi cu ciocuri lungi, unul din ei chiar purtand la mana, la vedere, aproape peste manseta camasii, un ceas pe care scria “Rolex”. Daca era veritabil sau, mai degraba, replica, este mai putin important.

Cea de-a doua Fundatie Nationala pentru Tineret a fost reprezentata la dezbaterea de joi de un domn nu prea vorbaret, care nu a venit pregatit sa prezinte niciun act constitutiv al organizatiei sale.
Despre activitatea primei FNT aveam sa aflam, chiar din gura liderului Mavrodin, ca de la infiintare si pana acum si-a pus serviciile in slujba a peste 800 de tineri. Pe care, prin forte proprii, i-a instruit in arte martiale sau dans, cantat si modelling. “Cu rezultate deosebite la diverse concursuri nationale”, a completat acesta.

Cea de-a doua a adus la cunostinta celor prezenti, prin reprezentantul sau, ca organizeaza cursuri de “management al organizatiilor de tineret” si de “management al timpului”.
“Si, in plus, punem la dispozitie infrastructura necesara pentru, de exemplu, concursuri de sah”, a completat si acesta, luand drept “bataie de joc” cererea unor detalii suplimentare despre “infrastructura pentru sah”.

De amintit acum ca Grupul pentru Dialog Social este cel mai vechi ONG din Romania. Functioneaza inca din 1990, de la infiintare, in sediul de pe Calea Victoriei – o cladire superba, de patrimoniu, ridicata cam pe la 1850, renovata dupa Revolutie si aflata in proprietatea Ministerului Culturii – in baza unei hotarari de Guvern valabila pana in 2014.

Pe langa deja celebra sala de dezbateri a Grupului, in cladirea de pe Calea Victoriei functioneaza, in prezent, si un club apartinand unui regizor de teatru, acesta gazduind, in fiecare zi de luni, un spectacol. In plus, in special vara, pe terasa clubului amenajata in gradina interioara a sediului GDS au loc saptamanal concerte. Intr-o aripa a cladirii a fost amenajata o librarie, dar tot acolo functioneaza si o sala de computere si internet. In acelasi sediu se afla si sediul redactiei “Revistei 22″.

Intelectualii din GDS – ce-i drept, mai mult de dreapta decat de stanga – poate ca au avut si momente in care au fost implicati politic. Ultimul – iesirea in Piata Universitatii cu “martisoare pentru Monica” (Macovei). In plus, cei care functioneaza efectiv in sediu au facut si bani frumosi cu localul, situat central si care gazduieste o buna parte a boemei bucurestene.

Acestea le-au fost reprosate in repetate randuri de diversele personalitati cu care au intrat in clinciuri.

Insa in toti acesti 17 ani, la GDS s-au petrecut, incontestabil, acte de cultura. “Am scapat noi de mineri, om scapa si de astia”, isi spunea in barba, dupa dezbatere, cu incredere, unul dintre membrii GDS.

Un bun coleg de-al meu, presar vechi, mi-a povestit despre zilele fierbinti ale mineriadelor. Cu ochii razand de mandrie mi-a povestit cum si-a umplut camera de camin de aparatura din sediul GDS, evacuata din calea minerilor asteptati. Mi-a mai spus ca, probabil, cladirea GDS ar fi avut aceeasi soarta precum sediul PNT-CD daca minerii nu ar fi fost opriti de doi soldati cu kalashnikov-uri postati la usa care, evident speriati, i-au amenintat pe mineri ca daca forteaza usa deschid focul.

Si minerii s-au speriat si au fugit. Si mi-a mai povestit cum pleca pe strada cu primele numere ale revistei 22 pentru a le vinde, caci in anii aceia publicatia nu avea insfrastructura necesara pentru distributie.

Numai ca printr-o lege aproape adoptata de statul roman – trecand initial de Parlament, insa fiind intoarsa de presedinte de la promulgare pentru modificari – care ar putea servi fie celui cu pantofi cu cioc si jeep urias, fie celui amator de sah, tot ce exista in prezent in Calea Victoriei 120 ar putea deveni istorie.

Pentru ca niciuna din cele doua clone perfecte realizate de institutiile statului, purtand numele de “Fundatia Nationala pentru Tineret”, nu a putut spune ce intentioneaza sa faca, in viitor, cu sediul, dupa posibila iminenta evacuare a GDS.