28 martie 2007

Cum discuti cu un puscarias care stie despre UE?

Publicat în General de Alexandra Babiciu

Pornesc de la motto-ul Blogului Mediafax, “Dincolo de stiri”, sa va povestesc cum am scris un material despre un detinut care a primit premiul Reporter European de la Reprezentanta CE la Bucuresti.

Asa, s-o iau cu inceputul. Am ajuns la Hilton, unde s-a tinut ceremonia. Nu intru bine in sala, ca lumea imi indica, amuzata, vedeta serii, pe numele sau Radu Muntean. Nume norocos, se pare, ca doar mai cunoastem un premiant cu numele asta, regizor de filme si de reclame cu Dorel. Dar nu despre el e vorba, ci despre un baiat venit hat, de la Inchisoarea de Maxima Siguranta din Timisoara, sa-si ridice laptopul primit de la CE.

Incepe ceremonialul, in chicote si comentarii din sala. Evident, puscariasul e ultimul. Stau, il ascult, bre, omul avea haz. Ne este aratat si un fragment din emisiunea la care el face pe reporterul, “Poporu’ zice”. Tare, domle, vreau si eu televiziunea Analog pe cablu.

Ok, se trece la mancaruri, beuturi, conversatii. Ma uit eu lung la premiant, sa-l abordez, sa nu-l abordez. Intrebarile mele erau clare. De ce e in puscarie, cati ani are, cat face, de unde si pana s-a trezit cu microfonul in brate, ce vrea sa faca dupa.

Dar sa va spun ceva, mi-a fost greu sa ma duc sa il intreb. Nu ca as fi fost intimidata de situatia lui, dar ma intrebam serios daca mai sunt in stare sa vorbesc normal, mai ales despre chestii de-astea gen UE. Imi iau inima in dinti si ma duc spre el. Vorbim noi un pic, baiatul mai dispare sa faca fotografii, imi explica cum e cu UE la puscarie, iar dispare la fotografii. Intre timp incep sa vorbesc cu realizatorul emisiunii. Iar ajung la concluzia ca vreau si eu televiziunea Analog pe cablu.

Revin la masa mea, sa-mi iau la revedere. Hopa, Chiarini, seful Reprezentantei CE, foarte bine dispus. Ma intreaba daca prajiturile sunt ale mele. Ii spun ca nu, il poftesc sa serveasca, imi propune sa le iau acasa. Plec, fara prajituri, hotarata sa scriu ceva, cumva. Incep intrebarile, da’ cum sa iasa haios, ca asa a fost, da’ cum sa iasa obiectiv, ca asa trebuie.

Ajung acasa, ma sucesc, ma invartesc, beau un suc de portocale rosii, fumez cinci tigari (asta e, nu fac propaganda), ma gandesc la titluri. Pace buna, nu-mi iese. Ca doar n-o sa-l scot pe infractor erou national.

Pornesc televizorul, vad revista presei, Tariceanu peste tot. Si-mi amintesc cum spunea el in curtea MAE ca UE este “axa strategica cea mai importanta” in politica externa romaneasca, imi amintesc si de blogul lui Margot Wallstrom si-mi zic, e clar, Romania e cu un pas inainte, la noi pana si puscariasii vorbesc despre UE.

Si ma apuc sa scriu, fara sa ma mai intreb daca iese bine, ca sa celebrez in felul meu momentul in care am auzit cuvantul “infrastructura” pronuntat intr-o camera de puscarie romaneasca, cu sase paturi si detinuti de patru nationalitati.