12 martie 2007

Cum il faci pe Basescu sa taca (sau miercuri seara cu Lorenzo Magnificul)

Publicat în Economic, General, Politic de Ovidiu Tempea

“Presedintele”, striga solemn si gutural batranul de la protocolul BNR. Toata sala se ridica aplaudand, degajat si respectuos, intr-un ritual care seamana cu eticheta unei curti regale, regasit mai rar in cazul “alesilor poporului”.

Asezati-va domnule presedinte si priviti cum se face la noi, la aristocrati, in sprijinul culturii, al acestei “bresle” mai putin banoase.

“Sunt luate toate combinatiile celor 78 de carti de tarot, 22 de arcane majore si 56 de arcane minore, in avers si revers, puse intr-o forma de poezie fixa, rondelul, 13 versuri…”, isi incepe prezentarea Horia Roman Patapievici, purtand papion si o camasa bleaumarin de matase.

Reporterii de televiziune se grabesc sa arate spre cameramani binecunoscutele semne din degete: taie.

Asezat in primul rand, alaturi de guvernatorul Mugur Isarescu, presedintele asculta rabdator, fara sa arunce priviri in stanga sau in dreapta, fara niciun schimb de soapte….

Miercurea trecuta, pe seara, Banca Nationala a gazduit lansarea volumului de poezii “Dublul” de George Virgil Stoenescu, profesor universitar la ASE si membru in Consiliul de Administratie al BNR.

Nimic neobisnuit in calendarul de la banca centrala, dar, printre bancheri si oameni de cultura, confrati si “frati”, a fost invitat si presedintele, Traian Basescu.

Cam toate discutiile dinaintea sosirii lui incepeau asa: De ce a fost invitat presedintele si ce legatura are cu autorul sau cu poezia lui? Nu stiu, nici acum, dar de ce n-ar fi invitat?

Nu stiu cate lansari de carte au strans laolalta atatea televiziuni. Cred, in acelasi timp, ca s-a inregistrat un numar record de reporteri care au calcat pentru prima data in banca centrala, (nu aduc in discutie intelegerea lor in ale politicii monetare sau poeziei).

Desi uneori putin dezlanat, evenimentul a respectat o cursivitate oarecum stricta. Eticheta unei lansari de carte a fost totusi atipica, pentru ca autorul a avut si rolul de moderator.

Sa nu plictisesc.

Nu stiu daca discursurile vorbitorilor au ascuns insinuari sau povete, dar merita speculat.
Tarotul e o forma de intelegere a lumii. Cunoasterea, de fapt perceptia asupra lumii, depinde de “navodul” cu care cerni realitatea. Cate cuvinte lumesti, chiar marinaresti, utilizeaza Patapievici., in incercarea de a explica unei audiente pestrite ca ezoterismul tarotului nu duce, esential, la o intelegere mai putin exacta a universului decat probabilistica, de exemplu, sau istoria.

Deci, la un navod de hamsii, poti sa ramai in istorie, la un navod de delfin, trebuie sa ai un sange ceva mai aristocrat. O fi trecut vreun gand asemanator prin mintea vreunui ascultator?

Patapievici puncteaza situatia insolita; el, un fizician, face filosofie, literarura si critica literara, in timp ce autorul, un economist, compune poezii pe teme de tarot. Se limiteaza la aceste exemple. Ceilalti auditori au pregatire cam in domeniile in care activeaza.

Autorul aduce un prim elogiu gazdelor, afirmand ca in politica monetara vede foarte multa magie. Sa precizam, toti vorbitorii vorbesc de magie.

Incepe un mozaic de istorie si cultura, cu referiri la teutoni, printre primii bancheri, oameni de spirit, dar cu credinta. Explicatii alambicate despre poezia in forma fixa si regulile ei, despre frumusetea unei compozitii care se inchide perfect. Cerc perfect, patrate de aur….

Se abordeaza tema dublului si a umbrei, fara de care actul creatiei nu poate fi deplin. Tema iudeului ratacitor, desi “jidovul ratacitor e mai spumos”.

M-am asezat in spatele salii, dar imi imaginez, intuiesc, dara de transpiratie care curge pe fruntea presedintelui, si se stinge in nu stiu care dintre ochi.
.
Poetul isi aminteste ca a invitat un preot prieten, pentru binecuvantarea intregii adunari. Prelatul uitat manifesta ingaduinta, furat si el de efervescenta vorbitorilor, dar ii roaga pe cei prezenti sa se ridice pentru a spune Tatal Nostru.

Inteleg reactia cameramanilor care s-au desteptat dintre atipiri si cascaturi, dornici sa nu scape sansa de a-i filma pe Isarescu si Basescu rostind impreuna o rugagiune, in sala de conferinte a BNR. E greu insa sa descriu ce cavalerie, cu “caii” de filmat pe umeri, a pornit impingandu-se si tropaind spre primul rand, in timp ce la microfon se auzea: “care esti in ceruri,: sfinteasca-se numele Tau,: vie imparaţia Ta”.

Dupa atata frustrare, profesionistii de la televiziuni au cam stricat intimitatea unui astfel de moment, dar a fost si singurul in care au simtit ca au ce trage pe banda.

Parintele si-a incheiat scurta interventie, prin urari de pace; sa se stinga vrajba si neintelegerile…

Dupa mai bine de o ora, autorul multumeste invitatiilor si-l roaga sa spuna cateva cuvinte pe Mugur Isarescu, citez: “care ne gazduieste cu bunavointa unui Lorenzo de Medici”.
Ca toti ziaristii din sala, probabil va veti intreba: si Basescu?

Toata intalnirea a decurs dupa un anumit tipic.Cu o usoare exagerare, as putea spune ca arata ca o fratie, cu regulile ei, imuabile, cu intrigile ei, dar unde nu poti sa adopti un ton prea populist, sau popular, fara sa te simti ridicol.

NU, presedintele nici macar n-a fost invitat sa vorbeasca. Asta e protocolul, cutuma, nu esti initiat, nu vorbesti. Regula asta ar fi aur si in viata politica, inclusiv cea romaneasca.
Incheiarea guvernatorului: “Domnule presedinte va multumim pentru prezenta si sper sa mai veniti. Acum stiti foarte bine drumul, si noi suntem aici”. No comment.

Dar nu trebuie uitat ca, in istorie, familia de Medici are figuri foarte controvorsate, chiar “Magnificului” fiindu-i atribuita o atrocitate asupra unui pelerin, impotriva caruia n-avea nicio dovada; l-a gasit dand tarcoale casei.

Din cate stiu, este pentru prima data de la investitura in functia de presedinte, cand Traian Basescu participa la un eveniment public si nu vorbeste, sau mai mult, nici nu e invitat s-o faca.
Sa dam si Cezarului… Din cate am observat, Basescu nu este omul care tace doar ca nu e invitat sa vorbeasca. In seara de saptamana trecuta a parut insa dispus sa respecte regulile si sa uzeze de imaginea lui pentru a sprijini o idee, un proiect, o actiune, fara sa urmareasca un alt interes imediat.

Indraznesc chiar sa spun ca, miercurea trecuta, Basescu a jucat cel mai bine rolul acordat de Constitutia Romaniei, asa proasta cum e ea.