Hehe, chiar zilele trecute ma gandeam ce-ar fi fost daca ar mai fi ramas comunismul in Romania si tare mi-e teama ca as fi fost un om de baza al propasirii societatii multilateral dezvoltate. Asa-numitele “origini sanatoase” le-aveam, soim am fost, pionier am fost (chiar de-ala cu snururi rosii si apoi galbene… sau invers?!) directoarea scolii pe linie de partid parea ca ma place…. Deci e groasa, mai bine c-a venit revolutia, sau cum s-o chema intamplarea aia din decembrie ’89, la timp si n-am mai ajuns si UTC-ist, apoi membru de partid… Dar oare m-ar fi dus capul sa-mi fie rusine de mine? Ma intreb asta pentru ca tin minte clar ca pana la 12 ani, cat aveam in ’89, aveam creierul atat de bine spalat incat nu aveam nicio indoiala in privinta sistemului care ne conducea. Aveam eu oarece frustrari ca programul de desene era cam scurt, dar probabil compensa faptul ca aveam indeajuns timp de joaca afara. Hai ca tac, ca am comentat mai lung decat postarea

Având in vedere că prin clasa a patra îi desenam coarne şi limbă scoasă, cu creta colorată, “celui mai iubit dintre bărbaţi” (parca asta era formularea) pe tabloul minunat din fata clasei şi-mi băgam în belele învăţătoarea din cauza asta (era şi preoteasa, ceea ce pe vremea aia….) şi mai ales că aveam origini dubioase (mama – fiică de premiaţi cu Ordinul muncii şi tata cu tatăl preot şi mama moşiereasă), probabil că ori mă luau la prelucrat aia de la partid să facă din mine “mandria clasei muncitoare”, ori ajungeam reacţionar şi inamic al societăţii socialiste.

Tind să cred că lucrurile ar fi evoluat spre varianta numărul doi. Şi probabil se termina cu o fugă apoteotică din ţară. Dar bine că nu a fost cazul şi, bine rău cum a evoluat situaţia după ’89, măcar acum pot să zic ce vreau şi să nu mă trezesc că mă ia vreunul cu ochi albaştri la ochi

Oricum, ce vârstă ar fi avut Ceaşcă sau nu, cui îi mai pasă? Se întâmpla acum 20 de ani. Peste 10 ani, o să ne facem Dumas şi scriem “După 30 de ani” şi tot aşa

Eu cu siguranta mi-as fi turnat mama, fratele, sora…..Pana la revolutie, cand aveam cinci ani, il turnam in fiecare zi pe frate’miu ca rupea pozele cu preaiubitul conducator din manuale, ca zicea bancuri cu ceausescu-pcr-sta-inc…, si chiar credeam ca o sa pot zbura cand o sa fiu soim, ca nu am apucat. Nu-mi amintesc de Mihaela nici de Miaunel si Balanel. Cand zic ceausescu, imi amintesc decat de un poster din baie cu echipa Steaua si de o un desen ditnr-o carte de colorat, cu un nene burtos facut din litere, a! si de lampa cu ulei la care ma holbam cu orele in serile mult prea lungi de iarna. Noapte buna, copii! – asta nici macar nu stiu de unde era.