3 aprilie 2007
Domnu’ presedinte, laba jos ca sa va vedeti bine!
Publicat în General, Sport de Adrian Ţone

Eu sunt reporter “pe Dinamo”. Adica principala mea preocupare e “catzelaria”, unde merg frecvent.
Mai o declaratie la panou inainte de antrenament, mai o panda dupa meci sa afli cam cate milioane de euro a bagat in echipa in ultima saptamana Turcu sau Borcea. Vorbe aruncate asa, din mersul masinii, cand incetineste sa nu rupa jipanu in groapa cascata de lucrarile primordiale ale primariei de a inlocui bordurile (apropos, cred ca o sa devenim cat de curand un oras de mergatori pe sarma, cele mai bune drumuri din Bucuresti fiind bordurile).
De, oameni importanti, nu poti sa le treci cu vederea sferturile de declaratii. Pentru ca sunt singurele.
Sambata, la ore potrivite mai degraba pentru a gusta un strop de vin inainte de a pasi in Saptamana Patimilor, cea pregatitoare a sufletului si trupului pentru Invierea Domnului, stai si “atarni” pe trotuarul de la iesirea dinspre Calea Floreasca sa iasa unul dintre personajele de mai sus. Asta e, tu ai vrut sa te faci ziarist. In timp ce astepti vine unul dintre oamenii de ordine si iti spune pe un ton rastit, mai sa te ia la bataie, sa te duci dupa garduletul pus de ei pe trotuar, “ca nu aveti voie aici”. Te enervezi, ii sari malacului la beregata, il intrebi daca si-a luat ma-sa trotuar sa ne zica si noua sa dam o stire si altele mai grele, dar e post…
Duminica ma uit la meci. Aflu ca Basescu a venit in Giulesti cu fiica a mica. Si cu toata flotila de ofiteri SPP. Nu s-a dus la oficiala, ca era Tariceanu acolo si avea meci greu cu el. S-a dus la tribuna a doua, intre suporteri. Mai bine, si asa nu mai facuse de mult o baie de multime. A facut poze, a ras, s-a facut ca-l cunoaste pe Rica Raducanu… ma rog, tot tacamul pentru a se vedea bine la televizor caracterul popular al intaiului om in stat.
Cand colo la stiri ce sa vad? Reporterul intreaba de ce nu a stat la oficiala, presedintele raspunde in doi peri, din mers, “Pai ce ati fi spus voi maine daca stateam intre Copos si Becali?” Se suie in masina, alaturi de Elena cu fular visiniu la gat. Cum ce masina? Masina poporului bineinteles. Dar german, asa cum e cunoscuta Volkswagen.
Moment in care nu mai vad nimic la televizor. Pentru ca un haidamac de SPP-ist gasise el de cuviinta sa puna mana pe obiectivul camerei.
Promit ca data viitoare, cand un om de ordine, fie el si SPP-ist, ma va agresa in vreun fel si ma va opri sa-mi fac meseria, sa-l dau in judecata. Oi gasi eu in tara asta o lege si pentru ziaristi nu numai pentru imbogatiti ai fotbalului, presedinti miscrobisti si haidamacii lor. Sau nu?
Articole similare:
11 Comentarii
Citeşte termenii şi condiţiile de utilizare ale acestui blog!!!




Pai e simplu : un mic mail la mai multi ziaristi = partid.
Dar parca vad ca dupa ce ajung prin Parlament îi vedem si pe ziaristi deranjati de camerele cu obiectivul prea curios printre atîtea conturi si afaceri blatuite.
Si apropo de “sferturile de declaratii” inutile si vag profesionale în cadrul unui interviu. Cu cît sînt mai multi actionari, cu atît creste numarul declaratiilor ?
Nu asta era ideea, sa-si faca ziaristii partid.
Pe mine ma deranjeaza doar faptul ca atunci cand ma duc sa-mi fac meseria, ca imi convine sau nu, oamenii responsabili cu declaratiile, gen investitorii de la Dinamo sau presedintele Basescu, au o atitudine de “hai la revedere”, desi le convin de minune baile de multime si aparitiile teve. Despre gorile am vorbit in post.
Referitor la sferturile de declaratii, ce sa zic… Asta se intampla. Reporterul intreaba si subiectul raspunde in doi peri, din mers, ca si cum “ba nu vedeti ca am treaba?” Ar fi mult mai civilizat, zic eu, sa se opreasca o secunda si sa spuna, “nu comentez” sau “nu fac nici o delaratie”. Dar…
Cred ca mai e mult pana cand si lumea politica, a sportului si in general populatia reprezentativa a Romaniei sa se civilizeze…Ai dreptate in privinta comportamentului fata de jurnalisti, insa, dupa cum bine stii sunt si multe jigodii…genul aluia care a mancat un peste de 17 kile…
Cat despre presedinte…e previzibil comportamentul…nu stiu insa cati o sa mai puna botul la popularitatea asta ….
daca era previzibil…
Ati auzit de concursul Absolut? Cine stie mai multe detalii, de unde aflam regulamentul, cum se face sa te inscrii?
De ce ati ales sa faceti reclama la bauturi alcoolice fix la post-ul asta, despre presedinte? De ce nu la Crin Antonescu, la Penescu, la galeria Rapidului sau la ala cu Andreea Raducan? Tendentios…
Am auzit ceva… trebuie sa gasesti forma sticlei de Absolut in viata de zi cu zi si sa o fotografiezi. Concursul asta mi se pare ca s-a tinut si in Bulgaria acu ceva vreme si a avut un neasteptat numar de participanti din randul amatorilor de fotografie si nu numai. Abia astept sa aflu detalii… daca cineva stie ceva, pls post here
Hmmm, cred ca mai multe detalii poti afla din interiorul companiei din care faci parte, foarte prost condusa daca alege sa-si faca o astfel de promovare. Nu stiu daca firma mama ar fi de acord cu astfel de practici. Sau vodka asta nu-i originala si e made in Bulgaria?
Salut! Sunt un pasionat al fotografiei. Am auzit si eu de acest concurs. Deocamdata nu stiu mai mult decat voi. Cert e ca nu voi rata sansa de a participa. Sunt inscris intr-un club de fotografie. In total suntem vreo 25-30 de membrii si o sa participam cu totii. Mi se pare un concurs foarte interesant si stiu ca e foarte bine privit de artistii si fotografii din lumea intreaga. Astept comentarii de la cei care au auzit mai multe si pot sa ne lamureasca.
Pana atunci, keep up the good work! ciau
Ahaaa…Ma speriasem. Am crezut ca faci parte din vreun club al alcoolicilor cu 25-30 de membri (cu un singur i atentie!!!)Mai stiu io o reclama, la fel de prosta, cu “hai babo lasa vrajeala…”
PS Dupa nume s-ar zice ca esti pasionat de jocuri pe calculator, nu de fotografie
Vad ca nu mai comenteaza baietii….rusinica, ce inseamna publicitatea asta???Nu are nici macar o legatura cu subiectul postat, remarc ca pe baieti nu-i intereseaza soarta tarii si rahaturile care se petrec zilnic aici….ei sunt doar privitori!