22 mai 2007

Legile noastre vs. ale lor

Publicat în General de Ovidiu Vanghele

Romania culege, in ultimele zile, ce a semanat timp de 17 ani. In toata aceasta perioada, legile – de la Constitutie si pina la ultimele ordine de autoritati locale – s-au schimbat si ras-schimbat pentru ca diversi mahari sa scape dupa multele magarii.

Lucrurile simple, care ar trebui sa fie gasite ca atare si fara dubii, negru pe alb, cu subiect si predicat in legile romanesti, au fost sucite si invartite pana cand nici macar cei care le-au facut nu mai inteleg ce au vrut sa spuna acolo. Si asta doar in cazul in care ele nu au fost deliberat facute ambiguu, prost si cu multe echivocuri inca de la inceput, pentru a lasa pori prin care bagabontii vremurilor viitoare sa poata lua o gurita de aer.

O sa incep cu ceea ce ne doare de doua zile incoace. Un nene, de meserie presedinte, nervos nevoie-mare pe o ziarista agasanta, ii smulge acesteia telefonul mobil din mana. Las la o parte ceea ce i-a zis. Am intrebat mai multi juristi despre fapta sa. Ca fost student la drept (nu absolvent, ca mai am niste restante pe care nu le voi mai da niciodata) bag mana-n foc ca e talharie. E talharie pentru ca fapta a fost facuta cu violenta. Violenta nu inseamna ca trebuie neaparat s-o fi dat pe femeie cu capu’ de asfalt. A smulge cuiva ceva al lui din mana este violenta. Si pentru talharie te duci la puscarie mai repede si mai mult decat pentru furt.

Dar ce te faci, ca unii spun ca e furt calificat!

Ciudat!, zic io, si ma duc sa ma uit in Codul penal. Aici – stupoare. Nici cal, nici magar.

Cum de un om normal, vorbitor nativ de limba romana, trecut si prin ceva cursuri de drept, nu poate sa califice fara echivoc o fapta simpla ramane un mister.

Al doilea mister, reiesit din acelasi gest al cetateanului nervos, este daca, data fiind calitatea sa, are sau nu imunitate in fata justitiei. Constitutia – singura care vorbeste despre asta – spune lucruri traznite. Presedintele are imunitate, dar doar pentru declaratiile si gesturile politice. La prima vedere e simplu: il asteapta niste declaratii la Parchet, un rechizitoriu si un proces, in urma caruia un judecator va spune daca se duce sau nu la puscarie.

Dar vin altii, specialisti de aceeasi talie, care zic ca, daca te uiti in notitele constituantei si in temeiurile care au fost avute in vedere la redactarea Constitutiei, s-a vrut de fapt a se statua ca presedintele nu poate fi judecat decat pentru inalta tradare. Adica procurorii trebuie sa deschida un dosar penal pentru o infractiune – furt sau talharie, oricare ar fi ea – pe care sa-l suspende in secunda doi pe motiv ca cel anchetat are, in prezent, imunitate. De redeschis, il vor redeschide atunci cand cetateanul nu va mai avea imunitate.

Iarasi vin io si va intreb: ce e domnilor asa de greu sa scrii acolo niste principii clare, la obiect, in romana, pe care sa le inteleaga tot prostu’?

Daca la astea doua contradictii – majore data fiind calitatea persoanei implicate – mai adaug si altele, va zapacesc de tot. Asa ca nu fac altceva decat sa le trec in rezerva.

Aia de la CNSAS, spre exemplu, nu au voie de la lege sa-ti spuna numele celor pe care-i judeca decat dupa ce verdictul este final. OK pana aici, numai ca decizie definitiva a CNSAS inseamna doua chestii: fie a fost securist si se va duce in instanta, unde procesul e public si oricum se va afla cine este, fie nu a fost securist, o chestiune care numai prejudicii nu poate aduce cuiva. Asa se ajunge la conversatii telefonice de tot rasul intre jurnalisti si membri ai Colegiului, care nu spun nume ci dau doar indicii, ca in jocurile alea TV de prost gust cu temerari si comori ascunse.

Aia de la Prefecturi – adica de la stat, adica aia care fac legile – calca in picioare Codul muncii la organizarea Referendumului.

Si mai am si alte exemple, dar ar fi deja prea mult. Totusi, ma mai opresc la unul.

La ora la care scriu aceste randuri ma uit cu un ochi la CTP care vorbeste ceva despre deontologie, destul de neconvingator, din pacate. Ba poti sa filmezi pe oricine, persoana publica, ba nu poti in nu-stiu-ce situatie, ba presedintele trebuia sa-i ceara politicos jurnalistei sa nu-l filmeze, ba era pe domeniu public, ba momentul era de interes public, ba nu are voie sa se enerveze ca e presedinte…

Nu mai simplu ar fi, domnule Popescu, sa apara o lege a presei clara, cu dispozitii, cu prevederi, situatii si sanctiuni CLARE? Ar fi, stimate presedinte al CRP, o premiera pentru presa, dar si pentru sistemul legislativ romanesc.

Cu o astfel de lege-exemplu pentru 17 ani de mizerii judiciare poate am scapa, de pilda, de acei “colegi” care, atunci cand vad in miez de noapte o femeie de 60 de ani extenuata dupa 16 ore de munca lesinand, se reped sa o filmeze si nu sa o ajute catre punctul medical. Sau de aceia pentru care cosul de supermarket al presedintelui este stire.

Daca CRP ar trebui sa militeze pentru ceva, dupa umila mea parere asta ar trebui sa caute si sa obtina: o Lege a presei! Cu “L”. Caci bunul simt se pare ca nu poate fi invatat si asumat de toata lumea din presa romana, ci mai degraba impus.

Perioada asta de haos din ultimele zile nu are, dupa parerea mea, decat un singur izvor: legea romana de doi lei si ambiguitatile ei, cauzate de tupeul sau prostia in stare pura a celor care, de 17 ani, se pitesc prin Parlament sau prin alte institutii ale statului pentru a face, chipurile, legi.

Constitutia americana are doua sute si ceva de ani si este in continuare perfect valabila. In Europa exista Constitutii care fie prevad clar imunitatea presedintelui si acoperirea ei, fie stipuleaza, la fel de clar, ca acesta nu are imunitate in fata legii. Sa nu mai vorbim de alte legi din aceleasi tari.

In schimb, in Romania functioneaza perfect principiul potrivit caruia necunoasterea legii nu te absolva de raspundere.

No comment!