8 iunie 2009

Freneticul reporter Bulă în aşteptarea şefului diplomaţiei

Publicat în Politic de Miruna Badea

Ieri mi-am adus aminte – cu tristeţe – de un banc în care Bulă stătea şi aştepta pe cineva cu care urma să se întâlnească la ora 11. Nervos că “cineva” întârzia, Bulă se decide: “E 12. Mai stau până la 1 şi, dacă nici până la 2 nu ajunge, la 3 plec”.

Cam aşa au gândit şi reporterii – ce e drept, foarte puţin numeroşi – care au avut “plăcerea” de a-l aştepta la vot pe ministrul Diaconescu, duminică, acesta anunţând că va vota la ora 2.

Aşadar, în prima zi caniculară a anului, la miezul zilei, în miezul arşiţei, într-o curte prăfuită, fără umbră, fără borduri de sprijinit şi fără vreo cişmea, stau şi aştept alături de ceilalţi reporteri – aşa cum am zis deja, puţin numeroşi.

La 2 fără un sfert, aflăm, prin intermediar, că purtătorul de cuvânt a anunţat că ministrul vine la 3.

Aştept, aşadar. Mai schimb o vorba cu colegii prezenţi, mă uit la alegători – majoritatea trecuţi demult de 70 de ani -, la maşinile care trec pe stradă, la câinele care “administrează” curtea liceului…

După un timp, încep să număr ambulanţele care trec pe bulevardul Dacia cu alarmele pornite. Schimb registrul şi încep să ascult discuţiile membrilor secţiilor de votare ieşiţi afară, ca să mai ia puţin aer. Trag cu urechea – urât din partea mea.

“Vecinul” – un cetăţean foarte bronzat a cărui casă este situată în imediata apropiere a liceului – stă şi fumează gânditor pe prispa casei. E tăcut deşi înţeleg că în ziua precedentă, îşi “delectase” vecinii cu muzică.

Soseşte ministrul Justiţiei. Total neaşteptat pentru mine, care nu auzisem ca acesta să-şi fi anunţat dinainte prezenţa la vreo secţie de votare. Vine simplu, fără alai, îmbrăcat la costum şi însoţit de nevastă.

Votează şi pleacă după ce precizează laconic: “Am votat cu speranţa unei bune reprezentări a intereselor noastre la Bruxelles”.

E bine… a mai trecut timpul… Şi totuşi, mult-aşteptatul ministru de Externe nu îşi face apariţia. Mă gândesc că, în mod clar, trebuie să fi apărut vreo complicaţie de ultim moment în politica externă. Altminteri, nu-mi explic cum se întâmplă că tocmai unul dintre miniştrii cu cea mai bună imagine nu respectă o oră pe care a făcut-o publică din proprie iniţiativă.

Ne lămureşte din nou, pe toţi, după un telefon, purtătorul de cuvânt. Ministrul va veni la vot….azi… dar nu se ştie când…

Pai nu-I nimic. Plecăm toţi că deja este trecut de patru aşa că probabil ne putem face utili la redacţie.

Nu face nimic că ministrul nu a venit. Adică, sunt convinsă – deşi nu mi-a spus nimeni – că dânsul a avut ceva treabă importantă. Cu siguranţă, mult mai importantă decât este pentru un reporter o declaraţie, de la ministrul de Externe, în ziua votului pentru europarlamentare, când şeful său de partid tocmai s-a decis să se retragă din CSAT.

Articole similare:

“Draga Caline, daca ai ocazia sa fii mai Tariceanu?”
Haiducul Ponta este asteptat sa ia cu japca de la bogati ceasurile Audemar Piquet si sa-i lase doar in boxerii CK
Spionul 0,07, zis si Dandana, in ziarele de marti

1 Comentariu

Citeşte termenii şi condiţiile de utilizare ale acestui blog!!!

verde amar a comentat:
Publicat în 14 iunie 2009, la ora 17:56

sarcaul reporter “bula”
cat a asteptat sarcul de el …

P.S: Ma treci si pe mine la blogroll ? Astept raspuns pe blog/e-mail sau pe mess :)

 
(obligatoriu)
(obligatoriu)
(micsoreaza | mareste)
Poti folosi urmatoarele tag-uri in comentariul tau:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>