Până unde poate să crească ROBOR sub guvernarea PSD?

Senatorul PMP, Cristian Lungu, a afirmat miercuri, imediat după adoptarea Codului Penal, că marea ştire obscurată de acoperirea mediatică a dezbaterilor şi votului pe Codul Penal, a fost creşterea ROBOR, la 3 luni, la 3.34%

„Aceasta este adevărata ştire acoperită de dezbaterile din Camera Deputăţiilor pe Codul Penal şi anume că sub guvernarea PSD tocmai s-a mai scumpit creditarea în România. Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri la 3,34%, de la 3,27% cât înregistra marţi, nivel care nu a mai fost atins din martie 2014. Asta în timp ce indicele ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 3,39%, de la 3,32%. Ca să înţelegem amplitudinea acestei realităţi, trebuie să ne amintim că 60% din creditele din România (pt societăţi comerciale şi persoane fizice) sunt denominate în lei, adică depind de ROBOR şi de ce se întâmplă pe piaţa interbancară”, a afirmat senatorul Cristian Lungu, vicepreşedinte al Departamentului pentru politică economică, buget, finanţe, bănci şi fonduri europene al Partidului Mişcarea Populară.

Citeşte comunicatul integral la adresa: http://comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=12475

Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.