Chinezul care profită cel mai mult de pe urma coronavirusului. Afacerea sa a explodat şi a câştigat mai mult decât Jeff Bezos în 2020

  • China are şi sursa virusului, dar şi tratamentul pentru el
  • Compania care produce ventilatoare pentru spitale face miliarde în perioada asta
  • Averea celor trei proprietari a crescut cu peste 7 miliarde de dolari în acest început de an
8256 afișări
Imaginea articolului Chinezul care profită cel mai mult de pe urma coronavirusului. Afacerea sa a explodat şi a câştigat mai mult decât Jeff Bezos în 2020

MIliardarul care profită cel mai mult de pe urma coronavirusului. A câştigat mai mulţi bani decât Jeff Bezos în 2020

Criza coronavirusului a luat pe nepregătite toate sistemele sanitare din întreaga lume. Cu peste 1 milion de oameni afectaţi, cele mai căutate produse sunt ventilatoarele care ajută pacienţii bolnavi de COVID-19 să respire.

Cel mai mare producător al acestor ventilatoare medicale este Shenzhen Mindray Bio-Medical Electronics Co. din China, iar cei trei acţonari ai companiei au câştigat 7.3 miliarde de dolari în acest început de an, după ce acţiunie companiei au crescut cu 41% pe fondul cererilor imense din toată lumea.

Li Xiting, preşedintele companiei, e omul cu cele mai mari câştiguri la averea sa totală de 12.7 milioane de dolari 3.7 miliarde dolari în 2020, potrivit estimărilor Bloomberg. El e urmat de Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, care a câştigat 3.4 milioane de dolari în acest început de an pe fondul crizei coronavirusului.


Chiar dacă SUA a început să producă ventilatoare în fabricile Ford şi General Motors, estimările companiei Mindray din China sunt că cererea de ventilatoare medicale este de 10 ori mai mare faţă de capacitatea de producţie. Doar SUA ar avea nevoie 960.000 de ventilatoare, mult peste capacitatea de 200.000 din acest moment.

Italia, cea mai afectată ţară din lume, a început să trieze pacienţii grav afectaţi de COVID-19, iar doar cei cu şanse de vindecare se mai bucură de ajutorul ventilatoarelor la respirat.

Mindray nu avea aprobare pentru a vinde în SUA până luna trecută, însă guvernul american le-a dat autorizaţie la instaurarea stării de urgenţă. Capacitatea de producţie a chinezilor era de doar 3000 de aparate pe lună.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici