Concurenţă între vaccinuri. După anunţul Pfizer şi BioNTech, Rusia susţine că Sputnik V are o eficienţă mai mare

  • Vaccinul rusesc Sputnik V este 92% eficient în protejarea oamenilor de COVID-19, potrivit Fondului Suveran al Rusiei.
  • Anunţul a venit la câteva zile după ce companiile Pfizer şi BioNTech au precizat ca vaccinul lor are o eficienţă de 90%.
  • Pandemia de coronavirus a ucis mai mult de 1,26 milioane de oameni.
1577 afișări
Imaginea articolului Concurenţă între vaccinuri. După anunţul Pfizer şi BioNTech, Rusia susţine că Sputnik V are o eficienţă mai mare

Profimedia

Vaccinul rusesc Sputnik V, în prezent în faza 3 a studiilor clinice, este 92% eficient în protejarea oamenilor de COVID-19, conform rezultatelor testelor intermediare, a declarat miercuri Fondul Suveran al Rusiei (RDIF), relatează Reuters. 
 
Anunţul a venit la câteva zile după ce companiile Pfizer şi BioNTech au precizat ca vaccinul lor are o eficienţă de 90%.
 
În timp ce experţii au declarat că datele Rusiei au fost încurajatoare şi au întărit ideea că pandemia ar putea fi oprită de vaccinuri, aceştia au avertizat că rezultatele se bazează doar pe un număr mic de voluntari care au contractat COVID-19.
 
Analiza a fost efectuată după ce 20 de participanţi au dezvoltat virusul şi a examinat câţi au primit vaccinul faţă de un placebo. Numărul este semnificativ mai mic faţă de cele 94 de persoane infectate din studiul vaccinului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech.
 
Analiza statistică a 20 de cazuri confirmate ale noului coronavirus, cazuri împărţite între persoanele vaccinate şi cele care au primit placebo, indică o rată de eficacitate de 92% pentru vaccinul Sputnik-V după o a doua doză”, conform comunicatului de presă emis de Fondul Suveran Rus (RDIF) şi institutul de cercetare Gamaleïa.
 
”Presupun că a existat presiune politică după comunicatul de presă de la Pfizer şi BioNTech la începutul săptămânii pentru a trece la nivelul propriilor date”, a declarat Bodo Plachter, director adjunct al Institutului de Virologie de la Universitatea din Mainz. „Ceea ce lipseşte pentru moment este o analiză a semnificaţiei statistice.”
 
În timp ce Rusia a fost până acum zgârcită cu privire la documentaţia ştiinţifică a acestui vaccin promovat de preşedintele Vladimir Putin, dezvoltatorii Sputnik-V au asigurat miercuri că cercetarea va fi publicată în curând „într-una dintre principalele reviste medicale din lume.” RDIF a asigurat, de asemenea, că va furniza toate datele necesare autorităţilor de reglementare naţională ale ţărilor care doresc să achiziţioneze Sputnik-V.
 
Fondul rus de investiţii, care susţine dezvoltarea Sputnik V, a declarat că procesul va continua timp de şase luni.
 
Alexander Gintsburg, directorul Institutului Gamaleya care a dezvoltat vaccinul, a declarat că rezultatele intermediare au demonstrat că Sputnik V este eficient şi vaccinările în masă vor fi lansate în Rusia în următoarele săptămâni.
 
Pandemi de coronavirus a ucis mai mult de 1,26 milioane de oameni, a închis afacerile şi a lăsat milioane de locuri de muncă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici