Germania, sufocată de Covid. „Situaţia nu mai este doar gravă, este dramatică”

  • Coşmarul Covid bântuie Germania, ţară unde secţiile de terapie intensivă sunt pline.
  • Ministrul Sănătăţii, Spahn: „Situaţia nu mai este doar gravă, este dramatică”.
  • OMS trage semnalul de alarmă privind numărul de paturi din Europa.
7329 afișări
Imaginea articolului Germania, sufocată de Covid. „Situaţia nu mai este doar gravă, este dramatică”

Germania, sufocată de Covid. „Situaţia nu mai este doar gravă, este dramatică”

Ministrul german al Sănătăţii a declarat: „Trebuie să transferăm pacienţi. Există doar 8,1% din locurile vacante în Berlin, 8,8% în Saxonia şi 9,4% în Bavaria".

„În unele regiuni din Germania, situaţia nu este doar gravă, dar acum este foarte, foarte dramatică. Trebuie să transferăm pacienţi, secţiile de terapie intensivă sunt pline”, spune ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, care revine pentru a-şi exprima îngrijorarea puternică privind situaţia Covid din Germania.

„Oricine are un atac de cord sau un accident în aceste regiuni are foarte multe dificultăţi în obţinerea unei îngrijiri bune”, adaugă el. În prezent, locurile libere la terapie intensivă în Berlin sunt 8,1%, 8,8% în Saxonia şi 9,4% în Bavaria. Există 3.845 de paturi de terapie intensivă ocupate în toată Germania şi 399,8 incidenţa medie săptămânală la 100.000 de locuitori.

Într-un interviu acordat Deutschlandfunk, Spahn a explicat că „trebuie să reducem contactele şi să acţionăm decisiv la nivel de stat. De aceea, nu ştiu dacă toate forţele pe care le avem în acest moment precis sunt concentrate corect asupra acestei dezbateri”.

Guvernul Merkel, prin purtătorul de cuvânt Steffen Seibert, a reiterat ieri că nu va introduce cerinţa vaccinului. Tot ieri, preşedintele Institutului Robert Kock, Lothar Wieler, a reamintit că cerinţa de vaccinare este „ultimă soluţie”, atunci când orice altceva nu funcţionează eficient.

„Putem prezice că va exista o presiune mare sau extremă pe paturile de spital în 25 de ţări europene şi o presiune mare sau extremă asupra unităţilor de terapie intensivă în 49 din cele 53 de ţări până la 1 martie 2022”.

Aceasta este alarma lansată de OMS, care a prezis că numărul total de decese va depăşi 2,2 milioane până în primăvara anului viitor. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici