O nouă staţie de oxigen închiriată din Turcia va fi montată la Spitalul de Urgenţă Sibiu

  • O nouă staţie de oxigen care va ajunge în ţară la sfârşitul acestei săptămâni.
  • Staţia ar asigura oxigen şi pentru un container, unde spitalul va pune în funcţiune 22 de paturi ATI.
  • Judeţul Sibiu a depăşit incidenţa de infectare 7 la mia de locuitori.
120 afișări
Imaginea articolului O nouă staţie de oxigen închiriată din Turcia va fi montată la Spitalul de Urgenţă Sibiu

Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, conf. dr. Liliana Coldea, a declarat că 46 de posturi de oxigen existente în secţiile Medicală 1 şi Medicală 2 depind de o nouă staţie de oxigen care va ajunge în ţară la sfârşitul acestei săptămâni şi va fi funcţională până la sfârşitul săptămânii viitoare.

„În Medicală 1 şi Medicală 2 sunt 46 de posturi de oxigen. Aceste posturi sunt condiţionate, pentru a fi funcţionale, de existenţa noii staţii de oxigen, care este în curs de a veni în ţară şi de a fi amenajată în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. Luăm în discuţie orice posibilitate de a creşte numărul de paturi de spitalizare pentru pacienţii COVID. Am solicitat această staţie de oxigen, am făcut-o chiar pentru a creşte capacitatea de furnizare a oxigenului. Aceasta va deservi şi containerul unde pregătim 22 de posturi de ATI”, a spus Coldea.

Coldea a spus că staţia de oxigen, care vine din Turcia, va ajunge la Sibiu la sfârşitul acestei săptămâni, iar termenul până care trebuie să fie funcţională este sfârşitul săptămânii viitoare.

Închirierea unei staţii noi de oxigen s-a făcut după ce specialiştii au ajuns la concluzia că cea existentă nu mai face faţă nevoii mari din ultima perioadă.

Judeţul Sibiu a depăşit incidenţa de infectare 7 la mia de locuitori, conform situaţiei cumulate a cazurilor în ultimele 14 zile, având, miercuri, o rată de 7,19 la mie. Municipiul Sibiu are o rată de infectare de 11,18 la mie. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu a cerut, miercuri seara, carantină pentru municipiul Sibiu, pentru oraşele Cisnădie şi Tălmaciu şi pentru satul Şelimbăr.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici