S-a găsit explicaţia ştiinţifică pentru care Covid-19 lasă pacienţii fără miros

Tratând omul ca altceva decât un câine de vânătoare, se consideră că, la specia noastră, simţul mirosului este puţin sau deloc folos. Cu Covid-19, care are printre simptomele sale cele mai tipice pierderea mirosului, a devenit clar că acest simţ nu este deloc secundar şi datorită numeroaselor studii noi pe acest subiect s-a descoperit că este un indicator important al sănătăţii noastre.

În primul rând, pierderea mirosului poate fi un semnal de alarmă pentru infecţia cu Sars-CoV-2. Astfel, două companii de cercetare, Global Consortium for Chemosensory Research şi SmellTracker, au studiat în detaliu ce se întâmplă cu sistemul olfactiv în timpul infecţiei. Din datele culese de-a lungul lunilor de la zeci de mii de oameni din întreaga lume, pare clar că neuronii olfactivi sunt ţinta virusului, indiferent de variante.

„Becul” olfactiv

Efectul virusului asupra simţului mirosului este evident. Se credea iniţial că virusul atacă neuronii olfactivi prin receptorii Ace-2. Sandeep Datta, neurobiolog la Universitatea Harvard, a descoperit însă că aceşti receptori nu sunt exprimaţi de neuronii olfactivi, ci de alte celule care îi înconjoară, şi de celulele stem găsite în bulbul olfactiv, necesare pentru a repara deteriorarea frecventă la care neuronii senzoriali olfactivi sunt expuşi deoarece sunt în contact direct cu exteriorul.

Lista problemelor de sănătate semnalate şi de o scădere a mirosului este lungă: se întâmplă în boli autoimune precum poliartrita reumatoidă, dar şi în depresie, a cărei severitate este proporţională cu micşorarea bulbului olfactiv.

Cu vârsta, însă, simţul mirosul se înrăutăţeşte şi, după vârsta de 70 de ani, de exemplu, se estimează că una din cinci persoane nu mai ştie să identifice corect mirosul de fum, iar una din trei - cel de gaz.