Student la medicină din Franţa, găsit mort la 10 zile după ce se vaccinase cu serul AstraZeneca

  • Un student la medicină în vârstă de 24 de ani a fost găsit mort joi, 18 martie, la Nantes, în Franţa.
  • Tânărul fusese vaccinat cu serul AstraZeneca pe 8 martie.
  • Familia se gândeşte că tânărul a decedat din cauza vaccinului.
9729 afișări
Imaginea articolului Student la medicină din Franţa, găsit mort la 10 zile după ce se vaccinase cu serul AstraZeneca

Student la medicină din Franţa, găsit mort la 10 zile după ce se vaccinase cu serul AstraZeneca

Un student la medicină în vârstă de 24 de ani a fost găsit mort joi, 18 martie, la Nantes, a dezvăluit luni Ouest-France şi preluat de Le Figaro.. Potrivit informaţiilor cotidianului, tânărul din La Turballe (Loire-Atlantique) fusese vaccinat cu serul AstraZeneca pe 8 martie. Procuratura din Nantes a deschis o anchetă asupra cauzelor morţii şi a dispus, de asemenea, o autopsie.
 
Anthony R., student în anul şase ani la medicină, ar fi fost găsit mort în apartamentul său de către pompieri, după ce familia a alertat autoritāţile, îngrijorate de absenţa acestuia. Potrivit sursei citate, un document care indică faptul că tânărul fusese vaccinat pe 8 martie cu serul AstraZeneca ar fi fost găsit la faţa locului de către poliţie. O sursă apropiată dosarului, citată de ziar, a precizat că raportul autopsiei ar arăta „sângerări interne cauzate de tromboză”.
 
Familia se gândeşte că tânărul a decedat din cauza vaccinului.
 
”Fratele meu, dincolo de a fi genial, avea grijă de el. Era atent la ce mânca, făcea sport. Mai presus de toate, nu avea antecedente medicale, nicio boală, nimic. Avea o sănătate perfectă. Deci acest vaccin este singura cauză de care ne putem agăţa pentru a înţelege ce s-a întâmplat”, a spus fratele tânărului decedat.
 
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Medicamentelor (ANSM), responsabilă cu monitorizarea vaccinurilor împotriva Covid-19, a declarat că acest caz este ”în curs de investigaţie clinică,” dar nu există nimic până în acest moment care să facă legătura între deces şi vaccinare.
 
„Am fost informaţi despre un caz de deces al unei persoane în vârstă de 24 de ani, la câteva zile după vaccinarea cu vaccinul AstraZeneca. În acest stadiu, nu există dovezi care să indice rolul vaccinului. Acest caz de deces face obiectul unei investigaţii clinice aprofundate de către centrele regionale de farmacovigilenţă (CRPV)”, a precizat ANSM pe site-ul său.
 
În ultimul său raport, ANSM a raportat 4.184 de cazuri de efecte adverse de la începutul vaccinării cu AstraZeneca în Franţa. În plus, agenţia a observat „13 cazuri de evenimente tromboembolice (pentru mai mult de 1.041.000 de injecţii)”. În raportul său din 18 martie, după suspendarea vaccinării de către 15 ţări europene, Agenţia Europeană pentru Medicamente a concluzionat că vaccinul nu a fost asociat cu o creştere a riscului general de formare a cheagurilor de sânge. Prin urmare, utilizarea AstraZeneca a putut fi reluată în multe ţări europene. Acum în Franţa, serul este autorizat numai persoanelor cu vârsta peste 55 de ani.
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici