Vaccinul israelian anticovid - realizat de specialişti în combaterea armelor biologice

Israelul a anunţat că vaccinul său anticovid se află în faza testărilor. Ceea ce înseamnă că nu va fi primul vaccin de pe piaţa mondială, dar sunt şanse bune ca în vară să fie omologat.

2840 afișări
Imaginea articolului Vaccinul israelian anticovid - realizat de specialişti în combaterea armelor biologice

Lelia Munteanu Vaccinul israelian anticovid - realizat de specialişti în combaterea armelor biologice

Cei care realizează acest vaccin sunt cercetătorii (ai Armatei şi din mediul academic) de la IIBR, Institutul Israelian pentru Cercetare Biologică (foto) din orăşelul Ness Ziona.

Aflat în subordinea Guvernului, Institutul e angajat în “cercetare şi dezvoltare în domeniile biologiei, chimiei şi ştiinţelor mediului, pentru a oferi statului Israel răspuns ştiinţific la ameninţările chimice şi biologice”.

Încă de la jumătatea lui februarie, premierul Netanyahu a “ordonat” Institutului condus de prof. Shmuel C. Shapira să realizeze cât mai rapid un vaccin împotriva noului coronavirus şi să pună bazele unei fabrici de vaccinuri. (Executarea celui de-al doilea ordin durează, conform estimării specialiştilor, cel puţin patru şi cel mult şapte ani).

Nimeni nu s-a îndoit de succes. Pe lângă multe alte rezultate de excepţie, cercetătorii de la IIBR au contribuit la realizarea în 1959 (şapte ani după înfiinţarea institutului) a vaccinului antipoliomelitic.

Ca şi cei de la compania americană Moderna, israelienii au conceput vaccinul pe o reţetă nouă, bazată pe materialul generic (ARN) al virusului.

Denumirea locului în care e amplasat Institutul pentru Cercetare Biologică - Ness Zion (Steag spre Sion) - are o semnificaţie simbolică în cartea Profetului Ieremia (4,6): “Înălţaţi un steag spre Sion, fugiţi şi nu vă opriţi! Căci de la miazănoapte aduc nenorocirea şi un mare prăpăd”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici