Actorul Joseph Gordon-Levitt va primi titlul "Bărbatul anului" din partea Universităţii Harvard. Cine este "Femeia anului" - FOTO

Actorul american Joseph Gordon-Levitt va primi titlul "Bărbatul anului" pe 2016 - Hasty Pudding Man of the Year - din partea secţiei de teatru a Universităţii Harvard, în cadrul unei ceremonii fastuoase care parodiază un obicei ce datează din secolul al XVIII-lea, informează people.com.

1055 afișări
Imaginea articolului Actorul Joseph Gordon-Levitt va primi titlul "Bărbatul anului" din partea Universităţii Harvard. Cine este "Femeia anului" - FOTO

Actorul Joseph Gordon-Levitt va primi titlul "Bărbatul anului" din partea Universităţii Harvard (Imagine: Hepta/ Mediafax Foto)

Artistul american va primi acest trofeu insolit nu doar pentru talentul său actoricesc, ci şi pentru simţul lui antreprenorial, evidenţiat în domeniul online prin lansarea record.org, o platformă participativă dedicată creaţiei artistice.

Joseph Gordon-Levitt, în vârstă de 34 de ani, va primi acest titlu insolit cu ocazia unei parade anuale, ce va fi organizată în Cambridge, Massachusetts, pe 5 februarie.

Membrii asociaţiei Hasty Pudding Theatricals de la Harvard acordă în fiecare an titlul de femeia, respectiv bărbatul anului, unui artist care s-a remarcat nu numai la Hollywood, ci şi pe scena de teatru sau în alte domenii.

Clubul Hasty Pudding de la Harvard, fondat în 1795, reprezintă cea mai veche trupă de teatru de amatori din Statele Unite ale Americii.

Câştigătorii primesc o oală de budincă aurită, o tradiţie care datează din 1795, când 21 de studenţi de la Harvard au stabilit ca fiecare membru al noului club să aducă "o oală de budincă de cereale" la întâlnirile lor.

Titlul "Femeia anului" pe 2016 a fost atribuit actriţei Kerry Washington, care va primi acest trofeu în cadrul unei ceremonii ce va avea loc pe 28 ianuarie.

În 2015, aceste distincţii au revenit actorilor Amy Poehler şi Chris Pratt.

Printre câştigătorii din anii anteriori ai acestui premiu se numără actriţele Marion Cotillard, Meryl Streep, Katharine Hepburn, Elizabeth Taylor, Julia Roberts, Jodie Foster, Meg Ryan, Halle Berry, Catherine Zeta Jones, Charlize Theron, Scarlett Johansson şi actorii Kiefer Sutherland, Christophher Walken, Richard Gere, Clint Eastwood, Tom Cruise, Robert De Niro, Harrison Ford, Steven Spielberg, Anthony Hopkins, Bruce Willis şi Ben Stiller.

Joseph Gordon-Levitt, care în 2013 a debutat în calitate de regizor şi scenarist cu pelicula "Don Jon", în care şi joacă rolul principal, a debutat în cinematografie în 1992, când a apărut în producţia "Beethoven - Un câine puţin prea mare". După ce a jucat timp de cinci sezoane în sitcomul "A treia planetă de la Soare", actorul a luat o pauză pentru a urma cursurile Universităţii Columbia din Statele Unite. Părăsind televiziunea, Joseph Gordon-Levitt s-a orientat apoi spre cinema şi s-a făcut remarcat în câteva lungmetraje bine primite de public şi de criticii de specialitate, precum "500 de zile cu Summer", "Începutul/ Inception" şi "50/ 50". Au urmat roluri din alte filme cu mare priză la public, precum "Cavalerul negru: Legenda renaşte/ The Dark Knight Rises", "Looper: Asasin în viitor/ Looper", "Lincoln", "Sin City: A Dame to Kill For/ Sin City: Am ucis pentru ea" şi "The Walk/ The Walk: Sfidează limitele".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici