Alexandrescu, despre Muzeul Bran: Este o reîntoarcere în locul unde a funcţionat dintotdeauna

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, afirmă, într-un mesaj postat pe Facebook, că decizia Ministerului Culturii de a reorganiza Muzeul Bran este un demers prin care se urmăreşte asigurarea condiţiilor de prezervare a patrimoniului muzeal, precizând că nu este vorba despre o desfiinţare.

Alexandrescu, despre Muzeul Bran: Este o reîntoarcere în locul unde a funcţionat dintotdeauna (Imagine: Lucian Muntean / Mediafax Foto)

"Decizia Ministerului Culturii de a reorganiza Muzeul Naţional Bran este un demers prin care se urmăreşte asigurarea condiţiilor de prezervare şi de valorificare a patrimoniului muzeal. Nu este vorba despre o desfiinţare a Muzeului Naţional Bran, ci despre reîntoarcerea acestuia în locul unde a funcţionat dintotdeauna. Ministerul Culturii priveşte această decizie ca un act normal de reînfiinţare a muzeului. Dublarea de identitate survenită în urma retrocedării Castelului Bran nu a asigurat un circuit de vizitare corespunzător valorii colecţiilor, iar aceasta a fost principala motivaţie care a determinat luarea acestei hotărâri. Opinia publică trebuie să afle că anul trecut Castelul Bran a avut peste un milion de vizitatori, iar Muzeul Naţional Bran a avut 11.000", a scris ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, într-o notă de informare privind Muzeul Naţional Bran, publicată vineri, pe pagina personală de Facebook.

Totodată, Ministrul Culturii notează că Ministerul Culturii a propus proprietarilor Castelului Bran preluarea în regim de comodat a pieselor de patrimoniu din Fondul Reşedinţei regale de la Bran, cu respectarea strictă a condiţiilor de conservare, restaurare, administrare, întreţinere şi punere în valoare, ceea ce implică angajarea unui personal de specialitate (conservatori, muzeografi). "Totuşi, aceştia nu au acceptat oferta în condiţiile muzeale impuse de valoarea patrimonială a colecţiei regale", confirmă Alexandrescu.

În ceea ce priveşte patrimoniul secţiei Vama Medievală Bran din cadrul Muzeului Naţional Bran, ministrul informează că va trece în administrarea CJ Braşov, prin Muzeul Judeţean de Istorie Braşov, colecţia urmând să fie valorificată în parteneriat cu Muzeul Ţării Făgăraşului "Valer Literat" şi cu Primăria Comunei Bran. Acest fond de patrimoniu va fi preluat la o dată ulterioară de Primăria Comunei Bran, dacă aceasta reuşeşte să achiziţioneze o clădire în care să înfiinţeze un nou muzeu. Muzeul Judeţean de Istorie Braşov va preda această colecţie în administrarea viitorului Muzeu al Comunei Bran. Secţia etnografică în aer liber a Muzeului Naţional Bran va trece în administrarea CJ Braşov, ca secţie a Muzeului Etnografic Braşov, ce va rămâne in situ şi va fi regândită ca un eco-muzeu, în strânsă colaborare cu comunitatea locală reprezentată de Primăria Comunei Bran.

"Graţie investiţiilor preconizate de Consiliul Judeţean Braşov, Muzeul îşi va creşte gradul de atractivitate şi de interactivitate", scrie Vlad Alexandrescu în finalul notei de informare privind Muzeul Naţional Bran, publicată într-un mesaj pe pagina sa personală de Facebook.

Muzeul Naţional Bran şi-a închis porţile anul trecut, în luna august, după 60 de ani de funcţionare, conform unei decizii a Ministerului Culturii şi Cultelor, deoarece clădirea în care funcţionează muzeul va intra în administrarea familiei de Habzburg, care deţine şi Castelul Bran.

Directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, istoricul Nicolae Pepene, a declarat, pentru corepondentul MEDIAFAX, că Muzeul Naţional Bran va fi desfiinţat conform unei decizii a MCC, urmând ca cele aproape 10.000 de exponate să fie expuse fie în Castelul Bran, fie la Muzeul de Istorie.

Muzeul Naţional Bran funcţionează în prezent în clădirea Vămii Medievale Bran, care în luna august a trecut în administrarea privată a familiei de Habzburg, care deţine şi Castelul Bran, prin urmare, muzeul va fi desfiinţat. Cele aproape 10.000 de exponate aparţin însă statului român, o parte dintre acestea urmând să fie predate spre expunere în Castel, iar o parte către Muzeul de Istorie Braşov. Aceste fonduri preluate de la Bran vor fi cuprinse într-o colecţie distinctă, numită „Colecţia Castelului Bran“. Muzeul Naţional Bran mai are în administrare şi Muzeul Satului Brănean, însă acesta va rămâne în administrarea Consiliului Judeţean Braşov, ca secţie a Muzeului de Etnografie Braşov şi va fi transformat într-un eco-muzeu.

Muzeul Bran a fost înfiinţat în 1957, iar până în 1991 a fost administrat de autorităţile locale judeţene, fiind apoi preluat de Ministerul Culturii.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 2 comentarii
Taguri:
MUZEUL BRAN ,
MINISTERUL CULTURII ,
muzeu ,
bran ,
functionare ,
patrimoniu ,
desfiintare
COMENTARII
  • Anonimus 6 mar 2016

    Pentru ce a fost retrocedap Castelul Bran ?L-au construit acesti PARAZITI ? sau l-au primit de POMANA ,ca sa se lafaiasca progeniturile regale ? Trebuia pusa mitraliera pe ei si nu retrocedarea unui bun care nu era al lor !

  • Ma nage rLeagu e. ro 5 mar 2016

    Best free online sci-fi game on the web! No Pay2Win! : AD2460. c o m
    __ Castiga premiul cel mare de 75 de euro in competitia Champions League sau un trofeu real pe care il poti primi jucand in cel mai bun ma na ger de fotbal online gratuit:
    Ma nage rLeague. ro

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa
ULTIMA ORĂ
Momentul în care audienţele au luat-o razna. Scene memorabile în direct. „Am un talent deosebit!”