Antena Group îşi modifică acţionariatul: Fiicele lui Voiculescu îşi menţin acţiunile. Grivco creşte

Antena TV Group, care deţine Antena 1, îşi va modifica uşor acţionariatul, dar fiicele lui Dan Voiculescu, Camelia şi Corina, îşi vor menţine participaţia la societate, deţinând împreună aproape 80% din acţiuni, în timp ce Grivco îşi va creşte puţin numărul de acţiuni, ajungând la peste 3,9%.

688 afișări
Imaginea articolului Antena Group îşi modifică acţionariatul: Fiicele lui Voiculescu îşi menţin acţiunile. Grivco creşte

Antena Group îşi modifică acţionariatul: Fiicele lui Voiculescu îşi menţin acţiunile. Grivco creşte (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Potrivit unor documente depuse la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), Antena TV Group SA, care deţine licenţele televiziunilor Antena 1, Antena Stars, Euforia Lifestyle TV şi Zu TV, a depus, pe 31 martie, la CNA solicitări de modificare a tuturor licenţelor deţinute de societate, în urma modificării acţionariatului acesteia.

În acest sens, Antena TV Group SA a solicitat CNA, în conformitate cu legislaţia audiovizualului, şi acordul pentru modificarea acţionariatului.

TITLURILE ZILEI

Astfel, fiicele lui Dan Voiculescu, Camelia şi Corina, vor continua să fie principalii acţionari ai Antena TV Group SA şi îşi vor menţine numărul de acţiuni, respectiv: Camelia Voiculescu - 41,780095%, iar Corina Voiculescu - 37,457653%.

Totodată, alţi acţionari ai Antena TV Group care îşi menţin numărul de acţiuni sunt Mihai Lazăr (8,644884%) şi Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României (membru fondator şi preşedinte Dan Voiculescu) - 3,91666%.

Un alt acţionar, Anca Raluca Gheorghe, îşi reduce uşor numărul de acţiuni, de la 4,322442% la 4,259203%.

În schimb, un alt acţionar, societatea Grivco SA, îşi creşte uşor numărul de acţiuni, de la 3,878266% la 3,941504%.

Acţionarii Grupului Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA sunt Camelia Voiculescu - 39,125%, Corina Voiculescu - 39,125%, Anca Raluca Gheorghe - 10%, Mihai Lazăr - 10% şi Elena Sorina Constanda - 1,75%, potrivit CNA.

Conform articolului 54, alineatul 2 din Legea audiovizualului, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele şi în datele declarate, inclusiv privind datele lor de identificare, precum şi structura acţionariatului până la nivel de persoană fizică şi juridică, asociat sau acţionar care deţine o cotă mai mare de 20% din capitalul social ori drepturile de vot ale unei societăţi titulare de licenţă audiovizuală.

Pe de altă parte, societatea Antena TV Group şi-a modificat şi sediul social, din clădirea Grivco Business Center din Bucureşti într-un imobil din bulevardul Ficusului din Capitală, potrivit unor documente depuse la CNA.

Modificarea sediului social al Antena TV Group SA vine în contextul în care Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, pe 8 august 2014, în dosarul ICA, pe Dan Voiculescu, la 10 ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, şi pe Sorin Pantiş, fost ministru, la şapte ani de închisoare.

În acest dosar, prejudiul a fost stabilit la aproximativ 60 de milioane de euro, instanţa dispunând confiscarea mai multor imobile apaţinând inculpaţilor, printre care sediile posturilor de televiziune Antena şi cel al grupului de firme Grivco.

Pe de altă parte, societatea Antena 3 SA, care deţine licenţa audiovizuală a televiziunii de ştiri Antena 3 şi licenţa televiziune Antena International, are adresa într-o clădire din şoseaua Bucureşti-Ploieşti, numerele 25- 27, Bucureşti, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice şi pe site-ul televiziunii Antena 3.

Acţionarii societăţii Antena 3 SA sunt: Corina Voiculescu - acţionar principal (49,58%), Camelia Voiculescu (43,85%), Sorin Oancea (5,3%), Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României (membru fondator şi preşedinte Dan Voiculescu) - 1,27%, potrivit CNA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici