Anul Nou, sărbătorit în Nepal - GALERIE FOTO

Nepal, o ţară specială datorită culturii şi religiei, situată în munţii Himalaya, între India şi China, sărbătoreşte în fiecare an la mijlocul lunii aprilie Anul Nou (Naya Barsa). Evenimentul nu are o dată fixă, aceasta fiind calculată în funcţie de fazele lunii.

Anul Nou, sărbătorit în Nepal (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

GALERIE FOTO

Odată cu venirea Noului An, în Bhaktapur şi zona învecinată are loc festivalul Bisket Jatra. Anul acesta, manifestaţia a început în 10 aprilie şi va dura nouă zile.

Pe străzi sunt plimbate în care alegorice imagini ale unor zeităţi mânioase, Bhairab şi Bhadrakali. În locurile în care se opresc, mulţimea aprinde candele şi lămpi. Nepalezii fac sacrificii animale, oferă flori şi bani.

În piaţa Nyatapola, unde este asamblat un car legat cu două funii groase, locuitorii oraşului se împart în două tabere, de est şi de vest.

Bărbaţii din cele două tabere încearcă să tragă carul în partea lor de oraş. În final, una din tabere cedează. Câştigătorii vor escorta carul cu zeităţi până pe malul râului, loc în care este ridicat un stâlp uriaş.

Gestul comemorează victoria în urma războiului descris în epopeea Mahabharata. În următoarea zi, acesta este doborât.. Aşa este anunţat începutul anului nou nepalez.

Cel puţin o dată pe lună, locuitorii Nepalului se bucură de câte un festival sau o sărbătoare naţională.

Vezi şi:

GALERIE FOTO - Locuri în care merită să ajungi

FOTOGRAFII MEMORABILE

GALERIE FOTO - Femei care au schimbat lumea



comentează şi tu Momentan sunt 3 comentarii
Taguri:
anul nou ,
sărbătoare ,
nepal ,
hinduism ,
india ,
china ,
utopie ,
cultură ,
tradiţie ,
zeităţi
COMENTARII
  • dragomir 16 apr 2009

    am lucrat cu ei in arabia saudita.niste puturosi incapatanati.ca si vecinii lor indienii.

  • la multi ani! 15 apr 2009

    la multi ani, ro-nepalezilor!

  • guest mediafax.ro 15 apr 2009

    Nepal, o ţară specială datorită culturii şi religiei, situată în munţii Himalaya, între India şi China, sărbătoreşte în fiecare an la mijlocul lunii aprilie Anul Nou (Naya Barsa). Evenimentul nu are o dată fixă, aceasta fiind calculată în funcţie de fazele lunii.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa