"Arts District 100", un eveniment dedicat memoriei eroilor şi Centenarului Unirii

Lansarea celui de-al treilea sezon al manifestului cultural Arts District, intitulat "Arts District 100", eveniment dedicat memoriei eroilor şi Centenarului Unirii va avea loc marţi, la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti.

132 afișări
Imaginea articolului "Arts District 100", un eveniment dedicat memoriei eroilor şi Centenarului Unirii

"Arts District 100", un eveniment dedicat memoriei eroilor şi Centenarului Unirii

Cu acest prilej, ICon Arts Ensemble va susţine un concert cu trei lucrări în primă audiţie absolută.

ICon Arts Ensemble este format din membri ai Orchestrelor Naţionale Radio şi profesori la instituţiile de muzică din Bucureşti: Raluca Stratulat – vioară, Andreea Ţimiraş – violoncel, Mihai Murariu – pian, Adrian Buciu – flaut, Alexandru Anastasiu – percuţie, vibrafon.

Cele trei lucrări lucrări în primă audiţie absolută, create pentru acest proiect, sunt:

- Timothy Doyle (Irlanda), lucrarea "Vesper", dedicată Monumentului Eroilor CFR;

- Mihai Murariu (România), lucrarea "Martyr", dedicată Monumentului Eroilor de la Sălăjan;

- Sebastian Ţună (România), lucrarea "Ultimul străjer al capitalei", dedicată Monumentului cu acelaşi nume din Băneasa.

Artiştii vor mai interpreta, în completarea programului, lucrări alese în consonanţă cu tema:

Béla Bartók – "Dansuri româneşti", George Enescu – "Adagio pentru vioară şi pian", George Enescu – "Serenade lointaine" – Trio pentru vioară, violoncel şi pian dedicat Casei Regale a României, Sebastian Androne – "Fresco meets Baldi", Alexandru Anastasiu – "Never Ending Story".

Cu acelaşi prilej, în seara zilei de marţi va avea loc vernisajul expoziţiei foto realizate de Mihai Benea care cuprinde imagini ale celor 8 Monumente ale eroilor Războiului cel Mare aduse în atenţia publicului în acest proiect.

Programul concertelor Arts District 100:

- 17 octombrie – Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Bucureşti;

- 28 octombrie – Biserica fortificată din Şelimbăr, Sibiu: Concert Chordis Quartet (Alex-Lucian Cioată, Peter Domahidi, Kata Domahidi şi Flavius-Iosif Ignat), invitată: Zsuzsa Domahidi – flaut;

- 14 noiembrie – Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

În cadrul concertelor din Bucureşti vor fi interpretate lucrările dedicate monumentelor din Capitală, iar la Şelimbăr vor fi interpretate lucrările dedicate monumentelor din Şelimbăr şi Braşov. Au acceptat invitaţia Arts District compozitori din România, Serbia/ Olanda, Finlanda, Irlanda şi China.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici