Atac informatic la site-uri de presă franceze. Le Parisien, L'Express sau Radio France nu sunt accesibile

Numeroase site-uri de presă franceze, printre care Le Parisien, L'Express sau Radio France, sunt inaccesibile vineri, după ce au fost vizate de un atac informatic, relatează Le Monde în ediţia electronică.

730 afișări
Imaginea articolului Atac informatic la site-uri de presă franceze. Le Parisien, L'Express sau Radio France nu sunt accesibile

Atac informatic la site-uri de presă franceze. Le Parisien, L'Express sau Radio France nu sunt accesibile

Hackerii au blocat accesul la site-urile publicaţiilor L'Express, 20 minutes şi Le Parisien, ale trustului Radio France, şi chiar la site-urile Mediapart, Slate, Vanity Fair şi Gamekult.

De asemenea sunt inaccesibile site-urile unor companii precum Accor, Alinea, Thalys sau Kiloutou.

Contactat de Le Monde, L'Express a confirmat că site-ul său este inaccesibil, precizând că este o problemă de la compania care găzduieşte aceste site-uri, Oxalide. Într-un mesaj pe Twitter, Oxalide a confirmat că se confruntă cu un "incident privind infrastructura sa".

Blocarea site-urilor sugera iniţial un atac cibernetic prin blocarea serviciului, însă este puţin probabil ca un astfel de atac să poată bloca toate site-urile găzduite de o companie.

Mai multe grupuri de hackeri au ameninţat recent că vor desfăşura acţiuni "de amploare" împotriva unor site-uri franceze, dar până în prezent nu a fost publicată nici o revendicare a atacului de vineri.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici