Augustin Buzura: Fănuş Neagu a fost un mare scriitor şi o mare conştiinţă

Augustin Buzura a declarat pentru MEDIAFAX că Fănuş Neagu a fost un mare scriitor şi o mare conştiinţă, un stăpân desăvârşit al limbii române şi un creator obsedat de frumuseţea acestei limbi.

358 afișări
Imaginea articolului Augustin Buzura: Fănuş Neagu a fost un mare scriitor şi o mare conştiinţă

Augustin Buzura: Fănuş Neagu a fost un mare scriitor şi o mare conştiinţă (Imagine: Cristi Movila/Mediafax Foto)

"A fost unul dintre foarte puţinii care au mai rămas din generaţia '60 atât de chinuită şi care, în fond, a contribuit la repunerea literaturii române pe bazele ei reale. Fănuş a fost un stăpân desăvârşit al limbii române, un creator obsedat de frumuseţea limbii române şi de spaţiile pe care le-a descris ca nimeni altul (...) A fost un om care a făcut gazetărie de mare clasă, a scris cronică sportivă şi a schimbat faţa cronicii sportive", a spus scriitorul Augustin Buzura, amintindu-şi, totodată, că Fănuş Neagu a fost şi "un fanatic al unei echipe de fotbal, Rapid".

Totodată, Augustin Buzura a spus că, în ultima perioadă, Fănuş Neagu a fost revoltat de ce se întâmplă în societatea românească. "Era un mare scriitor şi o mare conştiinţă. În ultima vreme, el a fost revoltat de degradarea vieţii culturale şi spirituale, de improvizaţia şi prostul gust care au pus stăpânire pe ţară", a mai spus Buzura.

Scriitorul, dramaturgul şi cronicarul sportiv Fănuş Neagu a murit în noaptea de luni spre marţi, la spitalul Elias din Capitală, în urma unei îndelungi suferinţe. Fănuş Neagu, născut la 5 aprilie 1932, a fost internat mult timp la spitalul Elias din Capitală din cauza unui cancer la prostată, iar în ultimele săptămâni a fost în comă.

Fănuş Neagu, povestitor, memorialist, nuvelist, romancier şi dramaturg, a fost redactor la revistele Luceafărul şi Amfiteatru şi a scris cronici sportive la România Literară. El a fost coleg cu Eugen Barbu, Teodor Mazilu, Ion Băieşu şi Adrian Păunescu.

Printre volumele pe care le-a scris se numără "Întâmplări aiurea şi călătorii oranj" (publicistică), romanul "Scaunul singurătăţii", nuvelele "Dincolo de nisipuri", piesele "Echipa de zgomote" şi "Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp".

A primit, printre altele, premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volumele "Cantonul părăsit", "Frumoşii nebuni ai marilor oraşe", "Echipa de zgomote", "Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp".

În perioada decembrie 1993 - 1996, Fănuş Neagu a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti. În noiembrie 1993 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar pe 21 decembrie 2001 a devenit membru titular al aceleiaşi instituţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici