Baletul "Lacul Lebedelor", în montarea lui Gheorge Iancu, va fi reprezentat joi, 17 noiembrie, şi vineri, 25 noiembrie, la ONB - FOTO

Spectacolul de balet "Lacul Lebedelor" de Piotr Ilici Ceaikovski, în montarea maestrului Gheorge Iancu, coregraf şi dansator român recunoscut pe plan internaţional va avea loc joi, 17 noiembrie şi vineri, 25 noiembrie, de la ora 18:30, la Opera Naţională Bucureşti.

1112 afișări
Imaginea articolului Baletul "Lacul Lebedelor", în montarea lui Gheorge Iancu, va fi reprezentat joi, 17 noiembrie, şi vineri, 25 noiembrie, la ONB - FOTO

Baletul "Lacul Lebedelor", în montarea lui Gheorge Iancu, va fi reprezentat joi şi vineri, la ONB (Imagine: Alexandru Mihaescu/ Mediafax Foto)

Spectacolul va fi dirijat de maestrul Iurie Florea, scenografia - Luisa Spinatelli, iar light design-ul aparţine Camillei Piccioni.

Vedeta televiziunii Media Stand, Anabeta Toromani va fi artistul invitat al spectacolului din data de 17 noiembrie, audienţa putând să o remarce în rolul reginei.

Distribuţia din 17 noiembrie 2016: Odette/Odile: Cristina Dijmaru, Siegfried: Ovidiu Matei Iancu, Regina: Anbeta Toromani - Italia, Deirfgeis: Robert Enache, Beno: Ryo Takaya, Pas de trois: Valentin Stoica, Andra Ionete şi Lorena Negrea, alături de Orchestra Operei Naţionale Bucureşti.

Distribuţia din 25 noiembrie 2016: Odette/Odile: Flavia Stocchi, Siegfried: Robert Enache, Regina: Corina Dumitrescu, Deirfgeis: Ovidiu Matei Iancu, Beno: Stefano Nappo, Pas de trois: Ryo Takaya, Greta Niţă şi Akane Ic, alături de Orchestra Operei Naţionale Bucureşti.

Maestrul coregraf Gheorghe Iancu a exprimat: ,,Am crescut şi am visat cu Lacul Lebedelor. Cei care au fost implicaţi în această minunată aventură de la început au crescut şi psihic, şi artistic, şi fizic”.

În urma solicitărilor repetate din partea publicului şi ţinând cont de faptul că biletele au fost epuizate în scurt timp de la punerea în vânzare, Opera Naţională Bucureşti va oferi în transmisiune live reprezentaţia „Lacul lebedelor” de P.I. Ceaikovski, un spectacol de Gheorghe Iancu.

Baletul va putea fi urmărit în transmisiunea live, joi 17 noiembrie a.c., începând cu ora 18:30, pe site-ul Operei Naţionale Bucureşti www.operanb.ro, precum şi pe pagina oficială de Facebook a instituţiei (https://www.facebook.com/opera.bucharest/).

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici