Bogdan Chirieac a demisionat din echipa editorială a ziarului Gândul

Jurnalistul Bogdan Chirieac a demisionat, duminică, din funcţia de senior editor politică externă şi din echipa editorială a ziarului Gândul, în cererea de demisie exprimându-şi spernaţa că astfel se va pune capăt "atacurilor absurde" la adresa ziarului şi a directorului acestuia.

Bogdan Chirieac a demisionat din echipa editorială a ziarului Gândul

"Vă înmânez această demisie în speranţa că astfel se va pune capăt atacurilor absurde la adresa domniei voastre şi a ziarului pe care îl conduceţi", afirmă Chirieac în cererea de demisie adresată directorului cotidianului, Cristian Tudor Popescu.

El îl anunţă pe C.T. Popescu că rămâne ataşat cotidianului pe care l-au fondat împreună, dar că înţelege să se retragă "într-un moment în care în România asistăm la o confuzie gravă a valorilor economiei de piaţă, dublată de o campanie furibundă de decredibilizare a presei".

Cotidianul "Evenimentul Zilei" l-a acuzat pe Bogdan Chirieac că este acţionar al unei firme care face afaceri cu statul şi că, din această postură, a scris un articol în care critica o companie concurentă celei ale cărei produse le distribuia prin firma sa.

Directorul cotidianului Gândul, Cristian Tudor Popescu, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că demisia lui Bogdan Chirieac este un "gest necesar", atât pentru ziar, cât şi pentru presa românească şi că jurnaliştii de la Gândul vor depune "declaraţii de afaceri"

"Demisia domnului Chirieac este un gest necesar atât pentru ziarul Gândul, cât şi pentru presa românească. Începând de astăzi, ziariştii din redacţia Gândul vor depune la directorul ziarului o declaraţie de afaceri în care vor prezenta acest gen de activităţi, cu statul sau private, în care sunt implicaţi. Această măsură nu are un caracter a priori interdictiv sau sancţionatoriu, ea vizând transparenţa în relaţiile profesionale", a spus Cristian Tudor Popescu.



comentează şi tu Momentan sunt 10 comentarii
Taguri:
CHIREAC ,
DEMISE ,
COMENTARII
  • Alex 17 nov 2007

    Stimate GLONTZ ,
    Problemele Romaniei nu se rezolva insultindu-i sub anonimat pe cei care au alta parere. Subiectul articolului este Bogdan Chirieac ; spuneti ceva care sa-l incrimineze pe el , nu pe noi , care avem alta parere . Curat nu o sa se faca niciodata in Romania sau in lume . Motorul economiei capitaliste este lacomia , ca trasatura general umana . Cei mai lacomi si mai combativi sint in frunte peste tot. De fapt in toate orinduirile a fost asa : de cind a aparut plusprodusul din activitatile umane , cineva l-a vrut numai pentru el. Urmarind comentariile de pe forumurile Gindul si Cotidianul , rezulta ca dl Chireac va pleca la Adevarul . Unii zic ca dl. Chirieac facea afaceri necurate la Adevarul ; sint doar vorbe caci fara probe nu se schimba nimic. A trecut o saptamina de la demisia d-lui Chirieac si nimeni din DNA, procuratura sau guvern nu a afirmat ca acele contracte au fost ilegale. Unii zic ca ca vina d-lui Chirieac e doar morala si ca sefii lui cunosteau afacerile sale . In tara asta toti care sint in frunte sint cu vinovatii morale dar si cu fapte bune : nimic nu e negru sau alb ; totul e gri , inclusiv presedintele , primul ministru sau parlamentarii sau ziaristii . E foarte trist ca unele ziare nu au comentat de loc demisia d-lui Chirieac . E un semnal ca mai sint multi ziaristi in situatii jenante. De ce ar fi ei mai buni decit restul societatii ?

  • GLONTZ 12 nov 2007

    ALEX SI PERSEVERENT, CU UNII CA VOI, CU CONSTIINTA DE MUCAVA CAZUTA'N MLASTINA, NU SE VA MAI FACE CURATENIE IN ROMANIA IN VEACUL-VEACURILOR. SHUT-UP AND GO TO HELL. BOTH OF YOU.

  • unu 12 nov 2007

    Din punctul meu de vedere, va fi 'un pic mai bine' la Gandul. Chireac suferea de obsesia Razboiului Rece si tot ce scria era dominat de un fel de cautare febrila de semne ca vine al doilea Razboi Rece. Probabil e un semn al faptului ca a fost parca ghid turistic inainte de a deveni editor de externe/relatii internationale. Probabil a citit si el 'Diplomatia' de Kissinger si crede ca textul ala e relevant pentru intelegerea contextului international actual. Se inseala.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa