- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Cannes 2011: Deschiderea Semaine de la Critique - o "declaraţie de război"
Lungmetrajul "La guerre est déclarée", de Valérie Donzelli, a deschis, joi seară, secţiunea Semaine de la Critique a Festivalului de Film de la Cannes (11 - 22 mai), pelicula fiind îndelung aplaudată.
Cannes 2011: Deschiderea Semaine de la Critique - o "declaraţie de război" (Imagine: Adrian Paduretu/Mediafax Foto)
De la începutul filmului până la final, sala, în care s-a aflat şi ministrul Culturii, Frédéric Mitterrand, a aplaudat aproape continuu.
Aflaţi în mijlocul sălii, Valérie Donzelli şi tatăl fiului său, Jérémie Elkaïm, care a semnat scenariul acestui film, au salutat publicul, regizoarea având lacrimi în ochi.
Filmul spune povestea unor părinţi care se luptă pentru a salva viaţa copilului lor, bolnav de cancer.
Un film deosebit de aşteptat, ce va fi prezentat printr-o proiecţie specială care marchează a 50-a aniversare a secţiunii Semaine de la Critique, este lungmetrajul cu accente autobiografice al regizoarei franceze de origine română Eva Ionesco, intitulat "My Little Princess". În acest film, cu care Eva Ionesco debutează ca regizor, celebra actriţă franceză Isabelle Huppert joacă rolul mamei regizoarei, Irina Ionesco, care a devenit cunoscută ca fotograf de artă în anii 1970 după ce a convins-o pe fiica ei, pe atunci adolescentă, să pozeze într-o serie de fotografii semipornografice.
La vârsta de 5 ani, Eva Ionesco a devenit modelul preferat al mamei sale. Fotografiile semierotice ale acesteia realizate de mama sa au stârnit controverse când au fost publicate, în anii 1970. Eva a mai fost model şi pentru alţi fotografi, precum Jacques Bourboulon. Ea este cel mai tânăr model care a apărut într-un pictorial nud în Playboy, la vârsta de 11 ani, în 1976, în ediţia italiană a revistei. Un alt pictorial nud, apărut în noiembrie 1978 în ediţia spaniolă a Penthouse, a fost realizat pe baza fotografiilor realizate de mama sa. A apărut, de asemenea, pe coperta Der Spiegel. A debutat ca actriţă la 11 ani, în 1976, în filmul "The Tenant" al lui Roman Polanski. A avut apoi o serie de roluri de tip Lolita în filme semipornografice lansate la mijlocul anilor 1970.
Lungmetrajele care vor concura în secţiunea Semaine de la Critique sunt:
-
"Las Acacias" de Pablo Giorgelli (Argentina/Spania),
-
"Avé" de Konstantin Bojanov (Bulgaria/Franţa),
-
"17 filles" de Delphine Coulin şi Muriel Coulin (Franţa),
-
"Sauna on Moon" de Zou Peng (China),
-
"The Slut (Hanotenet)" de Hagar Ben Asher (Israel/Germania),
-
"Snowtown" de Justin Kurzel (Australia) şi
-
"Take Shelter" de Jeff Nichols (SUA).
Tot în competiţie au fost selectate scurtmetrajele şi mediumetrajele următoare:
-
"Alexis Ivanovitch vous êtes mon héros" de Guillaume Gouix (Franţa),
-
"Black Moon" de Amie Siegel (Statele Unite),
-
"Blue" de Stephan Kang (Noua Zeelandă),
-
"Boy" de Topaz Adizes (Statele Unite),
-
"Bul-Myul-Ui-Sa-Na-Ie" de Moon Byoung-gon (Coreea de Sud),
-
"Dimanches" de Valéry Rosier (Belgia),
-
"In Front of the House" de Lee Tae-ho (Coreea de Sud),
-
"La inviolabilidad del domicilio se basa en el hombre que aparece empunando un hacha en la puerta de su casa" de Alex Pipern(Uruguay/Argentina),
-
"Junior" de Julia Ducournau (Franţa) şi
-
"Permanências" de Ricardo Alves Júnior (Brazilia).
În cadrul sesiunilor speciale de proiecţii va rula şi filmul "Walk Away Renée" de Jonathan Caouette (SUA/ Franţa/ Belgia), iar lungmetrajul "Pourquoi tu pleures?" al cineastei franceze Katia Lewcowicz va fi proiectat în seara de închidere a secţiunii Semaine de la Critique.
A 50-a ediţie a secţiunii Semaine de la Critique, al cărei juriu este prezidat de cineastul sud-coreean Lee Chang-Dong, are loc în perioada 12 - 20 mai.
Cea mai veche secţiune paralelă cu Festivalul de la Cannes, Semaine de la Critique a fost creată în 1962, de Sindicatul francez al criticii de cinema, cu misiunea de a prezenta filmele de început din cariera unor cineaşti. Bernardo Bertolucci, Ken Loach şi Wong Kar Wai sunt câţiva dintre cei care şi-au făcut debutul la Semaine de la Critique, de-a lungul timpului.
-
Investiţie de 150 de milioane de dolari în România. O companie coreeană vrea să construiască o fabrică de componente anvelope şi airbaguri
Economic astăzi, 10:49
Compania Hyosung, din Coreea de Sud, intenţionează să investească circa 150 de milioane de dolari în România, într-o fabrică de componente anvelope şi airbaguri auto. Investiţia ar putea fi lansată în perioada imediat următoare, potrivit Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. citeşte tot
-
COD GALBEN DE PLOI ŞI VIJELII în aproape toată ţara, până vineri. Ce judeţe vor fi afectate
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări cod galben de averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi căderi de grindină, una fiind valabilă de miercuri ora 15:00 până joi la ora 06:00, iar o alta valabilă de joi ora 06:00 până vineri la ora 12:00. citeşte tot





Nu exista comentarii