- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Cântăreţul de jazz Al Jarreau, spitalizat în stare critică
Cântăreţul de jazz american Al Jarreau, în vârstă de 70 de ani, a fost internat în stare critică, joi seară, într-un spital din sud-estul Franţei, din cauza unor tulburări respiratorii pe care le-a acuzat cu puţin timp înainte de a susţine un concert.
"Cântăreţul Al Jarreau a fost internat la serviciul de reanimare al spitalului din Gap, ieri seară (joi, n.r.), la ora 22.00 GMT, în stare critică", a precizat spitalul francez.
"Medicii nu pot să se pronunţe pentru moment, pacientul se află la terapie intensivă, sub supraveghere permanentă. Este prea devreme să ne pronunţăm în legătură cu şansele lui de supravieţuire", a precizat conducerea spitalului.
Medicii francezi vor reveni cu un comunicat vineri seară.
Al Jarreau trebuia să susţină un concert joi seară, în cadrul celei de-a 15-a ediţii a Festival des enfants du jazz, organizat în perioada 12 - 25 iulie în oraşul francez Barcelonette.
Stilul vocal unic al lui Al Jarreau şi inovaţiile sale din domeniul muzical l-au transformat într-unul dintre cei mai apreciaţi artişti contemporani, el fiind distins cu cinci premii Grammy. Artistul a concertat şi în România, în 2008, în deschiderea Bucharest Masters Of Jazz Festival.
-
The Economist: "Politica în România - Guvern nou, probleme vechi"
Politic ieri, 21:36
Majoritatea românilor par să se fi săturat de preşedintele Traian Băsescu, al cărui mandat durează până în 2014, comentează revista The Economist, afirmând că noului Guvern de la Bucureşti îi va fi greu să recupereze terenul pierdut până la scrutinul parlamentar programat în noiembrie. citeşte tot
-
COMENTARIU: Jocurile de societate ale "premierului" Ponta cu premierul Ungureanu
Main Story ieri, 21:04
Noul guvern a intrat deja "în pâine", dar personajul principal al unei zile în care evenimentele s-au succedat cu repeziciunea unor întâmplări premeditate a fost Victor Ponta cu al său discurs lung şi politicos la adresa lui Mihai R.Ungureanu. citeşte tot





Henry a debutat cu gol la New York
detalii pe
istoria fotbalului.com