Care au fost cele mai vândute cărţi la Bookfest 2012

Volumele "Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944", de Neagu Djuvara, şi "Particulele elementare", de Michel Houellebecq, se numără printre bestsellerurile Salonului Internaţional de Carte Bookfest, a cărui a şaptea ediţie s-a încheiat duminică, în Capitală.

4868 afișări
Imaginea articolului Care au fost cele mai vândute cărţi la Bookfest 2012

Care au fost cele mai vândute cărţi la Bookfest 2012 (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Volumul "Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 şi unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări", de Neagu Djuvara, a fost vândut în peste 1.000 de unităţi şi a ocupat primul loc în topul vânzărilor editurii Humanitas. Volumul este urmat în top de "Ochiul căprui al dragostei noastre", cea mai nouă carte semnată de Mircea Cărtărescu, "Estul naivităţilor noastre", de Gabriel Liiceanu, "Namaste", de Sega, uvolum ce face parte din cea mai nouă colecţie a editurii, dedicată cărţilor de călătorie, şi "Istoriile mele", de Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia.

Pe primul loc în topul vânzărilor Humanitas Fiction s-a clasat "Dewey. Pisoiul din biblioteca unui mic oraş cucereşte lumea", de Vicki Myron, urmat de "Marea casă", de Nicole Krauss, "Tinereţe. Scene de viaţă provincială", de J.M. Coetzee, "Tunelul", de Ernesto Sabato, ce face parte dintr-o serie dedicată de editură marelui scriitor, "Oameni din Dublin", de James Joyce, care face, de asemenea, parte dintr-o altă colecţie dedicată autorului irlandez.

Audiobook-ul care se află pe locul întâi în topul Humanitas Multimedia este "Despre frumuseţea uitată a vieţii", de Andrei Pleşu, urmat de "O scurtă istorie a românilor, povestită celor tineri", de Neagu Djuvara, în lectura autorului, "Luni sau marţi. povestiri de Virginia Woolf", în lectura Irinei Petrescu, "Toate dimineţile lumii", în lectura lui Răzvan Vasilescu, şi "Cuponul fals", de Marius Manole, după Lev Tolstoi.

În total, Humanitas a avut la Bookfest încasări de peste 370.000 de lei.

În topul Polirom, pe locul întâi s-a situat volumul "Particulele elementare", al invitatului special al târgului Michel Houellebecq, urmat de "Sunset Park", de Paul Auster, apărut în colecţia "Top 10 plus", "Opere II", de Gellu Naum, "Acasă, pe Câmpia Armaghedonului", de Marta Petreu, şi "Cain", de Jose Saramago.

În topul editurii Cartea Românească, pe primul loc s-a situat "Arhivele de la Monte Negro", de Octavian Soviany, urmat de "Eroticon. Tratat despre ficţiunea amoroasă", de Mihaela Ursa, "Medgidia, oraşul de apoi", de Octavian Soviany, "Sindromul de panică în oraşul luminilor", de Matei Vişniec, şi "I.L. Caragiale. Fatalitatea ironică", de Mircea Diaconu.

Încasările de la Bookfest sunt comparabile cu cele de anul trecut, potrivit reprezentanţilor Polirom, care nu au oferit cifre exacte.

Curtea Veche Publishing a estimat o creştere a vânzărilor cu 15% faţă de ediţia trecută. Titlurile atractive, preţurile cu până la 50% mai mici, tombola cu premii, dar şi prilejuirea întâlnirii publicului cu cei mai îndrăgiţi autori par a fi cheia succesului editurii la Bookfest 2012.

Cele mai căutate titluri la Curtea Veche Publishing au fost "Jamie, ministrul hranei sănătoase", de Jamie Oliver, "Eu şi Timpul. Viaţă, vocaţie, viziune", de Margareta Pâslaru, urmate de volumul doctorului nutriţionist Mihaela Bilic "Sănătatea are gust", aflat în continuare în preferinţele românilor, şi "Anul Regelui", de principele Radu al României. Atenţia cumpărătorilor s-a îndreptat, de asemenea, spre cărţile de dezvoltare personală şi profesională, beletristică, titlurile de sănătate şi gastronomie.

În cele cinci zile ale târgului de carte, Curtea Veche Publishing a adus multe titluri noi, cum ar fi "Viscolul", de Vladimir Sorokin, şi "Prieten drag, tovarăş al răposatului", două dintre cele mai bune volume de literatură rusă contemporană, dar şi "În adâncul sufletului" de Gary Zukav şi Linda Francis, primul titlu din colecţia "EZO".

Opt lansări de carte şi patru sesiuni de autografe i-au adus la standul editurii în aceste zile pe Margareta Pâslaru, Mihaela Bilic, Lucian Croitoru, Eugen Simion, Zoltán Rostás, Gheorghe Schwartz, Teodor Baconschi, alături de mulţi alţi scriitori, dar şi critici literari importanţi.

Grupul Editorial Trei s-a aflat şi la această ediţie a Târgului Bookfest aproape de cititorii săi.

"Cele 50 de vicii ale Domnului Grey", de E. L. James (Colecţia Eroscop) a fost vedetă la Bookfest 2012, bestsellerul mondial atrăgând atenţia şi cititorilor români. Cărţile de ficţiune aflate, de asemenea, în topul vânzărilor au fost "Inchizitorul", de Mark Allen Smith (Colecţia Fiction Connection), "Pe aici au trecut Cuţitarii", de Jennifer Egan (Editura Pandora M/ Colecţia Literary Fiction), "Cronoliţii", de Robert Charles Wilson (Colecţia SF Epsilon) şi Alex de Pierre Lemaitre (Colecţia Fiction Connection).

În ceea ce priveşte volumele non-fiction, cititorii Grupului Editorial Trei au preferat: "Ierusalim. Biografia unui oraş", de Simon Sebag Montefiore (Editura Trei), "Floarea vârstei", de Jane Fonda (Editura Lifestyle), "Omul fără chip", de Masha Gessen (Editura Pandora M/ Colecţia Reality Shock), "Fizica viitorului", de Michio Kaku (Editura Trei/ Colecţia "Acum pentru viitor"), şi "Ultimul avertisment", de Rebecca D. Costa (Editura Trei/ Colecţia "Acum pentru viitor").

Cele mai căutate titluri publicate în colecţiile de psihologie au fost "Nevroza balcanică", de Vasile Dem. Zamfirescu, "Reţete de jocuri", de Lawrence J. Cohen, "50 de semne ale tulburărilor psihice", de James Whiney Hicks, "Psihologia vieţii de zi cu zi", de Kenneth T. Strongman, şi "Pe gaura cheii", de Sam Gosling.

La această ediţie a Bookfest, Grupul Editorial Trei a înregistrat o creştere a vânzărilor cu 15% faţă de anul trecut.

Pentru Editura Nemira, ediţia din 2012 a Târgului Bookfest a fost una reuşită, cu câteva zeci de mii de vizitatori la stand şi cu vânzări care le depăşesc pe cele de anul trecut.

Cele mai iubite colecţii Nemira s-au dovedit a fi Nautilus SF, Suspans, Babel, Byzantivm, Religio, Bonton, Damen Tango şi, totodată, cărţile din noua colecţie Mistica.

Topul vânzărilor Nemira la Bookfest, anul acesta, este format din "Jocurile foamei", de Suzanne Collins, "Urzeala Tronurilor", de George R.R. Martin, "Opere alese", de Rodica Ojog-Braşoveanu, "Borgia. Păcatele familiei", de Sarah Bower, şi "În numele prinţesei moarte", de Kenizé Mourad.

Pentru că anul acesta Bookfest (30 mai - 3 iunie, complexul Romexpo din Capitală) s-a desfăşurat sub semnul Franţei, invitaţii speciali ai evenimentului au fost jurnalistul Bernard Pivot, autorii Michel Houellebecq, Nedim Gürsel, Sylvie Germain, Yasmina Khadra şi Yann Apperry, editorul Jean Mattern (responsabilul cu literatura străină al Editurii Gallimard) şi academicianul Dominique Fernandez (autorul volumului "Rapsodia română").

Salonul Internaţional de Carte Bookfest este o manifestare de tradiţie organizată în fiecare an de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, cea mai importantă confederaţie patronală din mediul editorial românesc. Bookfest s-a impus în spaţiul cultural ca un eveniment care promovează lectura şi accesul consumatorilor de carte la produsele editoriale de calitate.

Asociaţia Editorilor din România a fost înfiinţată în 1991 cu misiunea de a reprezenta interesele editorilor şi de a promova valorile culturii universale. AER îşi propune să promoveze lectura produselor editoriale de calitate şi scrisul, să uşureze accesul cititorilor la carte din punct de vedere material şi informaţional, contribuind astfel la o liberă circulaţie a ideilor, precum şi la integrarea culturii şi limbii române în circuitul mondial de valori.

(Material de Oana Ghita, oana.ghita@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici