Castelul Corvinilor va fi RESTAURAT prin fonduri europene. La ce sumă colosală se ridică PROIECTUL

Castelul Corvinilor din judeţul Hunedoara va fi restaurat prin fonduri europene în valoare de 22 de milioane de lei, durata de implementare a proiectului fiind de peste 5 ani, potrivit comunicatului remis joi de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAP).

438 afișări
Imaginea articolului Castelul Corvinilor va fi RESTAURAT prin fonduri europene. La ce sumă colosală se ridică PROIECTUL

Castelul Corvinilor va fi RESTAURAT prin fonduri europene. La ce sumă colosală se ridică PROIECTUL (Imagine: Shutterstock/ Mediafax Foto)

"Valoarea totală a proiectului este de 21.884.908,73 de lei, din care valoarea finanţării nerambursabile alocate de MDRAPFE - AM POR este de 21.447.210,55 de lei (4.841.356,79 de euro), reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului", se arată în comunicatul MDRAP.

După restaurare, se estimează că numărul vizitatorilor va creşte cu 86.896 de turişti, de la 260.766 de vizitatori pe an, la 347.662 de vizitatori.

"Proiectul va fi realizat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiţii 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural şi are o durată de implementare de 62 de luni", se mai arată în comunicat.

TITLURILE ZILEI

Ministrul Dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, Sevil Shhaideh, a menţionat că România îşi propune ca totalul sumelor rambursate de la Comisia Europeană, la finalul anului, să fie de 5,2 miliarde de euro.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici