Cei patru jurnalişti americani arestaţi în Bahrain au fost eliberaţi de autorităţi

Cei patru jurnalişti americani, care au fost arestaţi duminică în Bahrain în timp ce relatau despre evenimentele organizate cu ocazia aniversării revoltei din 2011 pe motiv că aveau vize de turişti, au fost eliberaţi de autorităţi şi s-au îndreptat spre aeroportul din capitală pentru a părăsi ţara.

Cei patru jurnalişti americani arestaţi în Bahrain au fost eliberaţi de autorităţi (Imagine: Shutterstock)

Anunţul a fost făcut marţi de un avocat al celor patru jurnalişti, a căror eliberare a fost posibilă după intervenţia ambasadei americane din Manama, capitala statului Bahrain, relatează agenţia de presă AP.

Cei patru jurnalişti americani au fost arestaţi duminică de autorităţile din Bahrain şi puşi sub acuzare, pentru că "au furnizat informaţii false că erau turişti" când se aflau în ţară în interes profesional, potrivit poliţiei.

Jurnaliştii au părăsit secţia de poliţie marţi, după o întâlnire cu procurorii şi urmează să se îmbarce la bordul unei curse aeriene pentru a părăsi ţara marţi seară, a precizat pentru AP Mohammed al-Jishi, un avocat al jurnaliştilor inculpaţi.

Însă camerele de filmat şi laptopurile acestora au fost confiscate de autorităţile din Bahrain, în a căror custodie au şi rămas, a adăugat Al-Jishi.

Potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne din ţară, unul dintre jurnalişti "purta o mască şi participase la atacuri împotriva forţelor de ordine alături de alţi protestatari în Sitra".

Jurnaliştii - o femeie şi trei bărbaţi - ar fi intrat în ţară săptămâna trecură, joi-vineri, cu vize de turişti.

"Cel puţin unul dintre cei arestaţi a venit în ţară în calitate de angajat al unei instituţii de presă internaţională, dar nu s-a înregistrat în această calitate şi a fost implicat în activităţi ilegale", declara, luni, Ministerul de Interne din Bahrain, fără a preciza despre ce activităţi ilegale este vorba.

Bahrain solicită jurnaliştilor străini să obţină vize speciale înainte de a intra în ţară pentru a putea relata, dar le permite cetăţenilor din mai multe state, inclusiv SUA, să solicite vize de turişti la sosire.

Bahrain s-a confruntat cu o serie de proteste violente în februarie 2011. În cea de-a patra zi de proteste, 17 februarie 2011, au avut loc cele mai intense confruntări din această serie, iar patru persoane au murit şi alte 300 au fost rănite.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
BAHRAIN ,
JURNALIŞTI ,
ELIBERARE
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
ULUITOR! Poliţistul Marian Godină a postat această fotografie pe Facebook. Ce s-a întâmplat în doar câteva ore