Cezar Ion şi Dan Radu, câştigători ai concursurilor de directori editoriali organizate de TVR

Cezar Ion şi Dan Radu au câştigat concursurile organizate de Televiziunea Română pentru ocuparea posturilor de director al Direcţiei Editoriale şi, respectiv, de director de Producţie Editorială şi Programe din TVR.

321 afișări
Imaginea articolului Cezar Ion şi Dan Radu, câştigători ai concursurilor de directori editoriali organizate de TVR

Cezar Ion şi Dan Radu, câştigători ai concursurilor de directori editoriali organizate de TVR (Imagine: Cristi Movila/Mediafax Foto)

În luna mai, TVR a scos la concurs posturile de director al Direcţiei Editoriale şi, respectiv, de director de Producţie Editorială şi Programe, ocupate interimar la momentul respectiv de Cezar Ion şi, respectiv, de Dan Radu.

Astfel, în urma concursului, care a avut loc marţi, pentru ocuparea postului de director - Direcţia Editorială a fost declarat admis Cezar Ion. El a fost singurul înscris la concursul pentru ocuparea acestui post.

Comisia de evaluare pentru acest concurs a fost formată din: Alexandru Lăzescu - preşedintele comisiei, Mihai Coman, Dan Condurache, Anca Fusariu, Maria Ţoghină, Titi Dincă, Cornelia Rădulescu şi Lucian Pricop (ultimii doi din partea sindicatelor din Televiziunea Română), după cum au declarat pentru MEDIAFAX surse.

Din postura de director al Direcţiei Editoriale, Cezar Ion va trebui să planifice, organizeze, coordoneze şi să răspundă de activitatea desfăşurată în cadrul Direcţiei Editoriale.

Pe de altă parte, în urma concursului, care a avut loc tot marţi, pentru ocuparea postului de director - Producţie Editorială şi Programe a fost declarat admis Dan Radu. El a fost singurul înscris la concursul pentru ocuparea acestui post.

Comisia de evaluare în acest caz a fost formată din: Alexandru Lăzescu - preşedintele comisiei, Cristian Mungiu, Ada Roseti, Ioana Avădani, Titi Dincă, Cornelia Rădulescu şi Lucian Pricop (ultimii doi din partea sindicatelor din Televiziunea Română).

Din postura de director de Producţie Editorială şi Programe, Dan Radu trebuie să planifice, organizeze, coordoneze şi să răspundă de activitatea desfăşurată în cadrul Direcţiei Editoriale, Direcţiei Strategie Programe, Departamentelor TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Cultural, TVR Internaţional, TVR Info, TVR HD şi TVR Cinema.

Probele pentru fiecare dintre cele două posturi scoase la concurs au fost: notare proiect managerial (probă eliminatorie), test limba engleză şi interviu final. Candidaţii care au fost selectaţi în urma primei probe (notarea proiectul managerial) au susţinut apoi evaluarea psihologică.

Cezar Ion a fost director interimar al Direcţiei Editoriale din TVR din 15 noiembrie 2010, odată cu schimbarea organigramei SRTv. Anterior, Cezar Ion a fost director al Departamentului de Producţie Editorială în TVR.

Pe de altă parte, Dan Radu a fost numit în august 2010 consilier al preşedintelui-director general al TVR, Alexandru Lăzescu, atribuţiile lui în TVR fiind legate de "proiectele de reformare managerială, de programe şi de imagine". Câteva luni mai târziu, el a preluat funcţia de director interimar al Direcţiei Producţie Editorială şi Programe din TVR.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici