- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Cineastul Paul Barbăneagră a murit
Cineastul român Paul Barbăneagră a murit, luni dimineaţă, la Paris, la vârsta de 80 de ani, informează Teatrul Naţional Bucureşti (TNB).
"Discipol al lui Mircea Eliade, autor a numeroase filme documentare consacrate artei şi culturii, Paul Barbăneagră rămâne în memoria noastră un ambasador peste timp al tradiţiei, un mesager al invizibilului ce transpare în marile creaţii umane. Operele sale pun în discuţie rostul şi piatra de încercare a omului modern: regăsirea sacrului", menţionează TNB.
Născut în România, în 1929, Paul Barbăneagră a urmat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, după studii de medicină.
A realizat, începând cu anul 1957, documentare, filme de scurt şi mediu metraj. Din anul 1964, el a trăit în Franţa, iar în anul 1976 a primit Marele Premiu pentru scenariu la Festivalul Internaţional de Artă, pentru pelicula "Versailles: Palatul-Templu al Regelui Soare".
În anul 1987, Barbăneagră îi consacră maestrului său, Mircea Eliade, filmul "Mircea Eliade şi redescoperirea sacrului".
În anul 1990 a primit Marele Premiu al Audiovizualului francez pentru întreaga activitate. În Franţa, el a fost colaborator la posturile de televiziune France 2 şi France 3 şi la Radio Europa Liberă.
Paul Barbăneagră a organizat numeroase colocvii pe tema tradiţiei şi modernităţii.
Volumul său "Arhitectură şi geografie sacră. Mircea Eliade şi redescoperirea sacrului" a fost publicat în limba română, în anul 2000, la editura Polirom. În 2004 a publicat volumul "Symbolique de Paris: Paris sacré, Paris mythique" (Les Éditions du Huitième Jour), scris în colaborare cu Félix Schwarz.
Filmele sale, elogiate la vremea apariţiei lor de cei mai mari cronicari de televiziune francezi, au încântat milioane de spectatori şi telespectatori.
În martie, anul acesta, Paul Barbăneagră a primit Ordinul "Meritul Cultural", în cadrul unei ceremonii, la Paris.
-
Euro a atins minimul ultimelor 21 de luni faţă de dolar înaintea summitului liderilor UE
Economic astăzi, 15:56
Euro s-a depreciat miercuri la cel mai redus nivel din ultimele 21 de luni faţă de dolar, din cauza temerilor tot mai mari legate de impactul unei ieşiri haotice a Greciei din zona euro şi a scepticismului general referitor la rezultatul summitului liderilor UE din această seară, transmite Reuters. citeşte tot
-
Mircea Cărtărescu a primit premiul internaţional pentru literatură în Germania
Cultură-Media astăzi, 15:54
Scriitorul Mircea Cărtărescu este câştigătorul premiului internaţional pentru literatură - Haus der Kulturen der Welt Berlin 2012, acordat în Germania, pentru volumul "Orbitor II. Corpul". Scriitorul şi traducătorii germani ai volumului vor intra în posesia premiului în valoare totală de 35.000 de euro pe 6 iunie, la Casa Culturilor Lumii/ Haus der Kulturen der Welt din Berlin. Din suma menţionată, autorul va primi 25.000 de euro, iar traducătorii, 10.000 de euro. citeşte tot





Nu exista comentarii