- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Cluj: Un scriitor sugerează autorităţilor deshumarea lui Goga, spunând că ar fi fost otrăvit
Scriitorul clujean Dan Brudaşcu "sugerează" autorităţilor deshumarea poetului Octavian Goga, al cărui trup este îngropat în mausoleul de la Ciucea, judeţul Cluj, susţinând că există indicii potrivit cărora acesta ar fi fost otrăvit din ordinul fostului rege Carol al II-lea.
"Ca om care în ultimii 30 de ani am scris foarte mult despre Octavian Goga şi am informaţii despre moartea suspectă a acestuia. Sugerez autorităţilor să procedeze la clarificarea situaţiei şi să deshumeze trupul lui Goga care este îngropat în mausoleul de la Ciucea. În urma unei analize medicale aprofundate s-ar descoperi adevărul. Există mijloace ştiinţifice să se descopere ce s-a întâmplat. Eu am informaţii că Goga ar fi murit otrăvit din ordinul regelui Carol al II-lea. Dacă se va verifica şi se dovedeşte că nu am avut dreptate, îmi voi cere scuze celor lezaţi de acest demers", a declarat miercuri scriitorul clujean Dan Brudaşcu.
Potrivit acestuia, Octavian Goga, fost prim-ministru al României în perioada interbelică, ar fi fost otrăvit "cu o otravă cu efect întârziat" în 5 mai 1938 în timp ce bea o bere la Hotel New York din Cluj-Napoca.
"Octavian Goga era singur, fără soţia sa, Veturia, şi a plecat de la Cluj la Ciucea unde a murit peste două zile, în 7 mai 1938. Oficial, ar fi decedat în urma unui atac cerebral la vârsta de 57 de ani. Se ştie că Goga voia să înfiinţeze o mişcare de dreapta foarte puternică în România şi a devenit, astfel, duşmanul regelui Carol al II-lea. Iar Carol al II-lea a ordonat otrăvirea lui Goga", a spus Dan Brudaşcu.
Brudaşcu este directorul Casei Municipale de Cultură Cluj-Napoca, unde a fost vernisată, miercuri, o expoziţie cu fotografii ale lui Octavian Goga descoperite în arhiva CNSAS.
Dan Brudaşcu este scriitor şi traducător şi a fost deputat PRM în legislatura 2000 - 2004.
Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881 la Răşinari, judeţul Sibiu, murind la vârsta de 57 de ani. El a avut o activitate publicistică şi literară prolifice, fiind, de asemenea, politician. În perioada 28 decembrie 1937 - 11 februarie 1938 Octavian Goga a fost prim-ministru al României.
-
Astărăstoae: Din cauza condiţiilor din România, exodul medicilor a luat o tendinţă îngrijorătoare. 11.200 au plecat în ultimii cinci ani
Social astăzi, 16:00
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof.univ.dr. Vasile Astărăstoae, a declarat, miercuri, la Suceava, că un număr de 11.200 de medici au plecat din România în ultimii cinci ani, apreciind că exodul medicilor români a luat o "tendinţă îngrijorătoare". citeşte tot
-
Euro a atins minimul ultimelor 21 de luni faţă de dolar înaintea summitului liderilor UE
Economic astăzi, 15:56
Euro s-a depreciat miercuri la cel mai redus nivel din ultimele 21 de luni faţă de dolar, din cauza temerilor tot mai mari legate de impactul unei ieşiri haotice a Greciei din zona euro şi a scepticismului general referitor la rezultatul summitului liderilor UE din această seară, transmite Reuters. citeşte tot





OCTAVIAN GOGA.............. UN ROMAN ABSOLUT,,, atunci toti intelectualii, au fost LEGIONARI.... cei de azi ,,,,ce sunt ?